ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 146/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 146/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 556 din 19 octombrie 2006 a Tribunalului

Brașov a fost condamnat inculpatul T.I.B., la pedepsele de câte:

- 4 ani închisoare, pentru săvârșirea a șapte infracțiuni de trafic de

influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea

nr. 78/2000;

- un an închisoare, pentru săvârșirea a treisprezece

infracțiuni de fals material în înscrisuri

oficiale prevăzută de art. 288 alin. (1)

C. pen.;

- un an închisoare, pentru săvârșirea a treisprezece infracțiuni de uz

de fals prevăzută de art. 291 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit

pedepsele

de mai sus și i-a fost aplicată

pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare,

pe care a sporit-o cu un an închisoare,

rezultând pedeapsa de executat de 5 ani închisoare.

l-a fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prevăzute în ari 64 alin. (1) lit. a) - c) C. pen., pe durata prevăzută de art.

71 C. pen.

Din pedeapsa principală a scăzut durata

reținerii din data de 26 iulie

2005 și durata arestării

preventive, de la data de 27 iulie 2005 până la data de 23 iunie 2006 inclusiv

și a menținut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea Brașov

fără încuviințarea instanței.

A dispus obligarea inculpatului la restituirea către denunțători a

următoarelor sume de bani: 300 euro către B.V.; 10.000 euro către I.R.E. și I.C.;

6500 euro către B.

l. și B.D.; 18.600 euro

către H.l.; 10.500 euro către

F.A. și F.M.; 18.500 euro către D.S.

A dispus desființarea totală a

următoarelor înscrisuri: contractele de

vânzare-cumpărare

nr. 968 din 11 martie 2005, nr. 983 din 11 martie 2005, nr. 2876 din 26

octombrie 2004, nr. 1439 din 26 noiembrie 2004, nr. 1439 din 26 noiembrie 2004,

nr. 1899 din 11 martie 2005, nr. 2115 din 11 martie 2005;

deciziile nr. 283 din 1 noiembrie 2004, nr. 1168

din 17 noiembrie 2004, nr. 940 din 29

septembrie 2004 și a hotărârilor

aferente, respectiv nr. 641 din 1 noiembrie 2004, nr. 1683 din 17 noiembrie

2004 și nr. 5644 din 29 septembrie 2004.

A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.480 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, în

anul 2004, prin intermediul martorului A.V.,

inculpatul a cunoscut-o pe martora D.F., mama martorului, care i s-a plâns că

locuiește

într-un apartament administrat de SC R.I.A.L. SRL Brașov fără

forme legale și că dorește să intre în legalitate. întrucât nu avea un loc de

muncă, inculpat a întrezărit posibilitatea obținerii unor sume de bani și a

pretins că are o cunoștință care face parte din

consiliul de Administrație al

SC R.R.A.L. SRL Brașov, această fiind în

măsură să influențeze adoptarea hotărârilor privind atribuirea sau vânzarea

spațiilor aflate în administrarea societății, în schimbul unui comision. De

asemenea, inculpatul i-a spus martorei că, dacă îi aduce persoane dornice să

achiziționeze astfel de apartamente, comisionul acesteia pentru

încheierea contractului de închiriere va fi mai

mic, convenind ca aceasta s

primească documentele pe care el le cerea,

precum și prețul stabilit. Astfel, martora D.F. i-a dat inculpatului suma de

2.000 euro pentru a fi transmisă respectivului funcționar și a luat legătura cu

mai multe persoane dornice să achiziționeze apartamente de la SC R.I.A.L.

Brașov la un preț avantajos.

În această activitate a fost cooptat și

martorul R.D.I.,

cu care inculpatul a locuit un timp,

căruia i-a prezentat aceeași situație ca

și

martorei D.F., martorul fiind de acord să intermedieze aceste

tranzacții

contra unui comision, care varia între 1.000-1.800 euro în funcție de prețul

apartamentului.

Întrucât persoanele doreau să vadă cum arată apartamentele, inculpatul

a închiriat mai multe apartamente în diferite zone ale

municipiului Brașov, pe care le prezenta ca fiind administrate SC

R.I.A.L.

SRL Brașov.

De asemenea, cu ajutorul unui prieten, inculpatul a întocmit pe

computer formulare tipizate de contracte de vânzare-cumpărare, hotărâri și

decizii ale SC R.I.A.L. Brașov de atribuire de spații, pe care apoi Ie-a

completat și a aplicat o ștampilă contrafăcută

purtând însemnele societății

respective.

Astfel, în perioada octombrie 2004 - martie 2005, inculpatul a pretins

și primit, direct sau prin intermediul martorilor D.F. și R.D.I., diferite sume

de bani de următorii denunțători:

De la B.V., prin intermediul martorei D.F.,

a

primit sumele de 450 euro și 2.250 dolari S.U.A. pentru

un apartament situat în

Brașov pe Calea

București, denunțătoarei, fiindu-i înmânate în fals decizia

de atribuire

a spațiului nr. 1168 din 17 noiembrie 2004, hotărârea nr. 1683 din 17

noiembrie 2004 și contractul de vânzare-cumpărare

nr. 1439 din 26 noiembrie

2004 în care prețul trecut era de 73.896.000

lei ROL. întrucât martora a avut suspiciuni cu privire la proprietatea apartamentului,

nu a mai plătit restul de preț și a solicitat martorei D.F. restituirea sumei

avansate, ceea ce s-a și făcut, mai puțin suma de 300 euro;

De la familia I.R.E. și C., tot prin

intermediul

martorei D.F., a primit inițial suma de 5.000

euro pentru un apartament situat pe str. Aleea Constructorilor, predându-le

denunțătorilor în fals decizia nr. 0940 din 29 septembrie 2004 și hotărârea nr.

5644 din 29 septembrie 2004. Ulterior, Ie-a înmânat și contractul de

vânzare-cumpărare nr. 2876 din 26 octombrie 2004 în care era trecut prețul de

vânzare de 73.534.500 lei ROL, primind încă 5.000 euro;

De la familia B.D. și l., prin intermediul martorului R.D.I., a primit

suma de 7.200 euro pentru un apartament situat pe str. Sitarului și, după

înmânarea în fals a contractului de vânzare-

cumpărare

nr. 2115 din 11 martie 2005 în care era trecut prețul de 79.642.000

lei

ROL, a mai primit suma de 5.000 euro. Ulterior, denunțătorii au recuperat de la

martorul R.D.I. suma de 6.500 euro;

De la denunțătorul H.l., pe care l-a cunoscut prin intermediul

martorului R.D.I., a primit direct și indirect suma totală de 35.000 euro

pentru două apartamente situate pe străzile Toamnei și Carpaților, înmânându-i

în fals contractele de vânzare-cumpărare nr. 983 din 11 martie 2005 și nr. 968

din 11 martie 2005. Ulterior, denunțătorul a recuperat o parte din banii dați,

rămânând de recuperat suma de 18.600 euro;

De la familia F.M. și A., pe care a cunoscut-o prin intermediul

martorului R.D.I., a primit ca avans suma de 7.500 euro pentru un apartament

situat pe Calea București, iar, după

înmânarea

în fals a deciziei nr. 283 din 1 noiembrie 2004, a hotărârii nr. 641 din 1

noiembrie

2004 și a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1439 din 26 noiembrie 2004, a

mai primit suma de 3.000 euro, urmând ca restul de 3.000 euro să fie plătit

după intabularea dreptului de proprietate. Suma plătită, de 10.500 euro nu a

fost recuperată;

De la denunțătoarea D.S., pe care a

cunoscut-o prin

intermediul martorului R.D.I., a primit

suma de 18.000

euro pentru un apartament

situat pe str. Carpaților, acesteia, înmânându-i-

se în fals contractul

de vânzare-cumpărare nr. 1899 din 11 martie 2005. Din suma predată nu s-a

recuperat nimic.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul Brașov și inculpatul.

Procurorul a criticat-o pentru

nelegalitate, fiind omisă deducerea din

pedeapsa

principală a perioadei reținerii din data de 28 aprilie 2005 și pentru greșita

individualizare judiciară a pedepsei, solicitându-se majorarea pedepsei.

Ulterior s-a criticat și individualizarea judiciară a pedepsei accesorii,

solicitându-se înlăturarea interzicerii dreptului de a alege, prevăzut în art.

64 alin. (1) lit. a) teza

I

C. pen.

Inculpatul a solicitat reducerea pedepselor stabilite sub minimul

special prevăzut de lege și suspendarea condiționată a pedepsei rezultante,

motivând că a recunoscut și regretă săvârșirea faptelor, invocând și

împrejurarea că denunțătorii au încălcat legea.

Prin decizia penală nr. 75/ AP de la 18 aprilie 2007 a Curții de Apel

Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în dosarul nr.

