ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2709/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Constanța prin sentința penală nr. 47/P din 08 iunie 2011, în baza dispozițiilor art. 94 din Legea nr. 302/2004, cu referire la art. 88 alin. (2) lit. c) din aceeași lege, a dispus respingerea cererii de executare a mandatului European de arestare emis la 01 iunie 2010 de Parchetul General al Republicii Italia de pe lângă Secția Detașată de Curtea de Apel Sassari în baza ordinului de execuție pentru detenție nr. 32/2010 SIEP din 19 aprilie 2010 emis în baza hotărârii nr. 316 din 25 iulie 2008 pronunțată de judecătorul pentru audieri preliminare din cadrul Tribunalului din Sassari în dosarul nr. 5711/2006, parțial modificată prin sentința nr. 180 din 03 aprilie 2009 a Curții de Apel din Cagliari – Secția Detașată – Sassari, irevocabilă la data de 09 aprilie 2010 prin respingerea recursului în casație de către Curtea Supremă prin Hotărârea din 09 aprilie 2010, privind pe persoana solicitată L.P.G.

S-a mai dispus respingerea cererii de predare a persoanei solicitate în vederea executării pedepsei aplicată în baza hotărârii nr. 316 din 25 iulie 2008 pronunțată de judecătorul pentru audieri preliminare din cadrul Tribunalului din Sassari în dosarul nr. 3711/2006, parțial modificată prin sentința nr. 180 din 03 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cagliari – Secția Detașată – Sassari, irevocabilă la data de 09 aprilie 2010 prin respingerea recursului în casație de către Curtea Supremă prin Hotărârea din 09 aprilie 2010. În baza dispozițiilor art. 88 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, cu referire la art. 119 din aceeași lege și art. 116 alin. (1) din aceeași lege -, s-a recunoscut pe cale incidentă hotărârea nr. 316 din 25 iulie 2008 pronunțată de judecătorul pentru audieri preliminare din cadrul Tribunalului din Sassari în dosar nr. 3711/2006, parțial modificată prin sentința nr. 180 din 03 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cagliari – Secția Detașată – Sassari, irevocabilă la data de 09 aprilie 2010 prin respingerea recursului în casație de către Curtea Supremă prin Hotărârea din 09 aprilie 2010, prin care persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa cu închisoarea de 7 ani și 4 luni și o amendă de 26.000 Euro pentru săvârșirea unei infracțiuni – prevăzută de art. 81 alin. (2) C. pen., art. 110 C. pen.,

art. 73 alin. (1) și (1) bis din Decretul Prezidențial nr. 309/1990, respectiv trafic ilicit de substanțe stupefiante, faptă incriminată de legea penală română prin art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. În baza dispozițiilor art. 146 din Legea nr. 302/2004, instanța a dispus schimbarea pedepsei cu închisoare de 7 ani și 4 luni și amenda de 26.000 Euro la care a fost condamnată persoana solicitată, în pedeapsa de 7 ani și 4 luni închisoare, corespunzătoare dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 execuție ce se realizează potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală român. S-a mai dispus deducerea din pedeapsă a reținerii și arestării persoanei solicitate, de la 31 martie 2011 la zi.

În baza dispozițiilor art. 88 alin. (3) teza finală din Legea nr. 302/2004, s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei la data pronunțării, dispoziție executorie. Pentru a pronunța sentința, instanța a reținut următoarele: La 01 iunie 2010, s-a emis mandatul European de arestare de către Parchetul General al Republicii Italia, în baza ordinului de execuție pentru detenție privind pe persoana solicitată L.P.G., pentru executarea pedepsei aplicată în baza hotărârilor deja menționate. La audiere, persoana solicitată a refuzat să fie predată și prevalându-se de dispozițiile art. 88 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 a cerut ca pedeapsa să fie executată în România, el fiind cetățean român.

