Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.03.2005
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1701/2005

HOTĂRÂRE
15.03.2005
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1701/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 30 martie 2004, reclamantul M.N. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 13242 din 10 martie 2004, emisă de pârâtă și pe cale de consecință, recunoașterea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea 189/2000, cu motivarea că s-a născut în perioada refugiului părinților săi.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea civilă nr. 560 din 22 aprilie 2004, a admis contestația reclamantului, a dispus anularea hotărârii nr. 13242 din 10 martie 2004 și a obligat-o pe pârâtă, să-i recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, în calitate de refugiat, pentru perioada 24 februarie 1944 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 ianuarie 2004. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a făcut dovada cu probele administrate în cauză, atât a refugiului părinților săi, ca urmare a persecuțiilor etnice la care au fost supuși, cât și a faptului că s-a născut în perioada refugiului familiei.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o în sensul că, atâta vreme, cât textul legii prevede în mod expres și limitativ, categoriile de persoane care beneficiază de aceste drepturi, fără a face referire la copiii născuți în timpul refugiului, admiterea cererii reclamantului nu are nici un temei legal. Recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 189/2000 beneficiază de drepturile conferite de lege, persoanele, cetățeni români, care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au avut de suferit, fiind refugiate, strămutate sau expulzate în altă localitate. Textele legale au avut în vedere persecuțiile din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetățenie română, fără a face distincție între părinți și copiii născuți în perioada refugiului.

Traiul în refugiu a avut consecințe identice, materiale și morale, vătămătoare, atât asupra părinților, cât și asupra copiilor, indiferent că au fost născuți înainte sau în timpul refugiului. Cum intimatul-reclamant s-a născut la 24 februarie 1944, în București, unde părinții săi se refugiaseră ca urmare a persecuției etnice la care au fost supuși românii, după ocuparea Ardealului de Nord, de către Ungaria, în mod corect, Curtea de Apel Cluj a apreciat că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 189/2000. Pentru considerentele expuse și constatând că, potrivit art. 304 și 304 1 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea respinge recursul, ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 560 din 22 aprilie 2004, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-05-13
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3045/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 16 noiembrie 2004, reclamanta B.L. a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 14
ÎCCJ 2005-01-31
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 493/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 3 iunie 2004, reclamanta S.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea parțială a hotărârii
ÎCCJ 2005-01-31
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 492/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 3 iunie 2004, reclamanta G.R. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 142004
ÎCCJ 2005-03-15
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1700/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 30 martie 2004, reclamantul T.V. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 136
ÎCCJ 2005-01-31
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 494/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 8 iunie 2004, reclamantul A.I. a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 14312
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă