ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2709/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2709/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel Constanța prin

sentința penală nr. 47/P din 08 iunie 2011, în baza dispozițiilor art. 94 din

Legea nr. 302/2004, cu referire la art. 88 alin. (2) lit. c) din aceeași lege,

a dispus respingerea cererii de executare a mandatului European de arestare

emis la 01 iunie 2010 de Parchetul General al Republicii Italia de pe lângă

Secția Detașată de Curtea de Apel Sassari în baza ordinului de execuție pentru

detenție nr. 32/2010 SIEP din 19 aprilie 2010 emis în baza hotărârii nr. 316

din 25 iulie 2008 pronunțată de judecătorul pentru audieri preliminare din

cadrul Tribunalului din Sassari în dosarul nr. 5711/2006, parțial modificată

prin sentința nr. 180 din 03 aprilie 2009 a Curții de Apel din Cagliari – Secția Detașată – Sassari, irevocabilă la data de 09 aprilie 2010 prin respingerea

recursului în casație de către Curtea Supremă prin Hotărârea din 09 aprilie

2010, privind pe persoana solicitată L.P.G.

S-a mai dispus

respingerea cererii de predare a persoanei solicitate în vederea executării

pedepsei aplicată în baza hotărârii nr. 316 din 25 iulie 2008 pronunțată de

judecătorul pentru audieri preliminare din cadrul Tribunalului din Sassari în

dosarul nr. 3711/2006, parțial modificată prin sentința nr. 180 din 03 aprilie

2009 pronunțată de Curtea de Apel Cagliari – Secția Detașată – Sassari,

irevocabilă la data de 09 aprilie 2010 prin respingerea recursului în casație

de către Curtea Supremă prin Hotărârea din 09 aprilie 2010.

În baza dispozițiilor

art. 88 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, cu referire la art. 119 din aceeași

lege și art. 116 alin. (1) din aceeași lege -, s-a recunoscut pe cale incidentă

hotărârea nr. 316 din 25 iulie 2008 pronunțată de judecătorul pentru audieri

preliminare din cadrul Tribunalului din Sassari în dosar nr. 3711/2006, parțial

modificată prin sentința nr. 180 din 03 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de

Apel Cagliari – Secția Detașată – Sassari, irevocabilă la data de 09 aprilie

2010 prin respingerea recursului în casație de către Curtea Supremă prin

Hotărârea din 09 aprilie 2010, prin care persoana solicitată a fost condamnată

la pedeapsa cu închisoarea de 7 ani și 4 luni și o amendă de 26.000 Euro pentru

săvârșirea unei infracțiuni – prevăzută de art. 81 alin. (2) C. pen., art. 110 C.

pen., art. 73 alin. (1) și (1) bis din Decretul Prezidențial nr. 309/1990, respectiv

trafic ilicit de substanțe stupefiante, faptă incriminată de legea penală română

prin art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza dispozițiilor

art. 146 din Legea nr. 302/2004, instanța a dispus schimbarea pedepsei cu închisoare

de 7 ani și 4 luni și amenda de 26.000 Euro la care a fost condamnată persoana

solicitată, în pedeapsa de 7 ani și 4 luni închisoare, corespunzătoare

dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 execuție ce se

realizează potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală român.

S-a mai dispus

deducerea din pedeapsă a reținerii și arestării persoanei solicitate, de la 31

martie 2011 la zi.

În baza dispozițiilor

art. 88 alin. (3) teza finală din Legea nr. 302/2004, s-a dispus emiterea mandatului

de executare a pedepsei la data pronunțării, dispoziție executorie.

Pentru a pronunța

sentința, instanța a reținut următoarele:

La 01 iunie 2010, s-a

emis mandatul European de arestare de către Parchetul General al Republicii

Italia, în baza ordinului de execuție pentru detenție privind pe persoana

solicitată L.P.G., pentru executarea pedepsei aplicată în baza hotărârilor deja

menționate.

La audiere, persoana

solicitată a refuzat să fie predată și prevalându-se de dispozițiile art. 88 alin.

(2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 a cerut ca pedeapsa să fie executată în

România, el fiind cetățean român.

Instanța a coroborat

textul special indicat cu drepturile persoanei de a i se respecta viața de

familie, persoana având părinții în țară, există legături de afinitate cu

aceștia, are locuință în România și prezintă posibilități sporite de reinserție

socială după executarea pedepsei.

Ca o consecință, în

baza dispozițiilor art. 88 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, cu referire la

art. 119 și art. 116 alin. (1) din aceeași lege, s-a procedat la recunoașterea

pe cale incidentală a hotărârii penale străine de condamnare.

