ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8338/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 25 septembrie 2003, la Curtea de Apel Alba Iulia, reclamanta SC A.T. SA a chemat în judecată Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, solicitând anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 1 din 24 septembrie 2003, prin care s-a dispus suspendarea licenței de turism nr. 51 din 10 aprilie 2002, cu obligarea pârâtului să-i remită această licență și să-i plătească cheltuielile de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta arată că măsura suspendării licenței de turism este abuzivă și nelegală, fiind luată de către o persoană care nu avea o astfel de competență, pe o durată nelimitată în timp, cu încălcarea prevederilor art. 8 din H.G.

nr. 238/2001 și fără să se țină cont că nu există o prevedere legală imperativă, privind încheierea unui contract între agenția de turism detailistă și cea turoperatoare, de faptul că turiștii au semnat contractele și că nu a analizat răspunderea administrativă și civilă a agenției de turism organizatoare a pachetului de servicii turistice. Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Alba Iulia, considerând că Judecătoria Alba Iulia este competentă să soluționeze pricina și excepția neîndeplinirii legale a procedurii prealabile, iar pe fondul cauzei, solicită ca acțiunea să fie respinsă și să se mențină procesul-verbal contestat.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 405 din 26 noiembrie 2003, a admis în parte acțiunea, în sensul că a constatat valabilitatea sancțiunii de suspendare a licenței de turism, până la 7 noiembrie 2003 și a luat act de renunțarea la judecata capătului 2 din acțiune. Instanța reține că măsura suspendării licenței, până la rezolvarea divergențelor cu turiștii, contravine dispozițiilor art. 8 din H.G. nr. 238/2001, care prevăd luarea acestei măsuri, pe o durată de maximum un an. Mai reține că măsura suspendării licenței s-a dispus legal, dar perioada pentru care s-a aplicat, sancțiunea este nelegală și că pârâtul a remis între timp, licența, reclamantei.

Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței, susținând că instanța s-a rezumat în a constata valabilitatea pe un anumit termen, a procesului-verbal, fără să analizeze temeinic fiecare aspect pe care l-a invocat prin cererea de chemare în judecată, și anume, neobligativitatea încheierii contractului cu agenția organizatoare, necompetența inspectorului de specialitate care a întocmit procesul-verbal, faptul că în contracte se prevăd numai clauzele cele mai importante, dar că în ultimul aliniat din contracte s-a stipulat completarea lor, cu toate prevederile contractului-cadru, ori răspunderea administrativă și civilă a agenției de turism organizatoare a pachetului de servicii turistice. Recursul va fi admis, în sensul și pentru considerentele menționate în continuare.

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 1 din 24 septembrie 2003, întocmit de inspectori din cadrul Direcției Generale de Autorizare și Control în Turism din Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, s-au constatat nereguli la recurentă, în ce privește documentele referitoare la pachetul de servicii turistice vândute unui grup de turiști, în perioada 2 - 9 august 2003 și s-a dispus suspendarea licenței de turism a acesteia, până la rezolvarea divergențelor cu turiștii. Din întâmpinarea depusă de intimatul-pârât, la prima instanță, rezultă că acesta a invocat excepția de necompetență materială a Curții de Apel Alba Iulia, în soluționarea cauzei și excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative anterior introducerii acțiunii.

Din dosar nu rezultă că instanța s-a pronunțat asupra acestor două excepții, ci a trecut direct la judecata pe fond a pricinii. Conform prevederilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., „Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii”. Cum prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate de pârâtul-intimat, se impune ca hotărârea pronunțată de aceasta, să fie casată, iar cauza trimisă, spre rejudecare, pentru a se pune în discuție, excepțiile și a se pronunța asupra lor.

Din conținutul cererii de chemare în judecată, ar rezulta că reclamanta-recurentă solicită anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 1 din 24 septembrie 2003. Instanța de fond va verifica și eventual, va cere lămuriri, reclamantei, dacă acesta este obiectul pricinii sau înțelege să atace și un alt act administrativ, pentru că în raport cu aceasta trebuie să stabilească dacă este sau nu, competentă să soluționeze cauza. Intimatul a invocat aplicabilitatea dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în temeiul cărora competența de soluționare a pricinii revine judecătoriei, urmând ca instanța, cu prioritate, să-și verifice competența și numai după ce va reține că este competentă să judece cauza de față, va putea trece la analizarea pe fond a acesteia.

Pentru considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 313 și 315 C. proc. civ., se va admite recursul, iar sentința va fi casată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC A.T. SA Alba Iulia, împotriva sentinței civile nr. 405 din 26 noiembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2004.