ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7027/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 22 ianuarie 2003, reclamanta SC A. SRL Oradea a solicitat anularea Ordinului nr. 103/2002 al Ministerului Sănătății și Familiei privind aprobarea Regulamentului pentru aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, ca fiind nelegal.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, deși Ordinul Ministerului Sănătății și Familiei nr. 103/2002 trebuia să cuprindă formularul de notificare, nu îl conține și în plus, conține și alte ambiguități cum ar fi: nu precizează sursa clară de finanțare, nu precizează bugetul general și actualizabil, cu rata inflației sau cursul valutar al Băncii Naționale a României, privind cuantumul ajutorului de stat și precizarea tipului și volumului activității ce urmează a fi desfășurată în domeniul promovării sănătății, nu cuprinde metodologia de acordare a ajutorului de stat și precizarea situațiilor care nu necesită notificarea la Consiliul Concurenței, prevăzută de art. 20 din Legea nr. 143/1999 și nu precizează condițiile de continuare sau de acordare a unui nou ajutor de stat, în sumă fixă sau variabilă, corelată cu cerințele activității desfășurate în domeniul promovării sănătății.

În plus, arată reclamanta, ordinul nu precizează clar că activitățile medicale de promovare a sănătății pot fi exercitate doar de medici care au această competență conform autorizației de liberă practică medicală, conform art. 41 din Legea nr. 74/1995 și sunt organizați conform Legii nr. 629/2001. Reclamanta a susținut și că datorită caracterului inexact și lacunar al Ordinului Ministerului Sănătății și Familiei nr. 103/2002, se află în imposibilitate de a accede la un ajutor de stat, în condiții legale, fiindu-i îngrădite drepturile conferite de Legea nr. 143/1999 și Ordinul Ministerului Sănătății nr. 923/2001, neputând efectua activitatea specifică de promovare a sănătății, deși întrunește toate condițiile legale.

Curtea de Apel Oradea, prin sentința nr. 120/CA/2003 - P din 17 martie 2003, a respins acțiunea reclamantei, reținând, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, întrucât drepturile privind ajutorul de stat, sunt recunoscute de Legea nr. 143/1999, iar prin ordinul atacat nu se încalcă nici un drept prevăzut de lege. Instanța de fond a mai reținut că prin ordinul atacat, s-a reglementat autorizarea ajutoarelor de stat pentru promovarea sănătății, în baza și în limitele competenței prevăzută de art. 22 alin. (3) din Legea nr. 143/1999, care trimite la art. 14 alin. (1), cu referire la domeniu [art. 14 alin. (1) lit. i)], fără însă a se supune acestei reglementări, celelalte aspecte ce țin de competența Consiliului Concurenței sau de aplicarea Legii nr. 74/1995.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC A. SRL Oradea, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, se susține că instanța de fond nu a observat că reclamanta a formulat cerere pentru obținerea ajutorului de stat, prevăzut de art. 20 din Legea nr. 143/1999, pentru care nu este obligatorie notificarea Consiliului Concurenței și că a solicitat anularea Ordinului Ministerului Sănătății și Familiei nr. 103/2002, în ceea ce privește art. 3 alin. (3) și (4), contrare Legii nr. 143/1999. Totodată, recurenta-reclamantă arată faptul că refuzul Ministerului Sănătății și Familiei și al Consiliului Concurenței, de a i se acorda ajutor de stat, este nejustificat, deoarece au răspuns unei solicitări inexistente, dar prin acest lucru i s-a îngrădit în mod nelegal, accesul la ajutorul de stat.

Chiar dacă instanța de fond a apreciat corect că dispozițiile Ordinului Ministerului Sănătății și Familiei nr. 103/2002, se completează cu dispozițiile Legii nr. 143/1999, susține recurenta-reclamantă, totuși se impunea anularea parțială a Ordinului Ministerului Sănătății și Familiei nr. 103/2002, dispozițiile art. 3 alin. (3) și (4) fiind contrare art. 20 din Legea nr. 143/1999. Examinând sentința atacată, în raport cu toate criticile formulate, cu probele dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se referă la situația în care instanța, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

În cauză, se constată că instanța de fond a reținut corect obiectul cererii de chemare în judecată, precum și părțile litigiului, pronunțându-se conform dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., chiar dacă prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă încearcă să-și modifice acțiunea. Faptul că numai la dezbaterile orale, recurenta-reclamantă a susținut că prin art. 3 alin. (3) și (4) din ordin, în mod flagrant se încalcă art. 20 din Legea nr. 143/1999, făcând inaplicabil ordinul, nu este un argument în susținerea motivelor de recurs formulate în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Dimpotrivă, această susținere este un argument, în sensul celor reținute de instanța de fond, și anume, că prin acțiune s-a solicitat anularea ordinului.

În plus, art. 20 din Legea nr. 143/1999, referitor la pragul minim, se referă la faptul că ajutorul acordat unui agent economic, într-o perioadă de până la 3 ani, în valoare totală de un miliard lei, este considerat a fi autorizat și nu cade sub incidența obligației de notificare în condițiile stabilite prin Regulamentul Consiliului Concurenței, este regula, dar regulamentul atacat se încadrează în excepțiile prevăzute la art. 22 alin. (1) și (3) din lege și reglementat și de Ordinul nr. 27/2000. Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, corect motivată, iar criticile, nefondate, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A. SRL Oradea împotriva sentinței civile nr. 120/CA din 17 martie 2003 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2004.