Dar, constatând că

legea penală română nu sancționează fapta de trafic ilicit de droguri de mare

risc (în cauză, acesta era cocaina) și cu pedeapsa amenzii, instanța,

motivându-și soluția pe dispozițiile art. 146 din Legea nr. 302/2004, a

schimbat pedeapsa aplicată de statul italian, în pedeapsa de 7 ani și 4 luni

închisoare corespunzător dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Împotriva sentinței,

a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, apreciind-o

ca fiind nelegală și netemeinică în sensul greșitei respingeri a cererii de

executare a mandatului European de arestare și de predare a persoanei solicitate,

având în vedere că faptele ce i se impută, respectiv de cumpărare și livrare de

cocaină sunt foarte grave potrivit legislației italiene, aceasta ca modalitate

eficientă de realizare a cooperării judiciare transfrontaliere în materie

penală.

În altă ordine de

idei, recursul parchetului critică sentința și sub aspectul nelegalei

recunoașteri, respectiv a schimbării pedepsei aplicată, numai în ce privește

pedeapsa închisorii, instanța română neavând dreptul să modifice, din procedura

recunoașterii chiar și pe cale incidentală a pedepselor aplicate de statul

italian, Titlul VII , cap. 2, secțiunea a II-a din Legea nr. 302/2004

cuprinzând dispozițiile speciale referitoare la recunoașterea și executarea

reciproc a sancțiunilor pecuniare.

Totodată, recursul parchetului

vizează și nelegala neaplicare a pedepsei complementare și a pedepsei accesorii

a interzicerii exercitării drepturilor de pierdere permanentă a capacității de

deținere sau de a fi numit într-o funcție publică precum și de interdicție

legală pe durata executării pedepsei, corespondentă în Codul penal român fiind

pedeapsă accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., precum și pedeapsa complementară a

interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen.

Recursul declarat de

parchet este fondat numai pentru considerentele ce se vor dezvolta.

Din examinarea

lucrărilor cauzei, se reține că Biroul SIRENE a transmis Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Constanța, semnalarea privind mandatul European de

arestare emis la 22 februarie 2011 de către autoritățile judiciare italiene,

dosar nr. 180 RG 1/2009 – RGNR.

La 31 martie 2011,

persoana solicitată L.P.G. s-a prezentat personal pentru clarificarea situației

sale.

La 04 aprilie 2011,

același birou din cadrul Interpol a transmis copia mandatului European de

arestare, acesta privind pedeapsa aplicată prin hotărârea nr. 316 din 25 iulie 2008

la Tribunalul din Sassari, parțial modificată prin sentința nr. 180 din 03

aprilie 2009 a Curții de Apel Cagliari, irevocabilă la data de 09 aprilie 2010,

persoana solicitată fiind condamnată la 7 ani și 4 luni închisoare, amendă de

26.000 Euro, precum și pedepsele de pierdere permanentă a capacității de

deținere sau de a fi numit într-o funcție publică, precum și de interdicție

legală pe durata executării pedepsei.

Audiat în condițiile

prevăzute de art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, L.P.G. a refuzat

predarea sa către autoritățile judiciare italiene emitente ale mandatului European

de arestare și a cerut ca executarea pedepsei aplicate să aibă loc în România.

În aceste condiții,

instanța competentă material, în baza dispozițiilor art. 94 din Legea nr. 302/2004,

cu referire la art. 88 alin. (2) lit. c) din aceeași lege, constatând că

persoana solicitată este cetățean român și a declarat personal că refuză să

execute pedeapsa în statul membru emitent, ținându-se seama și de motivele

invocate, respectiv existența familiei de origine în țară, prevalându-se de

facultatea oferită de a putea refuza executarea mandatului European de

arestare, temeinic, a respins cererea de executare și de predare.

Dar, observând că în

cauză este incident exclusiv cazul prevăzut de alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004,

procedând la recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii penale străine de

condamnare astfel cum prevăd dispozițiile art. 88 alin. (3), art. 119 și art. 116

alin. (1) din Legea nr. 302/2004, instanța a recunoscut hotărârea nr. 316 din 25

iulie 2008, irevocabilă la 09 aprilie 2010, privind însă numai pedeapsa de 7

ani și 4 luni închisoare și 26.000 Euro.

Invocând însă

dispozițiile art. 146 din Legea nr. 302/2004, instanța a schimbat pedeapsa cu

închisoare și amendă, în pedeapsa de 7 ani și 4 luni închisoare,

corespunzătoare dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, soluție

nelegală.

Astfel, între România

și Republica Italiană, există acord asupra transferării persoanelor condamnate,

ratificat prin Legea nr. 83/2006, actul prevăzând în art. 6 alin. (1) că cele

două state vor aplica pentru realizarea transferării procedura prevăzută în

art. 9 paragraf 1 lit. a) din Convenție, astfel fiind exclusă posibilitatea

schimbării condamnării.

