ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5849/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 41/ F din 27 aprilie 2004, Curtea de Apel Pitești a respins plângerea formulată de petiționarul B.N., împotriva rezoluției nr. 138/ P din 9 martie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești și a menținut soluția dată prin menționata rezoluție. Hotărând astfel, Curtea de apel a reținut că, petentul B.N. a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 138/ P din 9 martie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții F.D., comisar șef de poliție și șef al Poliției municipiului Pitești, D.V., șeful secției de poliție nr. 1 Pitești, B.C.

și S.I.D., ofițer de poliție în cadrul secției nr. 1 Pitești, P.G., D.P.F., S.M., C.D., R.F., B.I., M.I., A.I.G. și V.C., agenți la Poliția municipiului Pitești, toți cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 260, art. 25, raportat la art. 260, art. 263 și art. 323 C. pen. În motivarea plângerii sale, petentul a arătat că prin dispoziția 0490 din 10 decembrie 2002 a șefului I.P.J. Argeș, a fost trimis în fața consiliului de disciplină pentru a fi cercetat în legătură cu pretinsa intervenție pe care a făcut-o în ziua de 5 noiembrie 2002 la subcomisarul D.V., în favoarea numitului G.E., aflat în acel moment la secția de poliție nr. 1, iar consiliul de disciplină a apreciat în unanimitate că este nevinovat.

Cu toate acestea, șeful I.P.J. Argeș a comis o nouă dispoziție (sub nr. 0489 din 24 decembrie 2002) prin care a cerut rejudecarea sa în consiliul de disciplină. La data de 10 ianuarie 2003, consiliul de disciplină a procedat la audierea numiților F.D., șef al Poliției municipiului Pitești, D.V., șef al Secției nr. 1 de Poliție Pitești și a încă 14 subordonați ai acestora, cu privire la aspectele petrecute la data de 5 noiembrie 2002 la Secția nr. 1 de Poliție Pitești. Petiționarul consideră că cei audiați au depus mărturii mincinoase, care în final, au stat la baza sancționării sale disciplinare. Dosarul care a fost întocmit cu ocazia cercetării și sancționării petiționarului nu a fost pus la dispoziția procurorului de către conducerea I.P.J.

Argeș. S-a apreciat de către petiționar că declarațiile celor audiați la data de 10 ianuarie 2003, în fața consiliului de disciplină sunt contradictorii și diferite față de rapoartele și declarațiile pe care aceleași persoane le-au dat la primul consiliu. Prin rezoluția nr. 138/ P din 9 martie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a dispus neînceperea urmăririi penale față de persoanele vizate prin plângerea formulată de petent, reținându-se în esență, că faptele polițiștilor audiați nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care aceștia au fost cercetați. Curtea de Apel Pitești, sesizată cu plângerea formulată de petentul B.N. împotriva rezoluției parchetului, a constatat, în raport de actele și lucrările de la dosar, netemeinicia acestei plângeri.

În acest sens, a reținut că: „La data de 24 decembrie 2002, prin dispoziția nr. 0498 a șefului Inspectoratului de Poliție al județului Argeș, S.I., subcomisarul B.N. din cadrul I.P.J. Argeș a fost trimis în fața Consiliului de disciplină pentru intervenția sa, în influențarea soluționării ilegale a unor cereri privind satisfacerea intereselor oricăror persoane. S-a avut în vedere faptul că la 5 noiembrie 2002, B.N. a intervenit telefonic la șeful Secției de Poliție nr. 1 Pitești, D.V., pentru ca două din persoanele aflate în acel moment în incinta secției să nu fie sancționate contravențional, existând între ei relații de rudenie. B.N. a recunoscut că l-a contactat telefonic pe șeful Secției de Poliție nr. 1 Pitești, însă i-a solicitat acestuia doar ca finii săi să nu fie bătuți, însă în nici un caz nu a intervenit pentru a nu fi sancționați contravențional.

