ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 810/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: M.I.E. a chemat în judecată SC M. SA și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să fie obligată la restituirea sumei de 40.322,58 euro, reprezentând fonduri Phare, la 261.790.000 lei reprezentând cofinanțare de la bugetul de stat, plus dobânda aferentă calculată conform art. 18 alin. (3) din C.G.C.G., cu motivarea că pârâta nu a respectat procedura de achiziție cuprinsă în anexa IV din contract pentru implementarea proiectului. La rândul său pârâta a formulat cererea reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 12500 euro, reprezentând plata finală asumată de acesta prin contract.

Tribunalul Harghita sesizat cu aceste cereri, după analiza contractului, prin sentința nr. 658/2004 a respins ambele cereri, a stabilit că desfășurarea proiectului Phare se întindea pe o perioadă îndelungată, că fondurile urmau să se plătească, potrivit art. 4 alin. (2) din C.S.C.G., în două tranșe și că nerealizarea condiției licitației pentru achiziționarea mașinii de frezat de către pârâtă s-a datorat plății cu întârziere a primei tranșe de 50.000 euro de către reclamant cât și imposibilității organizării unei licitații internaționale datorită refuzului firmelor furnizoare de a participa la aceasta, furnizori externi care au făcut oferte ferme de preț așa încât singura posibilitate a pârâtei pentru a obține utilajul a fost negocierea directă.

Sentința nr. 658 din 27 mai 2004, pronunțată de Tribunalul Harghita, secția civilă, a fost apelată de reclamantul M.I.E., care a susținut că instanța de fond a pronunțat o soluție netemeinică și nelegală întrucât nu a avut în vedere anexa „Proceduri de Achiziție” din contractul care impunea ca pentru valori mai mari de 150.000 euro să se organizeze licitație internațională pentru achiziționarea utilajului necesar realizării proiectului pentru care s-au acordat fondurile Phare. Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios, prin decizia nr. 196 din 12 octombrie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamantului apreciind că situația de fapt a fost corect reținută, iar soluția primei instanțe reflectă analiza judicioasă a clauzelor contractului.

În esență, instanța de apel a reținut că reclamantul și-a întemeiat decizia de reziliere a contractului pe dispozițiile art. 11 alin. (3), că această reziliere operează atunci când autoritatea contractantă constată că beneficiarul (în speță pârâta), fără justificare nu-și îndeplinește obligațiile după ce acesta a fost atenționat prin scrisoare să le respecte. A mai stabilit instanța de apel că notificarea despre rezilierea contractului a fost făcută de reclamant după realizarea în totalitate a contractului, că virarea primei tranșe din fonduri a fost făcută cu întârziere și că organizarea unei licitații presupunea existența unei surse certe de finanțare.

S-a mai stabilit de către instanța de apel că reclamantul însuși i-a comunicat pârâtei că termenul pentru solicitarea plății finale este 31 octombrie 2001, această comunicare având valoarea unui accept de finalizare a proiectului în condițiile în care achiziția utilajului s-a realizat prin negociere directă cu firmele producătoare care au depus ofertele. În final, curtea de apel a reținut că chiar în ipoteza în care s-ar constata neîndeplinirea unei condiții din contract autoritatea contractantă are posibilitatea să refuze ultima tranșă și nicidecum să solicite restituirea întregii sume avansate, câtă vreme proiectul a fost realizat. Împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș a declarat recurs, M.I.E., prin care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc.

civ., în argumentarea căruia a susținut: - Instanța de apel i-a respins cererea pentru lipsă de apărare formulată în temeiul art. 156 alin. (2) C. proc. civ., astfel că s-a aflat în imposibilitate de a-și susține motivele și de a explica instanței poziția sa în raport de o speță complexă a cărei rezolvare are implicații în ceea ce privește modul în care instanțele române judecă astfel de cauze care decurg din implementarea proiectelor de finanțare cu bani ai U.E. În susținerea aceluiași motiv recurentul a invocat încălcarea prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., iar în ce privește amânarea pronunțării acordată de instanța de apel a arătat că în mod greșit s-a reținut faptul că au avut loc dezbateri în fața acestei instanțe din moment ce nu a fost prezentă la termen întrucât solicitase amânarea judecării apelului pentru „lipsă de apărare”.