462 din 64 din 2007 au fost admise apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul T.I.B. împotriva

sentinței penale nr. 556 din 19 octombrie 2006 a Tribunalului Brașov, pe care a

desființat-o cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei accesorii și

nescăderii din pedeapsa principală a perioadei reținerii din data de 28 aprilie

2005 și, rejudecând în aceste limite:

A fost înlăturată din pedeapsa accesorie interzicerea drepturilor

prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), teza

I

lit. c) C.

pen., respectiv a dreptului de a alege și a dreptului de a ocupa o funcție sau

de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura celei de

care inculpatul s-a folosit pentru săvârșirea faptei.

S-a dedus din pedeapsa principală

rezultantă și perioada reținerii din

data de 28 aprilie

2005.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, în acestea fiind

inclus și onorariul pentru apărătorul din oficiu, în sumă de 100 lei, care s-a

avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că, având în

vedere modalitatea de săvârșire a infracțiunilor de către inculpat, care,

prin întocmirea unor înscrisuri false, a creat

convingerea denunțătorilor că

are influență asupra unui funcționar din

cadrul SC R.I.A.L. SRL Brașov să rezolve cumpărarea la prețuri avantajoase a

unor apartamente și

ținând seama de sumele

mari de bani solicitate pentru a cumpăra această

influență,

individualizarea judiciară a pedepsei pentru fiecare infracțiune

reținută în sarcina inculpatului s-a făcut cu

respectarea criteriilor prevăzute

în art. 72 C. pen., iar sporul de un

an se impunea față de gravitatea ansamblului activității infracționale a

acestuia. împrejurarea că inculpatul a avut o atitudine procesuală sinceră, de

recunoaștere a faptelor săvârșite, nu poate căpăta valența circumstanței

atenuante judiciare prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., era fiind

avută în vedere de prima instanță la individualizarea pedepsei, care, atât ca

natură și întindere, cât și ca modalitate de executare, este de natură să-și

atingă scopul prevăzut în art. 52 C. pen. De asemenea, împrejurarea că faptele

persoanelor care au intenționat să cumpere influența unui funcționat sunt

incriminate de lege nu are nicio relevanță în cea ce privește răspunderea

penală a inculpatului, cu atât mai mult cu cât acestea beneficiază de cauza de nepedepsire

prevăzută în art. 6

1

alin. (2) din Legea nr. 78/2000, ținând seama

că acestea au denunțat faptele organelor de urmărire penală mai înainte ca

acestea să fie sesizate cu săvârșirea lor.

În schimb, prima instanță a greșit cu privire la individualizarea

judiciară a pedepsei accesorii și nededucerii reținerii inculpatului din ziua

de 28 aprilie 2005.

Deși în art. 71 C. pen., se prevede că drepturile prevăzute în art. 64

alin. (1) lit. a) - c) C. pen., se interzic de drept în cazul condamnării la

pedeapsa detențiunii pe viață sau la pedeapsa

închisorii, este de observat

că interdicția dreptului de a vota,

prevăzută în art. 64 alin. (1) lit. a) teza

I

C. pen.,

contravine art. 3 din Protocolul nr. 1 al C.A.D.O.L.F., astfel cum a statuat C.E.D.O.

prin Hotărârea din 30 martie 2004 în cauza privind H. contra Marii Britanii,

potrivit căreia, indiferent de durata pedepsei și de natura infracțiunii care a

atras-o, nu se justifică excluderea persoanei condamnate din câmpul persoanelor

cu drept de vot, neexistând nicio legătură între interdicția votului și scopul

pedepsei, acela de a preveni săvârșirea de noi infracțiuni și de a asigura

reinserția socială a infractorilor.

De asemenea, în condițiile în care inculpatul nu s-a folosit de vreo

funcție, profesie ori de altă activitate pentru a săvârși infracțiunile de

trafic de influență, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals,

interzicerea dreptului prevăzut în art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., nu cu

nimic justificată.

Față de cele arătate, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au

fost admise apelurile, desființată hotărârea atacată și pronunțată o nouă

hotărâre potrivit celor de mai sus.

Întrucât potrivit dispozițiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen.,

instanța are obligația de a se pronunța numai cu privire la luarea sau

revocarea măsurilor preventive restrictive de libertate, rezultă că măsura

dispusă față de inculpat în cursul judecății în primă instanță, aceea de a nu

părăsi localitatea Brașov fără încuviințarea instanței, ființează până la

rămânerea definitivă a hotărârii ori până la revocarea acesteia de către

instanță, nefiind necesar a se dispune menținerea ei prin hotărâre.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au

rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs

inculpatul T.I.B., fără a arăta inițial motivele de recurs.