Instanța a coroborat textul special indicat cu drepturile persoanei de a i se respecta viața de familie, persoana având părinții în țară, există legături de afinitate cu aceștia, are locuință în România și prezintă posibilități sporite de reinserție socială după executarea pedepsei. Ca o consecință, în baza dispozițiilor art. 88 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, cu referire la art. 119 și art. 116 alin. (1) din aceeași lege, s-a procedat la recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii penale străine de condamnare. Dar, constatând că legea penală română nu sancționează fapta de trafic ilicit de droguri de mare risc (în cauză, acesta era cocaina) și cu pedeapsa amenzii, instanța, motivându-și soluția pe dispozițiile art. 146 din Legea nr. 302/2004, a schimbat pedeapsa aplicată de statul italian, în pedeapsa de 7 ani și 4 luni închisoare corespunzător dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Împotriva sentinței, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, apreciind-o ca fiind nelegală și netemeinică în sensul greșitei respingeri a cererii de executare a mandatului European de arestare și de predare a persoanei solicitate, având în vedere că faptele ce i se impută, respectiv de cumpărare și livrare de cocaină sunt foarte grave potrivit legislației italiene, aceasta ca modalitate eficientă de realizare a cooperării judiciare transfrontaliere în materie penală.

În altă ordine de idei, recursul parchetului critică sentința și sub aspectul nelegalei recunoașteri, respectiv a schimbării pedepsei aplicată, numai în ce privește pedeapsa închisorii, instanța română neavând dreptul să modifice, din procedura recunoașterii chiar și pe cale incidentală a pedepselor aplicate de statul italian, Titlul VII , cap. 2, secțiunea a II-a din Legea nr. 302/2004 cuprinzând dispozițiile speciale referitoare la recunoașterea și executarea reciproc a sancțiunilor pecuniare.

Totodată, recursul parchetului vizează și nelegala neaplicare a pedepsei complementare și a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor de pierdere permanentă a capacității de deținere sau de a fi numit într-o funcție publică precum și de interdicție legală pe durata executării pedepsei, corespondentă în Codul penal român fiind pedeapsă accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., precum și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Recursul declarat de parchet este fondat numai pentru considerentele ce se vor dezvolta. Din examinarea lucrărilor cauzei, se reține că Biroul SIRENE a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, semnalarea privind mandatul European de arestare emis la 22 februarie 2011 de către autoritățile judiciare italiene, dosar nr. 180 RG 1/2009 – RGNR.

La 31 martie 2011, persoana solicitată L.P.G. s-a prezentat personal pentru clarificarea situației sale. La 04 aprilie 2011, același birou din cadrul Interpol a transmis copia mandatului European de arestare, acesta privind pedeapsa aplicată prin hotărârea nr. 316 din 25 iulie 2008 la Tribunalul din Sassari, parțial modificată prin sentința nr. 180 din 03 aprilie 2009 a Curții de Apel Cagliari, irevocabilă la data de 09 aprilie 2010, persoana solicitată fiind condamnată la 7 ani și 4 luni închisoare, amendă de 26.000 Euro, precum și pedepsele de pierdere permanentă a capacității de deținere sau de a fi numit într-o funcție publică, precum și de interdicție legală pe durata executării pedepsei.

Audiat în condițiile prevăzute de art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, L.P.G. a refuzat predarea sa către autoritățile judiciare italiene emitente ale mandatului European de arestare și a cerut ca executarea pedepsei aplicate să aibă loc în România. În aceste condiții, instanța competentă material, în baza dispozițiilor art. 94 din Legea nr. 302/2004, cu referire la art. 88 alin. (2) lit. c) din aceeași lege, constatând că persoana solicitată este cetățean român și a declarat personal că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent, ținându-se seama și de motivele invocate, respectiv existența familiei de origine în țară, prevalându-se de facultatea oferită de a putea refuza executarea mandatului European de arestare, temeinic, a respins cererea de executare și de predare.

Dar, observând că în cauză este incident exclusiv cazul prevăzut de alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, procedând la recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii penale străine de condamnare astfel cum prevăd dispozițiile art. 88 alin. (3), art. 119 și art. 116 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, instanța a recunoscut hotărârea nr. 316 din 25 iulie 2008, irevocabilă la 09 aprilie 2010, privind însă numai pedeapsa de 7 ani și 4 luni închisoare și 26.000 Euro. Invocând însă dispozițiile art. 146 din Legea nr. 302/2004, instanța a schimbat pedeapsa cu închisoare și amendă, în pedeapsa de 7 ani și 4 luni închisoare, corespunzătoare dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, soluție nelegală.

