Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.11.2010
inadmisibil

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
19.11.2010
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 29 ianuarie 2010 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, plângerea formulată de petiționarii C.I., C.V., C.C.A., C.M.D., C.A.C., M.G. și M.M., împotriva ordonanței nr. 1219/P/2009 din 23 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, solicitând admiterea plângerii, trimiterea cauzei la parchet și începerea urmăririi penale față de magistrații procurori M.A. și V.E. sub aspectul comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu în formă agravantă, fals în înscrisuri și uz de fals, nerespectarea hotărârilor judecătorești, tăinuire a infracțiunii și favorizarea infractorilor.

Analizând actele și înscrisurile existente la dosar, reține Înalta Curte de Casație și Justiție că petiționarii au formulat plângere împotriva magistraților E.V., procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și M.A., procuror general adjunct în cadrul aceluiași parchet fiind nemulțumiți de modul cum au soluționat rezoluțiile nr. 49/II/2/2009 și nr. 43/2/2/2009 și rezoluțiile nr. 707/P/ 2008 și nr. 37/P/2005. Prin rezoluția nr. 1219/F/2009 din 23 octombrie 2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimați, reținând că faptele reclamate de petiționari respectiv abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen.

și nerespectarea hotărârilor judecătorești prevăzută de art. 271 alin. (1) C. pen. nu există în materialitatea lor. Plângerile petiționarilor formulate în condițiile art. 275-278 C. proc. pen. au fost respinse de procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică. Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale au formulat plângere petenții, ce formează obiectul cauzei deduse judecății. Înalta Curte apreciază că plângerile formulate de petiționari sunt inadmisibile urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează. Înalta Curte reține că petiționarii au mai formulat plângeri împotriva aceleiași rezoluții, iar prin sentința penală nr. 518 din 29 martie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 89/1/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins ca nefondate aceste plângeri împotriva ordonanței nr. 1219/P/2009 din 23 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Ca atare, rezultă din actele dosarului că petiționarii au beneficiat de dreptul lor de petiționare supunând controlului judecătoresc ordonanța de neîncepere a urmăririi penale. Faptul că dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. reglementează posibilitatea de a formula plângerea împotriva soluției de neurmărire penală, nu poate fi asimilată cu dreptul de a ataca în mod repetat o soluție de netrimitere în judecată. Întrucât ordonanța nr. 1219/P/2009 din 23 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a fost supusă controlului judecătorului Înalta Curte urmează ca în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. să respingă ca inadmisibilă plângerea formulată de petiționari.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarii C.I., C.V., C.C.A., C.M.D., C.A.C., M.G. și M.M. împotriva ordonanței nr. 1219/P/2009 din 23 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține. Obligă petiționarii la plata sumelor de câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 19 noiembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-01-22
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 69/2010
Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Rezoluția din data de 4 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, emisă în
ÎCCJ 2010-01-25
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele : Prin plângerea adresată la 31 martie 2009 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, petiționara S.V. a solicitat efectuarea de cercetări penale față de m
ÎCCJ 2010-02-23
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin plângerea formulată în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. la 27 noiembrie 2009, adresată Înalta Curte de Casație și Justiție, petentul A.I. a solicitat efectuarea de cercetăr
ÎCCJ 2009-10-15
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cauzei penale de față ; În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: La data de 11 august 2009 sub nr. 28240 s-a înregistrat la Registratura generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar la 13 august 2009 sub nr. 6630/1/
ÎCCJ 2011-02-11
0,95
ÎCCJ, Secția penală
te de Casație și Justiție. Prin rezoluția nr. 9/P/2008 din 7 august 2008 a Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă