ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 871/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 139 din

13 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VI-

a comercială, a fost respinsă ca

nefondată acțiunea în anulare formulată de reclamanta Agenția Domeniilor

Statului împotriva SC C. SA.

Curtea de Apel a reținut că, prin

sentința arbitrală nr. 243 din 16 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de

Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a

României, în dosarul nr. 209/2008 a fost admisă în parte acțiunea formulată de

reclamanta Agenția Domeniilor Statului București împotriva pârâtei SC C. SA și

pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 49.479,31 lei

reprezentând 43.777,57 lei cu titlu de redevențe restante și 5.071,74 lei

penalități aferente nerespectării angajamentului investițional precum și la

penalități în cuantum de 0,15 % pe zi de întârziere, calculate la ratele de

redevență neachitate aferente trimestrelor III,

IV

2003 și trimestrelor

I, II

2004, de la data scadenței fiecărei rate până la 10 mai

2004, data rezilierii contractului, plus la

11.208 lei cheltuieli de arbitrare.

Pentru a se pronunța astfel, s-a

reținut în esență că în parte pretențiile au fost prescrise iar, ulterior datei

la care a intervenit rezilierea contractului nu mai pot fi pretinse ratele, TVA

și penalitățile solicitate până la stingerea debitului.

Cheltuielile de arbitrare s-au acordat

ținând seama de cuantumul pretențiilor admise.

Împotriva sentinței precitate a

formulat acțiune în anulare Agenția Domeniilor Statului București solicitând

modificarea în parte a sentinței atacate și admiterea în tot a acțiunii sale.

Examinând motivele acțiunii în anulare

în raport de probele administrate în cauză Curtea de Apel a reținut că aceasta

apare nefondată pentru considerentele de mai jos.

Art. 364 lit. i) C. proc. civ. prevede

că hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare și

pentru situații limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ. care „încalcă

ordinea publică, bunele moravuri ori, dispoziții imperative ale legii".

Probele administrate în cauză nu

susțin nici unul dintre cele trei ipoteze prevăzute de textul de lege precitat.

Criticile recurentei privesc referiri

la fondul cauzei pe aspecte pe care tribunalul arbitrai s-a pronunțat motivat.

Mai mult, tribunalul arbitrai a

motivat de ce nu a primit afirmația reclamantei privind schimbarea obiectului

obligației pârâtei urmare rezilierii contractului.

Așadar nu s-a probat încălcarea

prevederilor art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 și a normelor legale

civile precum art. 1020, art. 1021, art. 1084 C. civ. In fapt există doar un

mod de interpretare diferit dat acestor dispoziții legale de către reclamantă

față de interpretarea dată de tribunalul arbitrai. Un astfel de aspect nu

echivalează cu încălcarea unor dispoziții legale imperative.

S-a reținut că, în egală măsură și

aspectele arătate de reclamantă cu privire la „TVA" și penalitățile de

întârziere constituie referiri ce țin de fondul cauzei și care nu se încadrează

în ipotezele art. 364 lit. i) C. proc. civ.

Ca urmare, în baza art. 364 lit. i) C.

proc. civ., a fost respinsă ca nefondată acțiunea în anulare din dosarele

conexate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs reclamanta care a solicitat modificarea deciziei, arătând că hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal.

Astfel, s-a învederat că au fost

încălcate prevederile art. 7 din Decretul nr. 167/1958, întrucât data de la

care a început să curgă termenul de prescripție este 10 mai 2004.

A apreciat, de asemenea, că au fost

corect calculate penalitățile de întârziere, fiind respectate prevederile

contractuale.

Conform art. 17

din Legea nr. 14671997, recurenta este scutită de la

plata taxelor judiciare de timbru.

Prin încheierea de ședință de la 19

mai 2010 s-a dispus suspendarea judecării cauzei în baza art. 36 din Legea nr.

85/2006.

Cauza a fost repusă pe rol la termenul

de judecată din 22 februarie 2012,

când

instanța, din oficiu, a ridicat excepția lipsei capacității de folosință a

intimatei

SC C. SA

Deliberând cu prioritate asupra acestei

excepții care face de prisos, în condițiile art. 137 C. proc. civ., cercetarea

fondului recursului, Înalta Curte reține următoarele aspecte:

Potrivit dispozițiilor art. 41 C.

proc. civ., orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie

parte în judecată.

Capacitatea

procesuală fiind o aplicație a capacității civile, rezultă că

pe plan procesual, încetarea

capacității de folosință a persoanei juridice, prin reorganizare, dizolvare,

comasare etc. are ca efect pierderea capacității procesuale a acesteia.

Întrucât din actele dosarului rezultă

că intimata SC C. SA a fost radiată din evidențele Oficiului Registrului

Comerțului de pe lângă Tribunalul București, fiind în prezent lipsită de

personalitate juridică, respectiv de capacitate procesuală de folosință, Înalta

Curte va admite excepția invocată din oficiu și va respinge recursul ca fiind

formulat împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei capacității de

folosință a intimatei-pârâte S.C C. SA.

Respinge recursul declarat de

reclamanta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței comerciale

nr. 139 din 13 octombrie 2009, pronunțată de Secția a VI-a

comercială a Curții de Apel București, ca fiind

formulat împotriva unei

persoane fără capacitate procesuală de

folosință.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 22 februarie 2012.