ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5849/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 41/

F din 27 aprilie 2004, Curtea de Apel Pitești a respins plângerea formulată de

petiționarul B.N., împotriva rezoluției nr. 138/ P din 9 martie 2004 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești și a menținut soluția dată prin

menționata rezoluție.

Hotărând astfel, Curtea de

apel a reținut că, petentul B.N. a formulat plângere împotriva rezoluției nr.

138/ P din 9 martie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, prin

care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții F.D., comisar șef

de poliție și șef al Poliției municipiului Pitești, D.V., șeful secției de

poliție nr. 1 Pitești, B.C. și S.I.D., ofițer de poliție în cadrul secției nr.

1 Pitești, P.G., D.P.F., S.M., C.D., R.F., B.I., M.I., A.I.G. și V.C., agenți

la Poliția municipiului Pitești, toți cercetați sub aspectul comiterii

infracțiunilor prevăzute de art. 260, art. 25, raportat la art. 260, art. 263

și art. 323 C. pen.

În motivarea plângerii sale,

petentul a arătat că prin dispoziția 0490 din 10 decembrie 2002 a șefului I.P.J.

Argeș, a fost trimis în fața consiliului de disciplină pentru a fi cercetat în

legătură cu pretinsa intervenție pe care a făcut-o în ziua de 5 noiembrie 2002

la subcomisarul D.V., în favoarea numitului G.E., aflat în acel moment la

secția de poliție nr. 1, iar consiliul de disciplină a apreciat în unanimitate

că este nevinovat.

Cu toate acestea, șeful

I.P.J. Argeș a comis o nouă dispoziție (sub nr. 0489 din 24 decembrie 2002)

prin care a cerut rejudecarea sa în consiliul de disciplină.

La data de 10 ianuarie 2003,

consiliul de disciplină a procedat la audierea numiților F.D., șef al Poliției

municipiului Pitești, D.V., șef al Secției nr. 1 de Poliție Pitești și a încă

14 subordonați ai acestora, cu privire la aspectele petrecute la data de 5

noiembrie 2002 la Secția nr. 1 de Poliție Pitești.

Petiționarul consideră că

cei audiați au depus mărturii mincinoase, care în final, au stat la baza

sancționării sale disciplinare.

Dosarul care a fost întocmit

cu ocazia cercetării și sancționării petiționarului nu a fost pus la dispoziția

procurorului de către conducerea I.P.J. Argeș.

S-a apreciat de către

petiționar că declarațiile celor audiați la data de 10 ianuarie 2003, în fața

consiliului de disciplină sunt contradictorii și diferite față de rapoartele și

declarațiile pe care aceleași persoane le-au dat la primul consiliu.

Prin rezoluția nr. 138/ P

din 9 martie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a dispus

neînceperea urmăririi penale față de persoanele vizate prin plângerea formulată

de petent, reținându-se în esență, că faptele polițiștilor audiați nu întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care aceștia au fost

cercetați.

Curtea de Apel Pitești,

sesizată cu plângerea formulată de petentul B.N. împotriva rezoluției

parchetului, a constatat, în raport de actele și lucrările de la dosar,

netemeinicia acestei plângeri.

În acest sens, a reținut că:

„La data de 24 decembrie 2002, prin dispoziția nr. 0498 a șefului

Inspectoratului de Poliție al județului Argeș, S.I., subcomisarul B.N. din

cadrul I.P.J. Argeș a fost trimis în fața Consiliului de disciplină pentru

intervenția sa, în influențarea soluționării ilegale a unor cereri privind

satisfacerea intereselor oricăror persoane. S-a avut în vedere faptul că la 5

noiembrie 2002, B.N. a intervenit telefonic la șeful Secției de Poliție nr. 1

Pitești, D.V., pentru ca două din persoanele aflate în acel moment în incinta

secției să nu fie sancționate contravențional, existând între ei relații de

rudenie.

B.N. a recunoscut că l-a

contactat telefonic pe șeful Secției de Poliție nr. 1 Pitești, însă i-a

solicitat acestuia doar ca finii săi să nu fie bătuți, însă în nici un caz nu a

intervenit pentru a nu fi sancționați contravențional.

Membrii comisiei de

disciplină au hotărât că B.N. este nevinovat.

Conducerea I.P.J. Argeș nu a

fost de acord și a dispus reanalizarea cauzei, ceea ce s-a și întâmplat la data

de 10 ianuarie 2003.

Consiliul de disciplină a

declarat vinovăția ofițerului de poliție B.N. și a propus aplicarea sancțiunii

disciplinare „avertisment”. Conducerea I.P.J. Argeș nu a fost de acord cu

această sancțiune și a propus aplicarea sancțiunii disciplinare „retrogradarea

din funcție până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut”.

Această sancțiune a și fost aplicată.