La dosarul cauzei în recurs, a fost depusă, după ce în prealabil a fost

înregistrată prin Registratura Generală a instanței supreme sub nr. 21924 la 25

iunie 2007, o cerere formulată de recurentul inculpat T.I.B., prin care

solicită, ca prin încheierea ce va fi pronunțată de instanță să se dispună, în

principal revocarea măsurii preventive de a nu părăsi localitatea Brașov,

prevăzută de art. 136 lit. b) C. proc. pen.,

dispusă față de acesta, prin decizia penală nr. 369/ R din 23 iunie 2006 a

Curții

de Apel Brașov, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii preventive a obligării de

a nu părăsi localitatea Brașov, prevăzută de art. 136 lit. b) C. proc. pen., cu

măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art. 136 lit. c).

În motivarea cererii, recurentul inculpat a arătat că de la data luării

măsurii și până la promovarea prezentei cereri a fost audiat și s-au pronunțat

două hotărâri judecătorești, apreciind că au încetat temeiurile care au stat la

baza luării măsurii, ceea ce face ca cererea sa să fie admisibilă, aspect care

l-a determinat să solicite instanței de judecată, admiterea cererii și

revocarea măsurii.

În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii preventive de la art. 136

lit.

b) C. proc. pen., cu cea prevăzută de

art. 136 lit. c) C. proc. pen.

, motivat de împrejurarea ă în data de 28

iunie 2007 pe rolul Înaltei

Curți de

Casație și Justiție se afla dosarul nr. 462 din 64 din 2007 având ca obiect

recursul pe care l-a promovat împotriva deciziei nr. 75/ Ap din 2007 al Curții

de Apel Brașov, iar datorită măsurii preventive dispusă față de el nu se poate

prezenta

pentru a-și susține recursul.

Prin încheierea de ședință de la 28 iunie 2007, Înalta Curte a

respins, ca nefondată, cererea de revocare a

măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea Brașov, precum și

cererea de înlocuire a acestei

măsuri cu obligarea de a nu părăsi țara

și l-a obligat pe recurentul inculpat la plata sumei de 40 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu.

În considerentele încheierii, Înalta Curte a apreciat că temeiurile

care au determinat luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi

localitatea Brașov nu s-au schimbat, recurentul inculpat, având posibilitatea,

potrivit dispozițiilor art. 145 alin. (1) C. proc. pen.

, să părăsească localitatea cu încuviințarea organului care a dispus

această

măsură, pentru a putea fi prezent la judecarea recursului,

apreciind ca întemeiată cererea formulată de

recurentul inculpat pentru a i

se acorda posibilitatea să-și angajeze un

apărător ales.

La dosarul cauzei au fost depuse motivele de recurs formulate de

recurentul inculpat T.B.l., prin apărător ce au fost primite prin fax, în dublu

exemplar, aflate la dosarul Înaltei Curți.

La termenul de judecată de la 20 septembrie 2007, Înalta Curte a

apreciat ca întemeiată cererea formulată de recurentul inculpat pentru a-i da

posibilitatea acestuia să se prezinte în fața instanței, acordând termen la 1

noiembrie 2007.

La termenul de judecată de la 1 noiembrie 2007, Înalta Curte a apreciat,

ca întemeiată, cererea formulată de apărătorul recurentului inculpat pentru a i

se da posibilitate acestuia să se prezinte în fața instanței, acordând termen

la 13 decembrie 2007.

La termenul mai sus-menționat, apărătorul recurentului inculpat a depus

motivele de recurs formulate în scris, aflate la dosarul Înaltei Curți.

În motivele de recurs formulate în scris,

au fost invocate cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17, 1, 14 C. proc. pen.

În dezvoltarea primului motiv de recurs, apărătorul recurentului

inculpat a arătat că, deși a acesta a indicat persoanelor că are o cunoștință

în conducerea SC R. SRL Brașov și care se ocupă de vânzarea unor apartamente în

codiții preferențiale în schimbul unor sume de bani, persoană pe care nu a

indicat-o nominal, dar căreia i-a indicat funcția de conducere ocupată, aceasta

persoană, care să aibă astfel de atribuții, nu există în realitate. Eroarea

celor două instanței, de fond și de apel, pleacă de la neobservarea

dispozițiilor legii civile care

reglementează

vânzarea-cumpărarea imobilelor locuințe care fac parte din

fondul

locativ de stat.

