ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1976/2012

Asupra recursului de

față;

Prin sentința

arbitrală nr. 16 din 27 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Arbitraj

Comercial Internațional în dosarul nr. 102/2009 a fost respinsă acțiunea

formulată de reclamanta SC R. S

a

Constanța împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice – Oficiul de Plăți

și Contractare Phare, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

astfel, tribunalul arbitral a reținut, în esență, că probele nu au susținut

cererea reclamantei.

Împotriva acestei

sentințe a formulat acțiune în anulare reclamanta, atacând totodată și

încheierea de la 30 iunie 2009, în temeiul art. 364 lit. i) C. proc. civ.,

solicitând, în principal, anularea încheierii fără număr din 30 iunie 2009

atacate, admiterea cererii de suspendare și suspendarea soluționării litigiului

până la soluționarea definitivă a cauzei penale, dosar nr. 28590/212/2008, iar

în subsidiar, anularea sentinței arbitrale nr. 16 din 27 ianuarie 2010 atacate,

admiterea cererii și obligarea pârâtei la plata sumei de 1.006.688,97 Euro și a

cheltuielilor de arbitraj.

Petenta a solicitat

judecarea cauzei în temeiul art. 242 C. proc. civ. și în lipsa părților.

Prin sentința

comercială nr. 92 din 14 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială,

a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea în anulare formulată de reclamanta SC R.

SA.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit art. 364

lit. a)-i) C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin

acțiune în anulare pentru vreunul dintre motivele expres și limitativ prevăzute

de acest text. Nici unul dintre aceste motive nu reglementează reexaminarea

hotărârii arbitrale sub aspectul soluționării fondului litigiului. Controlul

efectuat de instanță este unul de legalitate și nu de netemeinicie a hotărârii,

cum tinde reclamanta din speța de față, prin invocarea unor situații de fapt și

probe care au făcut deja obiectul analizei și interpretării de către tribunalul

arbitral.

Art. 364 lit. i) C.

proc. civ. cuprinde trei situații pe care le poate încălca hotărârea arbitrală

respectiv, încălcarea ordinii publice, a bunelor moravuri ori a unor dispoziții

imperative ale legii.

În speță, din modul

de formulare a acestui motiv a rezultat că reclamanta se referă la fondul

cauzei, atunci când a invocat încălcări ale ordinii publice și ale unor

dispoziții imperative ale legii.

În ce privește

încheierea de la 30 iunie 2009 reclamanta nu a probat incidența art. 364 lit. i)

C. proc. civ., tinzând la rejudecarea cauzei, sub aspectul cererii de

suspendare.

S-a concluzionat că,

atât timp cât plângerea penală nu vizează părțile în litigiu, hotărârea atacată

nu încalcă art. 19 alin. (2) și art. 22 alin. (1) C. proc. pen., ca și

prevederi de ordine publică, nefiind aplicabile în speță.

Tot astfel,

încălcarea Legii nr. 497/2001 art. 2 alin. (2) cu referire la anexa II la

memorandum, respectiv încălcarea art. 1 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 135/2007,

a art. 969 C. civ., a principiului îmbogățirii fără just temei, din modul de

formulare a acestor motive rezultă că reclamanta a tins la rejudecarea cauzei,

insistând asupra faptului că suma dedusă judecății trebuia plătită de intimată

și nu de către reclamantă, aspect analizat de tribunalul arbitral, nefiind

posibil de reanalizat în acțiunea în anulare acest aspect, decât dacă s-ar fi

probat incidența în speță a dispozițiilor art. 364 lit. i), din perspectiva

controlului de legalitate a hotărârii arbitrale.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta SC R. SA Constanța aducându-i următoarele

critici:

Hotărârea instanței

de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor

art. 364 lit. i) C. proc. civ.

Astfel, a susținut

recurenta, nulitățile prevăzute de art. 364 C. proc. civ., sunt de ordine

publică și nu pot fi acoperite prin voința părților, care nu pot stipula, prin

compromisul încheiat, că renunță la nulitățile prevăzute de lege pentru

hotărârile arbitrale.

Potrivit art. 364 lit.

i) C. proc. civ. hotărârea arbitrală poate fi desființată dacă încalcă ordinea

publică, bunele moravuri ori dispozițiile imperative ale legii.

Prin urmare,

încălcarea unei norme de ordine publică constituie motiv de anulare a hotărârii

arbitrale.

