ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 492/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 492/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 3 iunie 2004, reclamanta G.R. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 142004 din 13 aprilie 2004, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiară a dispozițiilor Legii nr. 189/2000, cu motivarea că s-a născut în timpul refugiului părinților săi.
Prin sentința civilă nr. 904 din 15 iulie 2004, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei, a anulat hotărârea nr. 142004 din 13 aprilie 2004 și a obligat pârâta să-i recunoască acesteia, calitatea de refugiată din motive etnice, pentru perioada 1 ianuarie 1941 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor bănești aferente, începând cu 1 noiembrie 2003. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a dovedit cu probele administrate în cauză, atât refugiul părinților săi, ca urmare a persecuțiilor etnice, cât și faptul nașterii ei în localitatea de refugiu, comuna Fărău, județul Alba.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta, cu motivarea că intimata-reclamantă, născându-se în teritoriul românesc, nu a suferit persecuții etnice, pe de o parte, iar pe de altă parte, Legea nr. 189/2000 prevede expres și limitativ, categoriile de persoane care beneficiază de dispozițiile ei, copiii născuți în refugiu, nefiind incluși în prevederile legii. Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor Legii nr. 189/2000, beneficiază de drepturile conferite de lege, persoanele, cetățeni români, care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind refugiate, expulzate sau strămutate în altă localitate.
Textele legale au avut în vedere persecuția din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetățenie română, fără a face distincție între părinți și copiii născuți în timpul refugiului, în condițiile în care traiul în refugiu a avut consecințe identice, materiale și morale, atât asupra părinților, cât și a copiilor. Cum intimata-reclamantă s-a născut la 28 decembrie 1940, în comuna Fărău, județul Alba, localitate în care se refugiaseră părinții săi, instanța de fond a apreciat în mod corect că aceasta beneficiază de drepturile conferite prin Legea nr. 189/2000. Față de considerentele expuse și constatând că potrivit art. 304 și 304 1 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 904 din 15 iulie 2004, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.