ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4245/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4245/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față, constată
următoarele:
Prin
sentinței penale nr. 165/F din data de 1-3 decembrie 2012, Curtea de Apel
Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a dispus
arestarea în vederea predării către autoritatea judiciară franceză a persoanei
solicitate D.D., pentru o perioadă de 29 de zile, de la data de 13 decembrie 2012
la 10 ianuarie 2013 inclusiv.
În considerentele acestei hotărâri
s-au reținut următoarele:
La data de 13 decembrie 2012, a fost
înregistrat mandatul european de arestare emis de autoritățile franceze la data
de 12 decembrie 2012, împreună cu traducerea acestuia, pe numele persoanei
solicitate D.D., în vederea luării măsurii arestării acestuia.
Persoana solicitată a fost reținută prin
Ordonanța nr. 6822/II/5/2012 din data de 12 decembrie 2012 pentru 24 de ore, începând
cu 12 decembrie 2012, ora 18.00, până la 13 decembrie 2012, ora 18.00.
Ca urmare, curtea astfel sesizată, în vederea
arestării și predării persoanei solicitate, conform dispozițiilor art. 102 din Legea
nr. 302/2004, modificată și completată, republicată, a adus la cunoștința persoanei
solicitate drepturile prevăzute de art. 104, efectele regulii specialității, precum
și posibilitatea de a consimți la predare către autoritatea judiciară emitentă,
punându-i în vedere consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi
caracterul irevocabil al acestuia.
Întrucât persoana solicitată nu a consimțit
la predare, instanța a procedat la audierea acesteia, conform dispozițiilor art.
103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, ocazie cu care a declarat că nu are nicio
obiecție în ceea ce privește identitatea, în sensul că este persoana vizată de mandatul
european de arestare emis de către autoritățile judiciare franceze și de care a
luat cunoștință, menționând însă că nu dorește să fie predat, deoarece nu se consideră
vinovat pentru faptele reținute în mandatul european de arestare, pe care nu le-a
săvârșit întrucât nu a fost niciodată în orașul Nice, unde se susține că ai fi săvârșit
infracțiunile de care este acuzat.
Ca urmare, având în vedere poziția persoanei
solicitate care nu consimte la predare, curtea urmează a hotărî, prin sentință,
potrivit art. 107 din aceeași lege, cu privire la executarea mandatului european
de arestare ce vizează atât arestarea, cât și predarea persoanei solicitate către
autoritățile judiciare franceze, reținută pe teritoriul României, ținând seama de
toate împrejurările cauzei, precum și de necesitatea executării mandatului european
de arestare.
În aceste sens, pentru a hotărî asupra
arestării și predării persoanei solicitate, curtea reține, din conținutul mandatului
european de arestare aflat la dosar, emis la data de 12 decembrie 2012 de Curtea
de Apel din Aix-En-Provence, Tribunalul de Mare Instanță din Nice, de către Jean
Coutton, substituit al Procurorului Republicii, ca situație de drept, că aceasta
este suspectată de către autoritățile judiciare franceze de săvârșirea infracțiunilor
de proxenetism agravat cu pluralitate de autori, proxenetism agravat cu pluralitate
de victime, proxenetism asimilat prin nedovedirea veniturilor, asociere de răufăcători
și spălare de bani, fapte prevăzute de codul penal francez în art. 225-7 alin.
(9), 225-5; art. 225-7 alin. (1), 225-20, 225-21, 225-24, 225-25 - proxenetism agravat
cu pluralitate de autori; art. 225-7 alin. (19), 225-7 alin. (1), 225-5, 225 -7
alin. (1), 225-20, 225-21, 225-24, 225-25 - proxenetism agravat cu pluralitate de
victime; art. 225-6 alin. (1)-(3), 225-7 alin. (1), 225-20, 225-21, 225-24, 225-25
- proxenetism asimilat prin nedovedirea veniturilor; art. 450-1, 450-3 și 450-5,
art. 225-7 alin. (1), 225-5 - asociere de răufăcători; art. 324-1; art. 324-2, 324-3,
324-4, 324-5, 324-6, 324-7, 324-8, spălare de bani, conform mandatului de arestare
emis pe data de 12 decembrie 2012 de către M.R., vicepreședinte însărcinat cu instrucția
în dosarul parchetului nr. 11/194/21 instrucție 411/24.
