ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1494/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1494/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin

sentința penală nr. 21 din 30 aprilie 2010 a Tribunalului Covasna, în baza art.

11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a

dispus achitarea inculpatului B.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzut de

art. 254 alin. (1) C. pen.

În baza art.

192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina

statului.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că

inculpatul B.C., în calitatea sa de agent șef

adjunct de poliție,

și-a desfășurat activitatea începând cu luna mai

2007 la Postul de Poliție Comandau, îndeplinind atribuțiile denumite în fișa

postului nr. S/200068 din 15 februarie 2007 (f. 40-44 ).

Potrivit

adresei nr. 522.417 din 09 aprilie 2010 IPJ Covasna - Postul de

Poliție Comandau (f.113), deși inculpatul a fost

propus, după mutarea sa la

Postul de Poliție Comandau, să desfășoare

activități pe linie de circulație, la nivelul IPJ Covasna nu există o

dispoziție/ordin de zi din care să rezulte în mod expres faptul că agentul de

poliție avea atribuții privind constatarea infracțiunilor și contravențiilor la

regimul circulației pe drumurile publice prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002.

În perioada 01

octombrie 2007-30 octombrie 2007, în conformitate cu ordinul de serviciu seria

L nr. 0260711 din 01 octombrie 2007 (f.119), inculpatul s-a aflat în concediu

de odihnă, deplasându-se în localitățile Nehoiu, Brăila, Ploiești, Constanta.

De asemenea,

începând cu data de 01 ianuarie 2008, din coroborarea extrasului din Programul

comun de activități „Scutul Pădurii"(f.120) cu extrasele din planurile de

muncă lunare întocmite la nivelul Postului de Poliție Comandau (f.57-66 dos. u.p.)

și sinteza activităților pe linie de silvicultură (f.68-69 dos.u.p.),

inculpatul a desfășurat activități în cadrul programului „Scutul Pădurii".

În aceeași

perioadă, mai exact până la data de 12 noiembrie 2007, martorii denunțători,

frații R.G.C. și R.R.A., au lucrat la firma SC A. SRL, primul ca macaragist,

iar cel de-al doilea în calitate de conducător auto.

Cei doi își desfășurau activitatea pe

autoutilitara marca Renault cu nr. de identificare VF6RD04C1RR100113 și

efectuau transportul buștenilor din

parchetul exploatat de către

societate situat pe raza localității Comandau, la sediul societății din orașul

Covasna.

Martorul S.N.I.

(f.84 dos.u.p., f. 48-49), socrul inculpatului, este coasociat și administrator

al SC N. SRL Covasna, care are deschis un punct de lucru în localitatea

Comandau, unde funcționează un gater.

În cursul

lunii septembrie sau octombrie 2007, acest martor s-a întâlnit cu martorul

denunțător R.R.A. care i-a spus că patronul său, C.G., îi dă câteva lemne în

contul salariului, lemne pe care intenționează să le ducă la gaterul lui S.N.I.

pentru prelucrare.

Acesta l-a

refuzat, precizând că nu poate primi lemnul decât după ce vorbește cu patronul

martorului denunțător.

Și anterior

acestei date, cei doi frați R. au mai lăsat material lemnos la același gater,

martorul S.N.I. achitându-le diferite sume de bani.

La începutul

lunii noiembrie 2007, martorii denunțători R.G.C. și R.R.A. au încărcat în

autoutilitara marca Renault cu nr. de identificare VF6RD04C1RR100113,

cantitatea de aproximativ 36 mc bușteni de esență rășinoase în parchetul de

exploatare aparținând SC A. SRL din Comandau, materialul lemnos urmând să îl

transporte la sediul societății.

In timpul

cursei, în jurul miezului nopții, au oprit la gaterul din Comandau aparținând

SC N. SRL Covasna, unde au lăsat o anumită cantitate de material lemnos din cel

pe care îl transportau.

Când au ajuns

la sediul firmei A. SRL, ai cărei angajați erau, patronul societății, martorul C.G.,

a constatat lipsa cantității de material lemnos și a telefonat, în jurul orelor

04

00

, martorului U.I., maistrul care a asistat la încărcarea

autoutilitare Renault, solicitându-i să se deplaseze la sediul firmei.

Împreună au

stabilit că din autoutilitară lipsea cantitatea de aproximativ 14 mc și au

pornit în căutarea acesteia la mai multe gatere din Comandau, pentru a verifica

unde o lăsaseră cei doi frați și au identificat-o, în jurul orelor 06

00

,

în curtea gaterului aparținând SC N. SRL Covasna, o parte fiind deja debitată

de către martorul C.I.

