ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4245/2012

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentinței penale nr. 165/F din data de 1-3 decembrie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a dispus arestarea în vederea predării către autoritatea judiciară franceză a persoanei solicitate D.D., pentru o perioadă de 29 de zile, de la data de 13 decembrie 2012 la 10 ianuarie 2013 inclusiv. În considerentele acestei hotărâri s-au reținut următoarele: La data de 13 decembrie 2012, a fost înregistrat mandatul european de arestare emis de autoritățile franceze la data de 12 decembrie 2012, împreună cu traducerea acestuia, pe numele persoanei solicitate D.D., în vederea luării măsurii arestării acestuia.

Persoana solicitată a fost reținută prin Ordonanța nr. 6822/II/5/2012 din data de 12 decembrie 2012 pentru 24 de ore, începând cu 12 decembrie 2012, ora 18.00, până la 13 decembrie 2012, ora 18.00. Ca urmare, curtea astfel sesizată, în vederea arestării și predării persoanei solicitate, conform dispozițiilor art. 102 din Legea nr. 302/2004, modificată și completată, republicată, a adus la cunoștința persoanei solicitate drepturile prevăzute de art. 104, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predare către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia.

Întrucât persoana solicitată nu a consimțit la predare, instanța a procedat la audierea acesteia, conform dispozițiilor art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, ocazie cu care a declarat că nu are nicio obiecție în ceea ce privește identitatea, în sensul că este persoana vizată de mandatul european de arestare emis de către autoritățile judiciare franceze și de care a luat cunoștință, menționând însă că nu dorește să fie predat, deoarece nu se consideră vinovat pentru faptele reținute în mandatul european de arestare, pe care nu le-a săvârșit întrucât nu a fost niciodată în orașul Nice, unde se susține că ai fi săvârșit infracțiunile de care este acuzat.

Ca urmare, având în vedere poziția persoanei solicitate care nu consimte la predare, curtea urmează a hotărî, prin sentință, potrivit art. 107 din aceeași lege, cu privire la executarea mandatului european de arestare ce vizează atât arestarea, cât și predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare franceze, reținută pe teritoriul României, ținând seama de toate împrejurările cauzei, precum și de necesitatea executării mandatului european de arestare.

În aceste sens, pentru a hotărî asupra arestării și predării persoanei solicitate, curtea reține, din conținutul mandatului european de arestare aflat la dosar, emis la data de 12 decembrie 2012 de Curtea de Apel din Aix-En-Provence, Tribunalul de Mare Instanță din Nice, de către Jean Coutton, substituit al Procurorului Republicii, ca situație de drept, că aceasta este suspectată de către autoritățile judiciare franceze de săvârșirea infracțiunilor de proxenetism agravat cu pluralitate de autori, proxenetism agravat cu pluralitate de victime, proxenetism asimilat prin nedovedirea veniturilor, asociere de răufăcători și spălare de bani, fapte prevăzute de codul penal francez în art. 225-7 alin. (9), 225-5; art. 225-7 alin. (1), 225-20, 225-21, 225-24, 225-25 - proxenetism agravat cu pluralitate de autori; art. 225-7 alin. (19), 225-7 alin. (1), 225-5, 225 -7 alin. (1), 225-20, 225-21, 225-24, 225-25 - proxenetism agravat cu pluralitate de victime; art. 225-6 alin. (1)-(3), 225-7 alin. (1), 225-20, 225-21, 225-24, 225-25 - proxenetism asimilat prin nedovedirea veniturilor; art. 450-1, 450-3 și 450-5, art. 225-7 alin. (1), 225-5 - asociere de răufăcători; art. 324-1; art. 324-2, 324-3, 324-4, 324-5, 324-6, 324-7, 324-8, spălare de bani, conform mandatului de arestare emis pe data de 12 decembrie 2012 de către M.R.,

vicepreședinte însărcinat cu instrucția în dosarul parchetului nr. 11/194/21 instrucție 411/24. În fapt, tot din conținutul mandatului european de arestare, rezultă, în esență, că persoana solicitată este acuzată, că în perioada 2010-2012, a făcut parte dintr-un grup criminal organizat de amploare, ce a acționat în orașul Nice și județul Alpii Maritimi, el fiind liderul acestui grup, grup care efectua multiple acte materiale de proxenetism și trafic de ființe umane, victime fiind aproximativ 30 de persoane de sex feminin, exploatând, astfel, aceste persoane în scopul obținerii de bani care erau folosiți, apoi, în achiziția de proprietăți și mașini de lux. Aceste fapte sunt sancționate, conform codului penal francez, așa cum se arată de asemenea în conținutul mandatului european de arestare, cu închisoare de până la 10 ani.

De asemenea, Curtea constată că astfel de fapte sunt prevăzute și ca fapte care dau loc la predare, și anume, infracțiunile de participare la un grup criminal organizat și trafic de persoane, așa cum se regăsesc, totodată, și în conținutul mandatului european de arestare, potrivit art. 96 alin. (1) pct. 1 și 3 din Legea nr. 302/2004, fapte, de altfel, incriminate și de C. pen. român.

Așa fiind, sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, pentru executarea mandatului european de arestare, mai exact ale art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, în care se arată că executarea acestui mandat are loc dacă faptele prevăzute de acest articol, sunt sancționate, indiferent de denumirea pe care o au, de legea statului emitent cu o pedeapsă a cărei durată maximă este de cel puțin 3 ani, în cazul de față faptele reținute în sarcina persoanei solicitate fiind cele arătate la art. 96 alin. (1) pct. 1 și 3 din Legea nr. 302/2004, și sancționate în codul penal francez cu pedeapsa de până la 10 ani, așa cum s-a arătat.

