ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 38/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 13 ianuarie 2011, reclamanții S.P.V., S.F., S.I., S.A. și O.E. au solicitat obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în baza raportului de evaluare cuprinzând valoarea despăgubirilor actualizate cu indicele de inflație corespunzător pentru apartamentele nr. 1 și 2, cu teren aferent, din Municipiul Cluj-Napoca, Piața Unirii nr. 3, cuprinse în dispoziția nr. 1724/10 mai 2006 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin dispoziția nr. 1724/10 mai 2006 a Primarului municipiului Cluj-Napoca s-a dispus acordarea de despăgubiri pentru imobilele imposibil de restituit în natură și dosarul aferent acestei dispoziții, împreună cu actele doveditoare au fost transmise comisiei pârâte în cursul anului 2006 pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Reclamanții au mai arătat că pârâta a refuzat să soluționeze dosarul într-un termen rezonabil, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului lor de proprietate ocrotit potrivit Legii nr. 10/2001 și art. 1 din Primul Protocol adițional al Convenției Europene pentru Drepturile Omului.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal a pronunțat Sentința civilă nr. 124 din 23 februarie 2011, prin care a admis în parte acțiunea, a obligat autoritatea pârâtă să înainteze dosarul reclamanților unui evaluator, respectiv să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în baza raportului de evaluare cuprinzând valoarea despăgubirilor actualizată cu indicele de inflație, corespunzător pentru imobilele identificate în Dispoziția nr. 1724/10 mai 2006 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, respingând cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a considerat că sunt întemeiate susținerile reclamanților cu privire la refuzul soluționării dosarului lor într-un termen rezonabil.

Prin refuzul justificat de pârâtă prin nereglementarea unui termen de soluționare a dosarului de despăgubire, s-a apreciat că a fost încălcat dreptul reclamanților la respectarea bunului lor, în sensul definit de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și s-a constituit un abuz, care nu poate fi acceptat din perspectiva dreptului la un proces echitabil, nu numai în cazul procedurii contencioase, ci și în procedura prealabilă. Cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă, cu motivarea că nu au fost depuse în cauză acte care să justifice cheltuielile solicitate. Prin Încheierea dată în ședința Camerei de Consiliu de la 15 aprilie 2011, aceeași instanță a respins cererea reclamanților de îndreptare a erorii materiale din considerentele și dispozitivul Sentinței civile nr. 124 din 23 februarie 2011, reținând că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 281 C. proc.

civ., atât în ceea ce privește consemnarea argumentelor aduse de pârâtă prin întâmpinare, cât și în privința considerentelor pentru care a fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. Reclamanții au declarat recurs împotriva Sentinței civile nr. 124 din 23 februarie 2011 și împotriva Încheierii din 15 aprilie 2011, solicitând modificarea lor în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul admiterii cererii pe care au formulat-o pentru acordarea cheltuielilor de judecată. Recurenții-reclamanți au susținut că în mod greșit a fost respinsă cererea de obligare a comisiei intimate la plata cheltuielilor de judecată, dovedite cu chitanță. În condițiile în care intimata-pârâtă s-a opus admiterii acțiunii, s-a arătat că au fost îndeplinite cerințele prevăzute de art. 274 C. proc.

civ. pentru obligarea la plata cheltuielilor de judecată, ca o consecință a culpei procesuale. Împotriva Sentinței civile nr. 124 din 23 februarie 2010 a declarat recurs și pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamaților ca neîntemeiată. Recurenta-pârâtă a susținut că instanța de fond a constatat în mod greșit culpa sa privind durata de soluționare a dosarelor de despăgubire, fără a ține seama de Decizia nr. 2815/2008 prin care a fost stabilită ordinea de soluționare a dosarelor cu respectarea principiului egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite, care au dosare înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor încă de la înființare.

Recurenta-pârâtă a arătat că, de asemenea, nu a fost avută în vedere adresa nr. 15.621/CC/17 februarie 2011 prin care a solicitat completarea dosarului intimaților-reclamanți, în sensul de a se preciza imobilul pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri și dacă au fost încasate despăgubiri în baza Legii nr. 112/1995. În ultimul motiv de recurs a fost criticată soluția de obligare a comisiei recurente la emiterea titlului de despăgubire, conform raportului de evaluare, actualizat cu indicele de inflație și s-a arătat că o asemenea obligație este contrară cadrului legal, stabilit prin dispozițiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care prevăd că, în baza raportului de evaluare, Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de părți, pentru următoarele considerente: Recurenții-reclamanți au criticat neîntemeiat încheierea prin care instanța de fond a respins cererea lor de completare a Dispozitivului instanței civile nr. 124 din 23 februarie 2011, cu acordarea cheltuielilor de judecată. Soluția instanței de fond este conformă dispozițiilor art. 274 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut. Contrar susținerilor acestor recurenți, constatarea culpei procesuale a părții care a căzut în pretenții nu este suficientă pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, fiind necesar să se dovedească atât existența, cât și cuantumul lor.

