ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1975/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 6773 din 24 noiembrie 2010 a Tribunalului Constanța a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC S.C.I.M.G. SA prin lichidator L.M.X. IPURL împotriva pârâtei SC S.C.I.M. SA și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 411.423,36 lei reprezentând contravaloare lucrări și 634.981,79 lei penalități de întârziere calculate până la 13 iunie 2007. De asemenea, pârâta a fost obligată la plata penalităților de întârziere în continuare. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, în esență că izvorul creanței îl reprezintă contractele de subantrepriză nr. 03-1 din 27 august 2003, respectiv nr.03-2/27 august 2003 potrivit cărora pârâta SC S.C.I.M.

SA în calitate de antreprenor a solicitat subantreprenorului, în speță, reclamanta să achiziționeze materiale pentru investiția „Internațional Far” și să execute lucrările de construcții pentru aceeași investiție, contracte grefate pe contractul principal nr. 01 – Agrement de Prestări Servicii din 25 iulie 2003 încheiat între pârâtă în calitate de prestator și terța persoană juridică G. SA în calitate de antreprenor general. Expertiza efectuată în cauză a stabilit că există o corelare între facturile litigioase expuse în acțiune și certificatele de plată nr. 1/2004, 10/2004 și 12/2004 și în concluzie, valoare din factură corespunde cu cea din certificatele de plată. Reclamanta a probat îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate, dovada fiind situațiile de lucrări cu corespondent în contractul principal.

Valoarea penalităților nu a fost limitată la concurența creanței principale, întrucât dispozițiile Legii nr. 469/2002 au fost abrogate. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta SC S.C.I.M. SA, criticând-o sub următoarele aspecte: Potrivit contractului încheiat între părți, reclamanta avea obligația de a întocmi atașamente și antemăsurători pentru lucrările executate și a le supune aprobării pârâtei apelante, aceasta urmând a achita lunar „valorile recunoscute în luna respectivă prin semnarea lucrărilor de plată”. Instanța a acordat intimatei suma integrală din situațiile de plată confirmate apelantei către antreprenorul general, chiar mai mult decât sumele decontate de antreprenorul general.

Deși Legea nr. 469/2002 a fost abrogată, aceasta era în vigoare la data încheierii convenției părților. Prin decizia civilă nr. 62 din 28 aprilie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a fost admis apelul declarat de SC S.C.I.M. SA și a fost schimbată în parte sentința nr. 6773 din 24 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța în sensul că a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 411.423,36 lei reprezentând penalități de întârziere. Au fost menținute dispozițiile privind plata contravalorii lucrărilor și a cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Constanța a reținut în esență că raportul de expertiză efectuat în cauză concluzionează că „pentru fiecare factură emisă de SC S.C.I.M.G.

SA există un certificat de plată corespondent întocmit de SC S.C.I.M. SA și semnat de reprezentanții antreprenorului general G. pentru lucrările executate de reclamant în luna respectivă”. S-a reținut de asemenea că la momentul perfectării contractelor era în vigoare Legea nr. 469/2002 care limita valoarea penalităților la concurența creanței principale, astfel că debitoarea nu poate fi obligată la plata unor penalități mai mari decât valoarea debitului. Împotriva acestei decizii au formulat recurs ambele părți. SC S.C.I.M.G. SA prin lichidator judiciar L.M.X.

IPURL critică decizia sub următoarele aspecte: În mod greșit, instanța de apel a limitat cuantumul penalităților la suma de 411.423,36 lei întrucât Legea nr. 469/2002 a fost modificată în noiembrie 2006 în sensul că: „în contractele încheiate părțile pot prevedea ca, în cazul neîndeplinirii până la scadență sau până la un alt termen convenit al obligațiilor, debitorii să plătească în afara sumei datorate penalități pentru fiecare zi de întârziere începând cu prima zi lucrătoare și după data scadenței”. Legea nr. 469/2002 a fost abrogată prin Legea nr. 246 din 30 iunie 2009. Recurenta-reclamantă susține că acțiunea a fost introdusă în 2008, după modificarea legii respective, astfel că în cauză sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În contractul cadru se stipulează că partea „în culpă datorează celeilalte părți penalități în cuantum de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere, penalități ce se calculează la valoarea obligațiilor neexecutate”. Pârâta SC S.C.I.M. SA critică decizia sub următoarele aspecte: În mod greșit s-a reținut că excepția de neexecutare a contractului privește faptul că intimata-reclamantă nu a întocmit situațiile de lucrări. Apărarea recurentei pârâte a constat în aceea că lucrările a căror plată se solicită nu au fost executate de intimata reclamantă. Faptul imposibilității de prezentare de către intimata-reclamantă a situațiilor de lucrări validate de recurenta pârâtă reprezintă atât o confirmare a apărării acesteia din norme relativ la neexecutarea contractului, cât și cele referitoare la neîndeplinirea condițiilor privind caracterul cert, lichid și exigibil al creanței.

