ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

plângerea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de urmărire penală și criminalistică, și înregistrată la data de 8

februarie 2010 sub nr. 139/P/2010, petiționarul B.N. a solicitat tragerea la

răspundere penală a magistraților judecători M.A., I.P., C.B. și a

magistratului-asistent B.G. de la Înalta Curte de Casație și Justiție,

respectiv a magistratului judecător I.E.G. de la Curtea de Apel Pitești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

Prin

rezoluția nr. 139/P/2010 din 19 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (1) C. proc. pen. raportat

la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de

magistrații nominalizați în plângerea petiționarului sub aspectul infracțiunii

prevăzute de art. 246 C. pen., întrucât faptele nu există în materialitatea

lor.

Împotriva

rezoluției nr. 139/P/2010 din 19 februarie 2010, petiționarul B.N. a formulat

plângere adresată procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și

Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, fiind respinsă ca nefondată prin rezoluția nr. 2363/1217/II-2/2010

din 30 martie 2010.

În

conformitate cu dispozițiile art. 278

1

, nemulțumit de soluția de

neurmărire penală dată de parchet, petiționarul B.N. s-a adresat cu plângere

Înaltei Curți de Casație și Justiție, competentă să judece cauza în primă

instanță, solicitând admiterea plângerii, desființarea rezoluției nr. 139/P/2010

și trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de

intimații magistrați.

Verificând

rezoluția atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din Dosarul nr. 139/P/2010

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, conform art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., se constată că plângerea formulată de petiționarul B.N.

este nefondată.

Din

actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că prin dispoziția șefului

Inspectoratului general al Poliției Române din 17 februarie 2003, subcomisarul B.N.

- Șef Birou I Arme, Substanțe toxice din cadrul Inspectoratului de Poliție al

județului Argeș - a fost sancționat disciplinar cu retrogradarea din funcție

până la nivelul de bază al gradului profesional deținut. S-a reținut că în data

de 5 noiembrie 2002, în timp ce un grup de cinci persoane a fost condus la

sediul Secției nr. 1 Poliție din municipiul Pitești, subcomisarul B.N. a

intervenit telefonic la Șeful acelei secții de poliție pentru ca două dintre

persoane să nu fie reținute.

Împotriva

acestui act administrativ, persoana vătămată B.N. a formulat acțiune în

contencios la Curtea de Apel Pitești iar prin sentința civilă nr. 29/F-C din 30

ianuarie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 1032/46/2008 al Curții de Apel Pitești

- magistratul cauzei fiind judecătorul G.I.E. - s-a dispus respingerea cererii

de suspendarea și anulare a dispoziției din 17 februarie 2003 a Șefului

Inspectoratului general al Poliției Române.

Ulterior,

prin decizia nr. 4632 din 27 octombrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 1032/46/2008

al Înaltei Curți de Casație și Justiție - completul fiind compus din

judecătorii A.M., P.I., B.C. și magistratul asistent B.G. - s-a dispus

respingerea recursului declarat de persoana vătămată B.N.

Susținerile

persoanei vătămate în sensul că magistrații au efectuat o evaluare „subiectivă

și discreționară” a probelor sunt neîntemeiate.

Interpretarea

și evaluarea probelor administrate într-o cauză, fie de organele de poliție,

fie de procuror ori de instanța de judecată este atributul organelor judiciare,

iar împotriva unor soluții și hotărâri considerate nelegale și netemeinice,

atât dispozițiile constituționale cât și procedurale prevăd posibilitatea

exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac.

A

admite altfel ar însemna că s-ar deschide alte căi de atac, în afara căilor

ordinare și extraordinare, prevăzute de legislația în vigoare, fapt ce ar crea un

vădit dezechilibru în întreg sistemul judiciar.

Posibilitatea

formulării unor plângeri împotriva magistraților investiți cu soluționarea unei

cauze reprezintă un drept constituțional al petiționarului însă acesta nu

echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei

soluției pronunțate.

Soluția

pe care o adoptă completul de judecată poate fi atacată și - dacă se impune -

îndreptată doar în căile de atac prevăzute de lege.

Pe

de altă parte, prin recurgerea la calea plângerii penale, după ce au fost

parcurse toate căile de atac, împotriva persoanelor care îndeplinesc o

activitate de jurisdicție, pentru soluțiile pronunțate în cadrul acesteia, se

creează posibilitatea unui comportament abuziv al părților de rea credință dar

și o insecuritate juridică.

Cum

în cauza de față actele premergătoare începerii urmăririi penale au stabilit

fără echivoc, că membrii completelor de judecată au acționat în cadrul și cu

respectarea legii, nesăvârșind vreo faptă cu conotație penală - atunci când au

dispus respingerea cererii de suspendare și anulare a dispoziției din 17

februarie 2003, respectiv respingerea recursului împotriva sentinței pronunțată

de instanța de fond - Înalta Curte constată că soluția de netrimitere în

judecată este corectă, neexistând temei pentru desființarea acesteia.

Pentru

toate aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată

de petiționarul B.N. împotriva rezoluției nr. 139/P/2010 din 19 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică

și va menține rezoluția atacată.

Potrivit

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petiționarul la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H

O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționarul B.N. împotriva rezoluției nr. 139/P/2010

din 19 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține.

Obligă petiționarul

la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 septembrie 2010.