ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2059/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2059/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Brașov, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 244/C/17

februarie 2009 a respins cererea formulată de reclamanta SC D.I. SRL privind

renunțarea la judecată.

A fost respinsă

acțiunea formulată de reclamanta SC D.I. SRL Brașov în contradictoriu cu

pârâtul G.M. și admisă cererea reconvențională formulată de pârât împotriva

reclamantei.

S-a dispus rezilierea

din culpa reclamantei a contractului de antrepriză autentificat sub nr. 926 din

20 iunie 1997 de BNP P.S. încheiat între părți și a actelor adiționale nr. 987

din 2 septembrie 1998 și nr. 395 din 1 martie 2000.

A mai fost obligată

reclamanta către pârât la plata sumei de 60.000 Euro în echivalent în lei la

data executării efective cu titlu de daune interese și a sumei de 5.383 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată.

În final, a mai fost

obligată reclamanta să plătească Biroului Local de Expertize de pe lângă

Tribunalul Brașov (expert I.V.S.) suma de 1464 lei diferență de onorariu.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut în principal că între reclamantă și

Municipiul Brașov a fost încheiat contractul de concesiune nr. 17 din 27 mai

1997 prin care prima a dobândit dreptul de concesiune asupra terenului situat

în Brașov, în zona străzilor …, având obligația de a construi un spațiu

comercial format din mai multe tronsoane.

Între reclamantă, în

calitatea de antreprenor (fosta SC A.S.M.I. SRL) și pârât în calitatea de

beneficiar s-a încheiat contractul de antrepriză nr. 926 din 20 iunie 1997,

prin care reclamanta s-a obligat să execute lucrarea constând în spațiul

comercial nr. 6 situat în cadrul Complexului Comercial Orizont 3000, tronsonul

D situat pe terenul concesionat antreprenorului.

Deși reclamanta s-a

obligat să plătească pârâtului spațiul comercial în termen de cel mult 2 ani de

zile de la data eliberării autorizației de construcție, dar nu mai târziu de un

an de zile de la data plății ultimei rate în contul prețului convenit, nu și-a

respectat obligația asumată.

Reclamanta a invocat

desființarea contractului pentru imposibilitatea neculpabilă de executare,

pretinzând că actul adițional încheiat cu Consiliul Local al Municipiului

Brașov prin care s-a restrâns dreptul de concesiune cu privire la suprafața pe

care ar fi trebuit să realizeze construcțiile în beneficiul pârâtei ar

constitui un caz fortuit ori de forță majoră.

Cauzele care au

condus la încheierea actului adițional prin care s-a restrâns suprafața

concesionată reclamantei nu se încadrează în noțiunile de caz fortuit ori de

forță majoră care să atragă desființarea contractelor de antrepriză încheiate

cu pârâta.

Reclamanta nu a

invocat respectivele situații nici ca fiind cauze de impreviziune care să

atragă desființarea contractelor de antrepriză și chiar dacă le-ar fi invocat

nu sunt îndeplinite.

Certificatele

menționate în adresele nr. 81227 din 23 octombrie 2007 eliberate de Camera de

Comerț și Industrie Brașov nu sunt de natură a califica împrejurările invocate

de reclamantă ca încadrându-se în categoria cazului fortuit ori de forță

majoră.

Actul adițional

încheiat de reclamantă cu Consiliul Local al Municipiului Brașov la data de 1

noiembrie 2007 nu poate constitui, prin el însuși, caz fortuit ori de forță

majoră și nici motiv care să facă incidentă teoria impreviziunii atâta vreme

cât toate acestea impun intervenția unui element negenerat de debitor.

Pârâtul a achitat

prețul reclamantei iar reclamanta nu a făcut dovada unei cauze neimputabile

care să o exonereze de răspundere, aprecierea greșită a unei afaceri neconstituind

o asemenea cauză.

Curtea de Apel Brașov,

secția comercială, prin decizia nr. 68/Ap din 16 septembrie 2010 a respins apelul declarat de reclamanta SC D.I.G. SRL împotriva sentinței civile nr. 244/C din 17

februarie 2010 a Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ,

fiind preluate argumentele expuse anterior.

Împotriva deciziei

nr. 68/Ap din 16 septembrie 2010 și a tuturor încheierilor pronunțate de Curtea

de Apel Brașov, secția comercială, au declarat recurs reclamanta SC D.I.G. SRL

aflată în stare de insolvență, reprezentată de administrator special D.V.A. A

și SC D.I.G. SRL în insolvență prin administrator judiciar Casa de Insolvență

Transilvania S.P.R.L. Cluj-Napoca numai împotriva deciziei menționate anterior,

criticând aceiași hotărâre judecătorească pentru nelegalitate, după cum

urmează.

