ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3417/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3417/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 109 din 02

februarie 2011 pronunțată de Judecătoria Tg.Mureș s-a dispus în baza art. 345 alin.

(2) C. proc. pen.

raportat la art. 211 alin.

(1), alin. (2) lit. c), alin. (2)

1

lit. a)

C. pen. condamnarea inculpatului M.G., la pedeapsa

închisorii în cuantum de 7 ani pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie

în

formă agravată.

În baza art. 357

alin. (3) C. proc. pen. raportat la art.

71 C. pen. i s-a interzis inculpatului M.G. exercitarea

drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza 2 și lit. b) C. pen.,

ca pedeapsă

accesorie, din momentul rămânerii definitive a prezentei

hotărâri și până

la terminarea executării pedepsei principale, până la

grațierea totală

sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea

termenului de prescripție a executării

pedepsei.

În baza art. 88 alin.

(1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa

aplicată

inculpatului perioada reținerii de 24 de ore din data de 26 mai 2009.

S-a luat act că

partea vătămată S.R. prin reprezentant legal S.I. nu s-a constituit parte

civilă în

cauză, prejudiciul fiind integral recuperat, iar în baza art. 349 C.

proc. pen.

raportat la art. 189 și art. 191 alin. (1) C. proc. pen.

a fost obligat inculpatul la plata

sumei de 1040 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Această soluție a

instanței de fond, înlăuntrul termenului imperativ reglementat de disp. art. 385

C. proc. pen., a fost

atacată cu recurs de către inculpatul M.G.. în

declarația de

recurs

depusă la data de 11 februarie a.c, la Judecătoria Tg.Mureș,

inculpatul a înțeles să solicite reducerea

cuantumului pedepsei ce i-a

fost aplicate, deoarece aceasta era prea

aspră, dat fiind faptul că

este infractor

primar și a manifestat sinceritate în cauză.

Analizând

recursul astfel declarat, prin prisma disp. art. 385

9

C. proc. pen.

s-a reținut că acesta are caracter nefondat,

pentru considerentele expuse în continuare:

Cauza ce a format

obiectul dosarului nr. 14072/320/2010 al

Judecătoria Tg.Mureș a fost

instrumentată,

din punctul de vedere al competenței materiale și teritoriale, de instanța

competentă să soluționeze astfel de spețe, la toate termenele de judecată

participând și procurorul. Pe întregul parcurs al instrumentării cauzei,

inculpatului i s-a asigurat deplina

exercitare a drepturilor și

garanțiilor procesuale ce-i reveneau în

această

calitate. Pe baza unei judicioase interpretări a probatoriului

cauzei

(probatoriu constând în proces-verbal de efectuare a unor acte premergătoare

proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, proces-verbal de

identificare, proces-verbal de control

corporal,

proces-verbal de depistare și conducere la sediul poliției,

dovezile de

ridicare-predare a telefonului mobil marca Nokia, declarațiile învinuitului

/inculpatului, declarațiile părții vătămate

S.R.,

declarațiile martorilor V.H. și E.R.)

s-a

stabilit o stare de fapt corectă, ce a primit adecvata încadrare

juridică. S-a demonstrat, mai presus de orice

dubiu, faptul că, în după

amiaza

zilei de 25 mai 2009, în jurul orelor 18,30 prin exercitarea de

violențe, în loc public, inculpatul M.G., împreună

cu persoana

ce-l însoțea, au

deposedat-o pe victima S.R. de telefonul

mobil, marca Nokia 3100, pe care aceasta îl avea asupra sa. Pentru

a

această infracțiune, cu grad de pericol ridicat, o infracțiune

complexă, inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă

corect individualizată, atât ca și cuantum, cât și ca modalitate de executare,

prev. art. 52, art. 72

C. pen. fiind

corect interpretate și aplicate. Făcându-se o corectă

evaluare a circumstanțelor reale (săvârșirea

faptei împreună cu o altă

persoană,

în loc public, prin exercitarea de violențe fizice și verbale,

cu caracter repetat, asupra unei victime în

vârstă de 12 ani, pentru a-

și însuși bunul acesteia) dar și a celor

personale (inculpatul este infractor primar, a comis fapta în stare de intoxicație

