ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 467/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul Colegiul Medicilor Olt a

formulat la 16 ianuarie 2004, o acțiune înregistrată la Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, solicitând ca în contradictoriu

cu C.N.A.S. București, să se dispună anularea deciziei nr. 796 din 21 octombrie

2003, emisă de pârâtă, ca fiind nelegală, deoarece stabilește obligații de

contractare a asigurării de răspundere civilă pentru furnizorii de servicii

medicale, fără consultarea lor, cu anumite societăți de asigurare, termene și

limitele asigurării. A invocat în acțiune că sunt încălcate prevederile art. 39

alin. (2) din O.U.G. nr. 150/2002, art. 2 din Legea nr. 136/1995 și art. 42 din

Legea nr. 42/2000, fiind îngrădit dreptul furnizorului de servicii medicale să

își aleagă societatea de asigurări.

Curtea de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a respins excepțiile invocate de pârâtă, în sensul că

reclamanta, fiind reprezentantul medicilor, are interes să apere, dacă constată

încălcări ori vătămări, drepturile acestora, având, deci, competența legală să

îi reprezinte, iar pe fond a reținut, însă, că nu se încalcă principiul

consensualității cu privire la încheierea contractului și nici vătămarea

vreunui drept al medicilor, decizia fiind dată cu respectarea actelor normative

incidente cauzei, astfel că acțiunea este neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamanta, invocând ca motive de casare, prevederile art. 304

pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ., raportat și la prevederile Legii nr. 74/1995, Legii

nr. 21/1996 și O.G. nr. 124/1998, susținând că sentința este în contradicție cu

prevederile art. 64 alin. (1) lit. p) din O.U.G. nr. 150/2002, cu dispozițiile

Legii nr. 21/1996, care reglementează protecția, menținerea și stimularea

concurenței și mediului concurențial, că nu se pot impune obligații

personalului medical care nu este furnizor de servicii medicale, așa cum este

definit prin O.G. nr. 124/1998 și O.U.G. nr. 150/2002.

Recursul este nefondat.

Din analiza prevederilor art. 64 alin.

(1) lit. p) din O.U.G. nr. 150/2002, rezultă că este vizată o atribuție a Casei

de Asigurări de Sănătate, anume aceea de a reglementa în mod unitar, sistemul

de asigurări de sănătate, aceasta realizându-se prin elaborarea normelor

organizatorice și tehnice. Așadar, aceste norme emise de pârâta-intimată, prin decizia

nr. 796 din 17 octombrie 2003, nu țin loc de reglementare legală, ci vizează

aplicarea legii, reglementare ce se dovedește a fi făcută în limita strictă a

competențelor și atribuțiilor legale. De altfel, în art. 64 alin. (2) este prevăzut

expres că realizarea acestor atribuții ce revin pârâtei, este supusă

controlului Ministerului Sănătății și Familiei, autoritate care a constatat că

actul administrativ contestat, este conform legii.

Prin art. 38 din același act

normativ mai sus citat - O.U.G. nr. 150/2002, sunt definiți furnizorii de

servicii medicale, iar în art. 39 alin. (2) este reglementată obligația pentru

aceștia, de a prezenta la încheierea contractului cu casa de asigurări,

asigurarea de răspundere civilă în domeniul medical, iar societățile de

asigurări trebuie, însă, să fie autorizate de Comisia de supraveghere a

asigurărilor și să posede contract de reasigurare. De altfel, furnizorul de servicii

medicale și farmaceutice este definit și prin decizia contestată în Cap. 1.

Instanța de fond a pronunțat o

hotărâre legală, răspunzând în considerente, la criticile sau susținerile

părților, făcând o analiză și aplicare judicioasă a actelor normative incidente

cauzei, astfel că este nefondată critica recurentei privind lipsa motivelor

prevăzute de art. 304 pct. 7, sau interpretare greșită a actelor deduse

judecății ori nepronunțarea asupra unui mijloc de apărare sau dovezi

administrate.

Înalta Curte reține, astfel, că

reglementarea, normele din decizia nr. 796/2003, ca și actul contestat, sunt

date în aplicarea legii, cu respectarea competențelor legale ale pârâtei, că

stabilirea societăților de asigurare s-a făcut prin selecție, fără a fi

încălcată Legea nr. 21/1996, iar primele de asigurare sunt deductibile, fiind

eliminată și eventuala critică sub acest aspect.

Constatând că sentința este legală, Înalta

Curte de Casație și Justiție va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Colegiul Medicilor Olt împotriva sentinței civile nr. 366 din 27 mai 2004 a

Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 31 ianuarie 2005.