ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 810/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

M.I.E. a chemat în judecată SC M. SA

și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să fie obligată la

restituirea sumei de 40.322,58 euro, reprezentând fonduri Phare, la 261.790.000

lei reprezentând cofinanțare de la bugetul de stat, plus dobânda aferentă

calculată conform art. 18 alin. (3) din C.G.C.G., cu motivarea că pârâta nu a

respectat procedura de achiziție cuprinsă în anexa IV din contract pentru

implementarea proiectului.

La rândul său pârâta a formulat

cererea reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantului la plata

sumei de 12500 euro, reprezentând plata finală asumată de acesta prin contract.

Tribunalul Harghita sesizat cu

aceste cereri, după analiza contractului, prin sentința nr. 658/2004 a respins

ambele cereri, a stabilit că desfășurarea proiectului Phare se întindea pe o

perioadă îndelungată, că fondurile urmau să se plătească, potrivit art. 4 alin.

(2) din C.S.C.G., în două tranșe și că nerealizarea condiției licitației pentru

achiziționarea mașinii de frezat de către pârâtă s-a datorat plății cu

întârziere a primei tranșe de 50.000 euro de către reclamant cât și

imposibilității organizării unei licitații internaționale datorită refuzului

firmelor furnizoare de a participa la aceasta, furnizori externi care au făcut

oferte ferme de preț așa încât singura posibilitate a pârâtei pentru a obține

utilajul a fost negocierea directă.

Sentința nr. 658 din 27 mai 2004,

pronunțată de Tribunalul Harghita, secția civilă, a fost apelată de reclamantul

M.I.E., care a susținut că instanța de fond a pronunțat o soluție netemeinică

și nelegală întrucât nu a avut în vedere anexa „Proceduri de Achiziție” din

contractul care impunea ca pentru valori mai mari de 150.000 euro să se

organizeze licitație internațională pentru achiziționarea utilajului necesar

realizării proiectului pentru care s-au acordat fondurile Phare.

Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția

comercială și de contencios, prin decizia nr. 196 din 12 octombrie 2004, a

respins ca nefondat apelul reclamantului apreciind că situația de fapt a fost

corect reținută, iar soluția primei instanțe reflectă analiza judicioasă a

clauzelor contractului. În esență, instanța de apel a reținut că reclamantul

și-a întemeiat decizia de reziliere a contractului pe dispozițiile art. 11 alin.

(3), că această reziliere operează atunci când autoritatea contractantă

constată că beneficiarul (în speță pârâta), fără justificare nu-și îndeplinește

obligațiile după ce acesta a fost atenționat prin scrisoare să le respecte. A

mai stabilit instanța de apel că notificarea despre rezilierea contractului a

fost făcută de reclamant după realizarea în totalitate a contractului, că

virarea primei tranșe din fonduri a fost făcută cu întârziere și că organizarea

unei licitații presupunea existența unei surse certe de finanțare. S-a mai

stabilit de către instanța de apel că reclamantul însuși i-a comunicat pârâtei

că termenul pentru solicitarea plății finale este 31 octombrie 2001, această

comunicare având valoarea unui accept de finalizare a proiectului în condițiile

în care achiziția utilajului s-a realizat prin negociere directă cu firmele

producătoare care au depus ofertele. În final, curtea de apel a reținut că

chiar în ipoteza în care s-ar constata neîndeplinirea unei condiții din

contract autoritatea contractantă are posibilitatea să refuze ultima tranșă și

nicidecum să solicite restituirea întregii sume avansate, câtă vreme proiectul

a fost realizat.

Împotriva deciziei pronunțată de

Curtea de Apel Târgu-Mureș a declarat recurs, M.I.E., prin care a invocat

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în

argumentarea căruia a susținut:

- Instanța de apel i-a respins

cererea pentru lipsă de apărare formulată în temeiul art. 156 alin. (2) C.

proc. civ., astfel că s-a aflat în imposibilitate de a-și susține motivele și

de a explica instanței poziția sa în raport de o speță complexă a cărei

rezolvare are implicații în ceea ce privește modul în care instanțele române

judecă astfel de cauze care decurg din implementarea proiectelor de finanțare

cu bani ai U.E.

