ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 607/2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 3 februarie 2011 a Curții de Apel

București, secția

I

penală, pronunțată în dosarul nr. 17936/3/2010 (284/2011),

s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatului N.G. (arestat în

baza mandatului de arestare preventivă nr. 54/UP din 18 martie 2010, emis de

Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 14110/3/2010).

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel

a reținut, în esență, că prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 18

martie 2010, a Tribunalului București, secția a II-a penală, din dosarul nr.

14110/3/2010, s-a dispus arestarea inculpatului N.G. pe o perioadă de 29 de

zile, de la 18 martie 2010, până la 15 aprilie 2010, constatându-se că există

indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către acesta a faptelor pentru

care este cercetat și că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât lăsarea inculpatului în libertate

prezintă pericol pentru ordinea publică în raport de circumstanțele reale ale

faptei, de modalitatea concretă de săvârșire, de gradul crescut de pericol

social ce caracterizează aceste fapte.

În fapt, s-a reținut că în data de 17 martie 2010,

inculpatul a intermediat vânzarea a două doze de heroină către inculpata S.C.

și martorul D.I.C. contra sumei de 30 lei.

Instanța de apel a reținut că acuzația adusă

inculpatului, în circumstanțele cauzei, precum și personalitatea acestuia,

legitimează în continuare detenția sa preventivă, în sensul că interesul public

al menținerii ordinii, în speță, trece înaintea dreptului la libertate al

inculpatului arestat preventiv.

În consecință, s-a constatat că, în cauză, au fost

luate în considerare dispozițiile referitoare la luarea și menținerea arestării

preventive, respectiv art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și

cele prevăzute de art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., apreciindu-se

că se impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului întrucât nu

se poate vorbi, la respectivul stadiu procesual al apelului, de o schimbare a

temeiurilor de fapt și de drept care au justificat inițial privarea de

libertate a acestuia.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a

declarat recurs inculpatul N.G., solicitând revocarea măsurii arestării

preventive și continuarea judecății în stare de libertate.

Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului,

de apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat și ultimul cuvânt

al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri,

urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursul declarat de

inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că

acesta nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 160

b

alin. (1)

C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control

judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța

constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii

arestării preventive.

În cauză, Curtea de Apel București, secția

I

penală,

a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și

de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se

în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de

comitere a faptei, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un

pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de

fond.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că

sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în

continuare, privarea de libertate a inculpatului.

Pe de altă parte, se constată că în cauză, prin

sentința penală nr. 933/F din 10 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul

București, secția

I

penală, s-a dispus, printre altele, condamnarea

inculpatului N.G. la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, hotărârea de

condamnare, apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de

inculpatul N.G. constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea

detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și

prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Se reține, de asemenea, că menținerea arestării

preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar

pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptei, modalitatea

concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează

aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la

care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenție.

În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de

condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul

inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia

încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Aceste considerente justifică dispoziția instanței de

apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul

declarat va fi respins ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul

inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de

300 lei, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul N.G. împotriva încheierii din 3 februarie 2011 a Curții de Apel

București, secția

I

penală, pronunțată în dosarul nr. 17936/3/2010

(284/2011).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 februarie 2011.