ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 153/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 153/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra
recursului de față;
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentința
penală nr. 105 din 09 septembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală,
cauze minori și familie, în baza art. 278/1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., s-au
admis plângerile formulate de petenții P.D.I. și N.C. împotriva ordonanței de
scoatere de sub urmărire penală din data de 14 iunie 2010 dispusă de procurorul
de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în dosarul 1405/P/2009,
menținută prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe Curtea de
Apel Bacău nr. 351/II/2/2010 din 12 iulie 2010.
A fost schimbat
temeiul
de drept al soluției de
scoatere de
sub urmărire penală
reținut în ordonanța atacată din
art. 10 lit. b)
1
C. proc. pen. în art. 10 lit. d) C. proc. pen.
S-a dispus
înlăturarea sancțiunii cu caracter administrativ a mustrării aplicată celor doi
petenți, precum și a dispozițiilor referitoare la obligarea acestora la plata
cheltuielilor judiciare și la executarea sancțiunii.
În baza art. 192 alin.
(3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
S-a reținut că, sub numărul
457/32/2009 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău plângerea formulată
de petentul P.D.I. împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală din
data de 14 iunie 2010 dispusă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea
de Apel Bacău în dosarul 1405/P/2009.
Împotriva aceleiași
ordonanțe de netrimitere a formulat plângere și petentul N.C., dosarul cauzei
fiind înregistrat pe rolul Curții sub nr. 458/32/2010.
Prin încheierea din
data 17 august 2010 pronunțată în acest dosar constatându-se incidența unui un
caz de conexitate, s-a dispus reunirea cauzei ce a format obiectul dosarului
458/32/2010 la dosarul 457/32/2010 a instanței mai întâi sesizate.
Din motivarea
plângerilor adresate instanței, rezultă că petenții au criticat temeiul juridic
greșit al soluției de scoatere de sub urmărire penală, invocându-se incidența
art. 10 lit. d) C. proc. pen., în sensul că infracțiunii de înșelăciune în
formă tentată ce a făcut obiectul urmăririi penale îi lipsește unul din
elementele constitutive, sub aspectul inexistenței intenției infracționale și a
scopului obținerii unui folos material injust.
Examinând actele si
lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
Prin ordonanța din
data de 14 iunie 2010 dispusă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea
de Apel Bacău în dosarul 1405/P/2009 s-a dispus
scoaterea
de sub urmărire penală
a învinuiților N.C. și P.D.I.
ofițeri de poliție judiciară, în cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor
- I.P.J. Neamț cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la
înșelăciune prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2) C. pen.
și
aplicarea sancțiuni cu caracter administrativ, mustrarea.
S-au
stabilit cheltuieli judiciare în sumă de 50 lei (câte 25 lei fiecare), care vor
fi suportate de învinuiți.
Conform
dispoziției art. 249
1
alin. (1) C. proc. pen. cu ref. la art. 487 C.
proc. pen. a fost stabilit termen pentru punerea în executare a sancțiunii 09
iulie 2010, ora 9
30
când vor fi prezenți N.C. și P.D.I. la sediul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Pentru a pronunța
această soluție procurorul a reținut:
Învinuitul
N.C. este comisar de poliție în cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor -
I.P.J Neamț.
La data
de 01 iulie 2009 i-a fost emis de către I.P.J Piatra Neamț, Ordinul de Serviciu
Seria P nr. 0475268, pentru a efectua concediul de odihnă începând cu 27 iulie 2009.
Învinuitul
N.C., în declarația dată susține că, la data de 28 iulie 2009, s-a deplasat în
București pentru ca în ziua următoare să o ia de la Aeroportul Otopeni pe sora sa N.E. În acest sens a prezentat și copii după biletul de avion,
pe relația Catania - București Otopeni.
Învinuitul
nu s-a prezentat la sediul Postului de Poliție din Aeroportul Otopeni pentru a
aviza efectuarea transportului prin confirmare pe Ordinul de Serviciu seria P
nr. 0475268 emis de către I.P.J Piatra Neamț.
La data
de 15 septembrie 2009 învinuitul P.D.I., inspector principal de poliție în
cadrul I.P.J. Neamț s-a deplasat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Combatere a Corupției împreună cu comisarul șef I.D.
pentru a fi audiat ca martor într-o cauză penală. Cunoscând acest fapt
învinuitul N.C. a dat colegului său, P.D.I., ordinul de serviciu seria P nr.