- Programul rezultând din contract putea fi realizat cu succes dar nu în orice condiții întrucât finanțarea unui program Phare este subordonată în primul rând contractului, principiilor dreptului european și român, echității și nu oportunității invocate de beneficiar. - S-au interpretat greșit prevederile art. 11 alin. (3) din contract întrucât s-a considerat că proiectul poate fi realizat printr-o cheltuială neligibilă în condițiile în care achiziția utilajului nu s-a realizat prin licitație internațională. - S-au încălcat prevederile art. 977 C. proc. civ., întrucât interpretarea contractului nu s-a făcut după intenția comună a părților atunci când s-a stabilit că licitația nu a fost organizată datorită unor factori obiectivi, fără să fie anunțată autoritatea contractantă despre faptul că procedura de achiziție nu a fost respectată, prin acest procedeu fiind modificat unilateral contractul.

Pentru toate aceste motive, reclamantul recurent a solicitat admiterea recursului și în fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Recursul este fondat. Motivele de recurs urmează să fie abordate sub aspectul asigurării dreptului la apărare și a asigurării unui proces echitabil cu respectarea principiilor procesului comercial cât și sub aspectul naturii raporturilor juridice dintre părțile în proces. - În ce privește prima ipoteză propusă pentru examinare în cadrul motivului de nelegalitate invocat, este de reținut că în adevăr, la primul termen de judecată în fața instanței de apel a fost depusă de reclamantul-apelant o cerere pentru lipsă de apărare, motivată. Această cerere a fost respinsă și s-a reținut cauza pentru examinarea apelului, deși nici o parte nu solicitase judecata în lipsă.

Este adevărat că art. 156 C. proc. civ., stabilește că instanța poate să acorde un singur termen pentru lipsă de apărare temeinic motivată și că aceste dispoziții recunosc dreptul instanței de a dispune asupra acordării termenului, însă nu se poate trece peste faptul că soluționarea unei astfel de cereri este în strânsă legătură cu celelalte principii ale procesului comercial. În concret, prin refuzul de a se acorda termenul solicitat, recurentei i s-a încălcat dreptul la apărare și la o judecată echitabilă într-o cale de atac devolutivă în care se putea rediscuta fondul procesului. Recurenta a pus în discuție și lipsa de eficiență a amânării judecății apreciind că în condițiile în care nu a avut cunoștință despre faptul că i s-a respins cererea pentru lipsă de apărare nu se afla în situația de a depune concluzii scrise.

În adevăr, art. 156 alin. (2) C. proc. civ., stabilește că, în cazul în care se refuză amânarea judecății pentru lipsă de apărare, instanța va amâna, la cererea părții, pronunțarea, în vederea depunerii de concluzii scrise. În speță cererea pentru lipsă de apărare a fost formulată în scris așa încât amânarea pronunțării acordată a fost lipsită de orice eficiență în ce privește asigurarea dreptului la apărare. Nu în ultimul rând, este de reținut că există o strânsă legătură între dreptul la apărare care trebuie asigurat în toate fazele procesuale și dispozițiile art. 129 C. proc. civ., invocate de recurent ca fiind nesocotite întrucât prin drepturile și îndatoririle stabilite în sarcina instanței în legătură cu dezbaterea procesului aceasta este garantul protecției judiciare a drepturilor subiective.