Pe scurt, SC R. SRL Brașov este o societate cu răspundere limitată cu

asociat uni C.L.M. Brașov și care are principala activitate administrarea

fondului locativ, aparținând acestei unități administrativ teritorial,

societate înființată pe structura fostei I.L.L. Brașov, devenită apoi I.C.R.A.L.

Brașov.

În această calitate, SC R. Brașov

reprezintă unitate deținătoare și

are obligația de a

administra fondul locativ în sensul întreținerii, încheierii contractelor de

închiriere, încasării chiriei.

Pe de altă parte, SC R. SRL este mandatată legal să procedeze

la vânzare locuințelor către persoanele

îndreptățite la acest lucru.

Aceste persoane, indiferent de legea care guvernează vânzarea,

sunt întotdeauna titulari ai contractelor de

închiriere valabil încheiate.

Nu există, așadar, nicio comisie, consiliu de administrație sau alt for

de conducere care să aibă în atribuțiuni, prin funcționarii care o compun, să

atribuie locuințe la vânzare, pentru că o astfel de activitate contravine legii

și nici nu există, pe cale de consecință, nici acte oficiale care să conțină

astfel de dispoziții.

Toate locuințele care fac parte din fondul locativ de stat se atribuie

doar în vederea închirierii, pe criterii de protecție socială, de către o

comisie constituită la nivelul Consiliului Local, nicidecum al unei societăți

cu răspundere limitată cum este SC R. SRL Brașov. Mai mult, pentru orice

chiriaș care dobândit această calitate după 1995 nu există legal, la acest

moment, posibilitatea cumpărării.

Întrucât nu exista un funcționar care să exercite în fapt atribuții de

serviciu de care depinde efectuarea unui astfel de act, prin care să atribuie

direct la vânzare locuințe, apărarea a apreciat că elementul material al faptei

conduce către infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) C.

pen.

În raport cu aceste susțineri, a

solicitat schimbarea încadrării juridice

din 7 infracțiuni

de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea

art. 33 lit. a) C. pen., în 7 infracțiuni de înșelăciune prevăzută de art. 215

alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., supunând atenției,

totodată, al doilea motiv de recurs, deoarece infracțiunea săvârșită presupune

o altă competență după materie și consecințe diferite în ceea ce privește

latura penală și latura civilă.

Apărătorul recurentului inculpat a

invocat art. 25 alin. (1) C. proc. pen.

, menționând că

pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) nu prevede o

altă instanță competentă, rezultă că judecarea acestei infracțiuni în primă

instanță este de competența judecătoriei.

Potrivit art. 385

15

alin. (1), pct. 2 lit. c), teza ultima și

alin. (3) C. proc. pen., soluția instanței de recurs presupune admiterea

recursului, casarea deciziei atacate, desființarea hotărârii primei instanțe și

rejudecarea de către instanța competentă, aspect pe care îl solicită, pentru

motivele arătate.

Această necesitate a apărut datorită greșitei încadrări juridice date

de instanța de fond, Tribunalul Brașov, secția penală,

prin sentința penală

nr. 556 din 19 octombrie 2006, încadrare preluată

și de către instanța de apel.

Recurentul inculpat prin apărător a mai precizat că fapta săvârșită,

persoana inculpatului, probatoriul administrat și

probele noi urmează să fie

analizate de către instanța de fond,

competența după materie, fără a-l priva pe inculpat de accesul la toate gradele

de jurisdicție. De asemenea, acțiunea civilă va dobândi un nou contur prin

apariția posibilității de constituire de părți civile a persoanelor păgubite,

cu atât mai mult cu cât asimilarea acestora cu situația prevăzută de art. 6

1

din Legea nr. 78/2000,

aparținând

instanței de fond este vădit forțată și nelegală.

Al treilea motiv de recurs invocat de

apărătorul recurentul inculpat se

referă la aplicarea de

către instanța de fond și instanța de apel au unor pedepse greșit

individualizare, în raport cu prevederile art. 72 C. pen., în sensul că nu au

luat în considerare cu suficiență rezonanță că inculpatul este tânăr, nu are antecedente

penale, a avut o conduită bună înainte de săvârșirea infracțiunilor, gradul de

pericol social trebuie a fi apreciat în mod concret, ținând cont și de conduita

persoanelor care au dat bani pentru a se încheia un act vădit nelegal.

Gradul de pericol social a fost apreciat

în condițiile în care instanțele

de fond și de apel au

judecat infracțiuni de corupție, datorită greșitei

încadrări juridice, pentru care, chiar dacă limitele pedepsei sunt

inferioare

celor prevăzute pentru infracțiunea de înșelăciune, practica

judiciară și doctrina stabilesc un regim mai sever ca urmărire și sancționare.

