ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 153/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 105 din 09 septembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în baza art. 278/1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., s-au admis plângerile formulate de petenții P.D.I. și N.C. împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală din data de 14 iunie 2010 dispusă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în dosarul 1405/P/2009, menținută prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe Curtea de Apel Bacău nr. 351/II/2/2010 din 12 iulie 2010. A fost schimbat temeiul de drept al soluției de scoatere de sub urmărire penală reținut în ordonanța atacată din art. 10 lit. b) 1 C. proc.

pen. în art. 10 lit. d) C. proc. pen. S-a dispus înlăturarea sancțiunii cu caracter administrativ a mustrării aplicată celor doi petenți, precum și a dispozițiilor referitoare la obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare și la executarea sancțiunii. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. S-a reținut că, sub numărul 457/32/2009 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău plângerea formulată de petentul P.D.I. împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală din data de 14 iunie 2010 dispusă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în dosarul 1405/P/2009. Împotriva aceleiași ordonanțe de netrimitere a formulat plângere și petentul N.C., dosarul cauzei fiind înregistrat pe rolul Curții sub nr. 458/32/2010.

Prin încheierea din data 17 august 2010 pronunțată în acest dosar constatându-se incidența unui un caz de conexitate, s-a dispus reunirea cauzei ce a format obiectul dosarului 458/32/2010 la dosarul 457/32/2010 a instanței mai întâi sesizate. Din motivarea plângerilor adresate instanței, rezultă că petenții au criticat temeiul juridic greșit al soluției de scoatere de sub urmărire penală, invocându-se incidența art. 10 lit. d) C. proc. pen., în sensul că infracțiunii de înșelăciune în formă tentată ce a făcut obiectul urmăririi penale îi lipsește unul din elementele constitutive, sub aspectul inexistenței intenției infracționale și a scopului obținerii unui folos material injust. Examinând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele: Prin ordonanța din data de 14 iunie 2010 dispusă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în dosarul 1405/P/2009 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților N.C.

și P.D.I. ofițeri de poliție judiciară, în cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor - I.P.J. Neamț cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2) C. pen. și aplicarea sancțiuni cu caracter administrativ, mustrarea. S-au stabilit cheltuieli judiciare în sumă de 50 lei (câte 25 lei fiecare), care vor fi suportate de învinuiți. Conform dispoziției art. 249 1 alin. (1) C. proc. pen. cu ref. la art. 487 C. proc. pen. a fost stabilit termen pentru punerea în executare a sancțiunii 09 iulie 2010, ora 9 30 când vor fi prezenți N.C. și P.D.I. la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău. Pentru a pronunța această soluție procurorul a reținut: Învinuitul N.C.

este comisar de poliție în cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor - I.P.J Neamț. La data de 01 iulie 2009 i-a fost emis de către I.P.J Piatra Neamț, Ordinul de Serviciu Seria P nr. 0475268, pentru a efectua concediul de odihnă începând cu 27 iulie 2009. Învinuitul N.C., în declarația dată susține că, la data de 28 iulie 2009, s-a deplasat în București pentru ca în ziua următoare să o ia de la Aeroportul Otopeni pe sora sa N.E. În acest sens a prezentat și copii după biletul de avion, pe relația Catania - București Otopeni. Învinuitul nu s-a prezentat la sediul Postului de Poliție din Aeroportul Otopeni pentru a aviza efectuarea transportului prin confirmare pe Ordinul de Serviciu seria P nr. 0475268 emis de către I.P.J Piatra Neamț.

