ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1172/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1172/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 11 martie 2011, pe rolul Curții de Apel Galați, P.G. a solicitat, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea deciziei civile nr. 133 din 24 ianuarie 2011 a Curții de Apel Galați, prin care s-a admis recursul declarat de SNTFM C.F.R.M. SA împotriva sentinței civile nr. 1705 din 16 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Galați și s-a respins cererea reclamantului P.G. privind acordarea contravalorii tichetelor de masă. În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a arătat că, referitor la aceeași pricină și între aceleași părți s-a pronunțat sentința civilă nr. 1772 din 13 noiembrie 2009 a Tribunalului Galați, prin care s-au acordat drepturile solicitate privind plata tichetelor de masă.
Întrucât, în spețe identice, instanțele au admis cererile reclamanților și au dispus plata acestor drepturi, revizuentul a considerat că sunt îndeplinite condițiile procedurale pentru revizuirea deciziei civile nr. 133/2010 a Curții de Apel Galați și respingerea în totalitate a recursului declarat de pârâta SNTFM C.F.R.M. SA, ca fiind nefondat. Prin decizia nr. 653 din 12 aprilie 2011, Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport de obiectul revizuirii, motivul de revizuire invocat (art. 322 pct. 7 C. proc. civ.) și dispozițiile art. 323 alin. (2) C. proc.
civ. Înalta Curte constată că este competentă să soluționeze cererea de revizuire formulată, având în vedere că hotărârea judecătorească supusă revizuirii este o decizie pronunțată de Curtea de Apel Galați, pretins contrară față de o hotărâre pronunțată de Tribunalul Galați, fiind incidente prevederile art. 323 alin. (2) teza I C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se soluționează de instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice. În ceea ce privește excepția tardivității cererii de revizuire, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele: Litigiul de fond a fost soluționat în primă instanță prin sentința civilă nr. 1705 din 16 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Galați, prin care a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul P.G.
în contradictoriu cu pârâta SNTFM C.F.R.M. SA București, sucursala Galați și a fost obligată pârâta să acorde reclamantului contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei aprilie 2009 – martie 2010. Recursul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 133 din 24 ianuarie 2011 a Curții de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. În consecință, a fost modificată în tot sentința și s-a respins acțiunea formulată de reclamant, ca nefondată. Potrivit art. 324 pct. 1 C. proc. civ., în cazul hotărârilor date de instanțele de recurs, termenul de revizuire este de o lună și se socotește de la data pronunțării deciziei supuse revizuirii. Termenul de o lună se calculează potrivit prevederilor art. 101 alin. (3) C. proc.
civ., respectiv, se sfârșește în ziua lunii corespunzătoare zilei de plecare. În speță, decizia supusă revizuirii a fost pronunțată la data de 24 ianuarie 2011, iar termenul de o lună prevăzut de art. 324 pct. 1 C. proc. civ. s-a împlinit la data de 24 februarie 2011, cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați la data de 11 martie 2011 fiind în mod evident tardivă. În raport de aceste considerente, constatând că cererea de revizuire a fost formulată după împlinirea termenului procedural, Înalta Curte o va respinge .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de P.G. împotriva deciziei nr. 133 din 24 ianuarie 2011 a Curții de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 februarie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.