În consecință, apărătorul recurentului

inculpat a solicitat, în baza art.

385

15

alin. (1) pct. 2 lit. c) teza ultima și alin. (3) C. proc. pen.,

admiterea recursului, casarea deciziei atacate,

desființare hotărârii primei

instanțe și rejudecarea de către instanța

competentă, pentru motivele arătate, iar în subsidiar, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea

deciziei atacate și rejudecarea de către instanța de recurs cu privire la

individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, în sensul de a se putea da eficiență

dispozițiilor art. 86

1

C. proc. pen.

La termenul de judecată de la 13 decembrie 2007, Înalta Curte a

apreciat, ca întemeiată, cererea de amânare formulată de apărătorul

recurentului inculpat, pentru a se da posibilitatea acestuia să se prezinte în

fața instanței, precum și că se impune desemnarea unui apărător din

oficiu, întrucât cauza a suferit trei amânări,

acordând termen la 17 ianuarie

2008.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a considerat că se impune

ascultarea recurentului inculpat, de către instanța de recurs, nefiind ascultat

în apel și a pus în vedere recurentului dispozițiile art. 70 alin. (2)

C. proc. pen., în sensul că acesta are dreptul de

a face sau nu o

declarație, declarația putând fi folosită și împotriva

recurentul inculpat.

Recurentul inculpat a menționat că

dorește să dea declarație, a fost

ascultat, iar declarația

sa a fost atașată la dosarul cauzei.

Apărătorul recurentului inculpat, în

concluziile orale, din dezbateri a

invocat cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen.,

solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și în rejudecare în fond,

în principal, schimbarea încadrării juridice din șapte infracțiuni de trafic de

influență în șapte infracțiuni de înșelăciune, cu consecința atragerii

competenței de judecată a altei instanțe, iar, în subsidiar, reindividualizarea

pedepsei aplicate inculpatului, prin reținerea dispozițiilor art. 74 – art. 76

C. pen., iar ca modalitate de executare a pedepsei, a se dispune suspendarea

executării sub supraveghere prevăzută de art. 86

1

C. pen., în raport

cu gradul de pericol social și cu circumstanțele personale ale recurentului,

respectiv conduita sinceră și lipsa antecedentelor penale.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului

declarat de inculpat, precum și poziția recurentului inculpat, din ultimul

cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei

decizii.

În declarația dată, în recurs, recurentul inculpat T.B.l.

a arătat că „Mențin declarația dată la instanța

de fond la care am de făcut

două precizări. Prima precizare este că în

momentul săvârșirii infracțiunii eu nu am știut procedura de atribuire a

locuințelor sociale la Societatea Comercială R. Am inventat o persoană cu

funcție de conducere pentru a avea mai multă credibilitate. A doua precizare

este aceea că în opinia mea au avut un aport la săvârșirea infracțiunii

denunțătorii datorită faptului

că numai la

insistențele lor am semnat contractele, adică le-am întocmit și

apoi

s-au semnat”, declarație aflată la dosarul Înaltei Curți.

Examinând recursul declarat de inculpatul T.B.l. împotriva deciziei

instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se

vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17, 1,

14 C. proc. pen., Înalta

Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele

ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator

administrat în cauză rezultă că în mod corect,

instanța de apel și-a însușit

argumentele primei instanțe cu privire la

vinovăția inculpatului T.B.l. în săvârșirea infracțiunilor pentru care acesta a

fost trimis în judecată, în raport cu situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art.

63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se

că faptele inculpatului T.B.l., care în perioada octombrie 2004 - martie 2005,

a pretins și primit direct și indirect diferite sume de bani de la șapte

persoane fizice cărora Ie-a creat convingerea că are influență asupra unei

persoane cu funcție de conducere din cadrul SC R. SA Brașov, pentru a o

determina să încheie cu prioritate contracte de vânzare-cumpărare, având ca

obiect imobile aflate în patrimoniul aceste societăți, întrunesc, atât

obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator a șapte infracțiuni de

trafic de influență prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art.

33 lit. a) C. pen., în concurs real.

De asemenea, faptele aceluiași inculpat,

care în aceeași perioadă a

întocmit în fals șapte

contracte de vânzare-cumpărare, trei hotărâri și trei decizii ale SC R. SA

Brașov, având ca obiect repartizare și ulterior vânzarea unor imobile, care în

realitate aparțineau unor persoane fizice, întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (treisprezece

infracțiuni comise în concurs real).

