ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8338/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 25

septembrie 2003, la Curtea de Apel Alba Iulia, reclamanta SC A.T. SA a chemat

în judecată Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului,

solicitând anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a

contravențiilor nr. 1 din 24 septembrie 2003, prin care s-a dispus suspendarea

licenței de turism nr. 51 din 10 aprilie 2002, cu obligarea pârâtului să-i

remită această licență și să-i plătească cheltuielile de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta

arată că măsura suspendării licenței de turism este abuzivă și nelegală, fiind

luată de către o persoană care nu avea o astfel de competență, pe o durată

nelimitată în timp, cu încălcarea prevederilor art. 8 din H.G. nr. 238/2001 și

fără să se țină cont că nu există o prevedere legală imperativă, privind

încheierea unui contract între agenția de turism detailistă și cea

turoperatoare, de faptul că turiștii au semnat contractele și că nu a analizat

răspunderea administrativă și civilă a agenției de turism organizatoare a

pachetului de servicii turistice.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin

care invocă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Alba Iulia,

considerând că Judecătoria Alba Iulia este competentă să soluționeze pricina și

excepția neîndeplinirii legale a procedurii prealabile, iar pe fondul cauzei,

solicită ca acțiunea să fie respinsă și să se mențină procesul-verbal

contestat.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 405 din 26

noiembrie 2003, a admis în parte acțiunea, în sensul că a constatat

valabilitatea sancțiunii de suspendare a licenței de turism, până la 7

noiembrie 2003 și a luat act de renunțarea la judecata capătului 2 din acțiune.

Instanța reține că măsura suspendării

licenței, până la rezolvarea divergențelor cu turiștii, contravine

dispozițiilor art. 8 din H.G. nr. 238/2001, care prevăd luarea acestei măsuri,

pe o durată de maximum un an.

Mai reține că măsura suspendării

licenței s-a dispus legal, dar perioada pentru care s-a aplicat, sancțiunea

este nelegală și că pârâtul a remis între timp, licența, reclamantei.

Reclamanta a declarat recurs

împotriva sentinței, susținând că instanța s-a rezumat în a constata

valabilitatea pe un anumit termen, a procesului-verbal, fără să analizeze

temeinic fiecare aspect pe care l-a invocat prin cererea de chemare în judecată,

și anume, neobligativitatea încheierii contractului cu agenția organizatoare,

necompetența inspectorului de specialitate care a întocmit procesul-verbal,

faptul că în contracte se prevăd numai clauzele cele mai importante, dar că în

ultimul aliniat din contracte s-a stipulat completarea lor, cu toate

prevederile contractului-cadru, ori răspunderea administrativă și civilă a

agenției de turism organizatoare a pachetului de servicii turistice.

Recursul va fi admis, în sensul și

pentru considerentele menționate în continuare.

Prin procesul-verbal de constatare

și sancționare a contravențiilor nr. 1 din 24 septembrie 2003, întocmit de

inspectori din cadrul Direcției Generale de Autorizare și Control în Turism din

Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, s-au constatat

nereguli la recurentă, în ce privește documentele referitoare la pachetul de

servicii turistice vândute unui grup de turiști, în perioada 2 - 9 august 2003

și s-a dispus suspendarea licenței de turism a acesteia, până la rezolvarea

divergențelor cu turiștii.

Din întâmpinarea depusă de

intimatul-pârât, la prima instanță, rezultă că acesta a invocat excepția de

necompetență materială a Curții de Apel Alba Iulia, în soluționarea cauzei și

excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative anterior

introducerii acțiunii.

Din dosar nu rezultă că instanța s-a

pronunțat asupra acestor două excepții, ci a trecut direct la judecata pe fond

a pricinii.

Conform prevederilor art. 137 alin.

(1) C. proc. civ., „Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de

procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte,

cercetarea în fond a pricinii”.

Cum prima instanță nu s-a pronunțat

asupra excepțiilor invocate de pârâtul-intimat, se impune ca hotărârea

pronunțată de aceasta, să fie casată, iar cauza trimisă, spre rejudecare,

pentru a se pune în discuție, excepțiile și a se pronunța asupra lor.

Din conținutul cererii de chemare în

judecată, ar rezulta că reclamanta-recurentă solicită anularea

procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 1 din 24

septembrie 2003.

Instanța de fond va verifica și

eventual, va cere lămuriri, reclamantei, dacă acesta este obiectul pricinii sau

înțelege să atace și un alt act administrativ, pentru că în raport cu aceasta

trebuie să stabilească dacă este sau nu, competentă să soluționeze cauza.

Intimatul a invocat aplicabilitatea

dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în

temeiul cărora competența de soluționare a pricinii revine judecătoriei, urmând

ca instanța, cu prioritate, să-și verifice competența și numai după ce va

reține că este competentă să judece cauza de față, va putea trece la analizarea

pe fond a acesteia.

Pentru considerentele arătate mai

sus, în temeiul art. 313 și 315 C. proc. civ., se va admite recursul, iar

sentința va fi casată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași

instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC A.T.

SA Alba Iulia, împotriva sentinței civile nr. 405 din 26 noiembrie 2003 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 noiembrie 2004.