ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 168/2005

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 371 din 23 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul Prahova a fost condamnat, printre alții, inculpatul L.N., după cum urmează: - 3 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000; - 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. A reținut instanța că inculpatul L.N. a avut calitatea de consilier la Consiliul local Ploiești, iar la 28 iulie 2000 prin Hotărârea nr. 138 a Consiliului local Ploiești a fost investit în funcția de vicepreședinte a Comisiei de repartizare a locuințelor sociale din fondul locativ de stat al municipiului Ploiești. Această calitate a îndeplinit-o până la 2 iunie 2001, când prin H.C.L. 159 a fost stabilită o nouă componență nominală a Comisiei de repartizare a locuințelor. În toamna anului 2000, în cursul lunii octombrie, denunțătoarea C.N.

l-a cunoscut pe inculpatul L.N. prin intermediul inculpatului B.G. Inculpatul L.N. s-a prezentat ca persoană ce face parte din Comisia de atribuire a locuințelor sociale constituită la nivelul Primăriei municipiului Ploiești și i-a promis sprijin în acordarea unei locuințe din fondul locativ de stat al municipiului Ploiești. A cerut pentru acest serviciu, prin intermediul inculpatului B.G., suma de 1.000.000 lei. Inculpatul B.G. a luat de la denunțătoarea C.N. suma de 1.000.000 lei ce erau puși într-un plic închis, bani pe care trebuia să-i dea inculpatului L.N., pentru că acesta din urmă să o ajute să obțină o locuință socială, potrivit atribuțiilor ce-i reveneau în cadrul Comisiei de repartiție a locuințelor din fondul locativ al municipiului Ploiești.

Inculpatul B.G. a înmânat plicul cu suma de 1.000.000 lei inculpatului L.N., în prezența denunțătoarei C.N. și tranzacția s-a petrecut în curtea imobilului din Ploiești, unde își avea sediul Partidul Pensionarilor din municipiul Ploiești, al cărui membru era și inculpatul L.N. Cu prilejul discuțiilor purtate, inculpatul L.N. a asigurat-o pe martora denunțătoare C.N. că o va ajuta să obțină mai repede o locuință socială pe raza municipiului Ploiești, având în vedere calitatea sa de membru în comisia de repartiție a locuințelor din fondul locativ de stat al municipiului Ploiești și având în vedere și faptul că solicitanta avea dosar înregistrat la Primăria municipiului Ploiești. Pentru a-i câștiga încrederea, inculpatul L.N.

i-a lăsat martorei C.N. numărul de telefon mobil și i-a cerut să țină legătura cu el prin intermediul inculpatului B.G. Ulterior, C.N. l-a contactat în mai multe rânduri, pe inculpatul L.N., solicitându-i să-i rezolve repartizarea unei locuințe sociale din fondul locativ aflat la dispoziția Consiliului local Ploiești. Acest inculpat contactat atât pe telefonul mobil, cât și la serviciu, o asigura pe martoră că va rezolva serviciul promis. Ultima dată, în preajma sărbătorilor de Paște din anul 2001, C.N. i-a mai dat inculpatului L.N. 800.000 lei pe care a introdus-o într-unul din buzunarele hainei inculpatului, în timp ce acesta se afla pe holurile Primăriei Ploiești. Inculpatul L.N. în cursul lunilor martie – aprilie 2000, a cunoscut-o pe partea vătămată R.P.

și în urma discuțiilor purtate i-a comunicat că îl poate ajuta să obțină o locuință socială, în virtutea calității pe care inculpatul o avea în cadrul Consiliului local Ploiești. Inculpatul i-a cerut pe loc lui R.P. să întocmească o cerere și l-a sfătuit să procure în continuare un set de documente necesare acordării unei locuințe sociale. Cu acea ocazie, inculpatul L.N. a cerut și a primit de la R.P., în prezența martorului T.L. suma de 1.500 dolari S.U.A., pentru rezolvarea serviciului promis. Între timp inculpatul a cheltuit banii și nu i-a procurat părții vătămate locuința cerută. Se mai reține că în aceeași perioadă, inculpatul L.N. a pretins și a primit de la R.N. 1.500 dolari S.U.A., bani care au fost înmânați în barul O. de către R.P., la o masă la care se afla și T.L.