În susținerea aceluiași motiv

recurentul a invocat încălcarea prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.,

iar în ce privește amânarea pronunțării acordată de instanța de apel a arătat că

în mod greșit s-a reținut faptul că au avut loc dezbateri în fața acestei

instanțe din moment ce nu a fost prezentă la termen întrucât solicitase

amânarea judecării apelului pentru „lipsă de apărare”.

- Programul rezultând din contract

putea fi realizat cu succes dar nu în orice condiții întrucât finanțarea unui

program Phare este subordonată în primul rând contractului, principiilor

dreptului european și român, echității și nu oportunității invocate de

beneficiar.

- S-au interpretat greșit

prevederile art. 11 alin. (3) din contract întrucât s-a considerat că proiectul

poate fi realizat printr-o cheltuială neligibilă în condițiile în care

achiziția utilajului nu s-a realizat prin licitație internațională.

- S-au încălcat prevederile art. 977

C. proc. civ., întrucât interpretarea contractului nu s-a făcut după intenția

comună a părților atunci când s-a stabilit că licitația nu a fost organizată

datorită unor factori obiectivi, fără să fie anunțată autoritatea contractantă

despre faptul că procedura de achiziție nu a fost respectată, prin acest procedeu

fiind modificat unilateral contractul.

Pentru toate aceste motive,

reclamantul recurent a solicitat admiterea recursului și în fond admiterea

acțiunii astfel cum a fost formulată.

Recursul este fondat.

Motivele de recurs urmează să fie

abordate sub aspectul asigurării dreptului la apărare și a asigurării unui

proces echitabil cu respectarea principiilor procesului comercial cât și sub

aspectul naturii raporturilor juridice dintre părțile în proces.

- În ce privește prima ipoteză

propusă pentru examinare în cadrul motivului de nelegalitate invocat, este de

reținut că în adevăr, la primul termen de judecată în fața instanței de apel a

fost depusă de reclamantul-apelant o cerere pentru lipsă de apărare, motivată.

Această cerere a fost respinsă și

s-a reținut cauza pentru examinarea apelului, deși nici o parte nu solicitase

judecata în lipsă.

Este adevărat că art. 156 C. proc.

civ., stabilește că instanța poate să acorde un singur termen pentru lipsă de

apărare temeinic motivată și că aceste dispoziții recunosc dreptul instanței de

a dispune asupra acordării termenului, însă nu se poate trece peste faptul că

soluționarea unei astfel de cereri este în strânsă legătură cu celelalte

principii ale procesului comercial. În concret, prin refuzul de a se acorda

termenul solicitat, recurentei i s-a încălcat dreptul la apărare și la o

judecată echitabilă într-o cale de atac devolutivă în care se putea rediscuta

fondul procesului.

Recurenta a pus în discuție și lipsa

de eficiență a amânării judecății apreciind că în condițiile în care nu a avut

cunoștință despre faptul că i s-a respins cererea pentru lipsă de apărare nu se

afla în situația de a depune concluzii scrise.

În adevăr, art. 156 alin. (2) C.

proc. civ., stabilește că, în cazul în care se refuză amânarea judecății pentru

lipsă de apărare, instanța va amâna, la cererea părții, pronunțarea, în vederea

depunerii de concluzii scrise. În speță cererea pentru lipsă de apărare a fost

formulată în scris așa încât amânarea pronunțării acordată a fost lipsită de

orice eficiență în ce privește asigurarea dreptului la apărare. Nu în ultimul

rând, este de reținut că există o strânsă legătură între dreptul la apărare

care trebuie asigurat în toate fazele procesuale și dispozițiile art. 129 C.

proc. civ., invocate de recurent ca fiind nesocotite întrucât prin drepturile

și îndatoririle stabilite în sarcina instanței în legătură cu dezbaterea

procesului aceasta este garantul protecției judiciare a drepturilor subiective.

Această protecție este oferită imparțial de către instanțele competente în

cadrul reglementărilor procesual civile, prin care a fost stabilit dreptul

examinării cauzei în două grade de jurisdicție în scopul aflării adevărului

precum și prin posibilitatea acordată de legea procesual civilă de a se

reconsidera sau de a se reanaliza o situație juridică stabilită prin hotărâre

judecătorească, prin căile de atac devolutive și nu numai.

