ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2059/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 244/C/17 februarie 2009 a respins cererea formulată de reclamanta SC D.I. SRL privind renunțarea la judecată. A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta SC D.I. SRL Brașov în contradictoriu cu pârâtul G.M. și admisă cererea reconvențională formulată de pârât împotriva reclamantei. S-a dispus rezilierea din culpa reclamantei a contractului de antrepriză autentificat sub nr. 926 din 20 iunie 1997 de BNP P.S. încheiat între părți și a actelor adiționale nr. 987 din 2 septembrie 1998 și nr. 395 din 1 martie 2000. A mai fost obligată reclamanta către pârât la plata sumei de 60.000 Euro în echivalent în lei la data executării efective cu titlu de daune interese și a sumei de 5.383 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În final, a mai fost obligată reclamanta să plătească Biroului Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Brașov (expert I.V.S.) suma de 1464 lei diferență de onorariu. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în principal că între reclamantă și Municipiul Brașov a fost încheiat contractul de concesiune nr. 17 din 27 mai 1997 prin care prima a dobândit dreptul de concesiune asupra terenului situat în Brașov, în zona străzilor …, având obligația de a construi un spațiu comercial format din mai multe tronsoane. Între reclamantă, în calitatea de antreprenor (fosta SC A.S.M.I. SRL) și pârât în calitatea de beneficiar s-a încheiat contractul de antrepriză nr. 926 din 20 iunie 1997, prin care reclamanta s-a obligat să execute lucrarea constând în spațiul comercial nr. 6 situat în cadrul Complexului Comercial Orizont 3000, tronsonul D situat pe terenul concesionat antreprenorului.

Deși reclamanta s-a obligat să plătească pârâtului spațiul comercial în termen de cel mult 2 ani de zile de la data eliberării autorizației de construcție, dar nu mai târziu de un an de zile de la data plății ultimei rate în contul prețului convenit, nu și-a respectat obligația asumată. Reclamanta a invocat desființarea contractului pentru imposibilitatea neculpabilă de executare, pretinzând că actul adițional încheiat cu Consiliul Local al Municipiului Brașov prin care s-a restrâns dreptul de concesiune cu privire la suprafața pe care ar fi trebuit să realizeze construcțiile în beneficiul pârâtei ar constitui un caz fortuit ori de forță majoră. Cauzele care au condus la încheierea actului adițional prin care s-a restrâns suprafața concesionată reclamantei nu se încadrează în noțiunile de caz fortuit ori de forță majoră care să atragă desființarea contractelor de antrepriză încheiate cu pârâta.

Reclamanta nu a invocat respectivele situații nici ca fiind cauze de impreviziune care să atragă desființarea contractelor de antrepriză și chiar dacă le-ar fi invocat nu sunt îndeplinite. Certificatele menționate în adresele nr. 81227 din 23 octombrie 2007 eliberate de Camera de Comerț și Industrie Brașov nu sunt de natură a califica împrejurările invocate de reclamantă ca încadrându-se în categoria cazului fortuit ori de forță majoră. Actul adițional încheiat de reclamantă cu Consiliul Local al Municipiului Brașov la data de 1 noiembrie 2007 nu poate constitui, prin el însuși, caz fortuit ori de forță majoră și nici motiv care să facă incidentă teoria impreviziunii atâta vreme cât toate acestea impun intervenția unui element negenerat de debitor.

Pârâtul a achitat prețul reclamantei iar reclamanta nu a făcut dovada unei cauze neimputabile care să o exonereze de răspundere, aprecierea greșită a unei afaceri neconstituind o asemenea cauză. Curtea de Apel Brașov, secția comercială, prin decizia nr. 68/Ap din 16 septembrie 2010 a respins apelul declarat de reclamanta SC D.I.G. SRL împotriva sentinței civile nr. 244/C din 17 februarie 2010 a Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, fiind preluate argumentele expuse anterior. Împotriva deciziei nr. 68/Ap din 16 septembrie 2010 și a tuturor încheierilor pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, au declarat recurs reclamanta SC D.I.G. SRL aflată în stare de insolvență, reprezentată de administrator special D.V.A.