0475268 pentru a confirma, în mod nereal, efectuarea deplasării la sediul
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
După
audiere învinuitul P.D.I. a prezentat procurorului din cadrul D.N.A - Secția de
Combatere a Corupției pentru viză și ordinul de serviciu emis pe numele
învinuitului N.C.
Constatând
că, acesta din urmă nu a fost prezent la sediul instituției, a întocmit
proces-verbal de sesizare din oficiu, ulterior cauza fiind declinată prin
ordonanța din 244/P/2009 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Prin
determinarea avizării nereale a ordinului de transport aparținând învinuitului N.C.,
acesta urmărea decontarea cheltuielilor de transport stabilite potrivit art. 5
din H.G. 125/2003 pentru aprobarea cheltuielilor de decontare și art. 28 lit. j)
din Legea nr. 360/2002 privind Statului polițistului.
Prin
adresa 87657/2009 I.P.J. Neamț a precizat că valoarea cheltuielilor de
transport ce urma a fi decontate pentru distanța Piatra Neamț - București este
în sumă de 161,120 lei.
Învinuitul
P.D.I. a confirmat susținerile învinuitului N.C. că, a dat ordinul de serviciu
pentru a fi vizat la Postul Poliție Transporturi Aeriene Otopeni și din
greșeală l-a prezentat procurorului din cadrul Direcției Naționale
Anticorupție. Aceste precizări nu sunt reale având în vedere mențiunile din
procesul-verbal de sesizare din oficiu, potrivit cărora învinuitul P.D.I. a
arătat că N.C. ar fi șoferul autoturismului cu care a efectuat deplasarea în
București.
Învinuitul
N.C. a susținut că, nu este realizat conținutul constitutiv al infracțiunii de
tentativă la înșelăciune în condițiile în care ar fi beneficiat de un drept
legal al decontării cheltuielilor de transport odată pe an pentru efectuarea
concediului de odihnă potrivit art. 5 alin. (1) din H.G. 125/2003 și art. 28 alin.
(1) lit. j) din Legea 360/2002 privind Statutul polițistului. Aceste precizării
nu sunt relevante sub aspectul existenței infracțiunii menționate în condițiile
în care s-a urmărit atestarea nereală a efectuării călătoriei prin prezentarea
unui ordin de serviciu anterior (emis la data de 01 iulie 2009) și după
efectuarea concediului de odihnă.
Învinuiții
P.D.I. și N.C. sunt ofițeri de poliție în cadrul Serviciului de Investigații a
Fraudelor - I.P.J. Neamț fiind apreciați pentru îndeplinirea în mod deosebit a
atribuțiilor de serviciu, comportamentul și implicarea în activitatea
profesională.
Soluția atacată a
fost menținută prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe Curtea
de Apel Bacău nr. 351/II/2/2010 din 12 iulie 2010 care a respins plângerea
formulată de petentul B.M.
Verificând, soluția
procurorului de netrimitere in judecata, atacata cu plângere de petenții P.D.I.
și N.C., Curtea constată că este întemeiată.
Potrivit art. 278
1
C. proc. pen., care se referă la procedura plângerii în fața judecătorului împotriva
rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, după
parcurgerea procedurii
prevăzută de
art. 278 C. proc. pen., referitoare la actele procurorului, persoana vătămată, precum și orice alte
persoane ale căror interese legitime sunt lezate prin soluțiile de netrimitere
în judecată pot face plângere la judecătorul din cadrul instanței competente să
judece cauza în primă instanță.
După parcurgerea
procedurii și soluționarea definitivă a plângerii, soluțiile procurorului,
confirmate de instanță, capătă o autoritate relativă de lucru judecat, așa cum
prevede alin. (1
1
) al art. 278
1
C. proc. pen. Potrivit acestui text de lege, în situația în care soluția de netrimitere în judecată este
confirmată prin hotărâre definitivă, o persoană nu mai poate fi urmărită pentru
aceeași faptă, afară de cazul în care s-au descoperit fapte sau împrejurări ce
nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală, și nu a intervenit unul din
cazurile prevăzută de art. 10 C. proc. pen.
Atât timp cât se
exercită calea de atac prevăzută de lege împotriva soluției de netrimitere în
judecată, aceasta nu are caracter definitiv și nu-și produce efectele, ca o
manifestare elocventă a efectului suspensiv al căilor de atac instituite de
Codul de procedură penală.