Membrii comisiei de disciplină au hotărât că B.N. este nevinovat. Conducerea I.P.J. Argeș nu a fost de acord și a dispus reanalizarea cauzei, ceea ce s-a și întâmplat la data de 10 ianuarie 2003. Consiliul de disciplină a declarat vinovăția ofițerului de poliție B.N. și a propus aplicarea sancțiunii disciplinare „avertisment”. Conducerea I.P.J. Argeș nu a fost de acord cu această sancțiune și a propus aplicarea sancțiunii disciplinare „retrogradarea din funcție până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut”. Această sancțiune a și fost aplicată. Din declarațiile polițiștilor audiați la comisia de disciplină, rezultă că aceștia au relatat împrejurările pe care le-au cunoscut în legătură cu intervenția petiționarului B.N.

la șeful Secției nr. 1 de Poliție Pitești. În consecință, în mod corect Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a apreciat că faptele polițiștilor audiați nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de mărturie mincinoasă, prevăzute și pedepsite de art. 260 alin. (1) C. pen. De asemenea, în mod corespunzător s-a apreciat că numiții F.D. și D.V. nu au comis infracțiunea de instigare la mărturie mincinoasă și totodată, niciunul din lucrătorii de poliție nu s-a asociat în vederea comiterii infracțiunii de mărturie mincinoasă. În dosarul cauzei nu există indicii sau probe că polițiștii audiați au săvârșit infracțiunile de mai sus. Totodată, în mod corect s-a dispus prin rezoluția procurorului neînceperea urmăririi penale împotriva numitului F.D., pentru săvârșirea infracțiunii de omisiune a sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 C. pen., deoarece din probele administrate a rezultat că acesta nu a cunoscut de fapta reclamată de G.E.

împotriva subcomisarului de poliție D.V. F.D. a aflat despre acest eveniment numai în cursul cercetărilor efectuate în cauză de către parchet”. Nemulțumit și de hotărârea Curții de apel, în termenul legal, petentul B.N. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că în cauză sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 și pct. 18 C. proc. pen. S-a motivat în esență că, instanța, soluționând cauza fără a solicita dosarul de cercetare disciplinară, în care se aflau declarațiile mincinoase, a încălcat dreptul petentului la un proces echitabil și la apărare, așa cum este reglementat în C.A.D.O., Constituția României și Codul de procedură penală, iar, instanța nu a manifestat rol activ, așa cum prevăd, art. 4 și art. 287 C. proc.

pen. S-a apreciat că și pe fond, soluția instanței este netemeinică și nelegală, întrucât instanța a ajuns la concluzia că polițiștii nu au comis faptele incriminate, doar pe baza susținerilor făcute de aceștia cu ocazia dezbaterilor, ocazie cu care au arătat că își mențin declarațiile date; or, plângerea a fost formulată tocmai pentru că declarațiile polițiștilor conțineau afirmații contradictorii și mincinoase. S-a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei la parchet pentru completarea cercetărilor în vederea stabilirii complete a situației de fapt, iar în subsidiar, trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecare, urmând a se avea în vedere toate declarațiile martorilor.

Recursul declarat nu este fondat. Din verificarea lucrărilor cauzei, Curtea constată, că hotărârea atacată a fost pronunțată cu respectarea legii. Petentul B.N. nemulțumit că a fost sancționat disciplinar prin decizia Consiliului de Disciplină din cadrul Inspectoratului de Poliție Argeș, a considerat că intimații F.D. și subalternii săi, audiați cu prilejul anchetei administrative efectuate de către Consiliul de Disciplină, ar fi făcut declarații contradictorii și diferite față de rapoartele și declarațiile, pe care aceleași persoane le-au dat, inițial, la același Consiliu și care, în final, au stat la baza sancționării sale disciplinare, și că, în opinia sa, faptele intimaților realizează elementele constitutive ale infracțiunilor de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen., instigare la această infracțiune, prevăzută de art. 25, raportat la art. 260 din același cod, omisiunea sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 C. pen.

și asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art. 323 din același cod. Faptele reclamate de petent nu au corespondent în realitate, întrucât în rapoartele pe care le-au întocmit și declarațiile pe care intimații le-au dat, atât în fața Consiliului de Disciplină, cât și în fața procurorului, aceștia au relatat ceea ce au cunoscut în legătură cu faptele petrecute în data de 5 noiembrie 2002 la Secția nr. 1 de Poliție Pitești, neconstatându-se aspecte contradictorii în conținutul declarațiilor și rapoartelor întocmite de ei sau alte elemente care să justifice reținerea în sarcina intimaților săvârșirea infracțiunilor pentru care, în cauză s-au înfăptuit de către parchet, acte premergătoare începerii urmăririi penale și anume, mărturia mincinoasă și instigare la această infracțiune, omisiunea sesizării organelor judiciare sau asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni.

În consecință, pentru motivele arătate și verificând hotărârea atacată și în raport cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de petentul B.N. este nefondat și a fi respins, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod și a se dispune conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.N. împotriva sentinței penale nr. 41/ F din 27 aprilie 2004 a Curții de Apel Pitești. Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 noiembrie 2004.