La data de 15 septembrie 2009 învinuitul P.D.I., inspector principal de poliție în cadrul I.P.J. Neamț s-a deplasat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Combatere a Corupției împreună cu comisarul șef I.D. pentru a fi audiat ca martor într-o cauză penală. Cunoscând acest fapt învinuitul N.C. a dat colegului său, P.D.I., ordinul de serviciu seria P nr. 0475268 pentru a confirma, în mod nereal, efectuarea deplasării la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. După audiere învinuitul P.D.I. a prezentat procurorului din cadrul D.N.A - Secția de Combatere a Corupției pentru viză și ordinul de serviciu emis pe numele învinuitului N.C. Constatând că, acesta din urmă nu a fost prezent la sediul instituției, a întocmit proces-verbal de sesizare din oficiu, ulterior cauza fiind declinată prin ordonanța din 244/P/2009 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Prin determinarea avizării nereale a ordinului de transport aparținând învinuitului N.C., acesta urmărea decontarea cheltuielilor de transport stabilite potrivit art. 5 din H.G. 125/2003 pentru aprobarea cheltuielilor de decontare și art. 28 lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind Statului polițistului. Prin adresa 87657/2009 I.P.J. Neamț a precizat că valoarea cheltuielilor de transport ce urma a fi decontate pentru distanța Piatra Neamț - București este în sumă de 161,120 lei. Învinuitul P.D.I. a confirmat susținerile învinuitului N.C. că, a dat ordinul de serviciu pentru a fi vizat la Postul Poliție Transporturi Aeriene Otopeni și din greșeală l-a prezentat procurorului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

Aceste precizări nu sunt reale având în vedere mențiunile din procesul-verbal de sesizare din oficiu, potrivit cărora învinuitul P.D.I. a arătat că N.C. ar fi șoferul autoturismului cu care a efectuat deplasarea în București. Învinuitul N.C. a susținut că, nu este realizat conținutul constitutiv al infracțiunii de tentativă la înșelăciune în condițiile în care ar fi beneficiat de un drept legal al decontării cheltuielilor de transport odată pe an pentru efectuarea concediului de odihnă potrivit art. 5 alin. (1) din H.G. 125/2003 și art. 28 alin. (1) lit. j) din Legea 360/2002 privind Statutul polițistului. Aceste precizării nu sunt relevante sub aspectul existenței infracțiunii menționate în condițiile în care s-a urmărit atestarea nereală a efectuării călătoriei prin prezentarea unui ordin de serviciu anterior (emis la data de 01 iulie 2009) și după efectuarea concediului de odihnă.

Învinuiții P.D.I. și N.C. sunt ofițeri de poliție în cadrul Serviciului de Investigații a Fraudelor - I.P.J. Neamț fiind apreciați pentru îndeplinirea în mod deosebit a atribuțiilor de serviciu, comportamentul și implicarea în activitatea profesională. Soluția atacată a fost menținută prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe Curtea de Apel Bacău nr. 351/II/2/2010 din 12 iulie 2010 care a respins plângerea formulată de petentul B.M. Verificând, soluția procurorului de netrimitere in judecata, atacata cu plângere de petenții P.D.I. și N.C., Curtea constată că este întemeiată. Potrivit art. 278 1 C. proc. pen., care se referă la procedura plângerii în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, după parcurgerea procedurii prevăzută de art. 278 C. proc.

pen., referitoare la actele procurorului, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt lezate prin soluțiile de netrimitere în judecată pot face plângere la judecătorul din cadrul instanței competente să judece cauza în primă instanță. După parcurgerea procedurii și soluționarea definitivă a plângerii, soluțiile procurorului, confirmate de instanță, capătă o autoritate relativă de lucru judecat, așa cum prevede alin. (1 1 ) al art. 278 1 C. proc. pen. Potrivit acestui text de lege, în situația în care soluția de netrimitere în judecată este confirmată prin hotărâre definitivă, o persoană nu mai poate fi urmărită pentru aceeași faptă, afară de cazul în care s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală, și nu a intervenit unul din cazurile prevăzută de art. 10 C. proc.

