ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2045/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

reclamanta SC M.P. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală

a Finanțelor Publice a județului Mureș, anularea Deciziei nr. 352 din 12 iulie

2010 și a Deciziei de impunere nr. 992 din 5 noiembrie 2009, precum și

exonerarea de obligația achitării creanței fiscale în sumă de 545.935 RON,

compusă din 251.745 RON reprezentând TVA, 248.872 RON reprezentând accesorii

aferente T.V.A, 33.594 RON reprezentând impozit pe profit și 11.724 RON

reprezentând accesorii aferente impozitului pe profit.

În cadrul aceluiași

dosar, la data de 14 decembrie 2010, reclamanta a înregistrat și o cerere de

suspendare a executării actelor administrative menționate.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că prin Decizia de impunere nr. 992 din 05 noiembrie 2009

s-au stabilit obligații fiscale suplimentare de plată în sarcina sa, în sumă totală

de 545.935 RON, cu titlu de impozit pe profit și majorări de întârziere

aferente, taxă pe valoare adăugată și majorări de întârziere aferente, iar

contestația formulată împotriva acestui act, a fost respinsă prin Decizia nr.

352/2010, măsură pe care o consideră netemeinică și nelegală.

instanțe

Prin Încheierea nr.

32 pronunțată la data 3 februarie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare a

executării actelor administrative formulată de reclamantă și a dispus

suspendarea executării Deciziei nr. 352 din 12 iulie 2010 și a Deciziei de

impunere nr. 992 din 5 noiembrie 2009 emisă în baza Raportului de inspecție nr.

1861 din 05 noiembrie 2009, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

acțiunii în anulare a acestor acte.

În considerentele

încheierii, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta a făcut dovada

îndeplinirii condițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și anume

sesizarea prealabilă a autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic superioare, existența unui caz bine justificat, necesitatea prevenirii

unei pagube iminente și depunerea unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul

sumei contestate.

În aprecierea condițiilor

privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, a reținut că

se justifică măsura suspendării prin existența unor împrejurări de natură să

creeze o îndoială serioasă în privința legalității deciziei atacate, iar prin

executarea deciziei de impunere s-ar crea o perturbare previzibilă gravă a

funcționării societății, prin producerea unui prejudiciu în patrimoniul

acesteia, care are contracte în derulare, ceea ce ar conduce la blocarea

activității.

De asemenea, a

reținut faptul că, după introducerea acțiunii, autoritatea pârâtă a început

executarea silită prin emiterea somației și a titlului executoriu.

În fine, în

aprecierea condițiilor prevăzute de lege, prima instanță a avut în vedere și

Recomandarea CM R (89)8 din 13 septembrie 1989 cu privire la protecția

jurisdicțională provizorie în materie administrativă, potrivit căreia,

instanța, în calitate de autoritate jurisdicțională chemată să decidă măsura de

protecție provizorie împotriva actului administrativ respectiv, trebuie să țină

cont de ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente și să acorde asemenea

măsuri atunci când executarea actului este de natură a crea pagube grave,

dificil de reparat, și când există un argument juridic aparent valabil față de

nelegalitatea lui.

exercitată în cauză

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a

județului Mureș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motive

încadrate în drept în art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta-pârâtă a arătat, în esență, că instanța de fond a ignorat

caracterul specific al actelor administrative, care se bucură de prezumția de

legalitate și sunt executorii din oficiu.

Suspendarea

executării este o situație de excepție, ce nu se poate acorda decât în cazuri

bine justificate și pentru a se preveni producerea unor pagube iminente,

condiții care, în opinia autorității fiscale, nu sunt îndeplinite cumulativ în

speță.

În acest sens,

recurenta-pârâtă a arătat că existența unui caz bine justificat poate fi

reținută dacă ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra legalității

actelor contestate, or, hotărârea recurată s-a întemeiat pe susțineri

neverificate ale intimatei-reclamante, iar motivarea potrivit căreia sumele

reținute de organul fiscal sunt foarte mari nefiind suficientă pentru aplicarea

măsurii suspendării executării actului administrativ.

De altfel, în opinia

recurentei-pârâte, întreaga motivare a sentinței se axează pe cuantumul valoric

al obligațiilor fiscale stabilite în sarcina intimatei-reclamante, fără a se

verifica în concret dacă executarea sumelor în litigiu, raportat la cifra de

afaceri a societății reclamante, constituie un impediment real în desfășurarea

activității curente a acesteia.

intimatei-reclamante

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, calificată ca și concluzii scrise, intimata-reclamantă a

solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate. A susținut că

recurenta a ignorat actele depuse în probațiune, fiind negate realități

obiective ce țin de condițiile dificile ale pieței provocate de criza economică

generalizată. Astfel, a arătat că în cazul executării actului administrativ

atacat, datorită lipsei de lichidități, societatea nu și-ar mai putea

obligațiile derivând din activitatea curentă și astfel s-ar demara procedura

insolvenței, invocând, totodată, practica constantă a instanței supreme în

această materie.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a prevederilor art. 304 pct. 9

și ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu

este fondat.

