ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2225/2011

Asupra recursului penal de față; Curtea de Apel București, secția I-a penală, prin sentința penală nr. 198 din 13 mai 2011 a admis cererea de extrădare formulată de autoritățile judiciare din Turcia privind pe E.B. În temeiul art. 54 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 a dispus extrădarea persoanei solicitate E.B. În temeiul art. 45 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea persoanei extrădate până la predarea acesteia. Pentru a hotărî astfel, a reținut următoarele: Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a înaintat cererea de extrădare cu privire la numitul E.B., formulată în temeiul art. 44 din Legea nr. 302/2004 și art. 12 din Convenția europeană de extrădare ratificată prin Legea nr. 80/1997.

Cererea de extrădare a fost formulată de Curtea Penală de Pace Batman la data de 10 ianuarie 2011 și a fost transmisă autorităților române pe cale diplomatică la 2 mai 2011, persoana extrădabilă fiind urmărită pentru punerea în executare a mandatului de arestare emis în lipsă la 09 ianuarie 2005 de către Curtea Penală de Pace Batman – Republica Turcia, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, faptă prevăzută de art. 450 din Codul penal al Republicii Turcia, pedepsită cu detențiunea pe viață. Din documentele care însoțesc cererea, rezultă că prin rechizitoriul nr. 2005/34 emis de Parchetul Public din Batman, s-a reținut în sarcina persoanei extrădabile că la data de 08 ianuarie 2005 a omorât-o pe sora sa H.B., prin împușcare în cap. Curtea de apel l-a audiat pe B.R.

în prezența unui interpret și al apărătorilor aleși, ocazie cu care fără să conteste identitatea și că este persoana solicitată a fi extrădată s-a opus a fi extrădat, susținând că locuiește în România din anul 2004, dată de la care nu a părăsit teritoriul țării și că predat autorităților turce există riscul să fie lichidat fizic. Din cuprinsul actelor și lucrărilor aflate la dosar, Curtea a constatat îndeplinite condițiile de formă prevăzute de art. 38 din Legea nr. 302/2004, că între România și Republica Turcia există norme convenționale pentru extrădare, fiind aplicabilă Convenția europeană de extrădare semnată la Paris la 13 decembrie 1957, ratificată de România prin Legea nr. 80/1997.

A constatat că persoana solicitată este trimisă în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni grave, nu sunt incidente motivele obligatorii de refuz a extrădării prevăzute de art. 24 1 din Legea nr. 302/2004, este îndeplinită condiția dublei incriminări, faptele pentru care este judecat au corespondent în legislația penală română, fiind vorba de infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. (săvârșit asupra unei rude apropiate). În fine, nu există motive pentru a considera că persoana extrădabilă va fi judecată în Republica Turcia de un tribunal care nu asigură garanțiile fundamentale de procedură și de protecție a dreptului la apărare, iar pentru infracțiunea pentru care este judecat nu sunt incidente dispozițiile referitoare la prescripția răspunderii penale.

Au fost înlăturate apărările invocate de avocatul persoanei solicitate privind identitatea persoanei urmărite, Curtea motivând că potrivit raportului de constatare tehnico-științifică dactiloscopică efectuat în cauză la 23 martie 2011 rezultă fără îndoială că impresiunile de pe fișa dactiloscopică trimisă de autoritățile turce – pe numele E.B. ca și impresiunile papilare de pe fișa dactiloscopică tip AFIS ale numitului S.A. (persoana identificată de Parchet și prezentată Curții pentru soluționarea cererii de extrădare) au fost prelevate de la una și aceeași persoană. De altfel, persoana solicitată audiată în instanță la 13 mai 2011 (fila 11 dosar) a declarat că a intrat pe teritoriul românesc sub numele de S.A.

fără a avea asupra sa un document de identitate legal care să ateste identitatea reală. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, prin apărător, persoana solicitată. Recursul nu a fost motivat, iar cu ocazia dezbaterilor apărătorul ales a criticat sentința, susținând că nu există identitate între persoana solicitată și persoana prezentă în fața Înaltei Curți. Recurentul persoană extrădabilă E.B., în ultimul cuvânt, a arătat că din anul 2004 a locuit numai în România și nu a părăsit niciodată România, astfel că la momentul săvârșirii faptei de care este acuzat nu a fost prezent în Turcia. Recursul este nefondat.

Din actele și lucrările aflate la dosarul cauzei rezultă că prima instanță a soluționat cererea cu respectarea dispozițiilor cuprinse în art. 22 și următoarele din Legea nr. 302/2004 și constatând că nu există nici unul din motivele care să-l excepteze de la extrădare și nici motive obligatorii sau opționale de refuz al extrădării a admis cererea și a dispus extrădarea persoanei solicitate E.B. în Republica Turcia. În cadrul procedurii s-a stabilit științific că persoana solicitată este una și aceeași cu persoana care a intrat în România sub identitatea S.A. Audiat de judecător la 13 mai 2011, E.B. a recunoscut că a intrat în România în anul 2004 sub o altă identitate, ca fiind S.A. Hotărârea pronunțată fiind legală și temeinică, Înalta Curte urmează ca, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., să respingă recursul ca nefondat. Văzând și art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana extrădabilă E.B. împotriva sentinței penale nr. 198 din 13 mai 2011 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul persoană extrădabilă la plata sumei de 280 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul interpretului de limbă turcă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 31 mai 2011.