Din declarațiile

polițiștilor audiați la comisia de disciplină, rezultă că aceștia au relatat

împrejurările pe care le-au cunoscut în legătură cu intervenția petiționarului

B.N. la șeful Secției nr. 1 de Poliție Pitești. În consecință, în mod corect

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a apreciat că faptele polițiștilor

audiați nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de mărturie

mincinoasă, prevăzute și pedepsite de art. 260 alin. (1) C. pen.

De asemenea, în mod

corespunzător s-a apreciat că numiții F.D. și D.V. nu au comis infracțiunea de

instigare la mărturie mincinoasă și totodată, niciunul din lucrătorii de

poliție nu s-a asociat în vederea comiterii infracțiunii de mărturie

mincinoasă.

În dosarul cauzei nu există

indicii sau probe că polițiștii audiați au săvârșit infracțiunile de mai sus.

Totodată, în mod corect s-a

dispus prin rezoluția procurorului neînceperea urmăririi penale împotriva

numitului F.D., pentru săvârșirea infracțiunii de omisiune a sesizării

organelor judiciare, prevăzută de art. 263 C. pen., deoarece din probele

administrate a rezultat că acesta nu a cunoscut de fapta reclamată de G.E.

împotriva subcomisarului de poliție D.V. F.D. a aflat despre acest eveniment

numai în cursul cercetărilor efectuate în cauză de către parchet”.

Nemulțumit și de hotărârea

Curții de apel, în termenul legal, petentul B.N. a declarat recurs, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că în cauză sunt incidente

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

și pct. 18 C. proc. pen.

S-a motivat în esență că,

instanța, soluționând cauza fără a solicita dosarul de cercetare disciplinară,

în care se aflau declarațiile mincinoase, a încălcat dreptul petentului la un

proces echitabil și la apărare, așa cum este reglementat în C.A.D.O.,

Constituția României și Codul de procedură penală, iar, instanța nu a

manifestat rol activ, așa cum prevăd, art. 4 și art. 287 C. proc. pen.

S-a apreciat că și pe fond,

soluția instanței este netemeinică și nelegală, întrucât instanța a ajuns la

concluzia că polițiștii nu au comis faptele incriminate, doar pe baza

susținerilor făcute de aceștia cu ocazia dezbaterilor, ocazie cu care au arătat

că își mențin declarațiile date; or, plângerea a fost formulată tocmai pentru

că declarațiile polițiștilor conțineau afirmații contradictorii și mincinoase.

S-a solicitat, în principal,

admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei la parchet

pentru completarea cercetărilor în vederea stabilirii complete a situației de

fapt, iar în subsidiar, trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru

rejudecare, urmând a se avea în vedere toate declarațiile martorilor.

Recursul declarat nu este

fondat.

Din verificarea lucrărilor

cauzei, Curtea constată, că hotărârea atacată a fost pronunțată cu respectarea

legii.

Petentul B.N. nemulțumit că

a fost sancționat disciplinar prin decizia Consiliului de Disciplină din cadrul

Inspectoratului de Poliție Argeș, a considerat că intimații F.D. și subalternii

săi, audiați cu prilejul anchetei administrative efectuate de către Consiliul

de Disciplină, ar fi făcut declarații contradictorii și diferite față de

rapoartele și declarațiile, pe care aceleași persoane le-au dat, inițial, la

același Consiliu și care, în final, au stat la baza sancționării sale disciplinare,

și că, în opinia sa, faptele intimaților realizează elementele constitutive ale

infracțiunilor de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen., instigare

la această infracțiune, prevăzută de art. 25, raportat la art. 260 din același

cod, omisiunea sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 C. pen. și

asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art. 323 din același

cod.

Faptele reclamate de petent

nu au corespondent în realitate, întrucât în rapoartele pe care le-au întocmit

și declarațiile pe care intimații le-au dat, atât în fața Consiliului de

Disciplină, cât și în fața procurorului, aceștia au relatat ceea ce au cunoscut

în legătură cu faptele petrecute în data de 5 noiembrie 2002 la Secția nr. 1 de

Poliție Pitești, neconstatându-se aspecte contradictorii în conținutul

declarațiilor și rapoartelor întocmite de ei sau alte elemente care să

justifice reținerea în sarcina intimaților săvârșirea infracțiunilor pentru

care, în cauză s-au înfăptuit de către parchet, acte premergătoare începerii

urmăririi penale și anume, mărturia mincinoasă și instigare la această

infracțiune, omisiunea sesizării organelor judiciare sau asocierea pentru

săvârșirea de infracțiuni.

În consecință, pentru

motivele arătate și verificând hotărârea atacată și în raport cu prevederile

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența unor

motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că

recursul declarat de petentul B.N. este nefondat și a fi respins, în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) din același cod și a se dispune conform

dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul B.N. împotriva sentinței penale nr. 41/ F din

27 aprilie 2004 a Curții de Apel Pitești.

Obligă pe recurent la plata

sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 noiembrie 2004.