pen. Atât timp cât se exercită calea de atac prevăzută de lege împotriva soluției de netrimitere în judecată, aceasta nu are caracter definitiv și nu-și produce efectele, ca o manifestare elocventă a efectului suspensiv al căilor de atac instituite de Codul de procedură penală. Investită cu soluționarea plângerii împotriva actului procesual prin care se dă o soluție de netrimitere în judecată, instanța nu poate fi împiedicată să recurgă la verificarea în totalitate a ordonanței sau rezoluției și să îndrepte ori să elimine nelegalitățile actului procesual controlat. Instanța de judecată nu poate fi ținută de soluțiile prevăzute de alin. (8) al art. 278 1 C. proc.

pen., pentru că aceste soluții vizează numai confirmarea sau infirmarea dispozițiilor de netrimitere în judecată, dar nu exclud un control de legalitate atunci când soluția de nesesizare prin rechizitoriu a instanței este, în fond, temeinică și legală, dar nu răspunde în integralitate cerințelor de legalitate. Dacă, în fond, soluția de netrimitere în judecată este temeinică și legală și poate căpăta o relativă autoritate de lucru judecat, nu poate fi permisă tolerarea acestui mod de definitivare atunci când se constată aspecte de nelegalitate și când corijarea lor mai este posibilă. Spunem aceasta pentru că, o redeschidere a urmăririi penale nu mai este posibilă pentru aceste erori și pentru că efectele soluțiilor date în rezolvarea acțiunilor penale produc consecințe diferite, unele cu efecte dezastruoase pentru persoanele vizate.

Mai mult, este de arătat că soluțiile înscrise în cuprinsul dispozițiile art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen., privesc aptitudinea funcțională a acțiunii penale, posibilitatea exercitării ei și nu aspecte ce țin de reținerea greșită a temeiurilor de stingere sau de împiedicare a punerii în mișcare. Posibilitatea cenzurării actelor procesuale emise de procuror și sub alte aspecte decât soluțiile netrimitere în judecată se poate desprind și din interpretarea a fortiori a dispozițiilor ce stabilesc controlul instanței asupra actelor procurorului. Dacă instanța poate să infirme o soluție e fond dată de procuror cu privire la punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale, cu atât mai mult ea poate să intervină asupra aspectelor de legalitate și să facă corecțiile necesare pentru a asigura deplina legalitate a soluției procurorului.

lată de ce instanța de judecată poate proceda la modificarea temeiului soluției de scoatere de sub urmărire penală dispusă de procuror în procedura de rezolvare a plângerilor reglementată de dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. Cu privire la calitatea procesuală a petenților este de observat că legiuitorul așează între titularii dreptului de formula plângere împotriva rezoluților sau ordonanțelor de netrimitere în judecată și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate prin actele procesuale emise de procuror. Nu este vorba de presupusa persoană vătămată prin infracțiune pentru că această persoană este abilitată distinct să formuleze plângere, ci de alte persoane asupra cărora soluția procurorului produce consecințe directe.

Una dintre aceste persoane poate fi chiar persoana față de care s-a solicitat tragerea la răspundere penală, pentru că o soluție a procurorului, chiar dacă este o soluție de netrimitere în judecată, poate să atragă consecințe patrimoniale sau nepatrimoniale, în funcție de statutul său social și de percepția societății. Acest punct de vedere a fost împărtășit și de instanța supremă a țării, care prin decizia nr. 44 din 13 octombrie 2008, pronunțată într-un recurs în interesul legii a decis că „ În cazul plângerii formulate în baza art. 278 1 C. proc. pen. de persoana față de care s-a dispus netrimiterea în judecată și care solicită schimbarea temeiului de drept al soluției dispuse prin rezoluție sau ordonanță ori dispoziția cuprinsă în rechizitoriu, în ipoteza unei instrumentări complete, instanța poate dispune schimbarea acestuia, în condițiile art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc.

pen.”. Pe fond, Curtea constată că temeiul stingerii acțiunii penale la care s-a oprit procurorul este incorect, reținând că nu există probe incriminatorii concludente de natură a dovedi intenția infracțională a celor doi petenți și scopul obținerii de către petentul N.C. a unui folos material injust. Sub aspectul laturii obiective, infracțiunea de înșelăciune se săvârșește cu intenție directă; făptuitorul realizează că desfășoară o activitate de inducere în eroare și că prin aceasta pricinuiește o pagubă, urmare a cărei producere o dorește. Latura subiectivă a infracțiunii include și scopul obținerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, pe care făptuitorul să-l fi urmărit în momentul săvârșirii faptei.