Astfel, între România și Republica Italiană, există acord asupra transferării persoanelor condamnate, ratificat prin Legea nr. 83/2006, actul prevăzând în art. 6 alin. (1) că cele două state vor aplica pentru realizarea transferării procedura prevăzută în art. 9 paragraf 1 lit. a) din Convenție, astfel fiind exclusă posibilitatea schimbării condamnării. Potrivit dispozițiilor art. 145 din Legea nr. 302/2004 în cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte felul și durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare. În cauză se constată că instanța a optat pentru continuarea executării pedepsei aplicată persoanei solicitate condamnată, de către Republica Italiană, astfel că nici natura juridică și nici durata pedepsei nu puteau fi afectate, ci preluate necondiționat.

Codul penal și Codul de Procedură Penală italiene prevăd că pedeapsa pecuniară se execută distinct și integral. De altfel, în sprijinul soluției că amenda nu poate fi adaptată legislației penale române care sancționează faptele infracționale corespondente, sunt și dispozițiile art. 187 41 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată, autoritățile judiciare române de executare recunosc o hotărâre fără alte formalități. Or, schimbând pedeapsa aplicată de statul italian, instanța, deși a recunoscut sentința de condamnare astfel cum era irevocabilă, a înlăturat practic executarea amenzii, în condițiile în care utilizând ca argument de drept art. 146 din Legea nr. 302/2004, textul se referă la conversiunea condamnării.

Totodată, în conformitate cu dispozițiile Titlului V și ale Titlului VI din Legea nr. 302/2004 referitoare la recunoașterea hotărârilor penale străine, instanța de judecată sesizată se pronunță atât cu privire la pedeapsa privativă de libertate cât și cu privire la pedeapsa accesorie și pedeapsa complementară aplicate prin hotărârea penală străină de condamnare. În cauză, întrucât prin sentința penală a cărei recunoaștere s-a dispus, lui L.P.G. i s-au aplicat și pedeapsa accesorie și pedeapsa complementară cu corespondent în Codul penal român, având în vedere și dispozițiile art. 115 și următoarele din Legea nr. 302/2004, coroborat cu art. 53 C. pen., instanța trebuia să recunoască hotărârea în totalitate, cu referire și la pedeapsa accesorie și pedeapsa complementară.

Pentru considerentele ce preced, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța fiind fondat, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va fi admis și se va proceda corespunzător dispozitivului prezentei. Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (3) cu referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva sentinței penale nr. 47 P din 08 iunie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, privind persoana solicitată L.P.G.. Casează sentința atacată cu privire la dispoziția de schimbare a pedepsei cu închisoare de 7 ani și 4 luni și amendă de 26.000 Euro la care a fost condamnată persoana solicitată L.P.G. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 81 alin. (2) C. pen., art. 110 C. pen., art. 73 alin. (1) și (1) bis din Decretul Prezidențial nr. 309/1990 în pedeapsa de 7 ani și 4 luni închisoare, corespunzătoare dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, dispoziție pe care o înlătură, precum și cu privire la omisiunea recunoașterii pedepselor accesorii și complementare a interzicerii unor drepturi.

Menține dispoziția de recunoaștere pe cale incidentală a hotărârii nr. 316 din 25 iulie 2008 pronunțată de judecătorul pentru audieri preliminare din cadrul Tribunalului din Sassari în dosar nr. 3711/2006, parțial modificată prin sentința nr. 180 din 03 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cagliari – Secția Detașată – Sassari irevocabilă la data de 09 aprilie 2010 prin respingerea recursului în casație de către Curte Supremă prin Hotărârea din 09 aprilie 2010, privind persoana solicitată L.P.G. prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa cu închisoare de 7 ani și 4 luni și o amendă de 26.000 Euro pentru săvârșirea unei infracțiuni prev. de art. 81 alin. (2) C. pen., art. 110 C. pen., art. 73 alin. (1) și (1) bis din Decretul Prezidențial nr. 309/1990, pedeapsă ce se va executa sub ambele aspecte, pedeapsa închisorii și pedeapsa amenzii.

Completează dispoziția de recunoaștere pe cale incidentală a hotărârii de condamnare prin aplicarea pedepsei interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie și, respectiv, aplicarea pe o durată de 2 ani a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Deduce din pedeapsă, reținerea și arestarea persoanei solicitate, de la 31 martie 2011 la 13 iulie 2011. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana solicitată, în sumă de 80 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 13 iulie 2011.