Investită cu
soluționarea plângerii împotriva actului procesual prin care se dă o soluție de
netrimitere în judecată, instanța nu poate fi împiedicată să recurgă la
verificarea în totalitate a ordonanței sau rezoluției și să îndrepte ori să
elimine nelegalitățile actului procesual controlat.
Instanța de judecată
nu poate fi ținută de soluțiile prevăzute de alin. (8) al art. 278
1
C. proc. pen., pentru că aceste soluții vizează numai confirmarea sau infirmarea dispozițiilor
de netrimitere în judecată, dar nu exclud un control de legalitate atunci când
soluția de nesesizare prin rechizitoriu a instanței este, în fond, temeinică și
legală, dar nu răspunde în integralitate cerințelor de legalitate.
Dacă, în fond, soluția
de netrimitere în judecată este temeinică și legală și poate căpăta o relativă
autoritate de lucru judecat, nu poate fi permisă tolerarea acestui mod de
definitivare atunci când se constată aspecte de nelegalitate și când corijarea
lor mai este posibilă. Spunem aceasta pentru că, o redeschidere a urmăririi
penale nu mai este posibilă pentru aceste erori și pentru că efectele
soluțiilor date în rezolvarea acțiunilor penale produc consecințe diferite,
unele cu efecte dezastruoase pentru persoanele vizate.
Mai mult, este de
arătat că soluțiile înscrise în cuprinsul dispozițiile art. 278
1
alin. (8) C. proc. pen., privesc aptitudinea funcțională a acțiunii penale,
posibilitatea exercitării ei și nu aspecte ce țin de reținerea greșită a
temeiurilor de stingere sau de împiedicare a punerii în mișcare.
Posibilitatea
cenzurării actelor procesuale emise de procuror și sub
alte aspecte decât
soluțiile netrimitere în judecată se poate desprind și din interpretarea a
fortiori a dispozițiilor ce stabilesc controlul instanței asupra actelor
procurorului. Dacă instanța poate să infirme o soluție e fond dată de procuror
cu privire la punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale, cu atât mai
mult ea poate să intervină asupra aspectelor de legalitate și să facă corecțiile
necesare pentru a asigura deplina legalitate a soluției procurorului.
lată de ce instanța
de judecată poate proceda la modificarea temeiului soluției de scoatere de sub
urmărire penală dispusă de procuror în procedura de rezolvare a plângerilor
reglementată de dispozițiile art. 278
1
C. proc. pen.
Cu privire la
calitatea procesuală a petenților este de observat că legiuitorul așează între
titularii dreptului de formula plângere împotriva rezoluților sau ordonanțelor
de netrimitere în judecată și orice alte persoane ale căror interese legitime
sunt vătămate prin actele procesuale emise de procuror. Nu este vorba de
presupusa persoană vătămată prin infracțiune pentru că această persoană este
abilitată
distinct să formuleze plângere,
ci de alte persoane asupra cărora soluția
procurorului produce
consecințe directe. Una dintre aceste persoane poate fi chiar persoana față de
care s-a solicitat tragerea la răspundere penală, pentru că o soluție a
procurorului, chiar dacă este o soluție de netrimitere în judecată, poate să
atragă consecințe patrimoniale sau nepatrimoniale, în funcție de statutul său
social și de percepția societății.
Acest punct de vedere
a fost împărtășit și de instanța supremă a țării, care prin decizia nr. 44 din
13 octombrie 2008, pronunțată într-un recurs în interesul legii a decis că „
În cazul plângerii formulate în baza art. 278
1
C.
proc. pen. de persoana față de care s-a dispus netrimiterea în judecată și care
solicită schimbarea temeiului de drept al soluției dispuse prin rezoluție sau
ordonanță ori dispoziția cuprinsă în rechizitoriu, în ipoteza unei
instrumentări complete, instanța poate dispune schimbarea acestuia, în
condițiile art. 278
1
alin. (8) lit. b) C. proc. pen.”.
Pe fond, Curtea
constată că temeiul stingerii acțiunii penale la care s-a oprit procurorul este
incorect, reținând că nu există probe incriminatorii concludente de natură a
dovedi intenția infracțională a celor doi petenți și scopul obținerii de către
petentul N.C. a unui folos material injust.