A și SC D.I.G. SRL în insolvență prin administrator judiciar Casa de Insolvență Transilvania S.P.R.L. Cluj-Napoca numai împotriva deciziei menționate anterior, criticând aceiași hotărâre judecătorească pentru nelegalitate, după cum urmează. Recurenta-reclamantă SC D.I.G. SRL prin administrator special D.V.A.A a solicitat în temeiul art. 304 pct. 5, 6, 7 și 9 C. proc. civ. admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate și a tuturor încheierilor date în apel și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat faptul că decizia dată în apel a fost pronunțată cu încălcarea dreptului la apărare, săvârșindu-se un abuz prin interpretarea greșită a dispozițiilor codului de procedură civilă și ale Legii nr. 85/2006, având în vedere că avocatei S.C.I.

îi lipsea confirmarea mandatului de către comitetul creditorilor sau de către administratorul judiciar. Au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității la art. 105 alin. (2) C. proc. civ. care atrage motivul de casare al art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Astfel, avocata S.C.I. compare în cauză în calitatea de avocat al administratorului judiciar Casa de Insolvență Transilvania, sens în care a depus la dosarul cauzei împuternicire avocațială fără număr, datată 3 iunie 2010 și neconținând număr de contract de asistență juridică, precum și fără a conține semnătura și ștampila administratorului judiciar. Prin încheierea de ședință din 17 iunie 2010 a instanței de apel s-a reținut că avocata S.C.

are calitatea de mandatar al administratorului judiciar Casa de Insolvență Transilvania fără însă ca la dosarul cauzei să existe depus mandat special din partea acesteia. Instanța a dat reclamantului mai mult decât a cerut, nu au fost analizate toate petitele deduse judecății, nu a fost motivată decizia în raport de cele solicitate în apel, iar analiza criticilor a fost superficială și ambiguă. Instanțele au refuzat să analizeze dacă reclamanta avea dreptul a revoca contractul de concesiune și dacă această revocare a fost făcută din cauze obiective sau nu. Recurenta SC D.I.G. SRL prin administrator judiciar Casa de Insolvență Transilvania S.P.R.L. Cluj-Napoca a solicitat în baza art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. admiterea recursului și casarea în întregime a deciziei atacate, cu consecința admiterii cererii introductive și a respingerii cererii reconvenționale. În susținerea motivelor de recurs s-a apreciat că instanța de apel nu a analizat aplicabilitatea în speță a impreviziunii în contracte, făcând o greșită aplicare a legii și denaturând semnificația actelor și probelor existente. Datorită faptului că autorizația de construire pentru tronsonul D a fost eliberată doar în anul 2004, din motive neimputabile reclamantei, în perioada 1997-2004 s-a schimbat mediul economic, ajungându-se la o gravă perturbare a contractului datorită dezechilibrului valorii prestațiilor. Greșit nu s-a ținut seama de existența unor procese care au dus la imposibilitatea obținerii autorizației de construcție, care aveau caracterul unor împrejurări imprevizibile, irezistibile și insurmontabile care să facă posibilă executarea lucrărilor.

Cererea de suspendare formulată în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 trebuia admisă cel puțin în privința cererii reconvenționale, reținându-se greșit că apelanta nu a mai susținut această cerere. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de reclamanta-recurentă, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ambele recursuri ca nefondate, pentru următoarele considerente. Este de necontestat că art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră, într-o largă accepție, asigurarea și recunoașterea, aplicarea universală și efectivă a obligației de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul de judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

În soluționarea cauzei, instanța de apel a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echității juridice, ținând cont de toate garanțiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate și al egalității armelor în procesul civil. Reclamantei nu i-a fost îngrădit dreptul la apărare și nici nu a fost prejudiciată sub acest aspect, prin aceea că instanța de apel, conform încheierii din 2 septembrie 2010 a lămurit împrejurarea că avocatul inițial desemnat, A.U. a avut mandat de la administratorul special și mandat verbal al administratorului judiciar CII F.M., aceasta fiind la acel moment înlocuită de Casa de Insolvență Transilvania.