Această protecție este oferită imparțial de către instanțele competente în cadrul reglementărilor procesual civile, prin care a fost stabilit dreptul examinării cauzei în două grade de jurisdicție în scopul aflării adevărului precum și prin posibilitatea acordată de legea procesual civilă de a se reconsidera sau de a se reanaliza o situație juridică stabilită prin hotărâre judecătorească, prin căile de atac devolutive și nu numai. În acest context, era de observat de către instanța de apel că în speță părțile nu și-au manifestat voința ca apelul să se judece în lipsa lor așa încât, judecarea apelului a încălcat dreptul părților de a dispune de proces, cu alte cuvinte de a continua procesul în lipsa lor.

Față de cele ce preced prima critică este întemeiată. - Cu referire la a doua abordare a criticilor formulate în recurs privind aplicarea art. 977 C. civ., este de reținut faptul că, mai întâi trebuia examinată natura raporturilor juridice stabilite între părțile în proces. Din acest punct de vedere, din înscrisul aflat la recurs, rezultă că raporturile juridice s-au stabilit printr-un contract încheiat de autoritatea contractantă (M.I.E.) și o societate comercială (intimata-pârâtă), în baza căruia societatea primea fonduri Phare și fonduri de la bugetul de stat cu titlu de finanțare nerambursabilă pentru achiziționarea de echipamente. Conform anexei la contract „Proceduri de achiziție” pentru contractele de finanțare cu valori mai mari de 150.000 euro, beneficiarii aveau obligația să organizeze organiza licitații internaționale pentru achiziția de echipamente.

În contextul arătat ceea ce se reproșează intimatei este nerespectarea procedurii de achiziție, situație care nu poate fi analizată fără a se reține că în discuție este un raport juridic complex, care constă mai întâi în acordarea unui ajutor financiar pentru un program descentralizat (ajutor extern al comunității europene) prin programul Phare și în al doilea rând în implementarea programului prin achiziția de echipamente. m ai rezultă din actele dosarului că litigiul s-a născut ca urmare a nerealizării achiziției utilajului prin licitație internațională, de dezlegarea dată acestei probleme fiind dependente celelalte clauze ale contractului de finanțare care se referă la restituirea sumelor acordate și respectiv la neacordarea ultimei tranșe de plată.

Din analiza precedentă se desprinde concluzia că instanța de apel nu a clarificat un aspect esențial și anume dacă litigiul își are izvorul într-un fapt de comerț, dacă prin natura lui contractul este comercial, având în vedere că s-a încheiat de autoritatea contractantă în scopul realizării unui proiect bazat pe achiziția de utilaje și dacă este determinat pentru o astfel de apreciere faptul că fondurile Phare se adresează prin intermediul autorității contractante unei societăți comerciale. Așadar, dispozițiile art. 977 invocate de recurentă și art. 11 alin. (3) din C.G.C.G. nu pot fi examinate decât în contextul arătat, care impune și analiza modului în care s-a realizat achiziția utilajului de către societatea comercială în raport cu autoritatea publică finanțatoare.

În fine, interpretarea clauzelor contractului în temeiul art. 977 C. civ., invocat de recurentă, nu ar putea fi luată în discuție mai înainte de a se analiza dacă operează prezumția de comercialitate, care nu a putut fi pusă în discuție pentru prima dată în recurs fără a priva părțile de un grad de jurisdicție în funcție de dezlegarea care s-ar da acestei probleme. Din acest punct de vedere, excepției pusă în discuția părților în această cale de atac, nu i s-au dat efecte. În consecință, potrivit art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., recursul se va admite iar decizia pronunțată în apel va fi casată, cauza fiind trimisă pentru rejudecare la aceeași instanță pentru ca părților să li se asigure un real drept la apărare cu respectarea celorlalte principii ale procesului comercial și pentru a nu le priva de un grad de jurisdicție în urma dezlegărilor care se vor da problemelor privind natura și modul de executare a contractului pe care se structurează achiziția prin licitație internațională pentru realizarea programului de finanțare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul M.I.E. București, împotriva deciziei nr. 196/ A din 12 octombrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, casează decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe, secției comerciale și contencios administrativ, pentru rejudecare. I revocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 23 februarie 2006.