ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 390/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 14/P din data de 11 februarie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a dispus, în baza art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată și republicată arestarea persoanei solicitate C.V., pe durata de 5 zile, respectiv de la 11 februarie 2012 până la 15 februarie 2012, inclusiv. Pentru a dispune această soluție, instanța de fond a reținut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în baza art. 101 din Legea nr. 302/2004 republicată, a sesizat instanța cu propunerea de arestare a persoanei solicitate C.V. în vederea punerii în executare semnalării privind mandatului european de arestare (dosar urmărire penală) emis la data de 07 noiembrie 2011 de către Curtea Districtuală Caen, Republica Franceză cu privire la persoana solicitată C.V.

S-a reținut că acesta în perioada 01 octombrie 2009 – 22 ianuarie 2011, împreună cu alte persoane, constituite în trei grupuri de cetățeni români, a acționat împreună cu numita V.C., în sensul că a recrutat persoane în vederea practicării prostituției, pe care le-a trimis în Franța, oraș Caen, unde au fost preluate de către numita V.C. care le-a înlesnit acestora practicarea prostituției, supraveghindu-le și acționând ca intermediară între prostituate și C.V., căruia îi trimitea cu regularitate încasările rezultate în urma practicării prostituției. S-a reținut că faptele constituie, potrivit legislației franceze, infracțiunile de proxenetism cu agravantă (prin complicitate obținere de profit și prin utilizarea coerciției sau exercitarea de presiuni asupra victimelor multiple) prevăzute de art. 132-9, 13-10, 225-10, 225-5, 227-7, 25-11, 225-20, 25-21 și 25-24 C. pen.

francez, pedepsite cu închisoare de până la 20 ani, iar în legislația română sunt incriminate de dispozițiile art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., proxenetism și trafic de persoane în condițiile prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., pedepsite cu închisoare de până la 15 ani. Având în vedere necesitatea asigurării celerității în derularea procedurii judiciare de punere în executare a mandatului european de arestare, instanța de fond a dispus arestarea persoanei solicitate pentru o durată de 5 zile. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs persoana solicitată C.V.

solicitând lăsarea sa în libertate cât timp nu s-a emis un mandat european de arestare ci doar o solicitare emisă prin Biroul Național Interpol. De asemenea, a solicitat a se lua față de el măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Critica adusă nu este fondată. Analizând încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de persoana solicitată nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează. În mod corect a dispus instanța de fond arestarea persoanei solicitate pe o durată de 5 zile, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată, persoana solicitată fiind reținută în baza dispozițiilor art. 101 din lege pe baza semnalării transmise prin Biroul Național Interpol.

Cu privire la măsura preventivă dispusă, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de fond a ales măsura arestării preventive față de persoana solicitată, având în vedere gravitatea faptelor comise, privarea de libertate, reprezentând în același timp o garanție pentru a asigura prezența acestuia în fața organelor judiciare existând pericolul de a se sustrage și de a tergiversa punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare franceze. Această temere este justificată de faptul că persoana solicitată a fost plecată din țară, fiind stabilit o perioadă chiar în Franța unde a locuit împreună cu C.V. care l-a ajutat în comiterea faptelor reținute în sarcina sa de autoritățile judiciare franceze, a ținut legătura telefonic și prin e-mail cu acesta.

Reținând că soluția instanței de fond este legală și temeinică, Înalta Curte în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să respingă recursul declarat de persoana solicitată C.V., ca nefondat. Având în vedere că recurentul persoană solicitată se află în culpă procesuală, în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată C.V. împotriva încheierii nr. 14/P din 11 februarie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2012.