Se mai arată că instanța de apel este în eroare când afirmă că sumele ce fac obiectul acțiunii reprezintă valoarea întregului contract. Faptul că prin convenție s-a stabilit cu intimata-reclamantă un preț fix nu vine deloc în conflict cu procentul de 83% atâta vreme cât cei 83% din prețul convenit cu antreprenorul general reprezintă exact prețul convenit cu intimata-reclamantă. Se critică și faptul nepronunțării asupra cheltuielilor de judecată. Sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Analizând recursurile prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate și urmează a fi respinse pentru următoarele considerente: Între părți s-au încheiat două contracte de subantrepriză nr. 03-1 din 27 august 2003, respectiv nr. 03-2 din 27 august 2003, potrivit cărora pârâta SC S.C.I.M.

SA în calitate de antreprenor a solicitat subantreprenorului SC S.C.I.M.G. SA să achiziționeze pe de o parte materiale pentru investiția „I.F.” cât și executarea lucrărilor de construcții pentru aceeași investiție, contracte grefate pe contractul principal nr. 01 – Agrement de Prestări Servicii din 25 iulie 2003 încheiat între pârâtă în calitate de prestator și terța persoană juridică G. SA în calitate de antreprenor general. La momentul perfectării contractelor era în vigoare Legea nr. 469/2002, care limita valoarea penalităților de întârziere la valoarea debitului. Potrivit principiului tempus regit actum, toate clauzele contractelor trebuie să se conformeze legislației în vigoare la momentul la care s-a întrunit acordul de voință al părților.

Așa fiind, debitoarea nu poate fi obligată la plata unor penalități mai mari decât valoarea debitului, câtă vreme Legea nr. 469/2002, în vigoare la momentul încheierii contractelor, limita valoarea penalităților la concurența creanței principale. Ca atare, în mod corect, Curtea de Apel Constanța a redus valoarea penalităților la suma de 411.423,36 lei. În ceea ce privește întocmirea situațiilor de lucrări este de reținut că părțile au stabilit că toate clauzele din contractul principal încheiat între S.C.I.M. SA și G. SA se aplică și sunt obligatorii și în contractele de subantrepriză. Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, pentru fiecare factură emisă de SC S.C.I.M.G. SA există un certificat de plată corespondent întocmit de SC S.C.I.M.

SA și semnat de reprezentanții antreprenorului general G. SA pentru lucrările executate de reclamant în luna respectivă. Contractul încheiat între părți nu cuprinde clauze potrivit cu care, în funcție de situațiile de lucrări prezentate se vor întocmi facturi iar antreprenorul are obligația de a achita doar 83% din valoarea prezentată lunar în factură. Contractul are stabilită o valoare fixă a lucrărilor, calculată de la început în raport de valoarea cuprinsă în contractul principal încheiat cu SC G. SA și cuprinde mențiunea că „valoarea va suferi aceleași modificări pe care le suferă contractul principal”. Curtea de Apel a reținut în mod corect faptul că în cauză nu a fost pusă niciodată în discuție de către apelanta pârâtă lipsa procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor, acesta nefiind obiectul acțiunii.

În speță este pusă în discuție efectuarea unor plăți parțiale pentru care nu există obligația de plată a doar 83% din valoarea totală cuprinsă în factură. Critica privind nepronunțarea asupra cheltuielilor de judecată nu poate fi primită, câtă vreme în dispozitivul deciziei recurate se arată că se mențin dispozițiile privind plata contravalorii lucrărilor și a cheltuielilor de judecată. Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu există motive de casare sau modificare a deciziei atacate și, pe cale de consecință potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC S.C.I.M.G. SA prin LICHIDATOR JUDICIAR L.M.X. IPURL Constanța și pârâta SC S.C.I.M. SA Constanța împotriva deciziei nr. 62/COM de la 28 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 5 aprilie 2012.