Potrivit

dispozițiilor art. 145 din Legea nr. 302/2004 în cazul în care statul român

optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de

condamnare, el trebuie să respecte felul și durata pedepsei prevăzute în

hotărârea de condamnare.

În cauză se constată

că instanța a optat pentru continuarea executării pedepsei aplicată persoanei

solicitate condamnată, de către Republica Italiană, astfel că nici natura

juridică și nici durata pedepsei nu puteau fi afectate, ci preluate

necondiționat. Codul penal și Codul de Procedură Penală italiene prevăd că

pedeapsa pecuniară se execută distinct și integral.

De altfel, în

sprijinul soluției că amenda nu poate fi adaptată legislației penale române

care sancționează faptele infracționale corespondente, sunt și dispozițiile

art. 187

41

alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată, autoritățile

judiciare române de executare recunosc o hotărâre fără alte formalități. Or,

schimbând pedeapsa aplicată de statul italian, instanța, deși a recunoscut

sentința de condamnare astfel cum era irevocabilă, a înlăturat practic

executarea amenzii, în condițiile în care utilizând ca argument de drept art. 146

din Legea nr. 302/2004, textul se referă la conversiunea condamnării.

Totodată, în

conformitate cu dispozițiile Titlului V și ale Titlului VI din Legea nr. 302/2004

referitoare la recunoașterea hotărârilor penale străine, instanța de judecată

sesizată se pronunță atât cu privire la pedeapsa privativă de libertate cât și

cu privire la pedeapsa accesorie și pedeapsa complementară aplicate prin

hotărârea penală străină de condamnare.

În cauză, întrucât

prin sentința penală a cărei recunoaștere s-a dispus, lui L.P.G. i s-au aplicat

și pedeapsa accesorie și pedeapsa complementară cu corespondent în Codul penal

român, având în vedere și dispozițiile art. 115 și următoarele din Legea nr. 302/2004,

coroborat cu art. 53 C. pen., instanța trebuia să recunoască hotărârea în

totalitate, cu referire și la pedeapsa accesorie și pedeapsa complementară.

Pentru considerentele

ce preced, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța

fiind fondat, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d) C.

proc. pen. va fi admis și se va proceda corespunzător dispozitivului prezentei.

Potrivit

dispozițiilor art. 192 alin. (3) cu referire la art. 189 alin. (1) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva sentinței

penale nr. 47 P din 08 iunie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și

pentru cauze penale cu minori și de familie, privind persoana solicitată L.P.G..

Casează sentința

atacată cu privire la dispoziția de schimbare a pedepsei cu închisoare de 7 ani

și 4 luni și amendă de 26.000 Euro la care a fost condamnată persoana

solicitată L.P.G. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 81 alin. (2) C.

pen., art. 110 C. pen., art. 73 alin. (1) și (1) bis din Decretul Prezidențial

nr. 309/1990 în pedeapsa de 7 ani și 4 luni închisoare, corespunzătoare

dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, dispoziție pe

care o înlătură, precum și cu privire la omisiunea recunoașterii pedepselor

accesorii și complementare a interzicerii unor drepturi.

Menține dispoziția de

recunoaștere pe cale incidentală a hotărârii nr. 316 din 25 iulie 2008

pronunțată de judecătorul pentru audieri preliminare din cadrul Tribunalului

din Sassari în dosar nr. 3711/2006, parțial modificată prin sentința nr. 180

din 03 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cagliari – Secția Detașată –

Sassari irevocabilă la data de 09 aprilie 2010 prin respingerea recursului în

casație de către Curte Supremă prin Hotărârea din 09 aprilie 2010, privind

persoana solicitată L.P.G. prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa cu

închisoare de 7 ani și 4 luni și o amendă de 26.000 Euro pentru săvârșirea unei

infracțiuni prev. de art. 81 alin. (2) C. pen., art. 110 C. pen., art. 73 alin.

(1) și (1) bis din Decretul Prezidențial nr. 309/1990, pedeapsă ce se va

executa sub ambele aspecte, pedeapsa închisorii și pedeapsa amenzii.

Completează

dispoziția de recunoaștere pe cale incidentală a hotărârii de condamnare prin

aplicarea pedepsei interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie și, respectiv, aplicarea pe o

durată de 2 ani a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Deduce din pedeapsă,

reținerea și arestarea persoanei solicitate, de la 31 martie 2011 la 13 iulie

2011.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana solicitată, în sumă de 80 lei,

se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 13 iulie 2011.