Recurenții-reclamanți nu au administrat dovezi concludente în acest sens, iar înscrisul, reprezentând o copie xerox a unei chitanțe pentru plata onorariului de avocat, nu constituie un document justificativ pentru cheltuielile pretinse, întrucât nu cuprinde nicio mențiune din care să rezulte existența unei legături cu soluționarea prezentului litigiu și nici nu a fost însoțit de contractul de asistență judiciară. Instanța de fond a constatat în mod întemeiat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 281 C. proc. civ. în temeiul cărora a fost formulată cererea recurenților-reclamanți de rectificare a hotărârii date pe fondul pricinii, în sensul completării acesteia cu obligația comisiei intimate de a plăti cheltuielile de judecată.

Neacordarea cheltuielilor de judecată s-a datorat faptului că nu au fost depuse la dosar înscrisuri doveditoare pentru suma pretinsă și deci nu a fost consecința unei erori materiale, de natura celei care poate fi îndreptată în condițiile prevăzute de art. 281 C. proc. civ. În consecință, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanți împotriva Încheierii date în ședința Camerei de Consiliu de la 15 aprilie 2011. Recursul declarat de reclamanți împotriva Sentinței nr. 124 din 23 februarie 2011 numai în privința cheltuielilor de judecată va fi respins ca inadmisibil față de dispozițiile art. 281 2 C. proc.

civ., conform cărora, îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai condițiile art. 281 2 C. proc. civ. În temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins ca nefondat și recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței civile nr. 124 din 23 februarie 2011. Instanța de fond a constatat corect că recurenta-pârâtă nu a soluționat într-un termen rezonabil dosarul de despăgubire înregistrat pe numele intimaților-reclamanți, în sensul că nu a realizat nici una din operațiunile prevăzute de art. 16 alin. (4) - (7) din Legea nr. 247/2005 ca fiind necesare pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Susținerile comisiei recurente privind justificarea întârzierii emiterii deciziei solicitate prin acțiune față de ordinea de soluționare stabilită prin Decizia nr. 2815/2008 sunt nefondate, întrucât nu s-a dovedit cu înscrisuri situația de fapt expusă ca argument pentru adoptarea acestui act administrativ cu caracter normativ, care de altfel nu poate fi reținut ca temei pentru depășirea unui termen rezonabil de soluționare a cererii intimaților-reclamanți de acordare a despăgubirilor, calculat în raport cu data înregistrării dosarului aferent Dispoziției nr. 1724 din 10 mai 2006 la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor . Nefondată este și susținerea comisiei recurente privind soluționarea cauzei fără a se avea în vedere adresa nr. 15.621/CC/17 februarie 2011 prin care s-a solicitat Primăriei Municipiului Cluj-Napoca să fie completat dosarul de despăgubire, întrucât instanța de fond a constatat judicios că actul respectiv a fost întocmit numai după formularea acțiunii în justiție, deși dosarul intimaților-reclamanți a fost transmis la data de 15 mai 2006, însoțit de întreaga documentație în baza căreia a fost emisă Dispoziția nr. 1724 din 10 mai 2006. De altfel, în dezvoltarea acestei critici, comisia recurentă nici nu a argumentat în mod concret care sunt înscrisurile pretins a nu fi fost depuse în dosarul de despăgubire și în lipsa cărora,

s-ar afla într-o imposibilitate obiectivă de a realiza operațiunile prevăzute de lege pentru finalizarea procedurii administrative de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Ultima critică din recursul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor este de asemenea nefondată, întrucât obligația acesteia de a emite titlul de despăgubire, conform raportului de evaluare, actualizat în raport cu indicele de inflație nu contravine prevederilor art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și dimpotrivă, este o consecință a neîndeplinirii obligației respective într-un termen rezonabil, pentru care instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul recunoașterii dreptului vătămat intimaților-reclamanți și reparării pagubei care le-a fost astfel cauzată prin refuzul nejustificat de soluționare într-un termen rezonabil a dosarului lor de despăgubire.

Pentru toate aceste considerente,constatând că nu există motive de casare sau de modificare a sentinței pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții S.P.V., S.F., S.I., S.A. și O.E. împotriva Sentinței nr. 124 din 23 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva aceleiași sentințe. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanți împotriva Încheierii de ședință din 15 aprilie 2011 a aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2012.