ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2952/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul București, secția I penală,

prin sentința nr. 258 din 25 februarie 2004, a condamnat pe inculpatul I.C. la

7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.

211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 61 C. pen., a revocat

liberarea condiționată a restului de 86 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 5

ani și 2 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 42/1999 a

Tribunalului București, secția a II-a penală, și l-a contopit cu pedeapsa de 7

ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute numai această ultimă pedeapsă.

A prelungit starea de arest și a

dedus prevenția de la 12 decembrie 2003 la zi.

În baza art. 116 C. pen., a interzis

inculpatului dreptul de a se afla în municipiul București pe timp de 3 ani,

după executarea pedepsei.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că

în ziua de 12 decembrie 2003 aflat în metrou, a smuls cercelul din urechea

părții vătămate B.G., în momentul când trenul a oprit în stația Bucur Obor. În

urma alertării agenților de pază din metrou, inculpatul a fost prins iar la

percheziție, au fost găsiți 4 cercei printre care și cel smuls din urechea

părții vătămate.

Apelul declarat de inculpat a fost

respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 235 din 31 martie 2003,

pronunțată de secția I penală de la Curtea de Apel București.

Nemulțumit și de această hotărâre,

în termenul legal, prin cererea trimisă din penitenciar, a declarat recurs. A

criticat hotărârile ca netemeinice și a cerut casarea lor și reducerea

pedepsei, motiv de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen.

Recursul este nefondat.

La individualizarea pedepsei s-au

avut în vedere potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., pericolul

social al faptei și persoana infractorului, iar pedeapsa a fost just

individualizată.

Din probele administrate și fișa de

cazier judiciar rezultă că inculpatul, persoană fără ocupație a săvârșit

anterior mai multe tâlhării, fiind condamnat definitiv de trei ori la pedepse

între 2 ani și 6 luni și 5 ani și 2 luni închisoare.

Inculpatul a fost eliberat din

exercitarea ultimei pedepse la 14 octombrie 2003 și în perioada până la 12

decembrie 2003 a săvârșit mai multe infracțiuni de tâlhărie, ultima cea dedusă

judecății în prezenta cauză.

Așa fiind, pedeapsa de 7 ani

închisoare situată în imediata apropiere a minimului special prevăzut de art.

211 alin. (2) lit. c) C. pen., nu poate fi considerată o pedeapsă exagerată așa

cum a susținut recurentul.

Recursul urmează a fi respins ca

nefondat conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 385

17

alin.

(2), cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce prevenția de

la 12 decembrie 2003 la data deciziei.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul I.C. împotriva deciziei penale nr. 235 din 31 martie

2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsă perioada

executată în arest preventiv de la 12 decembrie 2003 la 1 iunie 2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.800.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

iunie 2004.