Recurenta-reclamantă

SC D.I.G. SRL prin administrator special D.V.A.A a solicitat în temeiul art. 304

pct. 5, 6, 7 și 9 C. proc. civ. admiterea recursului, casarea în tot a deciziei

atacate și a tuturor încheierilor date în apel și trimiterea cauzei spre

rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

În dezvoltarea

motivelor de recurs s-a evocat faptul că decizia dată în apel a fost pronunțată

cu încălcarea dreptului la apărare, săvârșindu-se un abuz prin interpretarea

greșită a dispozițiilor codului de procedură civilă și ale Legii nr. 85/2006,

având în vedere că avocatei S.C.I. îi lipsea confirmarea mandatului de către

comitetul creditorilor sau de către administratorul judiciar. Au fost încălcate

formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității la art. 105 alin. (2) C.

proc. civ. care atrage motivul de casare al art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, avocata S.C.I.

compare în cauză în calitatea de avocat al administratorului judiciar Casa de

Insolvență Transilvania, sens în care a depus la dosarul cauzei împuternicire

avocațială fără număr, datată 3 iunie 2010 și neconținând număr de contract de

asistență juridică, precum și fără a conține semnătura și ștampila

administratorului judiciar. Prin încheierea de ședință din 17 iunie 2010 a instanței de apel s-a reținut că avocata S.C. are calitatea de mandatar al administratorului

judiciar Casa de Insolvență Transilvania fără însă ca la dosarul cauzei să

existe depus mandat special din partea acesteia.

Instanța a dat reclamantului

mai mult decât a cerut, nu au fost analizate toate petitele deduse judecății,

nu a fost motivată decizia în raport de cele solicitate în apel, iar analiza

criticilor a fost superficială și ambiguă.

Instanțele au refuzat

să analizeze dacă reclamanta avea dreptul a revoca contractul de concesiune și

dacă această revocare a fost făcută din cauze obiective sau nu.

Recurenta SC D.I.G. SRL

prin administrator judiciar Casa de Insolvență Transilvania S.P.R.L.

Cluj-Napoca a solicitat în baza art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. admiterea

recursului și casarea în întregime a deciziei atacate, cu consecința admiterii

cererii introductive și a respingerii cererii reconvenționale.

În susținerea

motivelor de recurs s-a apreciat că instanța de apel nu a analizat aplicabilitatea

în speță a impreviziunii în contracte, făcând o greșită aplicare a legii și

denaturând semnificația actelor și probelor existente. Datorită faptului că

autorizația de construire pentru tronsonul D a fost eliberată doar în anul

2004, din motive neimputabile reclamantei, în perioada 1997-2004 s-a schimbat

mediul economic, ajungându-se la o gravă perturbare a contractului datorită

dezechilibrului valorii prestațiilor.

Greșit nu s-a ținut

seama de existența unor procese care au dus la imposibilitatea obținerii

autorizației de construcție, care aveau caracterul unor împrejurări

imprevizibile, irezistibile și insurmontabile care să facă posibilă executarea

lucrărilor.

Cererea de suspendare

formulată în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 trebuia admisă cel puțin în

privința cererii reconvenționale, reținându-se greșit că apelanta nu a mai

susținut această cerere.

Înalta Curte,

analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile

aduse de reclamanta-recurentă, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a

respinge ambele recursuri ca nefondate, pentru următoarele considerente.

Este de necontestat

că art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră, într-o

largă accepție, asigurarea și recunoașterea, aplicarea universală și efectivă a

obligației de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană

are dreptul de judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen

rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială,

instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor

sale cu caracter civil. În soluționarea cauzei, instanța de apel a dovedit pe

deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echității juridice,

ținând cont de toate garanțiile conferite privitoare atât la exercitarea

dreptului la apărare, contradictorialitate și al egalității armelor în procesul

civil.

Reclamantei nu i-a

fost îngrădit dreptul la apărare și nici nu a fost prejudiciată sub acest

aspect, prin aceea că instanța de apel, conform încheierii din 2 septembrie 2010 a lămurit împrejurarea că avocatul inițial desemnat, A.U. a avut mandat de la administratorul

special și mandat verbal al administratorului judiciar CII F.M., aceasta fiind

la acel moment înlocuită de Casa de Insolvență Transilvania.