În fapt, tot din conținutul mandatului
european de arestare, rezultă, în esență, că persoana solicitată este acuzată, că
în perioada 2010-2012, a făcut parte dintr-un grup criminal organizat de amploare,
ce a acționat în orașul Nice și județul Alpii Maritimi, el fiind liderul acestui
grup, grup care efectua multiple acte materiale de proxenetism și trafic de ființe
umane, victime fiind aproximativ 30 de persoane de sex feminin, exploatând, astfel,
aceste persoane în scopul obținerii de bani care erau folosiți, apoi, în achiziția
de proprietăți și mașini de lux.
Aceste fapte sunt sancționate, conform
codului penal francez, așa cum se arată de asemenea în conținutul mandatului european
de arestare, cu închisoare de până la 10 ani.
De asemenea, Curtea constată că astfel
de fapte sunt prevăzute și ca fapte care dau loc la predare, și anume, infracțiunile
de participare la un grup criminal organizat și trafic de persoane, așa cum se regăsesc,
totodată, și în conținutul mandatului european de arestare, potrivit art. 96
alin. (1) pct. 1 și 3 din Legea nr. 302/2004, fapte, de altfel, incriminate și de
C. pen. român.
Așa fiind, sunt întrunite condițiile prevăzute
de lege, pentru executarea mandatului european de arestare, mai exact ale art. 96
alin. (1) din Legea nr. 302/2004, în care se arată că executarea acestui mandat
are loc dacă faptele prevăzute de acest articol, sunt sancționate, indiferent de
denumirea pe care o au, de legea statului emitent cu o pedeapsă a cărei durată maximă
este de cel puțin 3 ani, în cazul de față faptele reținute în sarcina persoanei
solicitate fiind cele arătate la art. 96 alin. (1) pct. 1 și 3 din Legea nr. 302/2004,
și sancționate în codul penal francez cu pedeapsa de până la 10 ani, așa cum s-a
arătat.
Totodată, Curtea constată că nu există
niciun motiv de refuz al executării, dintre cele prevăzute la art. 98 din aceeași
lege, astfel că va proceda la executarea mandatului european de arestare transmis
de către autoritățile judiciare franceze și, în consecință, va dispune predarea
persoanei solicitate către aceste autorități, după ce, în prealabil, se va dispune
arestarea acesteia.
De precizat, că susținerea persoanei solicitate
că nu a fost în orașul Nice și că nu el a săvârșit faptele de care este acuzat,
nu poate fi verificată în procedura executării mandatului european de arestare,
întrucât potrivit prevederilor art. 103 alin. (7) din Legea nr. 320/2004, audierea
persoanei solicitate, dacă nu consimte la predare, așa cum nu a consimțit în cauza
de față, se limitează numai la consemnarea poziției acesteia față de existența unuia
dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și la eventuale
obiecții în ceea ce privește identitatea - ceea ce s-a și făcut - fără a aprecia,
însă, asupra vinovăției sau nu a persoanei solicitate asupra faptelor despre care
aceasta susține că nu le-a săvârșit, apreciere ce nu este posibilă în această procedura,
așa cum s-a menționat mai sus.
Împotriva acestei sentințe, în termenul
legal, persoana solicitată D.D. a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate
și netemeinicie, arătând în esență că cererea statului francez este criticabilă
din punct de vedere al formei și fondului iar mandatul european de arestare este
lovit de nulitate.