Totodată, faptele inculpatului de a uza de înscrisurile falsificate

menționate, cunoscând că acestea sunt false, în scopul producerii consecințelor

juridice, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals,

prevăzute de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

(treisprezece infracțiuni comise în concurs real).

Din coroborarea mijloacelor de probă administrate, în cursul procesului

penal, respectiv procesul-verbal întocmit cu ocazia sesizării organelor de

poliție către conducerea SC R. SRL în legătură cu înscrisurile falsificate cu

raportul de constatare tehnico-științifică nr. 28815 din 30 august 2005, cu

procesele-verbale încheiate cu ocazia luării specimenelor de semnătură de la

inculpat, martorul R.A. și P.S., cu procesul-verbal de percheziție domiciliară,

întocmit cu ocazia percheziției efectuată la domiciliul numitului Radu

Alexandru și planșa fotografică aferentă, contractele de vânzare-cumpărare, decizii

și hotărâri falsificate, contractele de închiriere încheiate pentru

apartamentele oferite ulterior la vânzare

,

cu adresa SC. R. SRL Brașov

din care rezultă că înscrisurile denumite

contracte de vânzare-cumpărare nu au fost emise de către această societate

, cu procesele-verbale întocmite cu ocazia

prezentării

pentru recunoașterea din grup a inculpatului, cu

procesul-verbal întocmit cu ocazia confruntării inculpatului cu martorul Radu

Alexandru, cu declarațiile martorilor I.R.E., I.C., F.A.

, D.S.F

., D.A.O., B.D., B.l., H.M.F., H.l., R.l.D., G.A.B., B.M.V.,

D.M., S.I., C.I., M.S., H.C., B.M.M. și R.A., declarația martorei B.V.,

declarația martorului S.I., declarația martorei F.M., cu declarațiile

învinuitei D.F., ulterior devenită martoră, urmare soluției de scoatere de sub

urmăriri penală dispusă prin rechizitoriu cu declarațiile inculpatului T.I.B. a

rezultat modalitatea de săvârșire a faptelor de către inculpat, contribuția sa

concretă, acesta având reprezentarea rezultatelor faptelor și urmărind

producerea lor, așa încât vinovăția acestuia a fost dovedită.

Înalta Curte, examinând materialul probator administrat a constatat că

celor șapte fapte ale inculpatului T.B.l. de a pretinde și primi diferite sume

de bani de la persoanele arătate, în perioada menționată, creându-le

convingerea că are influență asupra unei persoane cu funcție de conducere din

cadrul SC R. SA Brașov, pentru a o determina să încheie cu prioritate contracte

de vânzare-cumpărare, având ca obiect imobile aflate în patrimoniul aceste

societăți, Ie-a fost dată o corectă încadrare juridică în conținutul

incriminator al infracțiunii de trafic de influență, respectiv șapte

infracțiuni, aflate în concurs real, deoarece pentru existența situației

premisă a acestei infracțiuni nu este necesar ca persoana funcționarului sau a

altui salariat să fie anume determinată, fiind suficientă precizarea actului în

vederea căruia se va interveni și o referire chiar în general la un funcționar

ori alt salariat, sau o referire implicită, o aluzie, așa cum, de altfel o

asemenea împrejurare a avut loc.

Astfel, chiar inculpatul T.B.l. a arătat că „Este adevărat că tuturor

părților vătămate le spuneam sub o formă sau alta că am o cunoștință la R.,

care le poate sprijini în achiziționarea de imobile din fondul acestei

societăți la un preț mic, în schimbul unei recompense materiale”; „..D-na D.F.

mi-a spus că s-ar putea ocupa să facă rost de clienți, iar atunci eu i-am spus

acesteia că am o cunoștință la R. l-am spus că acea persoană este în Consiliul

de Administrație de la R. și că ne-ar putea ajuta.”, „.. Am inventat o persoană

cu funcție de conducere pentru a avea mai multă credibilitate”.

Înalta Curte nu poate avea în vedere solicitarea apărătorului

recurentului inculpat de schimbare a încadrării juridice a faptelor comise de

inculpat din șapte infracțiuni de trafic de influență prevăzute de art. 257

alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în șapte

infracțiuni

de înșelăciune prevăzute de

art. 215 alin. (2) C. pen., deoarece, în

raport cu pedepsele legale

stabilite de legiuitor, infracțiunea de înșelăciune este o infracțiune cu un

regim sancționator mai grav (se

pedepsește

cu închisoare de la 3 la 15 ani închisoare), decât infracțiunea

de

trafic de influență (se pedepsește cu închisoare de la 2 la 10 ani), în

condițiile, în care în contextul cauzei a fost declarat recurs numai de către

inculpat, ceea ce ar duce la încălcarea dispozițiilor art. 385

8

alin. (1) C. proc. pen., referitoare la neagravarea situației în propriul

recurs, așa încât nu este incident cazul de casare invocat prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.