Împuternicirea

avocațială din data de 3 iunie 2010 a Baroului Brașov atestă că avocatul S.I.C.

a fost desemnată de Casa de Insolvență Transilvania S.P.R.L. să exercite

activități de asistență și reprezentare în fața Curții de Apel Brașov în

dosarul nr. 5052/62/2008 pentru apelanta SC D.I.G. SRL. La momentul respectiv

CASA DE INSOLVENȚĂ T. S.P.R.L. Cluj-Napoca era administrator judiciar al SC D.I.G.

SRL desemnat prin decizia nr. 194/R din 29 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de

Apel Brașov în dosarul nr. 8014/62/2009, decizie de care judecătorul sindic a

luat act prin încheierea Camerei de Consiliu din 17 mai 2010.

În acest sens există

și încheierea din ședința Camerei de Consiliu din data de 1 noiembrie 2010 a Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 8014/62/2009

prin care a fost respinsă excepția lipsei calității de reprezentant a Casei de

Insolvență Timișoara și a d-nei S.C.I., cu motivarea că d-na S.C.I. este

practician în insolvență are un contract de colaborare valabil încheiat cu Casa

de Insolvență Transilvania, primind și mandat de reprezentare de la

administratorul judiciar numit în cauză.

Pe fondul cauzei atât

instanța de fond cât și cea de apel au stabilit cu rigurozitate adevăratele

raporturi juridice dintre părți, cu reala întindere a drepturilor și

obligațiilor asumate reciproc și care a condus la adoptarea soluției de

respingerea cererii principale a reclamantei SC D.I. SRL și admiterea cererii

reconvenționale.

Nu poate fi primită

critica recurentei reclamante potrivit căreia instanța de apel nu a analizat

aplicabilitatea în speță a condițiilor legate de impreviziune.

Din această

perspectivă, ambele instanțe au fost preocupate de analiza aplicabilității

teoriei impreviziunii, care constată în paguba pe care o suferă una din părțile

contractante ca urmare a dezechilibrului grav de evaluare ce apare între

prestațiile lor, în cursul executării contractului determinat de creșterea

considerabilă și imprevizibilă a prețurilor. Astfel, s-a motivat, cu o amplă

argumentare, că pierderea dreptului de concesiune asupra terenului pe care urma

a fi edificată construcția ce a format obiectul contractului de antrepriză

încheiat între părți nu poate constitui un eveniment care să facă incidentă

teoria impreviziunii, cu atât mai mult cu cât inițiativa desființării

contractului de concesiune i-a aparținut societății comerciale.

Nici existența unor

procese care au condus la imposibilitatea obținerii autorizației de construire,

sau viciile ascunse ale terenului concesionat nu sunt de natură a confirma

caracterul unor împrejurări imprevizibile cu consecința admiterii cererii de

chemare în judecată, deoarece reclamanta, așa cum bine a stabilit instanța

apelului are deschisă calea regresului împotriva celor vinovați iar ca

societate specializată și cu experiență în construcții avea posibilitatea

efectuării unor studii și cercetări de specialitate pentru determinarea

caracteristicilor tehnice ale terenului concesionat.

Intimatul-pârât G.M.

a făcut pe deplin dovada că a plătit prețul convenit în totalitate, însă

termenul de execuție a obligației reclamantei nu a fost respectat, termenul

inițial fiind modificat pentru data de 31 august 2005 și apoi pentru data de 31

august 2009, astfel încât rezilierea din culpa reclamantei a contractului de

antrepriză îndreptățește pe pârât și la primirea sumei de 60.000 Euro cu titlu

de daune interese.

Jurisprudența a

evidențiat că pe tărâm contractual, culpa debitoarei obligației neexecutată

este prezumată, iar aceasta din urmă nu poate invoca un fapt străin exonerator

de răspundere, atâta vreme cât chiar ea a inițiat împrejurarea care a dus la

imposibilitatea executării propriei obligații.

Cu ocazia

dezbaterilor asupra apelului, rezultă că potrivit încheierii de ședință din 2

septembrie 2010 reprezentanta legală a apelantei SC D.I.G. SRL a învederat

instanței că nu mai susține cererea de suspendare formulată în temeiul art. 36

din Legea nr. 85/2006.

Pentru aceste

rațiuni, urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de SC D.I.G. SRL

prin administrator judiciar C. S.P.R.L. Brașov și SC D.I.G. SRL prin

administrator special D.V.A.A împotriva deciziei nr. 68/A din 16 septembrie

2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, nefiind îndeplinită

nici o cerință din cele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de SC D.I.G. SRL prin administrator judiciar C. S.P.R.L.

Brașov și SC D.I.G. SRL prin administrator

special D.V.A.A împotriva deciziei nr. 68/A de la 16 septembrie

2010

pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 26 mai 2011.