Prin „folos material” se înțelege orice profit, avantaj,care poate fi evaluat în bani și care atunci când este realizat duce la creșterea sau consolidarea patrimoniului. Folosul este injust atunci când cu privire la acesta nu există nici o îndreptățire. Aplicând aceste considerații de ordin doctrinar la speța de față, Curtea constată că probele administrate în cauză nu confirmă existența unui element esențial de existență a infracțiunii de înșelăciune; scopul obținerii unui folos injust de către petentul N.C. față de care acesta nu justifica nici o îndreptățire. Curtea nu are nici un motiv de a nu da curs afirmațiilor petentului N.C. expuse constant în cursul procesului penal cu privire la natura faptei comise, care a constat într-un demers al acestuia în vederea realizării unui drept patrimonial legitim, conferit prin lege, făcut prin intermediul petentului P.D.I.

În conformitate cu prevederile art. 28 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, acesta are dreptul la „decontarea cheltuielilor de transport în cazul deplasării în interesul serviciului, mutării în alte localități și o dată pe an pentru efectuarea concediului de odihnă, precum și în alte situații, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului” Curtea, de asemenea observă, că susținerile petentului N.C. referitoare la efectuarea de către acesta a unei deplasări la București la data de 28 iulie 2009 cât timp se afla în concediul de odihnă, sunt confirmate de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv copii după două cupoane de îmbarcare transport aerian, un bon de carburant și o chitanță fiscală transmisă prin e-mail (fila 40-41).

În aceste condiții, fapta petentului N.C. de a solicita colegului său, petentul P.D.I. să vizeze la data de 15 septembrie 2009 ordinul de serviciu seria P nr. 0475268 la unitatea de poliție din aeroportul București Otopeni sau la o altă unitate de poliție din București, în vederea decontării contravalorii unei călătorii efectuate anterior în cursul concediului de odihnă, nu constituie în nici un mod o hotărâre infracțională a acestuia prin care a urmărit înșelarea I.P.J. Neamț, din moment ce călătoria indicată în ordinul de serviciu în discuție, a fost efectuată în realitate de către petentul N.C., iar decontarea contravalorii acesteia i se cuvenea. În consecință Curtea, apreciază că fapta petentului N.C., nu intră în sfera ilicitului penal, constituind un demers făcut în realizarea unui drept patrimonial legitim, la care era îndreptățit, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002.

Cât privește informațiile existente în conținutul procesului penal de sesizare din oficiu din data de 15 septembrie 2009 (fila 16 dosar) care atestă afirmații nereale făcute de cei doi petenți cu ocazia interpelării acestora de către procurorul DNA, Curtea apreciază că aceste denaturări ale adevărului de către petenții în cauză, nu sunt în măsură a releva o culpă a acestora față de infracțiunile ce au făcut obiectul urmăririi penale. II. Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, criticând-o ca nelegală și netemeinică cu privire la schimbarea temeiului de drept al soluției de scoatere de sub urmărire penală din art. 10 lit. b) 1 C. proc. pen.

în art. 10 lit. d) C. proc. pen. Din probele administrate în cauză rezultă că faptele comise de N.C. și P.D.I. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) C. pen. așa încât soluția dispusă de procuror prin ordonanța 1405/P/2009, prin care s-a apreciat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, este legală și temeinică și se impune a fi menținută. Astfel, din procesul verbal de sesizare din oficiu (f.16, 17), ordinul de serviciu seria P nr. 0475268 (f.18), adresa 46848/2009 a IPJ Neamț (f.21) rezultă că în ziua de 15 septembrie 2010 N.C. nu s-a deplasat la sediul DNA București, deplasarea a fost efectuată doar de către P.D.I.

