ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2045/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC M.P. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Mureș, anularea Deciziei nr. 352 din 12 iulie 2010 și a Deciziei de impunere nr. 992 din 5 noiembrie 2009, precum și exonerarea de obligația achitării creanței fiscale în sumă de 545.935 RON, compusă din 251.745 RON reprezentând TVA, 248.872 RON reprezentând accesorii aferente T.V.A, 33.594 RON reprezentând impozit pe profit și 11.724 RON reprezentând accesorii aferente impozitului pe profit.

În cadrul aceluiași dosar, la data de 14 decembrie 2010, reclamanta a înregistrat și o cerere de suspendare a executării actelor administrative menționate. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Decizia de impunere nr. 992 din 05 noiembrie 2009 s-au stabilit obligații fiscale suplimentare de plată în sarcina sa, în sumă totală de 545.935 RON, cu titlu de impozit pe profit și majorări de întârziere aferente, taxă pe valoare adăugată și majorări de întârziere aferente, iar contestația formulată împotriva acestui act, a fost respinsă prin Decizia nr. 352/2010, măsură pe care o consideră netemeinică și nelegală.

2. Hotărârea primei instanțe Prin Încheierea nr. 32 pronunțată la data 3 februarie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare a executării actelor administrative formulată de reclamantă și a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 352 din 12 iulie 2010 și a Deciziei de impunere nr. 992 din 5 noiembrie 2009 emisă în baza Raportului de inspecție nr. 1861 din 05 noiembrie 2009, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anulare a acestor acte. În considerentele încheierii, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și anume sesizarea prealabilă a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, existența unui caz bine justificat, necesitatea prevenirii unei pagube iminente și depunerea unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate.

În aprecierea condițiilor privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, a reținut că se justifică măsura suspendării prin existența unor împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității deciziei atacate, iar prin executarea deciziei de impunere s-ar crea o perturbare previzibilă gravă a funcționării societății, prin producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, care are contracte în derulare, ceea ce ar conduce la blocarea activității. De asemenea, a reținut faptul că, după introducerea acțiunii, autoritatea pârâtă a început executarea silită prin emiterea somației și a titlului executoriu.

În fine, în aprecierea condițiilor prevăzute de lege, prima instanță a avut în vedere și Recomandarea CM R (89)8 din 13 septembrie 1989 cu privire la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, potrivit căreia, instanța, în calitate de autoritate jurisdicțională chemată să decidă măsura de protecție provizorie împotriva actului administrativ respectiv, trebuie să țină cont de ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente și să acorde asemenea măsuri atunci când executarea actului este de natură a crea pagube grave, dificil de reparat, și când există un argument juridic aparent valabil față de nelegalitatea lui. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Mureș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motive încadrate în drept în art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat, în esență, că instanța de fond a ignorat caracterul specific al actelor administrative, care se bucură de prezumția de legalitate și sunt executorii din oficiu. Suspendarea executării este o situație de excepție, ce nu se poate acorda decât în cazuri bine justificate și pentru a se preveni producerea unor pagube iminente, condiții care, în opinia autorității fiscale, nu sunt îndeplinite cumulativ în speță. În acest sens, recurenta-pârâtă a arătat că existența unui caz bine justificat poate fi reținută dacă ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra legalității actelor contestate, or, hotărârea recurată s-a întemeiat pe susțineri neverificate ale intimatei-reclamante, iar motivarea potrivit căreia sumele reținute de organul fiscal sunt foarte mari nefiind suficientă pentru aplicarea măsurii suspendării executării actului administrativ.

De altfel, în opinia recurentei-pârâte, întreaga motivare a sentinței se axează pe cuantumul valoric al obligațiilor fiscale stabilite în sarcina intimatei-reclamante, fără a se verifica în concret dacă executarea sumelor în litigiu, raportat la cifra de afaceri a societății reclamante, constituie un impediment real în desfășurarea activității curente a acesteia. 4. Apărările intimatei-reclamante Prin întâmpinarea formulată în cauză, calificată ca și concluzii scrise, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate. A susținut că recurenta a ignorat actele depuse în probațiune, fiind negate realități obiective ce țin de condițiile dificile ale pieței provocate de criza economică generalizată.