și de drept relevante

Actele administrative

fiscale a căror suspendare de executare a fost dispusă de prima instanță sunt

Decizia nr. 352 din 12 iulie 2010 și Decizia de impunere nr. 992 din 5

noiembrie 2009, prin care în sarcina intimatei-reclamante s-au stabilit

obligații fiscale suplimentare în cuantum total de 545.935 RON (impozit pe profit

- 33.594 RON; majorări de întârziere aferente impozitului pe profit - 11.724

RON; TVA - 251.745 RON; majorări de întârziere aferente TVA - 248.872 RON).

Măsura suspendării

actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor

și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va

cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice

internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului

Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea nr. 554/2004,

prevede în art. 14 și 15, atribuția instanței de contencios administrativ de a

ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ,

atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse

unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a

prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor

discreționare.

Art. 14 din Legea nr.

554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiției existenței

unui caz bine justificat și a iminenței unei pagube, conform definițiilor

legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ.

Cazul bine justificat

și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete

ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate

efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de

fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru

rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să

îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care

pot fi afectate.

Cazul bine justificat

poate fi reținut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate,

identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea și

consistența dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acțiunii în

anularea actului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de

executare nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Înalta Curte constată

că încheierea atacată este la adăpost de orice critică.

În ceea ce privește

cazul bine justificat, Înalta Curte reține că împrejurările de fapt amplu și

detaliat descrise în motivarea cererii de chemare în judecată, privind

temeiurile avute în vedere de autoritatea fiscală la stabilirea obligațiilor

suplimentare conturează o îndoială serioasă în privința modului în care

autoritatea fiscală a interpretat și aplicat dispozițiile legale privind

deductibilitatea TVA și deductibilitatea cheltuielilor la calculul impozitului

pe profit.

Aspectele care

fundamentează ideea unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului

administrativ fiscal solicitat a fi suspendat sunt legate de aparenta încălcare

a dispozițiilor legale aplicabile în materie.

Pe acest aspect,

trebuie subliniat faptul că prin Decizia de impunere nr. 992 din 05 noiembrie

2009 s-au stabilit obligații fiscale suplimentare de plată în sarcina

reclamantei în sumă totală de 549.476 RON, împotriva acestui act reclamanta a

formulat contestație, iar prin Decizia nr. 352 din 12 iulie 2010 a fost

respinsă contestația pentru suma de 545.935 RON (care face obiectul prezentei

cauze).

Prin aceeași decizie,

a fost admisă contestația reclamantei pentru suma de 3.541 RON, compusă din

1.566 RON reprezentând impozit pe profit și 465 RON majorări de întârziere

aferente acestui impozit, 1.240 RON reprezentând TVA și 270 RON majorări de

întârziere aferente acestei taxe, fiind anulată decizia de impunere pentru

aceste obligații fiscale suplimentare reținute în sarcina reclamantei.

Prin urmare, este de

necontestat că Decizia de impunere nr. 992 din 05 noiembrie 2009, atacată în

cauză, a fost desființată de însăși autoritatea fiscală competentă pentru suma

de 3.541 RON, ceea ce constituie o împrejurare care, potrivit art. 2 alin. (1)

lit. t) din Legea nr. 554/2004, este de natură să creeze o îndoială serioasă în

privința actului administrativ fiscal contestat, care, ca regulă generală, se

bucură de prezumția de legalitate, veridicitate și autenticitate.

În ceea ce privește

condiția prevenirii unei pagube iminente, încheierea atacată reflectă, de

asemenea, evaluarea adecvată a datelor speței, în raport cu cuantumul ridicat

al debitelor fiscale, întreprinderea unor demersuri de executare silită și

riscul de afectare a continuității activității societății, care are în derulare

o serie de contracte, ceea ce, în caz de executare a actului administrativ

atacat, ar conduce inevitabil la imposibilitatea societății de a-și continua

activitățile necesare în vederea îndeplinirii obiectului său de activitate, cu

consecința demarării procedurii insolvenței.

soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul formulat potrivit art. 14 alin. (4) din Lege nr. 554/2004, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Mureș împotriva

Sentinței (Încheierii) nr. 32 din 3 februarie 2011 a Curții de Apel Târgu

Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 6 aprilie 2011.