care a solicitat la cererea colegului său și vizarea ordinului de serviciu al primului, în scopul decontării cheltuielilor de transport. Chiar dacă acesta avea dreptul, conform art. 28 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 302/2002 la decontarea cheltuielilor de transport o dată pe an pentru efectuarea concediului de odihnă ori în cazul deplasării în interesul serviciului, nu se poate reține că la data de 15 septembrie 2009 N.C. se afla în vreuna din acele situații. Pentru a beneficia de decontarea transportului în cazul concediului de odihnă, călătoria trebuie efectiv efectuată, ori la data de 15 septembrie 2009 când s-a solicitat de către P.D.I. semnarea ordinului de serviciu pentru N.C. acesta din urmă se afla la serviciu, la IPJ Neamț (așa cum reiese din adresa nr. 46848/2009 - f.21).

în consecință, solicitându-se, prin semnarea ordinului de serviciu, atestarea faptului că N.C. s-a prezentat în 15 septembrie 2009 la sediul DNA București s-a încercat, prin prezentarea în mod nereal a acestui fapt, să se obțină foloase materiale injuste. Examinând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivul de recurs invocat, Înalta Curte are în vedere că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Aceasta întrucât în mod legal și temeinic, prima instanță a constatat inexistența unui element esențial al infracțiunii de înșelăciune și anume, scopul obținerii unui folos injust de către petentul N.C.

față de care acesta nu justifica nicio îndreptățire și pe cale de consecință a dispus schimbarea temeiului de drept al soluției de scoatere de sub urmărire penală reținut în ordonanța atacată din art. 10 lit. b)/1 C. proc. pen. în art. 10 lit. d) C. proc. pen. Se reține în propriul demers analitic al Înaltei Curți cu titlu de premiză că în conformitate cu prevederile art. 28 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, acesta are dreptul la „decontarea cheltuielilor de transport în cazul deplasării în interesul serviciului, mutării în alte localități și o dată pe an pentru efectuarea concediului de odihnă, precum și în alte situații, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului” Curtea, de asemenea observă, că susținerile petentului N.C.

referitoare la efectuarea de către acesta a unei deplasări la București la data de 28 iulie 2009 cât timp se afla în concediul de odihnă, sunt confirmate de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv copii după două cupoane de îmbarcare transport aerian, un bon de carburant și o chitanță fiscală transmisă prin e-mail (fila 40-41). În aceste condiții, fapta petentului N.C. de a solicita colegului său, petentul P.D.I. să vizeze la data de 15 septembrie 2009 ordinul de serviciu seria P nr. 0475268 la unitatea de poliție din aeroportul București Otopeni sau la o altă unitate de poliție din București, în vederea decontării contravalorii unei călătorii efectuate anterior în cursul concediului de odihnă, nu constituie în nici un mod o hotărâre infracțională a acestuia prin care a urmărit înșelarea I.P.J.

Neamț, din moment ce călătoria indicată în ordinul de serviciu în discuție, a fost efectuată în realitate de către petentul N.C., iar decontarea contravalorii acesteia i se cuvenea. În consecință Curtea, apreciază că fapta petentului N.C., nu intră în sfera ilicitului penal, constituind un demers făcut în realizarea unui drept patrimonial legitim, la care era îndreptățit, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002. Cât privește informațiile existente în conținutul procesului penal de sesizare din oficiu din data de 15 septembrie 2009 (fila 16 dosar) care atestă afirmații nereale făcute de cei doi petenți cu ocazia interpelării acestora de către procurorul DNA, Curtea apreciază că aceste denaturări ale adevărului de către petenții în cauză, nu sunt în măsură a releva o culpă a acestora față de infracțiunile ce au făcut obiectul urmăririi penale.

Urmează ca sumele de bani cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de soluționarea recursului de față declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău să rămână în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva sentinței penale nr. 105 din 09 septembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie privind pe intimații petiționari P.D.I. și N.C. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 ianuarie 2011.