În speța de față,

instanța nu a examinat dacă procedura arbitrală a relevat sau nu încălcarea

dispozițiilor de ordine publică invocate.

Prin acțiunea în

anulare s-a invocat încălcarea unor dispoziții de ordine publică, după cum

urmează:

a). Încălcarea

dispozițiilor art. 969 C. civ., deoarece, OPCP a fost obligat, prin decizia din

30 ianuarie 2009 a Comisiei de Adjudecare a disputelor, să plătească

contractorului A. SA suma de 1.964.284,65 Euro, (care cuprinde valoarea de

1.006.658,97 Euro plătită de SC R. SA și a cărei restituire se solicită) iar

prin addendum nr. 2 la contractul nr. 2000/RO/16/P/PE/003-05, încheiat între

pârâtă și A. SA, vizat de reclamantă și de județul Constanța, suma de

1.006.658,97 Euro a intrat într-o operațiune convențională de compensare cu o

creanță datorată de contractorul A. către pârâtă.

b). Încălcarea

dispozițiilor Legii nr. 497/2001 de ratificare a memorandumului de finanțare

convenit între Guvernul României și Comisia Europeană, privind asistența

financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici

Structurale de Preaderare pentru Măsura „reabilitarea rețelei de canalizare și

a facilităților de epurare a apelor uzate în Constanța, România”, ce a exclus

expres din costurile neeligibile suportate de către SC R. SA pe cele de natura

despăgubirilor datorate contractorului, precum și încălcarea OMFP nr. 303/2007

de modificare a memorandumului, ce prevede că singura sursă de finanțare a

plății contractorului A. este exclusiv în sarcina O.P.C.P.

c). Încălcarea O.U.G.

nr. 135/2007, deoarece în lipsa resurselor O.P.C.P. suma trebuia achitată din

fondul național de preaderare.

d). Încălcarea

principiului îmbogățirii fără just temei, deoarece, în condițiile acordului de

soluționare amiabilă a diferendelor, patrimoniul O.P.C.P. a sporit, deoarece

acesta nu a mai efectuat plata sumei de 1.006.658,97 Euro, iar patrimoniul

reclamantei s-a diminuat cu aceeași sumă.

În subsidiar,

recurenta a susținut că s-ar putea admite recursul, modifica sentința recurată,

iar pe fondul cererii ar putea fi obligată pârâta la plata sumei de

1.006.658,97 Euro.

În sprijinul tezei

subsidiare, recurenta a expus, pe larg, situația de fapt existentă, în opinia

sa, susținând că acțiunea formulată este întemeiată și că trebuia admisă de

către instanța arbitrală.

Intimatul Ministerul Finanțelor

Publice a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat

respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta a depus la dosarul

cauzei certificatul din 29 februarie 2012 eliberat de Judecătoria Constanța în

dosarul nr.28590/212/2008 precum și copie de pe raportul de expertiză contabilă

judiciară, întocmit în același dosar.

Analizând decizia recurată, prin

raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este

nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Deși recurenta a invocat

aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 374 lit. i) C. proc.

civ., aceasta a criticat, de fapt, netemeinicia deciziei recurate și nu

nelegalitatea acesteia.

Prin cererea de recurs, s-a

arătat ce anume s-a solicitat prin acțiunea în anulare, nearătându-se, însă, în

ce constă aplicarea greșită a legii de către prima instanță, prin cererea

subsidiară formulată, recurenta arătând, în mod clar, că dorește rejudecarea,

pe fond, a cererii sale de chemare în judecată, acest lucru nemaifiind, însă,

posibil, pe de o parte, pentru că pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ. au

fost abrogate prin O.U.G. nr.138/2000, iar pe de altă parte, pentru că, fiind

în procedura prevăzută de Cartea IV-a C. proc. civ., așa după cum a reținut și

prima instanță, o hotărâre arbitrală poate fi anulată numai pentru motivele

strict prevăzute de art.364 lit. a)-i) C. proc. civ. și, deși recurenta a

invocat incidența motivului prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., nu a

reușit să facă dovada incidenței acestui motiv, criticile sale vizând, de fapt,

fondul cauzei.

Având în vedere cele de mai sus

în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat

recursul declarat de reclamanta SC R. SA CONSTANȚA împotriva sentinței

comerciale nr. 92 din 14 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 5 aprilie 2012.