Totodată, Curtea constată că nu există niciun motiv de refuz al executării, dintre cele prevăzute la art. 98 din aceeași lege, astfel că va proceda la executarea mandatului european de arestare transmis de către autoritățile judiciare franceze și, în consecință, va dispune predarea persoanei solicitate către aceste autorități, după ce, în prealabil, se va dispune arestarea acesteia.

De precizat, că susținerea persoanei solicitate că nu a fost în orașul Nice și că nu el a săvârșit faptele de care este acuzat, nu poate fi verificată în procedura executării mandatului european de arestare, întrucât potrivit prevederilor art. 103 alin. (7) din Legea nr. 320/2004, audierea persoanei solicitate, dacă nu consimte la predare, așa cum nu a consimțit în cauza de față, se limitează numai la consemnarea poziției acesteia față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și la eventuale obiecții în ceea ce privește identitatea - ceea ce s-a și făcut - fără a aprecia, însă, asupra vinovăției sau nu a persoanei solicitate asupra faptelor despre care aceasta susține că nu le-a săvârșit, apreciere ce nu este posibilă în această procedura, așa cum s-a menționat mai sus.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, persoana solicitată D.D. a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în esență că cererea statului francez este criticabilă din punct de vedere al formei și fondului iar mandatul european de arestare este lovit de nulitate. Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează: Din actele dosarului rezultă că la data de 13 decembrie 2012, a fost înregistrat mandatul european de arestare emis de autoritățile franceze la data de 12 decembrie 2012, împreună cu traducerea acestuia, pe numele persoanei solicitate D.D.

În fapt s-a reținut că în perioada 2010-2012 acesta a săvârșit pre teritoriu statul francez în orașul Nice o serie de infracțiuni incriminate de legea penală franceză astfel proxenetism agravat cu pluralitate de autori, proxenetism agravat cu pluralitate de victime, proxenetism asimilat prin nedovedirea veniturilor, asociere de răufăcători și spălare de bani, fapte prevăzute de codul penal francez în art. 225-7 alin. (9), 225-5; art. 225-7 alin. (1), 225-20, 225-21, 225-24, 225-25 - proxenetism agravat cu pluralitate de autori; art. 225-7 alin. (19), 225-7 alin. (1), 225-5, 225 -7 alin. (1), 225-20, 225-21, 225-24, 225-25 - proxenetism agravat cu pluralitate de victime; art. 225-6 alin. (1)-(3), 225-7 alin. (1), 225-20, 225-21, 225-24, 225-25 - proxenetism asimilat prin nedovedirea veniturilor; art. 450-1, 450-3 și 450-5, art. 225-7 alin. (1), 225-5 - asociere de răufăcători; art. 324-1; art. 324-2, 324-3, 324-4, 324-5, 324-6, 324-7, 324-8, spălare de bani.

Înalta Curte constată că în cauză, în mod corect Curtea de Apel Pitești a dispus arestarea persoanei solicitate D.D. în vederea predării acestuia către autoritățile judiciare franceze, constatând întrunite condițiile legale pentru dispunerea acestei măsuri, criticile formulate de către recurentul - persoană solicitată cu privire la viciile de fond și de formă ale cererii formulate de către statul francez precum și nulitatea mandatului european de arestare, fiind nefondate. Astfel, se constată că în conformitate cu dispozițiile art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, sunt îndeplinite condițiile emiterii mandatului european de arestare, având în vedere infracțiunile pentru care este cercetată persoana solicitată D.D.

Critica în sensul că există o neconcordanță între calificarea infracțiunii din sentința penală nr. 165/F din data de 13 decembrie 2012 a Curții de Apel Pitești și infracțiunile menționate în mandatul european de arestare, nu poate fi primită în raport de prevederile art. 96 din Legea nr. 302/204 republicată. Astfel, alin. (1) al acestui articol stabilește o listă cu categorii de infracțiuni, pentru care nu este necesară verificarea dublei incriminări și se arată în mod explicit că nu se impune existența unei identități de denumire între infracțiunea la care se face referire în mandatul european de arestare și denumirea existentă în legislația română. În raport de infracțiunile invocate de către statul francez în mandatul european de arestare la punctul M083, se constată că acestea se regăsesc în lista prevăzută în art. 96 alin. (1), din Legea nr. 302/2004 republicată, la pct. 1 și 3 și sunt incriminate și de C. pen.

român. În ceea ce privește critica referitoare la nulitatea mandatului european de arestare în raport de data emiterii acestuia, Înalta Curte reține incidența art. 173 și art. 174 din Legea nr. 302/2004 republicată, care reglementează cazurile în care se formează o comisie rogatorie și obiectul activității acesteia. Se constată că nu există o prevedere legală care să statueze o interdependență între data emiterii mandatului de arestare și data constituirii comisiei rogatorii, pentru a fi obligatorie respectarea unei anumite cronologii, în sensul emiterii mandatului european de arestare ulterior desfășurării activităților de către comisia rogatorie. Înalta Curte constată că nu sunt incidente prevederile art. 98 din Legea nr. 302/2004 republicată, astfel că nu există motiv de refuz al predării.

Așa fiind, constatând neîntemeiate criticile formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul și va dispune obligarea recurentului persoana solicitată D.D., la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată D.D. împotriva sentinței penale nr. 165/F din 13 decembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 180 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 decembrie 2012.