ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1976/2012

Asupra recursului de față; Prin sentința arbitrală nr. 16 din 27 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional în dosarul nr. 102/2009 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta SC R. S a Constanța împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice – Oficiul de Plăți și Contractare Phare, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța astfel, tribunalul arbitral a reținut, în esență, că probele nu au susținut cererea reclamantei. Împotriva acestei sentințe a formulat acțiune în anulare reclamanta, atacând totodată și încheierea de la 30 iunie 2009, în temeiul art. 364 lit. i) C. proc.

civ., solicitând, în principal, anularea încheierii fără număr din 30 iunie 2009 atacate, admiterea cererii de suspendare și suspendarea soluționării litigiului până la soluționarea definitivă a cauzei penale, dosar nr. 28590/212/2008, iar în subsidiar, anularea sentinței arbitrale nr. 16 din 27 ianuarie 2010 atacate, admiterea cererii și obligarea pârâtei la plata sumei de 1.006.688,97 Euro și a cheltuielilor de arbitraj. Petenta a solicitat judecarea cauzei în temeiul art. 242 C. proc. civ. și în lipsa părților. Prin sentința comercială nr. 92 din 14 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea în anulare formulată de reclamanta SC R. SA.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Potrivit art. 364 lit. a)-i) C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru vreunul dintre motivele expres și limitativ prevăzute de acest text. Nici unul dintre aceste motive nu reglementează reexaminarea hotărârii arbitrale sub aspectul soluționării fondului litigiului. Controlul efectuat de instanță este unul de legalitate și nu de netemeinicie a hotărârii, cum tinde reclamanta din speța de față, prin invocarea unor situații de fapt și probe care au făcut deja obiectul analizei și interpretării de către tribunalul arbitral. Art. 364 lit. i) C. proc. civ. cuprinde trei situații pe care le poate încălca hotărârea arbitrală respectiv, încălcarea ordinii publice, a bunelor moravuri ori a unor dispoziții imperative ale legii.

În speță, din modul de formulare a acestui motiv a rezultat că reclamanta se referă la fondul cauzei, atunci când a invocat încălcări ale ordinii publice și ale unor dispoziții imperative ale legii. În ce privește încheierea de la 30 iunie 2009 reclamanta nu a probat incidența art. 364 lit. i) C. proc. civ., tinzând la rejudecarea cauzei, sub aspectul cererii de suspendare. S-a concluzionat că, atât timp cât plângerea penală nu vizează părțile în litigiu, hotărârea atacată nu încalcă art. 19 alin. (2) și art. 22 alin. (1) C. proc. pen., ca și prevederi de ordine publică, nefiind aplicabile în speță. Tot astfel, încălcarea Legii nr. 497/2001 art. 2 alin. (2) cu referire la anexa II la memorandum, respectiv încălcarea art. 1 alin. (1) lit. c) din O.U.G.

nr. 135/2007, a art. 969 C. civ., a principiului îmbogățirii fără just temei, din modul de formulare a acestor motive rezultă că reclamanta a tins la rejudecarea cauzei, insistând asupra faptului că suma dedusă judecății trebuia plătită de intimată și nu de către reclamantă, aspect analizat de tribunalul arbitral, nefiind posibil de reanalizat în acțiunea în anulare acest aspect, decât dacă s-ar fi probat incidența în speță a dispozițiilor art. 364 lit. i), din perspectiva controlului de legalitate a hotărârii arbitrale. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC R. SA Constanța aducându-i următoarele critici: Hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 364 lit. i) C. proc.

civ. Astfel, a susținut recurenta, nulitățile prevăzute de art. 364 C. proc. civ., sunt de ordine publică și nu pot fi acoperite prin voința părților, care nu pot stipula, prin compromisul încheiat, că renunță la nulitățile prevăzute de lege pentru hotărârile arbitrale. Potrivit art. 364 lit. i) C. proc. civ. hotărârea arbitrală poate fi desființată dacă încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispozițiile imperative ale legii. Prin urmare, încălcarea unei norme de ordine publică constituie motiv de anulare a hotărârii arbitrale. În speța de față, instanța nu a examinat dacă procedura arbitrală a relevat sau nu încălcarea dispozițiilor de ordine publică invocate.

