ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 390/2012

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr.

14/P din data de 11 februarie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția penală și

pentru cauze penale cu minori și de familie, a dispus, în baza art. 103 alin.

(2) din Legea nr. 302/2004, modificată și republicată arestarea persoanei

solicitate C.V., pe durata de 5 zile, respectiv de la 11 februarie 2012 până la

15 februarie 2012, inclusiv.

Pentru a dispune

această soluție, instanța de fond a reținut că Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Constanța, în baza art. 101 din Legea nr. 302/2004 republicată, a sesizat

instanța cu propunerea de arestare a persoanei solicitate C.V. în vederea

punerii în executare semnalării privind mandatului european de arestare (dosar

urmărire penală) emis la data de 07 noiembrie 2011 de către Curtea Districtuală

Caen, Republica Franceză cu privire la persoana solicitată C.V.

S-a reținut că acesta

în perioada 01 octombrie 2009 – 22 ianuarie 2011, împreună cu alte persoane,

constituite în trei grupuri de cetățeni români, a acționat împreună cu numita

V.C., în sensul că a recrutat persoane în vederea practicării prostituției, pe

care le-a trimis în Franța, oraș Caen, unde au fost preluate de către numita

V.C. care le-a înlesnit acestora practicarea prostituției, supraveghindu-le și

acționând ca intermediară între prostituate și C.V., căruia îi trimitea cu

regularitate încasările rezultate în urma practicării prostituției. S-a reținut

că faptele constituie, potrivit legislației franceze, infracțiunile de

proxenetism cu agravantă (prin complicitate obținere de profit și prin

utilizarea coerciției sau exercitarea de presiuni asupra victimelor multiple)

prevăzute de art. 132-9, 13-10, 225-10, 225-5, 227-7, 25-11, 225-20, 25-21 și

25-24 C. pen. francez, pedepsite cu închisoare de până la 20 ani, iar în

legislația română sunt incriminate de dispozițiile art. 329 alin. (1) și (2) C.

pen., proxenetism și trafic de persoane în condițiile prevăzute de art. 12

alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu modificările și completările

ulterioare, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., pedepsite cu închisoare de

până la 15 ani.

Având în vedere

necesitatea asigurării celerității în derularea procedurii judiciare de punere

în executare a mandatului european de arestare, instanța de fond a dispus

arestarea persoanei solicitate pentru o durată de 5 zile.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, a declarat recurs persoana solicitată C.V.

solicitând lăsarea sa în libertate cât timp nu s-a emis un mandat european de

arestare ci doar o solicitare emisă prin Biroul Național Interpol.

De asemenea, a

solicitat a se lua față de el măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Critica adusă nu este

fondată.

Analizând încheierea

recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că

recursul declarat de persoana solicitată nu este fondat, urmând a fi respins ca

atare pentru considerentele ce urmează.

În mod corect a

dispus instanța de fond arestarea persoanei solicitate pe o durată de 5 zile,

fiind incidente în cauză dispozițiile art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004

modificată, persoana solicitată fiind reținută în baza dispozițiilor art. 101

din lege pe baza semnalării transmise prin Biroul Național Interpol.

Cu privire la măsura

preventivă dispusă, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de fond a

ales măsura arestării preventive față de persoana solicitată, având în vedere

gravitatea faptelor comise, privarea de libertate, reprezentând în același timp

o garanție pentru a asigura prezența acestuia în fața organelor judiciare

existând pericolul de a se sustrage și de a tergiversa punerea în executare a

mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare franceze.

Această temere este

justificată de faptul că persoana solicitată a fost plecată din țară, fiind

stabilit o perioadă chiar în Franța unde a locuit împreună cu C.V. care l-a

ajutat în comiterea faptelor reținute în sarcina sa de autoritățile judiciare

franceze, a ținut legătura telefonic și prin e-mail cu acesta.

Reținând că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, Înalta Curte în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să respingă recursul declarat de persoana

solicitată C.V., ca nefondat.

Având în vedere că

recurentul persoană solicitată se află în culpă procesuală, în temeiul

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga pe acesta la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de persoana solicitată C.V. împotriva încheierii

nr. 14/P din 11 februarie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și

pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurentul

persoană solicitată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 februarie 2012.