Astfel, a arătat că în cazul executării actului administrativ atacat, datorită lipsei de lichidități, societatea nu și-ar mai putea obligațiile derivând din activitatea curentă și astfel s-ar demara procedura insolvenței, invocând, totodată, practica constantă a instanței supreme în această materie. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a prevederilor art. 304 pct. 9 și ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Actele administrative fiscale a căror suspendare de executare a fost dispusă de prima instanță sunt Decizia nr. 352 din 12 iulie 2010 și Decizia de impunere nr. 992 din 5 noiembrie 2009, prin care în sarcina intimatei-reclamante s-au stabilit obligații fiscale suplimentare în cuantum total de 545.935 RON (impozit pe profit - 33.594 RON; majorări de întârziere aferente impozitului pe profit - 11.724 RON; TVA - 251.745 RON; majorări de întârziere aferente TVA - 248.872 RON). Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea nr. 554/2004, prevede în art. 14 și 15, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare. Art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiției existenței unui caz bine justificat și a iminenței unei pagube, conform definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate. Cazul bine justificat poate fi reținut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate, identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea și consistența dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acțiunii în anularea actului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Înalta Curte constată că încheierea atacată este la adăpost de orice critică. În ceea ce privește cazul bine justificat, Înalta Curte reține că împrejurările de fapt amplu și detaliat descrise în motivarea cererii de chemare în judecată, privind temeiurile avute în vedere de autoritatea fiscală la stabilirea obligațiilor suplimentare conturează o îndoială serioasă în privința modului în care autoritatea fiscală a interpretat și aplicat dispozițiile legale privind deductibilitatea TVA și deductibilitatea cheltuielilor la calculul impozitului pe profit. Aspectele care fundamentează ideea unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului administrativ fiscal solicitat a fi suspendat sunt legate de aparenta încălcare a dispozițiilor legale aplicabile în materie.

Pe acest aspect, trebuie subliniat faptul că prin Decizia de impunere nr. 992 din 05 noiembrie 2009 s-au stabilit obligații fiscale suplimentare de plată în sarcina reclamantei în sumă totală de 549.476 RON, împotriva acestui act reclamanta a formulat contestație, iar prin Decizia nr. 352 din 12 iulie 2010 a fost respinsă contestația pentru suma de 545.935 RON (care face obiectul prezentei cauze). Prin aceeași decizie, a fost admisă contestația reclamantei pentru suma de 3.541 RON, compusă din 1.566 RON reprezentând impozit pe profit și 465 RON majorări de întârziere aferente acestui impozit, 1.240 RON reprezentând TVA și 270 RON majorări de întârziere aferente acestei taxe, fiind anulată decizia de impunere pentru aceste obligații fiscale suplimentare reținute în sarcina reclamantei.

Prin urmare, este de necontestat că Decizia de impunere nr. 992 din 05 noiembrie 2009, atacată în cauză, a fost desființată de însăși autoritatea fiscală competentă pentru suma de 3.541 RON, ceea ce constituie o împrejurare care, potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actului administrativ fiscal contestat, care, ca regulă generală, se bucură de prezumția de legalitate, veridicitate și autenticitate.

În ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente, încheierea atacată reflectă, de asemenea, evaluarea adecvată a datelor speței, în raport cu cuantumul ridicat al debitelor fiscale, întreprinderea unor demersuri de executare silită și riscul de afectare a continuității activității societății, care are în derulare o serie de contracte, ceea ce, în caz de executare a actului administrativ atacat, ar conduce inevitabil la imposibilitatea societății de a-și continua activitățile necesare în vederea îndeplinirii obiectului său de activitate, cu consecința demarării procedurii insolvenței. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat potrivit art. 14 alin. (4) din Lege nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Mureș împotriva Sentinței (Încheierii) nr. 32 din 3 februarie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2011.