voluntară -

inhalare vapori de prenadez, a

încercat să zădărnicească aflarea

adevărului

în cauză) s-a pășit la aplicarea unei pedepse egale cu minimul special al

pedepsei prevăzute de legiuitor pentru această

infracțiune. De menționat că, și la acest nivel jurisdicțional,

inculpatul

a învederat faptul că

împăcându-se cu mama victimei sale, se poate

dispune alinarea regimului sancționator deja aplicat. O asemenea

susținere este lipsită de fundament, deoarece circumstanțele reale și

personale

prezentate mai sus și faptul că, în cauză, prejudiciul

produs a fost recuperat, integral, prin restituire au condus, așa cum

s-

a mai arătat, la aplicarea unei

pedepse privative de libertate egale cu

minimul special al pedepsei pentru infracțiunea de tâlhărie, prev. și

ped.

de disp. art. 211 alin. (1) și (2) lit. c), alin. (2)

1

lit. a) C.

pen. În cazul unor astfel de infracțiuni acțiunea penală se pune în mișcare din

oficiu, împăcarea inculpatului cu victima sa nefiind de natură a conduce la o

atenuare a pedepsei ce se impune a-i fi aplicată

inculpatului pentru comiterea unei asemenea grave infracțiuni.

Constatându-se

că hotărârea judecătorească atacată se

caracterizează

prin legalitate și temeinicie, fiind la adăpost de orice

critică, în

conformitate cu disp. art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

s-a respins ca nefondat, recursul promovat M.G.

împotriva sentinței penale nr. 109 din 2 februarie

2011 pronunțată de

Judecătoria

Tg.Mureș în dosarul nr. 14072/320/2010.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs inculpatul M.G.

La termenul de

azi, 5 octombrie 2011, Curtea, în baza art. 302 alin. (1) raportat la art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a ll-a combinat cu

art. 417 C. proc. pen., a pus în

discuția părților

admisibilitatea

recursului declarat de inculpat.

În conformitate

cu dispozițiile art. 385

1

C. proc. pen.,

sunt susceptibile

de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești,

sentințe sau

decizii, după caz, nedefinitive, fiind arătate expres și

limitativ hotărârile care sunt supuse

recursului.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 385

1

alin. (1) lit. c) și lit. e) C. proc. pen.

, pot fi atacate cu recurs numai

sentințele pronunțate, ca instanțe de fond de curțile de apel și deciziile

pronunțate, ca instanțe de apel de tribunale, tribunale militare teritoriale,

curți de apel și Curtea Militară de Apel.

Printre acestea nu sunt prevăzute și

deciziile pronunțate, ca

instanță de recurs,

de către Curțile de apel, cum este cea atacată în

cazul de fată.

Totodată, art. 417

C. proc. pen., cu referire la dispozițiile

înscrise în Cap. III din Titlul

II

al aceluiași

cod, prevede că deciziile

pronunțate

în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind

definitive și executorii.

Așadar, sistemul

român de jurisdicție a statuat principiul unicității

acestei căi de

atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, așa

încât posibilitatea legală a

declarării mai multor recursuri este exclusă.

În prezenta cauză, Secția penală a Înaltei

Curți de Casație și Justiție a fost sesizată cu recursul declarat de către inculpatul

M.G.

, împotriva unei hotărâri definitive, respectiv decizia nr.

358/R

din 01 iunie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, prin care s-a respins ca nefondat, recursul promovat M.G.

împotriva sentinței penale nr. 109 din 2 februarie 2011 pronunțată de

Judecătoria Tg.Mureș în dosarul nr. 14072/320/2010.

Or, recunoașterea unei căi de atac în

situații neprevăzute de

legea procesuală

penală, constituie o încălcare a principiului legalității

căilor de atac

și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Așa fiind,

excepția inadmisibilității recursului pusă în discuția părților din oficiu de

către instanță, este întemeiată.

În consecință, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

, Curtea va

respinge ca inadmisibil recursul declarat

de inculpat.

În temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen.

, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de

inculpatul M.G. împotriva deciziei penale nr. 358/R din 01

iunie 2011 a Curții de Apel Târgu

Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.,

recurentul inculpat va fi obligat la

plata sumei de 400 lei cu titlu de

cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de inculpatul M.G.

împotriva deciziei penale nr. 358/R

din 01 iunie 2011 a Curții

de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu

minori și de

familie.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul

Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 05 octombrie 2011.