ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2517/2011

Asupra recursului de

față;

Prin cererea

înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14 iulie 2010 reclamantul

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – OFICIUL DE PLĂȚI ȘI CONTRACTE PHARE, în

contradictoriu cu pârâta M.S. SRL, în calitate de lider al consorțiului M.S./MONTECO,

a formulat acțiune în anulare, prin care a solicitat anularea parțială a Hotărârii

Arbitrale a Tribunalului Arbitral, pronunțată la data de 9 iunie 2010 în

dosarul nr. 15956/GZ constituit la Curtea Internațională de Arbitraj ÎCC Paris.

Reclamanta a formulat și cerere

de suspendare a hotărârii arbitrale, până la soluționarea irevocabilă a

acțiunii în anulare.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că, în calitate de angajator, a încheiat cu pârâta, în calitate de

antreprenor, contractul pentru executarea lucrărilor de construire a noului

depozit de deșeuri de la Fețeni și refacerea, închiderea și reabilitarea rampei

de depozitare de la Răureni, proiect finanțat în cea mai mare prin fonduri

nerambursabile de la Uniunea Europeană.

Potrivit contractului, pârâta

avea obligația de a finaliza construcția depozitului de la Feteni la data de 3 mai 2006.

Întrucât pârâta nu și-a respectat

obligațiile esențiale prevăzute în contract, cauzând serioase prejudicii

proiectului în ansamblu, reclamanta, în calitate de autoritate contractantă, a

decis, în momentul în care erau întrunite condițiile legale și contractuale

pentru a lua o astfel de hotărâre, rezilierea contractului încheiat cu pârâta.

Prin hotărârea parțială

pronunțată la data de 9 iunie 2010, Tribunalul Arbitral a decis următoarele:

jurisdicție asupra pretențiilor Ministerului Finanțelor Publice – O.P.C.P.

privind cheltuielile cu prelungirea contractului de Asistență Tehnică (178.161 Euro)

și „Despăgubiri” (3.168.637,10 Euro);

execute garanția de bună execuție a M.C. și trebuie să restituie acesteia

această garanție în termen de 28 de zile de la comunicarea acestei decizii;

plătească M.C. suma de 3.550.418 Euro în termen de 28 de zile de la comunicarea

acestei decizii;

aspecte, inclusiv costurile arbitrale, este rezervată a face obiectul unei decizii

ulterioare a Tribunalului Arbitral.

Împotriva hotărârii arbitrale a formulat

acțiune în anulare reclamantul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - OFICIUL DE PLĂȚI

ȘI CONTRACTARE PHARE București.

Prin întâmpinarea depusă în data

de 30 noiembrie 2010 intimata a invocat două chestiuni prealabile, una privind

valabilitatea mandatului semnatarului acțiunii în anulare, cealaltă privind

legala timbrare a cererii, ulterior renunțând la a le mai susține.

Prin aceeași întâmpinare, pârâta

a mai invocat și excepția inadmisibilității acțiunii în anulare în raport cu

prevederile convenției pentru recunoașterea și executarea sentințelor

arbitrale, precum și în raport cu prevederile Regulamentului de arbitraj la

care reclamanta a achiesat.

Prin sentința comercială nr. 160

din 10 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a

fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii arbitrale, ca

nefondată, s-a dispus restituirea cauțiunii în cuantum de 1.526.605,29 lei

achitată de către reclamantă prin OP nr. 4095 din 9 decembrie 2010, a fost admisă excepția inadmisibilității și a fost respinsă acțiunea în anulare formulată de

către reclamantă, ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut următoarele:

Părțile, potrivit

contractului încheiat, au stabilit pentru arbitraj competența Curții

Internaționale de Arbitraj din cadrul Camerei Internaționale de Comerț de la Paris, procedura de soluționare urmând a se desfășura în conformitate cu regulamentul de

arbitraj al acesteia.

În acest sens, dispozițiile art.

28 pct. 6 din Regulile ICC stabilesc caracterul obligatoriu al hotărârii

arbitrale pronunțate și faptul că se va considera că părțile au renunțat la

dreptul la exercitarea oricărei căi de recurs împotriva sentinței arbitrale.

Acceptând arbitrajul Curții

Internaționale de Arbitraj și implicit Regulamentul de arbitraj al acestei

Curți, rezultă că reclamanta a renunțat la orice cale de contestare a sentinței

arbitrale pronunțate, implicit la calea acțiunii în anulare întemeiată pe

dispozițiile de procedură ale legii române.