Partea vătămată R.N. se afla cu acel prilej la o altă masă, în incinta barului. Inculpatul L.N. i-a promis și lui R.N. că-l va ajuta să obțină o locuință socială, pretinzând că are o astfel de posibilitate, întrucât face parte din Comisia de repartizare a locuințelor sociale constituită la nivelul Primăriei Ploiești. Prin intermediul părților vătămate R.P. și R.N., inculpatul L.N. în luna aprilie 2000 a luat legătura cu numitul S.G. și S.D., prezentându-se și acestora ca șef al Comisiei de repartizare a locuințelor sociale, întâlnirea având loc în barul O. din Ploiești. Inculpatul a pretins celor doi 1.000 dolari S.U.A. și respectiv 400 dolari S.U.A., pentru extinderea locuinței pe care deja o aveau.

Ulterior, părțile vătămate care erau frați, au observat că nu primesc locuințe sociale în mai multe rânduri a luat legătura cu inculpatul la sediul Consiliului local Ploiești, pentru că între timp fusese ales în funcția de consilier local al municipiului Ploiești. Cei doi au luat legătura cu inculpatul, și observând insistențele părților vătămate, inculpatul a remis câte 750 dolari S.U.A. lui R.P. și R.N., prin intermediul numitei V.T., cât și prin intermediul martorului M.F. În ce privește banii primiți de la S.G. și S.D., se arată că aceștia au fost restituiți de inculpat personal, cât și prin intermediul unui mandat poștal, iar S.G. a încheiat o chitanță de mână pe care i-a înmânat-o inculpatului, spunând că nu mai are pretenții.

Și S.D. a menționat că la insistențele fratelui ei, inculpatul i-a restituit suma. Apelul declarat de inculpatul L.N. împotriva acestei sentințe prin care a solicitat să se constate că nu se face vinovat pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 425 din 30 septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești. Împotriva hotărârilor pronunțate inculpatul a declarat recurs solicitând achitarea întrucât nu a săvârșit faptele iar în subsidiar, restituirea cauzei la parchet pentru completarea probelor. Ca ultim subsidiar, inculpatul a solicitat reducerea pedepselor și aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Examinând recursul declarat de inculpat se constată că nu este fondat.

În cauză au fost administrate toate probele necesare aflării adevărului, care au fost complet și just apreciate, încadrările juridice date faptelor sunt legale iar vinovăția inculpatului rezultă neîndoielnic din actele dosarului. Faptele de luare de mită și înșelăciune au fost corect reținute pe baza declarațiilor martorilor C.N., S.D., P.N., P.N.D., T.L., M.F. și a declarațiilor părților vătămate R.P. și R.N. T.L., este martorul ocular, în prezența căruia inculpatul a promis locuința lui R.P. și a primit de la acesta 1.500 dolari S.U.A. pentru obținerea locuinței. De asemenea în prezența lui R.P., inculpatul a pretins și primit suma de 1.500 dolari, pentru a-i face rost de o locuință socială, întrucât făcea parte din Comisia de repartizare a locuințelor.

La momentul înmânării sumelor de către S.G. (1.000 dolari) și S.D. (400 dolari) către inculpatul L.N., în barul O. din Ploiești, care s-a recomandat ca șef al Comisiei de repartizare a locuințelor sociale, erau prezenți R.P., R.N. și S.D. Corect instanța de control a înlăturat apărările inculpatului că a primit sumele de bani de la R.P. și S.G. cu titlul de împrumut, acestea neavând nici un suport probator, fiind făcute pentru a fi exonerat de răspundere penală. Față de acele reținute, motivul de recurs formulat de inculpat pentru a fi achitat, nu poate fi primit. Nici motivul de recurs care vizează restituirea cauzei la parchet nu este întemeiat. Probele administrate în cauză confirmă fără dubiu vinovăția inculpatului pentru infracțiunile reținute în sarcina sa.

De altfel inculpatul nu a indicat ce alte probe ar mai fi fost necesare a fi administrate sau ce aspecte s-ar fi impus a fi elucidate, care să justifice completare probelor prin restituirea cauzei la parchet. În legătură cu pedepsele aplicate, în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., de poziția procesuală a inculpatului pe parcursul procesului penal precum și celelalte date ce caracterizează persoana inculpatului, ele au fost orientate la limita minimă a textelor de lege incriminatorii, și nu există temeiuri pentru reținerea de circumstanțe atenuante. Față de natura infracțiunilor săvârșite, evidențiată prin pericolul social al faptelor și al numărului acestora, față de poziția procesuală de negare a faptelor de către inculpat, dispoziția instanțelor ca pedeapsa să fie executată în regim de detenție, este justificată.

În conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.N. împotriva deciziei penale nr. 425 din 30 septembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 ianuarie 2005.