Prin acțiunea în anulare s-a invocat încălcarea unor dispoziții de ordine publică, după cum urmează: a). Încălcarea dispozițiilor art. 969 C. civ., deoarece, OPCP a fost obligat, prin decizia din 30 ianuarie 2009 a Comisiei de Adjudecare a disputelor, să plătească contractorului A. SA suma de 1.964.284,65 Euro, (care cuprinde valoarea de 1.006.658,97 Euro plătită de SC R. SA și a cărei restituire se solicită) iar prin addendum nr. 2 la contractul nr. 2000/RO/16/P/PE/003-05, încheiat între pârâtă și A. SA, vizat de reclamantă și de județul Constanța, suma de 1.006.658,97 Euro a intrat într-o operațiune convențională de compensare cu o creanță datorată de contractorul A. către pârâtă.

b). Încălcarea dispozițiilor Legii nr. 497/2001 de ratificare a memorandumului de finanțare convenit între Guvernul României și Comisia Europeană, privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru Măsura „reabilitarea rețelei de canalizare și a facilităților de epurare a apelor uzate în Constanța, România”, ce a exclus expres din costurile neeligibile suportate de către SC R. SA pe cele de natura despăgubirilor datorate contractorului, precum și încălcarea OMFP nr. 303/2007 de modificare a memorandumului, ce prevede că singura sursă de finanțare a plății contractorului A. este exclusiv în sarcina O.P.C.P. c). Încălcarea O.U.G.

nr. 135/2007, deoarece în lipsa resurselor O.P.C.P. suma trebuia achitată din fondul național de preaderare. d). Încălcarea principiului îmbogățirii fără just temei, deoarece, în condițiile acordului de soluționare amiabilă a diferendelor, patrimoniul O.P.C.P. a sporit, deoarece acesta nu a mai efectuat plata sumei de 1.006.658,97 Euro, iar patrimoniul reclamantei s-a diminuat cu aceeași sumă. În subsidiar, recurenta a susținut că s-ar putea admite recursul, modifica sentința recurată, iar pe fondul cererii ar putea fi obligată pârâta la plata sumei de 1.006.658,97 Euro. În sprijinul tezei subsidiare, recurenta a expus, pe larg, situația de fapt existentă, în opinia sa, susținând că acțiunea formulată este întemeiată și că trebuia admisă de către instanța arbitrală.

Intimatul Ministerul Finanțelor Publice a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Recurenta a depus la dosarul cauzei certificatul din 29 februarie 2012 eliberat de Judecătoria Constanța în dosarul nr.28590/212/2008 precum și copie de pe raportul de expertiză contabilă judiciară, întocmit în același dosar. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează. Deși recurenta a invocat aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 374 lit. i) C. proc. civ., aceasta a criticat, de fapt, netemeinicia deciziei recurate și nu nelegalitatea acesteia.

Prin cererea de recurs, s-a arătat ce anume s-a solicitat prin acțiunea în anulare, nearătându-se, însă, în ce constă aplicarea greșită a legii de către prima instanță, prin cererea subsidiară formulată, recurenta arătând, în mod clar, că dorește rejudecarea, pe fond, a cererii sale de chemare în judecată, acest lucru nemaifiind, însă, posibil, pe de o parte, pentru că pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ. au fost abrogate prin O.U.G. nr.138/2000, iar pe de altă parte, pentru că, fiind în procedura prevăzută de Cartea IV-a C. proc. civ., așa după cum a reținut și prima instanță, o hotărâre arbitrală poate fi anulată numai pentru motivele strict prevăzute de art.364 lit. a)-i) C. proc. civ.

și, deși recurenta a invocat incidența motivului prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., nu a reușit să facă dovada incidenței acestui motiv, criticile sale vizând, de fapt, fondul cauzei. Având în vedere cele de mai sus în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC R. SA CONSTANȚA împotriva sentinței comerciale nr. 92 din 14 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 5 aprilie 2012.