Pentru a

recupera cantitatea de material lemnos, martorul C.G. i-a chemat pe frații R.

cu autoutilitara și au fost ridicați atât buștenii nedebitați, cât și materialul

debitat.

Întorși la

sediul firmei, martorii denunțători au fost întrebați de către patronul C.G.

despre motivul care i-a determinat să lase buștenii în curtea gaterului din

Comandau, unul dintre frați spunându-i că la salariul pe care îl primesc

trebuie să facă și ei ceva pentru a trăi mai bine.

Întrucât și-a

recuperat paguba, martorul C.G., nu a formulat plângere împotriva martorilor R.,

cei doi de bună voie nu s-au mai dus la serviciu, încetând colaborarea cu

societatea la data de

12 noiembrie 2007, astfel

cum rezultă și din adresa nr. 19 din 09 septembrie 2008 a SC A.P.

SRL (f

22 dos.u.p.).

Din examinarea tuturor probelor administrate atât

în faza de urmărire

penală cât și în cursul judecății, tribunalul a

constat, pe de o parte, că deși în ceea ce îi privește pe martorii denunțători R.G.C.

și R.R.A., prin rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale întrucât

au denunțat autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost

sesizat, denunțul (f. 3 dosar u.p.) înregistrat în procesul verbal aflat în

dosarul de urmărire penală la fila 4, a fost formulat de o altă persoană decât

cei doi frați.

Astfel, în fața instanței, R.R.A. a arătat că nu

știe cine a

sesizat organele de poliție, întrucât după el și fratele său

a venit un anume „domn M." pentru a da declarații în calitate de martori

cu privire la acest incident, personal fiind oprit în trafic de acesta și

condus la poliție pentru a da aceste declarații.

În același

sens, martorul R.G.C. a declarat în fața

instanței

că nu s-a dus la poliție de bună voie în luna mai 2008, ci a fost dus

la

poliție, iar dacă poliția nu l-ar fi dus să dea declarație, nu ar fi dat

declarație vreodată deoarece C.G. și-a recuperat lemnele.

Pe de altă parte, instanța a reținut existența

contradicțiilor chiar dintre

declarațiile așa-zișilor denunțători,

precum și împrejurarea că acestea nu se coroborează și nu își găsesc susținerea

în restul materialului probator administrat, ceea ce ridică serioase îndoieli

în ceea ce pricește veridicitatea lor.

În fază

inițială, cei doi au prezentat ore diferite la care au lăsat materialul lemnos

la gaterul din Comandau și asupra cantității de material lemnos lăsată, primul

arătând că au lăsat lemnele în jurul orelor 23

00

, 3-4

mc, cel de-al doilea precizând orele 06

00

și cantitatea de 6-7 fire.

Martorii

denunțători au mai susținut că mașina Renault avea numere de circulație

provizorii expirate și nu era asigurată, iar inculpatul i-a oprit în trafic

solicitându-le să lase câteva fire de lemne la gaterul socrului său pentru a

putea circula în continuare cu mașina și pentru a nu îi lua permisul de

conducere lui R.R.A.

În fața

instanței, martorul R.R.A. revine și arată că, de fapt, inculpatul i-a

solicitat să-i dea câteva bucăți de lemn pentru a nu li se întocmi dosar penal.

Din declarațiile

celor doi frați rezultă că au avut această discuție cu inculpatul înainte cu

două-trei săptămâni, înainte de a lăsa lemnele la gaterul din Comandau, aspect

ce nu corespunde realității, inculpatul aflându-se în acea perioadă în concediu

de odihnă, potrivit ordinul de serviciu seria L nr. 0260711 din 01 octombrie 2007(f.119).

Declarațiile

martorilor denunțători nu se coroborează cu celelalte probe nici cu privire la

orele la care au lăsat materialul lemnos la gaterul din Comandau, nici cu

privire la cantitatea de lemn lăsată, nici cu privire la motivul pentru care au

dus lemnul la acel gater și nici cu privire la împrejurarea că i-au însoțit pe

martorii C.G. și U.I. pentru a căuta lemnul care le lipsea din autoutilitară.

De asemenea,

tribunalul a constat că nici susținerea că autoutilitara marca Renault avea

numere de circulație provizorii expirate, motiv pentru care inculpatul le-ar fi

solicitat să îi dea lemne pentru a putea circula, nu este sprijinită de restul

probelor din cauză.