Împuternicirea avocațială din data de 3 iunie 2010 a Baroului Brașov atestă că avocatul S.I.C. a fost desemnată de Casa de Insolvență Transilvania S.P.R.L. să exercite activități de asistență și reprezentare în fața Curții de Apel Brașov în dosarul nr. 5052/62/2008 pentru apelanta SC D.I.G. SRL. La momentul respectiv CASA DE INSOLVENȚĂ T. S.P.R.L. Cluj-Napoca era administrator judiciar al SC D.I.G. SRL desemnat prin decizia nr. 194/R din 29 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. 8014/62/2009, decizie de care judecătorul sindic a luat act prin încheierea Camerei de Consiliu din 17 mai 2010. În acest sens există și încheierea din ședința Camerei de Consiliu din data de 1 noiembrie 2010 a Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 8014/62/2009 prin care a fost respinsă excepția lipsei calității de reprezentant a Casei de Insolvență Timișoara și a d-nei S.C.I., cu motivarea că d-na S.C.I.

este practician în insolvență are un contract de colaborare valabil încheiat cu Casa de Insolvență Transilvania, primind și mandat de reprezentare de la administratorul judiciar numit în cauză. Pe fondul cauzei atât instanța de fond cât și cea de apel au stabilit cu rigurozitate adevăratele raporturi juridice dintre părți, cu reala întindere a drepturilor și obligațiilor asumate reciproc și care a condus la adoptarea soluției de respingerea cererii principale a reclamantei SC D.I. SRL și admiterea cererii reconvenționale. Nu poate fi primită critica recurentei reclamante potrivit căreia instanța de apel nu a analizat aplicabilitatea în speță a condițiilor legate de impreviziune.

Din această perspectivă, ambele instanțe au fost preocupate de analiza aplicabilității teoriei impreviziunii, care constată în paguba pe care o suferă una din părțile contractante ca urmare a dezechilibrului grav de evaluare ce apare între prestațiile lor, în cursul executării contractului determinat de creșterea considerabilă și imprevizibilă a prețurilor. Astfel, s-a motivat, cu o amplă argumentare, că pierderea dreptului de concesiune asupra terenului pe care urma a fi edificată construcția ce a format obiectul contractului de antrepriză încheiat între părți nu poate constitui un eveniment care să facă incidentă teoria impreviziunii, cu atât mai mult cu cât inițiativa desființării contractului de concesiune i-a aparținut societății comerciale.

Nici existența unor procese care au condus la imposibilitatea obținerii autorizației de construire, sau viciile ascunse ale terenului concesionat nu sunt de natură a confirma caracterul unor împrejurări imprevizibile cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată, deoarece reclamanta, așa cum bine a stabilit instanța apelului are deschisă calea regresului împotriva celor vinovați iar ca societate specializată și cu experiență în construcții avea posibilitatea efectuării unor studii și cercetări de specialitate pentru determinarea caracteristicilor tehnice ale terenului concesionat. Intimatul-pârât G.M.

a făcut pe deplin dovada că a plătit prețul convenit în totalitate, însă termenul de execuție a obligației reclamantei nu a fost respectat, termenul inițial fiind modificat pentru data de 31 august 2005 și apoi pentru data de 31 august 2009, astfel încât rezilierea din culpa reclamantei a contractului de antrepriză îndreptățește pe pârât și la primirea sumei de 60.000 Euro cu titlu de daune interese. Jurisprudența a evidențiat că pe tărâm contractual, culpa debitoarei obligației neexecutată este prezumată, iar aceasta din urmă nu poate invoca un fapt străin exonerator de răspundere, atâta vreme cât chiar ea a inițiat împrejurarea care a dus la imposibilitatea executării propriei obligații. Cu ocazia dezbaterilor asupra apelului, rezultă că potrivit încheierii de ședință din 2 septembrie 2010 reprezentanta legală a apelantei SC D.I.G.

SRL a învederat instanței că nu mai susține cererea de suspendare formulată în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006. Pentru aceste rațiuni, urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de SC D.I.G. SRL prin administrator judiciar C. S.P.R.L. Brașov și SC D.I.G. SRL prin administrator special D.V.A.A împotriva deciziei nr. 68/A din 16 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, nefiind îndeplinită nici o cerință din cele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de SC D.I.G. SRL prin administrator judiciar C. S.P.R.L. Brașov și SC D.I.G. SRL prin administrator special D.V.A.A împotriva deciziei nr. 68/A de la 16 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 26 mai 2011.