Sub aspectul laturii
obiective, infracțiunea de înșelăciune se săvârșește cu intenție directă;
făptuitorul realizează că desfășoară o activitate de inducere în eroare și că
prin aceasta pricinuiește o pagubă, urmare a cărei producere o dorește.
Latura subiectivă a
infracțiunii include și scopul obținerii pentru sine sau pentru altul a unui
folos material injust, pe care făptuitorul să-l fi urmărit în momentul
săvârșirii faptei.
Prin „folos material”
se înțelege orice profit, avantaj,care poate fi evaluat în bani și care atunci
când este realizat duce la creșterea sau consolidarea patrimoniului.
Folosul este injust
atunci când cu privire la acesta nu există nici o îndreptățire.
Aplicând aceste considerații
de ordin doctrinar la speța de față, Curtea constată că probele administrate în
cauză nu confirmă existența unui element esențial de existență a infracțiunii
de înșelăciune; scopul obținerii unui folos injust de către petentul N.C. față
de care acesta nu justifica nici o îndreptățire.
Curtea nu are nici un
motiv de a nu da curs afirmațiilor petentului N.C. expuse constant în cursul
procesului penal cu privire la natura faptei comise, care a constat într-un
demers al acestuia în vederea realizării unui drept patrimonial legitim,
conferit prin lege, făcut prin intermediul petentului P.D.I.
În conformitate cu
prevederile art. 28 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind statutul
polițistului, acesta are dreptul la „decontarea cheltuielilor de transport în
cazul deplasării în interesul serviciului, mutării în alte localități și o dată
pe an pentru efectuarea concediului de odihnă, precum și în alte situații, în
condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului”
Curtea, de asemenea
observă, că susținerile petentului N.C. referitoare la efectuarea de către
acesta a unei deplasări la București la data de 28 iulie 2009 cât timp se afla
în concediul de odihnă, sunt confirmate de înscrisurile depuse la dosarul
cauzei, respectiv copii după două cupoane de îmbarcare transport aerian, un bon
de carburant și o chitanță fiscală transmisă prin e-mail (fila 40-41).
În aceste condiții,
fapta petentului N.C. de a solicita colegului său, petentul P.D.I. să vizeze la
data de 15 septembrie 2009 ordinul de serviciu seria P nr. 0475268 la unitatea
de poliție din aeroportul București Otopeni sau la o altă unitate de poliție
din București, în vederea decontării contravalorii unei călătorii efectuate
anterior în cursul concediului de odihnă, nu constituie în nici un mod o hotărâre
infracțională a acestuia prin care a urmărit înșelarea I.P.J. Neamț, din moment
ce călătoria indicată în ordinul de serviciu în discuție, a fost efectuată în
realitate de către petentul N.C., iar decontarea contravalorii acesteia i se
cuvenea.
În consecință Curtea,
apreciază că fapta petentului N.C., nu intră în sfera ilicitului penal, constituind
un demers făcut în realizarea unui drept patrimonial legitim, la care era
îndreptățit, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) lit. j) din Legea
nr. 360/2002.
Cât privește
informațiile existente în conținutul procesului penal de sesizare din oficiu
din data de 15 septembrie 2009 (fila 16 dosar) care atestă afirmații nereale
făcute de cei doi petenți cu ocazia interpelării acestora de către procurorul
DNA, Curtea apreciază că aceste denaturări ale adevărului de către petenții în
cauză, nu sunt în măsură a releva o culpă a acestora față de infracțiunile ce
au făcut obiectul urmăririi penale.
II. Împotriva acestei
sentințe penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău,
criticând-o ca nelegală și netemeinică cu privire la schimbarea temeiului de
drept al soluției de scoatere de sub urmărire penală din art. 10 lit. b)
1
C. proc. pen. în art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Din probele administrate
în cauză rezultă că faptele comise de N.C. și P.D.I. întrunesc elementele
constitutive ale infracțiunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin.
(1), (2) C. pen. așa încât soluția dispusă de procuror prin ordonanța
1405/P/2009, prin care s-a apreciat că fapta nu prezintă gradul de pericol
social al unei infracțiuni, este legală și temeinică și se impune a fi
menținută.
Astfel, din procesul
verbal de sesizare din oficiu (f.16, 17), ordinul de serviciu seria P nr. 0475268
(f.18), adresa 46848/2009 a IPJ Neamț (f.21) rezultă că în ziua de 15
septembrie 2010 N.C. nu s-a deplasat la sediul DNA București, deplasarea a fost
efectuată doar de către P.D.I. care a solicitat la cererea colegului său și
vizarea ordinului de serviciu al primului, în scopul decontării cheltuielilor
de transport.