Astfel,

potrivit tuturor înscrisurilor de la filele 27-56 dosar u.p., pentru

autoutilitara marca Renault cu nr. de identificare VF6RD04C1RR100113, an de

fabricație 1993, au fost eliberate autorizațiile de circulație provizorie,

pentru perioada 20 februarie - 21 martie 2007, respectiv, pentru perioada 4

aprilie - 3 mai 2007.

La data de 08

octombrie 2007, la registratura Primăriei orașului Covasna, a fost

înregistrată, sub nr.5870, cererea pentru eliberarea certificat de înregistrare

a unui vehicul care nu se supune înmatriculării, prin care se solicită

înregistrarea autoîncărcătorului marca Renault cu nr. de identificare

VF6RD04C1RR100113, care este folosit la colectarea de deșeuri din material

lemnos de la diferite firme de pe teritoriul administrativ al orașului Covasna.

Ca urmare, la

data de 08 octombrie 2007, Primăria orașului Covasna a înregistrat acest

autovehiculul sub nr.

Așadar, la

data presupusei solicitări a inculpatului B.C. care se afla în concediu de

odihnă, autoutilitara Renault cu nr. de identificare VF6RD04C1RR100113 era

înregistrată sub nr., împrejurare ce rezultă și din declarația martorului T.B.F.

Astfel, prima

instanță a constatat că singurele probe care îl incriminează pe inculpat le

constituie declarațiile martorilor R.G.C. și R.R.A. care, pentru motivele expuse,

sunt contradictorii si necoroborate cu celelalte mijloace de probă.

În prezenta

cauză, în urma administrării tuturor mijloacelor de probă de către aceste

organe judiciare, nu s-a reușit să se facă dovada certă că inculpatul a comis

infracțiunea de luare de mită pentru care a fost trimis în judecată.

În plus, orice persoană este considerată

nevinovată până la stabilirea

vinovăției sale printr-o hotărâre penală

definitivă, inculpatul beneficiind de

prezumția

de nevinovăție și nefiind obligat să-și dovedească nevinovăția, a

declarat constant încă de la urmărirea penală că

nu se consideră vinovat de

comiterea infracțiunii de luare de mită, că

nu a pretins sau primit bunuri, bani sau servicii de la persoane cu care intră

în contact în virtutea profesiei sale, ceea ce se coroborează și cu declarația

martorului N.V.

Materialul

probator administrat în cauză nu confirmă cu certitudine, fără echivoc și mai

presus de orice îndoială că acesta, în calitatea sa de agent șef adjunct de

poliție în cadrul Postului de Poliție Comandau, ar fi pretins și primit de la

denunțătorii R.G.C. și R.R.A. 3 mc material lemnos, bușteni de esență

rășinoase, pentru a nu-și îndeplini sarcinile de serviciu, față de depistarea

pe drumurile publice a autoutilitarei marca Renault, care circula fără a fi

înmatriculată regulamentar, astfel cum se susține în actul de sesizare,

prezumția de nevinovăție nefiind răsturnată prin probe certe, tribunalul

apreciind că singura soluție care o poate pronunța în această cauză este aceea

de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C.

proc. pen., întrucât fapta nu există.

B. Î

mpotriva acestei sentințe a declarat

apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, criticând-o pentru netemeinicie,

sub aspectul greșitei

achitări dispuse în

cauză, instanța de fond apreciind în mod eronat probele

administrate în

cauză, cea mai mare parte a motivării instanței fiind bazată pe declarațiile

martorilor S.N.I., socrul inculpatului și a cumnatului inculpatului, fără a

corobora toate probele din dosar, administrate atât în faza de urmărire penală,

cât și în fața instanței și pentru că instanța a omis să individualizeze

cheltuielile judiciare avansate de stat, chiar și în situația în care acestea

rămân în sarcina statului.

Prin decizia

penală nr. 69/Ap. din 7 octombrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală

și pentru cauze cu minori, s-a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Covasna împotriva sentinței penale nr. 21 din 30 aprilie

2010 a Tribunalului Covasna, apreciind că soluția instanței de fond este

temeinică și legală.

C. Î

mpotriva acestei decizii a declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, criticând ambele hotărâri

sub aspectul greșitei achitări a inculpatului deși infracțiunea pentru care a

fost trimis în judecată inculpatul este dovedită, solicitând în esență

condamnarea acestuia.