În acest context, era de observat de

către instanța de apel că în speță părțile nu și-au manifestat voința ca apelul

să se judece în lipsa lor așa încât, judecarea apelului a încălcat dreptul

părților de a dispune de proces, cu alte cuvinte de a continua procesul în

lipsa lor.

Față de cele ce preced prima critică

este întemeiată.

- Cu referire la a doua abordare a

criticilor formulate în recurs privind aplicarea art. 977 C. civ., este de

reținut faptul că, mai întâi trebuia examinată natura raporturilor juridice stabilite

între părțile în proces.

Din acest punct de vedere, din

înscrisul aflat la recurs, rezultă că raporturile juridice s-au stabilit

printr-un contract încheiat de autoritatea contractantă (M.I.E.) și o societate

comercială (intimata-pârâtă), în baza căruia societatea primea fonduri Phare și

fonduri de la bugetul de stat cu titlu de finanțare nerambursabilă pentru

achiziționarea de echipamente. Conform anexei la contract „Proceduri de

achiziție” pentru contractele de finanțare cu valori mai mari de 150.000 euro,

beneficiarii aveau obligația să organizeze organiza licitații internaționale

pentru achiziția de echipamente. În contextul arătat ceea ce se reproșează

intimatei este nerespectarea procedurii de achiziție, situație care nu poate fi

analizată fără a se reține că în discuție este un raport juridic complex, care

constă mai întâi în acordarea unui ajutor financiar pentru un program

descentralizat (ajutor extern al comunității europene) prin programul Phare și

în al doilea rând în implementarea programului prin achiziția de echipamente.

m

ai rezultă din actele dosarului că litigiul

s-a născut ca urmare a nerealizării achiziției utilajului prin licitație

internațională, de dezlegarea dată acestei probleme fiind dependente celelalte

clauze ale contractului de finanțare care se referă la restituirea sumelor

acordate și respectiv la neacordarea ultimei tranșe de plată.

Din analiza precedentă se desprinde

concluzia că instanța de apel nu a clarificat un aspect esențial și anume dacă

litigiul își are izvorul într-un fapt de comerț, dacă prin natura lui

contractul este comercial, având în vedere că s-a încheiat de autoritatea contractantă

în scopul realizării unui proiect bazat pe achiziția de utilaje și dacă este

determinat pentru o astfel de apreciere faptul că fondurile Phare se adresează

prin intermediul autorității contractante unei societăți comerciale.

Așadar, dispozițiile art. 977

invocate de recurentă și art. 11 alin. (3) din C.G.C.G. nu pot fi examinate

decât în contextul arătat, care impune și analiza modului în care s-a realizat

achiziția utilajului de către societatea comercială în raport cu autoritatea

publică finanțatoare.

În fine, interpretarea clauzelor

contractului în temeiul art. 977 C. civ., invocat de recurentă, nu ar putea fi

luată în discuție mai înainte de a se analiza dacă operează prezumția de

comercialitate, care nu a putut fi pusă în discuție pentru prima dată în recurs

fără a priva părțile de un grad de jurisdicție în funcție de dezlegarea care

s-ar da acestei probleme. Din acest punct de vedere, excepției pusă în discuția

părților în această cale de atac, nu i s-au dat efecte.

În consecință, potrivit art. 312

alin. (3) C. proc. civ., recursul se va admite iar decizia pronunțată în apel

va fi casată, cauza fiind trimisă pentru rejudecare la aceeași instanță pentru

ca părților să li se asigure un real drept la apărare cu respectarea celorlalte

principii ale procesului comercial și pentru a nu le priva de un grad de

jurisdicție în urma dezlegărilor care se vor da problemelor privind natura și

modul de executare a contractului pe care se structurează achiziția prin

licitație internațională pentru realizarea programului de finanțare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul M.I.E. București, împotriva deciziei nr. 196/ A din 12 octombrie

2004, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de

contencios administrativ, casează decizia recurată și trimite cauza aceleiași

instanțe, secției comerciale și contencios administrativ, pentru rejudecare.

I

revocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 23 februarie 2006.