ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 871/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 139 din 13 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI- a comercială, a fost respinsă ca nefondată acțiunea în anulare formulată de reclamanta Agenția Domeniilor Statului împotriva SC C. SA.

Curtea de Apel a reținut că, prin sentința arbitrală nr. 243 din 16 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul nr. 209/2008 a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta Agenția Domeniilor Statului București împotriva pârâtei SC C. SA și pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 49.479,31 lei reprezentând 43.777,57 lei cu titlu de redevențe restante și 5.071,74 lei penalități aferente nerespectării angajamentului investițional precum și la penalități în cuantum de 0,15 % pe zi de întârziere, calculate la ratele de redevență neachitate aferente trimestrelor III, IV 2003 și trimestrelor I, II 2004, de la data scadenței fiecărei rate până la 10 mai 2004, data rezilierii contractului, plus la 11.208 lei cheltuieli de arbitrare.

Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut în esență că în parte pretențiile au fost prescrise iar, ulterior datei la care a intervenit rezilierea contractului nu mai pot fi pretinse ratele, TVA și penalitățile solicitate până la stingerea debitului. Cheltuielile de arbitrare s-au acordat ținând seama de cuantumul pretențiilor admise. Împotriva sentinței precitate a formulat acțiune în anulare Agenția Domeniilor Statului București solicitând modificarea în parte a sentinței atacate și admiterea în tot a acțiunii sale. Examinând motivele acțiunii în anulare în raport de probele administrate în cauză Curtea de Apel a reținut că aceasta apare nefondată pentru considerentele de mai jos. Art. 364 lit. i) C. proc.

civ. prevede că hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare și pentru situații limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ. care „încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori, dispoziții imperative ale legii". Probele administrate în cauză nu susțin nici unul dintre cele trei ipoteze prevăzute de textul de lege precitat. Criticile recurentei privesc referiri la fondul cauzei pe aspecte pe care tribunalul arbitrai s-a pronunțat motivat. Mai mult, tribunalul arbitrai a motivat de ce nu a primit afirmația reclamantei privind schimbarea obiectului obligației pârâtei urmare rezilierii contractului. Așadar nu s-a probat încălcarea prevederilor art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 și a normelor legale civile precum art. 1020, art. 1021, art. 1084 C. civ.

In fapt există doar un mod de interpretare diferit dat acestor dispoziții legale de către reclamantă față de interpretarea dată de tribunalul arbitrai. Un astfel de aspect nu echivalează cu încălcarea unor dispoziții legale imperative. S-a reținut că, în egală măsură și aspectele arătate de reclamantă cu privire la „TVA" și penalitățile de întârziere constituie referiri ce țin de fondul cauzei și care nu se încadrează în ipotezele art. 364 lit. i) C. proc. civ. Ca urmare, în baza art. 364 lit. i) C. proc. civ., a fost respinsă ca nefondată acțiunea în anulare din dosarele conexate. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta care a solicitat modificarea deciziei, arătând că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal.

Astfel, s-a învederat că au fost încălcate prevederile art. 7 din Decretul nr. 167/1958, întrucât data de la care a început să curgă termenul de prescripție este 10 mai 2004. A apreciat, de asemenea, că au fost corect calculate penalitățile de întârziere, fiind respectate prevederile contractuale. Conform art. 17 din Legea nr. 14671997, recurenta este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru. Prin încheierea de ședință de la 19 mai 2010 s-a dispus suspendarea judecării cauzei în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006. Cauza a fost repusă pe rol la termenul de judecată din 22 februarie 2012, când instanța, din oficiu, a ridicat excepția lipsei capacității de folosință a intimatei SC C. SA Deliberând cu prioritate asupra acestei excepții care face de prisos, în condițiile art. 137 C. proc.

civ., cercetarea fondului recursului, Înalta Curte reține următoarele aspecte: Potrivit dispozițiilor art. 41 C. proc. civ., orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată. Capacitatea procesuală fiind o aplicație a capacității civile, rezultă că pe plan procesual, încetarea capacității de folosință a persoanei juridice, prin reorganizare, dizolvare, comasare etc. are ca efect pierderea capacității procesuale a acesteia. Întrucât din actele dosarului rezultă că intimata SC C. SA a fost radiată din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, fiind în prezent lipsită de personalitate juridică, respectiv de capacitate procesuală de folosință, Înalta Curte va admite excepția invocată din oficiu și va respinge recursul ca fiind formulat împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția lipsei capacității de folosință a intimatei-pârâte S.C C. SA. Respinge recursul declarat de reclamanta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței comerciale nr. 139 din 13 octombrie 2009, pronunțată de Secția a VI-a comercială a Curții de Apel București, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2012.