Cu ocazia

dezbaterilor, procurorul de ședință și-a precizat oral

recursul, susținând doar cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

, solicitând casarea hotărârilor

pronunțate în cauză în sensul schimbării temeiului achitării inculpatului

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 254 C. pen. din art. 11 pct. 2 lit.

a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. în art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art.

10 lit. d) C. proc. pen., cu motivarea că în cauză operează principiul

in

dubio pro reo

.

Examinând

recursul declarat în cauză prin prisma cazului de casare invocat, Înalta Curte

constată că acesta este întemeiat și urmează a fi admis.

Astfel, prima

instanță a motivat că materialul probator administrat în cauză nu confirmă cu

certitudine, fără echivoc și mai presus de orice îndoială că inculpatul, în

calitatea sa de agent șef adjunct de poliție în cadrul Postului de Poliție

Comandau, ar fi pretins și primit de la denunțătorii

R.G.C. și R.R.A. 3 mc material lemnos, bușteni

de esență

rășinoase, pentru a nu-și îndeplini sarcinile de serviciu, față de depistarea

pe drumurile publice a autoutilitarei marca Renault, care circula fără a fi

înmatriculată regulamentar, așa cum se susține în actul de sesizare, prezumția

de nevinovăție nefiind răsturnată prin probe certe.

Motivarea primei instanțe a fost preluată de instanța de apel care a

respins

apelul declarat de parchet.

Ambele

instanțe au făcut în cauză o greșită aplicare a legii, întrucât deși se referă

explicit la materialul probator care "nu confirmă cu certitudine, fără

echivoc și mai presus de orice îndoială că inculpatul, în calitatea sa de agent

șef adjunct de poliție în cadrul Postului de Poliție Comandau, ar fi pretins și

primit de la denunțătorii R.G.C. și R.R.A. 3 mc material lemnos, bușteni de

esență rășinoase, pentru a nu-și îndeplini sarcinile de serviciu", precum

și la faptul că

prezumția de nevinovăție nu

a fost răsturnată prin probe certe,

apreciază

că

fapta nu există, în materialitatea ei, ceea ce în accepția doctrinei

și jurisprudenței înseamnă că fapta nu a avut loc în realitate.

Or, în cazul

în care instanța nu poate să-și întemeieze convingerea vinovăției inculpatului

pe baza unor probe sigure, certe, decisive care să nu lase loc unei nesiguranțe

în privința vinovăției inculpatului, cum este și cazul în speță, este necesar a

se da eficiență regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea

inculpatului" (

in dubio pro reo

). Aceasta întrucât înfăptuirea

justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care

le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe baza unor probe

decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte

realitatea obiectivă (fapta supusă judecății), iar dacă totuși îndoiala

persistă,

în ce privește vinovăția, atunci ea este „echivalentă cu o

probă pozitivă de nevinovăție".

In concluzie, având în vedere împrejurarea că

probele administrate în

cauză nu confirmă cu certitudine, fără echivoc

și mai presus de orice îndoială că inculpatul, în calitatea sa de agent șef

adjunct de poliție în cadrul Postului de Poliție Comandau, ar fi comis fapta

pentru care a fost trimis în judecată, soluția care se impune este aceea a

achitării în baza principiului potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea

inculpatului" (

in dubio pro reo

).

Ca atare, pentru aceste considerente, având în

vedere și faptul că nu

există motive de casare care să fie luate în

considerare din oficiu, conform

dispozițiilor

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art.

385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de parchet,

modificând ambele hotărâri atacate doar sub aspectul temeiului

achitării inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., pe care îl va schimba din cel

prev. de art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

rap. la art. 10 lit. a) C.

proc. pen., în cel prev. de

art. 11

pct. 2

lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Potrivit art.

192 alin. (3) din același cod, cheltuielile judiciare avansate de către stat să

rămână în sarcina acestuia.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Admite,

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei

penale nr. 69/Ap. din 07 octombrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală

și pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat B.C.

Casează

decizia recurată și în parte sentința penală nr. 21 din 30 aprilie 2010

pronunțată de Tribunalul Covasna și rejudecând în fond:

Schimbă

temeiul achitării inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. din dispoz.

art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

rap. la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., în dispoz. art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C.

proc. pen.

Menține restul

dispozițiilor sentinței recurate.

Onorariul parțial apărătorului desemnat din oficiu

intimatului inculpat până la prezentarea apărătorului ales în sumă de 100 lei,

se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare

ocazionate cu soluționarea recursului declarat de

Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Brașov rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 13 aprilie 2011.