Examinând sentința atacată în raport de
criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform
art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție
constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Din actele dosarului rezultă că la data
de 13 decembrie 2012, a fost înregistrat mandatul european de arestare emis de autoritățile
franceze la data de 12 decembrie 2012, împreună cu traducerea acestuia, pe numele
persoanei solicitate D.D. În fapt s-a reținut că în perioada 2010-2012 acesta a
săvârșit pre teritoriu statul francez în orașul Nice o serie de infracțiuni incriminate
de legea penală franceză astfel proxenetism agravat cu pluralitate de autori, proxenetism
agravat cu pluralitate de victime, proxenetism asimilat prin nedovedirea veniturilor,
asociere de răufăcători și spălare de bani, fapte prevăzute de codul penal francez
în art. 225-7 alin. (9), 225-5; art. 225-7 alin. (1), 225-20, 225-21, 225-24, 225-25
- proxenetism agravat cu pluralitate de autori; art. 225-7 alin. (19), 225-7
alin. (1), 225-5, 225 -7 alin. (1), 225-20, 225-21, 225-24, 225-25 - proxenetism
agravat cu pluralitate de victime; art. 225-6 alin. (1)-(3), 225-7 alin. (1), 225-20,
225-21, 225-24, 225-25 - proxenetism asimilat prin nedovedirea veniturilor;
art. 450-1, 450-3 și 450-5, art. 225-7 alin. (1), 225-5 - asociere de răufăcători;
art. 324-1; art. 324-2, 324-3, 324-4, 324-5, 324-6, 324-7, 324-8, spălare de bani.
Înalta Curte constată că în cauză, în mod
corect Curtea de Apel Pitești a dispus arestarea persoanei solicitate D.D. în vederea
predării acestuia către autoritățile judiciare franceze, constatând întrunite condițiile
legale pentru dispunerea acestei măsuri, criticile formulate de către recurentul
- persoană solicitată cu privire la viciile de fond și de formă ale cererii formulate
de către statul francez precum și nulitatea mandatului european de arestare, fiind
nefondate.
Astfel, se constată că în conformitate
cu dispozițiile art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, sunt îndeplinite
condițiile emiterii mandatului european de arestare, având în vedere infracțiunile
pentru care este cercetată persoana solicitată D.D.
Critica în sensul că există o neconcordanță
între calificarea infracțiunii din sentința penală nr. 165/F din data de 13 decembrie
2012 a Curții de Apel Pitești și infracțiunile menționate în mandatul european de
arestare, nu poate fi primită în raport de prevederile art. 96 din Legea nr.
302/204 republicată. Astfel, alin. (1) al acestui articol stabilește o listă cu
categorii de infracțiuni, pentru care nu este necesară verificarea dublei incriminări
și se arată în mod explicit că nu se impune existența unei identități de denumire
între infracțiunea la care se face referire în mandatul european de arestare și
denumirea existentă în legislația română. În raport de infracțiunile invocate de
către statul francez în mandatul european de arestare la punctul M083, se constată
că acestea se regăsesc în lista prevăzută în art. 96 alin. (1), din Legea nr. 302/2004
republicată, la pct. 1 și 3 și sunt incriminate și de C. pen. român.
În ceea ce privește critica referitoare
la nulitatea mandatului european de arestare în raport de data emiterii acestuia,
Înalta Curte reține incidența art. 173 și art. 174 din Legea nr. 302/2004 republicată,
care reglementează cazurile în care se formează o comisie rogatorie și obiectul
activității acesteia. Se constată că nu există o prevedere legală care să statueze
o interdependență între data emiterii mandatului de arestare și data constituirii
comisiei rogatorii, pentru a fi obligatorie respectarea unei anumite cronologii,
în sensul emiterii mandatului european de arestare ulterior desfășurării activităților
de către comisia rogatorie.
Înalta Curte constată că nu sunt incidente
prevederile art. 98 din Legea nr. 302/2004 republicată, astfel că nu există motiv
de refuz al predării.
Așa fiind, constatând neîntemeiate criticile
formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul
și va dispune obligarea recurentului persoana solicitată D.D., la plata cheltuielilor
judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat
de persoana solicitată D.D. împotriva sentinței penale nr. 165/F din 13 decembrie
2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurentul persoană solicitată la
plata sumei de 180 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma
de 80 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu,
până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, azi 27 decembrie 2012.