De asemenea, nu poate fi reținută apărarea formulată, în sensul că

regimul de urmărire și judecată pentru infracțiunile de corupție, respectiv de

trafic de influență cum sunt și cele din prezenta cauză, ar fi mai sever,

deoarece potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr.

78/2000 se stipulează în mod

expres că „Dacă infracțiunile prevăzute la

alin. (1) nu sunt flagrante, urmărirea penală și judecata se efectuează potrivit

procedurii de drept comun.”

Or, în contextul cauzei urmărirea și

judecata au avut loc în condițiile

procedurii de drept

comun.

Față de considerentele referitoare la

primul motiv de recurs invocat,

Înalta Curte nu poate

examina nici cel de-al doilea motiv de recurs formulat de apărătorul

recurentului inculpat, referitor la competența materială a judecării

infracțiunii de înșelăciune, așa încât nu este incident cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 1 C. proc. pen.

Înalta Curte constată că sub aspectul individualizării pedepsei

aplicată inculpatului T.B.l., atât referitor la cuantumurile acestora, cât și a

pedepsei rezultante, a sporului aplicat, cât și a modalității de executare a

pedepsei, în regim de detenție, a fost făcută o corectă adecvare cauzală a

criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se cont de gradul de

pericol social în concret ridicat al faptelor comise, natura acestora,

multitudinea lor, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, care a recunoscut

faptele comise, nu are antecedente penale, nu are ocupație.

Astfel, au fost stabilite pedepse în

cuantumuri diferite orientate către

minim pentru

infracțiunile de trafic de influență și orientate peste medie pentru

infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, urmând ca

pedeapsa cea mai grea să fie sporită cu un an, așa încât pedeapsa de 5 ani

închisoare, cu executare în regim de detenție, este singura în măsură să

asigure realizarea scopurilor coercitiv, de exemplaritate și educativ al

pedepselor, în vederea îndreptării atitudinii inculpatului față de comiterea de

infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă.

Înalta Curte consideră că în cauză nu se impune aplicarea distinctă a

circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen., deoarece

toate circumstanțele personale ale inculpatului au fost evaluate coroborat și

cu celelalte criterii prevăzute de lege.

Mai mult, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, împrejurarea că

este tânăr, nu se poate circumscrie circumstanței prevăzută la art. 74 alin. (1)

lit. a) C. pen., deoarece această vizează conduita anterioară săvârșirii

infracțiunii, respectiv a unui comportament ale cărui caracteristici sunt mult

mai complexe, incluzând manifestarea concretă a acestuia în cadrul familiei,

comunității, atitudinea față de valorile sociale, culturale etc.

Totodată, nici atitudinea procesuală sinceră, de recunoaștere a

faptelor comise nu i se da o valorizare distinctă prin prisma circumstanței

statuate la art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., deoarece aceasta a fost

avută în vedere de prima instanță, în ansamblul

circumstanțelor personale

ale inculpatului.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că modalitatea de executare

prevăzută la art. 86

1

C. pen., respectiv aceea a suspendării

executării pedepsei sub supraveghere, nu poate fi aplicată, față de cuantumul

de 5 ani închisoare, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile stipulate de

prevederile legale.

Înalta Curte apreciază că în contextul cauzei pedeapsa de 5 ani închisoare,

cu executare prin privare de libertate, aplicată inculpatului T.B.l. reflectă

evaluarea plurală justă a tuturor criteriilor ce caracterizează

individualizarea judiciară a pedepselor, precum și respectarea principiului

proporționalității între gravitatea faptei comise și profilul socio-moral și de

personalitate al inculpatului, așa încât nu este incident cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte consideră că decizia instanței de apel este legală și

temeinică sub toate aspectele.

Totodată, verificând decizia atacată nu s-a constatat existenta vreunui

caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3)

C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen.,

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat T.B.l. împotriva

deciziei penale nr. 75/ AP din 18 aprilie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția penală

și pentru cauze cu minori.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga

recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat T.B.I. împotriva

deciziei penale nr. 75/ AP din 18 aprilie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția penală

și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17

ianuarie 2008.