ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5627/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, reclamantul Municipiul Alba Iulia reprezentat prin M.H. - Primarul municipiului Alba Iulia, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului - Direcția Generală, Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene, a solicitat anularea Deciziei nr. 162 din 1 octombrie 2012 emisă de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului - Comisia de soluționare a contestației, a titlului de creanță CA 58445 din 7 august 2012 privind proiectul cod SMIS 6888 cu titlul "Lucrări de intervenție la obiectivul DN 1, Sebeș - Alba Iulia, km 378 + 0.20, pasaj superior peste calea ferată la Alba Iulia", beneficiar U.A.T.

Municipiul Alba Iulia, emisă de către Direcția Generală Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene, precum și exonerarea Municipiului Alba Iulia de la plata tuturor sumelor stabilite conform Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. CA 58445 din 7 august 2012. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență Prin Sentința nr. 12270 din 12 decembrie 2012, Tribunalul Alba a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Alba a reținut, în esență, că sumele pe care reclamantul a fost obligat să le restituie prin nota de constatare a neregulilor și stabilire a corecțiilor financiare nr. CA 58445 din 7 august 2012 nu reprezintă taxe, impozite, contribuții sau datorii vamale, iar potrivit disp.

art. 21 pct. 19 din O.U.G. nr. 66/2011 "Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare este act administrativ în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Tribunalul a mai reținut că sumele de recuperat ca urmare a constatării unei nereguli în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora sunt creanțe bugetare, însă nu au natura unor contribuții, așa cum sunt acestea reglementate de Codul fiscal. Prin urmare, a apreciat tribunalul, creanțele bugetare stabilite prin titluri de creanță încheiate în baza disp. art. 21 alin. (20) din O.U.G. nr. 66/2011 nu pot fi asimilate contribuțiilor prevăzute de Codul fiscal, în condițiile în care prin O.U.G.

nr. 66/2011 se stipulează în mod clar faptul că aceste titluri de creanță sunt acte administrative în sensul Legii nr. 554/2004, au propriul regim de contestare, iar neachitarea la scadență generează plata unor dobânzi calculate la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României și nu penalități sau majorări conform O.G. nr. 92/2003. În acest context, tribunalul a constatat că deși procedura de executare silită a acestei creanțe este cea stabilită prin disp. C. proc. fisc., totuși acest fapt nu poate imprima creanței natura de contribuție fiscală, prin urmare actul administrativ fiind emis de către o autoritate publică centrală, competența materială de soluționare a litigiului în primă instanță revine curții de apel.

Prin Sentința nr. 92 din 6 martie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Alba. Curtea de Apel a reținut că prin Nota de constatare, ce constituie titlu de creanță, a fost aplicată sancțiunea de către pârât, valoarea creanței ce este fiind stabilită la suma de 2.577,98 RON. Având în vedere că, în cauză, creanța bugetară este asimilată creanțelor fiscale, în sensul Codului de procedură fiscală, Curtea a constatat că în aprecierea competenței materiale de soluționare a cauzei se aplică doua criterii, și anume, poziționarea autorității publice emitente a actului în sistemul administrației publice și criteriul valoric.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, Curtea de Apel Alba Iulia a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență. II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea Deciziei nr. 162 din 1 octombrie 2012 emisă de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului - Comisia de soluționare a contestației prin care a fost respinsă contestația administrativă formulată de către reclamant împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. CA 58445 din 7 august 2012, prin care reclamantul a fost obligat să returneze suma de 2.577,98 RON ca urmare a aplicării unei corecții de 5% la valoarea Contractului de servicii nr. 14817 din 23 februarie 2011. Actul contestat a fost emis în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, O.U.G.

nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii și ale O.G. nr. 92/2003 privind Codul Fiscal. Potrivit dispozițiilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, verificările efectuate în vederea constatării neregulilor se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, ce reprezintă titlu de creanță. De altfel, din întregul corpus al legii, rezultă faptul că sumele astfel imputate reprezintă creanțe bugetare, care pot fi compensate cu sume de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat și sunt supuse executării silite conform procedurii prevăzute de O.G.

nr. 92/2003. Însuși actul de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare, constituie titlu de creanță și înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală. Creanțele bugetare rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor. În perspectiva acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze va fi asimilat, în esență, contestării unui act administrativ de stabilire a unei creanțe fiscale.

În conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale. Înalta Curte reține că Legea contenciosului administrativ a stabilit competența materială de soluționare a cauzelor în concordanță cu dispozițiile C. proc. fisc., în raport de două criterii și anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

Având în vedere obiectul cauzei de față, care privește o creanță bugetară, rezultată din nereguli privind utilizarea fondurilor comunitare și de cofinanțare, competența de soluționare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul cuantumului sumei stabilită de actul administrativ atacat de până la 500.000 de RON, indiferent dacă actul atacat este emis de o autoritate publică centrală sau locală. 2. Temeiul legal al regulatorului de competență Având în vedere considerentele expuse cât și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei deduse judecății și care formează obiectul conflictului de competență, în favoarea Tribunalului Alba, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Municipiul Alba Iulia prin Primar în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (reorganizat ca Minister al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative) - Direcția Generală, Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri în favoarea Tribunalului Alba, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 iunie 2013. Procesat de GGC - LM