Chiar dacă acesta
avea dreptul, conform art. 28 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 302/2002 la
decontarea cheltuielilor de transport o dată pe an pentru efectuarea
concediului de odihnă ori în cazul deplasării în interesul serviciului, nu se
poate reține că la data de 15 septembrie 2009 N.C. se afla în vreuna din acele
situații. Pentru a beneficia de decontarea transportului în cazul concediului
de odihnă, călătoria trebuie efectiv efectuată, ori la data de 15 septembrie 2009
când s-a solicitat de către P.D.I. semnarea ordinului de serviciu pentru N.C.
acesta din urmă se afla la serviciu, la IPJ Neamț (așa cum reiese din adresa
nr. 46848/2009 - f.21). în consecință, solicitându-se, prin semnarea ordinului
de serviciu, atestarea faptului că N.C. s-a prezentat în 15 septembrie 2009 la
sediul DNA București s-a încercat, prin prezentarea în mod nereal a acestui
fapt, să se obțină foloase materiale injuste.
Examinând actele și
lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivul de recurs invocat,
Înalta Curte are în vedere că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea
de Apel Bacău se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare în baza
dispozițiilor art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Aceasta întrucât în
mod legal și temeinic, prima instanță a constatat inexistența unui element
esențial al infracțiunii de înșelăciune și anume, scopul obținerii unui folos
injust de către petentul N.C. față de care acesta nu justifica nicio
îndreptățire și pe cale de consecință a dispus schimbarea temeiului de drept al
soluției de scoatere de sub urmărire penală reținut în ordonanța atacată din
art. 10 lit. b)/1 C. proc. pen. în art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Se reține în propriul
demers analitic al Înaltei Curți cu titlu de premiză că în conformitate cu
prevederile art. 28 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind statutul
polițistului, acesta are dreptul la „decontarea cheltuielilor de transport în
cazul deplasării în interesul serviciului, mutării în alte localități și o dată
pe an pentru efectuarea concediului de odihnă, precum și în alte situații, în
condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului”
Curtea, de asemenea
observă, că susținerile petentului N.C. referitoare la efectuarea de către
acesta a unei deplasări la București la data de 28 iulie 2009 cât timp se afla
în concediul de odihnă, sunt confirmate de înscrisurile depuse la dosarul
cauzei, respectiv copii după două cupoane de îmbarcare transport aerian, un bon
de carburant și o chitanță fiscală transmisă prin e-mail (fila 40-41).
În aceste condiții,
fapta petentului N.C. de a solicita colegului său, petentul P.D.I. să vizeze la
data de 15 septembrie 2009 ordinul de serviciu seria P nr. 0475268 la unitatea
de poliție din aeroportul București Otopeni sau la o altă unitate de poliție
din București, în vederea decontării contravalorii unei călătorii efectuate
anterior în cursul concediului de odihnă, nu constituie în nici un mod o
hotărâre infracțională a acestuia prin care a urmărit înșelarea I.P.J. Neamț,
din moment ce călătoria indicată în ordinul de serviciu în discuție, a fost
efectuată în realitate de către petentul N.C., iar decontarea contravalorii
acesteia i se cuvenea.
În consecință Curtea,
apreciază că fapta petentului N.C., nu intră în sfera ilicitului penal, constituind
un demers făcut în realizarea unui drept patrimonial legitim, la care era
îndreptățit, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) lit. j) din
Legea nr. 360/2002.
Cât privește
informațiile existente în conținutul procesului penal de sesizare din oficiu
din data de 15 septembrie 2009 (fila 16 dosar) care atestă afirmații nereale
făcute de cei doi petenți cu ocazia interpelării acestora de către procurorul
DNA, Curtea apreciază că aceste denaturări ale adevărului de către petenții în
cauză, nu sunt în măsură a releva o culpă a acestora față de infracțiunile ce
au făcut obiectul urmăririi penale.
Urmează ca sumele de
bani cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de soluționarea recursului de
față declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău să rămână în
sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge,
ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva
sentinței penale nr. 105 din 09 septembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie privind pe intimații petiționari P.D.I.
și N.C.
Cheltuielile
judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel Bacău, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, azi 19 ianuarie 2011.