ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.03.2005

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1493/2005

HOTĂRÂRE
08.03.2005
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1493/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 1

aprilie 2003, reclamanții SC A. SRL, Cabinetul Medical Individual „Dr. M.Z.” au

chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea H.G. nr. 59/2003.

În motivarea cererii lor,

reclamanții au susținut că prin hotărârea contestată, Ministerul Sănătății și

Familiei a fost transformat într-un prestator de servicii medicale curative,

depășindu-și, astfel, atribuțiile stabilite prin Legea nr. 100/1998 și H.G. nr.

22/2001.

Prin sentința civilă nr. 211

din 12 mai 2003, Curtea de Apel Oradea a admis în parte acțiunea și a anulat art.

2 lit. b) și c) din hotărârea contestată.

S-a reținut pentru aceasta,

că dispozițiile respective aveau în vedere activitatea de servicii medicale

care depășeau sfera activității de sănătate publică ce intră în competența

Ministerului Sănătății și Familiei.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, Guvernul României, care a susținut în esență că reclamanții nu

au făcut dovada dreptului recunoscut de lege și vătămării aduse acestuia, dar

nici a concurenței neclare în domeniul serviciilor medicale curative.

Recursul nu este fondat.

În conformitate cu

dispozițiile H.G. nr. 22/2001, privind organizarea și funcționarea Ministerului

Sănătății și Familiei, definit ca organ de specialitate al administrației

publice centrale, acest minister aplică strategia și politica Guvernului, în

domeniul asigurării sănătății populației, având ca atribuții printre altele:

coordonarea, controlul și supravegherea organizării activității de asistență de

sănătate publică, asistență de urgență, curativă și de recuperare medicală;

avizează funcționarea și supraveghează activitatea tuturor formelor de prestare

a serviciilor medicale private; emite avize și autorizații sanitare de

funcționare și percepe tarife pentru actele pe care este obligat să le

elibereze în conformitate cu prevederile legale în vigoare, etc.

Or, prin H.G. nr. 59/2003,

privind înființarea de către Ministerul Sănătății și Familiei, a unor

activități finalizate integral din veniturile proprii, s-a aprobat înființarea

de către Ministerul Sănătății și Familiei, a unei activități de „Prestări

servicii medicale cu plată, la cererea persoanelor fizice și juridice”,

constând în: examene medicale și psihologice pentru obținerea de certificate

medicale, consultații, tratamente; investigații și alte servicii acordate cu

plată.

Nu numai că aceste

activități depășesc în mod evident sfera activității de sănătate publică, dar

și plata lor contravine dispozițiilor art. 21 și 26 din Legea nr. 100/1998,

care prevăd că Ministerul Sănătății și Familiei și Direcțiile de Sănătate

Publică Teritorială nu pot percepe tarife, decât pentru asistență de sănătate

publică și nu curativă.

Mai mult, asistența medicală

curativă se exercită potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 100/1998, prin

cabinete medicale de stat sau private, spitale și centre de diagnostic și

tratament, avizate și supravegheate de Ministerul Sănătății și Familiei, care

în același timp veghează asupra climatului de concurență loială - art. 43 din

H.G. nr. 22/2001.

Or, în condițiile art. 2 lit.

b) și c) din H.G. nr. 59/2003, se aduce atingere liberei concurențe, Ministerul

Sănătății și Familiei fiind în situația să-și elibereze pentru propria

activitate, avizele și autorizațiile necesare.

Astfel fiind, legal și

temeinic, Curtea de Apel Oradea a apreciat că prin dispozițiile menționate se

aduce atingere dreptului recunoscut prin lege, cabinetelor medicale private, de

a practica asistență medicală curativă.

Văzând dispozițiile art. 312

Respinge recursul declarat

de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 211/CA/2003 - P din 12 mai

2003 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 martie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-03-13
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1021/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Ministerul Sănătății și Familiei împotriva sentinței nr.103/CA/2000 – P din 19 octombrie 2000 a Curții de Apel Oradea. La apelul nominal nu s-au prezentat: recurentul-pârât Ministerul Sănătății și
ÎCCJ 2004-04-15
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1410/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința recurată, sentința civilă nr. 574/CA/2002 – P pronunțată la data de 11 noiembrie 2002 în dosarul nr. 3702/CA/2002, Curtea de Apel Oradea, se
ÎCCJ 2005-03-03
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1386/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința atacată cu recurs, sentința civilă nr. 406/CA/2003 - P, pronunțată la data de 13 octombrie 2003, în dosarul nr. 2557/CA/2003, Curtea de Apel
ÎCCJ 2005-01-31
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 467/2005
de casare, prevederile art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ., raportat și la prevederile Legii nr. 74/1995, Legii nr. 21/1996 și O.G. nr. 124/1998, susținând că sentința este în contradicție cu prevederile art. 64 alin. (1) lit. p) din O.U
ÎCCJ 2004-09-21
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7027/2004
tății și Familiei nr. 103/2002, se află în imposibilitate de a accede la un ajutor de stat, în condiții legale, fiindu-i îngrădite drepturile conferite de Legea nr. 143/1999 și Ordinul Ministerului Sănătății nr. 923/2001, neputând efectua a
Sursă