Reclamanta trebuie să respecte

forma obligatorie a clauzei compromisorii sub toate aspectele ei, ceea ce nu

poate fi considerată ca încălcând dispozițiile imperative ale legii, respectiv

dreptul la apărare, respectarea principiului contradictorialității și dreptul

la un proces echitabil.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamantul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - OFICIUL DE PLĂȚI ȘI

CONTRACTARE PHARE București, aducându-i următoarele critici:

Hotărârea recurată nu cuprinde

motivele pe care se sprijină, cuprinzând motive contradictorii și străine de

natura pricinii, este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și

aplicarea greșită a legii, fiind și nefondată.

Astfel, prima instanță nu a

observat că, potrivit clauzei 1.4 și a clauzei 20.6 din Condițiile speciale ale

contractului, rezultă că soluționarea litigiului în fața instanței arbitrale nu

exclude sesizarea ulterioară de către părțile litigante a instanțelor

judecătorești.

Recurenta susține că prima

instanță a interpretat greșit dispozițiile art. 28 alin. (6) din Regulile

speciale de procedură ale Curții Internaționale de Arbitraj de la Paris, din aceste prevederi rezultând doar faptul că sentința arbitrală are caracter

executoriu.

De asemenea se susține că o

astfel de prevedere este prevăzută și în art. 367 C. proc. civ., iar la

capitolul I, procedura - pct. 1.2 din decizia finală arbitrală parțială, se

arată că legea românească este aplicabilă disputei.

Prin urmare, prezumția de la art.

28 alin. (6) este operabilă numai în ipoteza în care părțile pot renunța în mod

legal la căile de atac, or, potrivit art. 364

1

C. proc. civ.,

părțile nu pot renunța prin convenția arbitrală la dreptul de a introduce

acțiunea în anulare împotriva hotărârii arbitrale, renunțarea la acest drept

putându-se face numai după pronunțarea acestei hotărâri.

La data de 27 mai 2011,

intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat

respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând decizia recurată,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce

urmează.

Recurentul-reclamant este în

eroare atunci când apreciază că legea procedurală aplicabilă litigiului este

legea română, făcând confuzie între normele de procedură care se aplică

litigiului și normele de drept substanțial, aplicabile în cazul soluționării,

pe fond, a litigiului.

Este eronată, de asemenea, și

referirea făcută la așa zisa trimitere din decizia finală arbitrală parțială,

cum că legea românească ar fi aplicabilă disputei, această referire fiind

făcută la normele de drept substanțial, pentru soluționarea pe fond a

litigiului, nicidecum la normele de procedură, respectiv la căile de atac la

care este supusă hotărârea arbitrală.

România, prin semnarea Convenției

pentru recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine, adoptată la New York, la 10 iunie 1958, prin Decretul nr. 186/1961, a acceptat ca norme de procedură,

Regulamentul de arbitraj, astfel încât procedura de contestare a hotărârii

arbitrale trebuie apreciată doar potrivit prevederilor acestui regulament.

Potrivit art. 28 pct. 6 din acest

regulament (fil.57), prin prezentarea litigiului pentru arbitraj, în

conformitate cu regulamentul, părțile se angajează să pună în aplicare oricare

sentință, fără întârziere și se presupune că au renunțat la dreptul lor, față de

oricare formă de contestare, în măsura în care o astfel de renunțare poate fi

valabil realizată.

Mai mult, în raport de

prevederile art. 165 din Legea nr. 105/1992, această hotărâre arbitrală apare

ca fiind o hotărâre străină, situație în care regulile de procedură, inclusiv

sub aspectul căilor de atac, sunt cele ale curții alese, în speța de față ale

Curții Internaționale de Arbitraj ICC Paris, neputându-se invoca dispozițiile

din codul de procedură român.

Prin urmare, în cauza de față nu

sunt aplicabile dispozițiile codului de procedură român, aspect sub care,

într-adevăr, acțiunea în anulare, analizată din punct de vedere al codului de

procedură civilă român, este inadmisibilă, admisibilitatea unei astfel de

acțiuni putând fi analizată doar în condițiile legislației din țara în care s-a

pronunțat hotărârea arbitrală, potrivit regulamentului de arbitraj al

respectivei Curți.

Având în vedere cele de mai sus,

în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca

nefondat.

În baza art. 274 C. proc. civ.,

recurentul-reclamant va fi obligat la 13020 lei cheltuieli de judecată către

intimata-pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamantul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - OFICIUL DE PLĂȚI ȘI CONTRACTARE

PHARE București împotriva sentinței comerciale nr. 160 din 10 decembrie 2010

pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

Obligă pe reclamantul MINISTERUL

FINANȚELOR PUBLICE - OFICIUL DE PLĂȚI ȘI CONTRACTARE PHARE București la plata

cheltuielilor de judecată, în sumă de 13020 lei, către intimata-pârâtă SC M.S.

SRL București.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 23 iunie 2011.