ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3949/2004
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3949/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față constată: Prin acțiune, reclamanta A.P.A.P.S. București a chemat în judecată pe pârâta Asociația A.C., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 10.651.797 lei, reprezentând penalități de întârziere. Prin sentința civilă nr. 965 din 22 octombrie 2003, Tribunalul Botoșani a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 10.651.797 lei. Curtea de Apel Suceava a admis apelul pârâtei SC A.C. SA, a schimbat sentința, în sensul că a respins acțiunea. Împotriva acestei decizii, reclamanta A.P.A.P.S. a declarat recurs. La termenul din 21 octombrie 2004, Înalta Curte a invocat din oficiu, ca motiv de ordine publică, excepția de nelegalitate a apelului în cauza de față, în raport de dispozițiile art. 282 1 C. proc.
civ. și pe cale de consecință și a necompetenței instanței supreme în soluționarea recursului pe fondul său. Excepțiile sunt întemeiate. În speță, hotărârea instanței de fond a fost pronunțată sub incidența dispozițiilor art. 720 8 C. proc. civ., modificat prin art. 1 alin. (18) din O.U.G. nr. 58/03, care a restabilit în materie comercială regula de drept comun în ce privește sistemul căilor de atac, anume că hotărârile date în primă instanță sunt supuse apelului, regulă consacrată în art. 282 C. proc. civ. Apelul comercial, în lipsa unor norme speciale de natură comercială, este guvernat de normele de drept comun cuprinse în titlul IV C. proc. civ.: „Apelul”. Prin urmare, în cauză, Curtea de Apel trebuia să facă aplicarea art. 282 1 C. proc.
civ., în forma în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate și să califice calea de atac cu care a fost sesizată drept recurs. Aceasta, deoarece valoarea obiectului litigiului dedus judecății este de până la 200.000.000 lei, dar, potrivit normei citate hotărârea dată în primă instanță, nu este supusă apelului. Așa fiind, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul, sub aspectul motivului de ordine publică invocat din oficiu, va casa decizia instanței de apel și, făcând aplicarea art. 299 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (6), va trimite cauza la Curtea de Apel Suceava, pentru soluționarea căii de atac, cu respectarea prevederilor art. 282 1 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E: Admite recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 21 din 26 februarie 2004 a Curții de Apel Suceava, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe, pentru soluționarea recursului. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.