ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2745/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată reclamantul Municipiul Alba Iulia prin primar A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, anularea Deciziei nr. 146 din 05 mai 2014 emisă de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Serviciul de soluționare contestații, anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. CA 58445 din 07 august 2012 privind proiectul cod SMIS 6888 cu titlu "Lucrări de intervenție la obiectivul DN1 Sebeș - Alba Iulia, km 378+0,20, pasaj superior peste calea ferată Alba Iulia" beneficiar UAT Municipiul Alba Iulia, emisă de Direcția Generală Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene din cadrul pârâtei, exonerarea Municipiului Alba Iulia de la plata tuturor sumelor stabilite conform Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. CA 58445 din 07 august 2012 și obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate cu derularea acestui proces în temeiul art. 451 C. proc. civ.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 247 din 24 octombrie 2014 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Alba Iulia prin Primar A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, și, în consecință, a anulat decizia 146 din 05 mai 2014 și Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. CA 58445 din 07 august 2012 privind proiectul cod SMIS 6888 cu titlu "Lucrări de intervenție la obiectivul DN 1 Sebeș Alba Iulia km 378-0,20 pasaj superior peste calea ferată Alba Iulia" emise de pârât și de Direcția Generală de Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene din cadrul pârâtului, a exonerat reclamantul de plata sumelor stabilite prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. CA 58445 din 07 august 2012 și a respins ca neîntemeiată cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată.

Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că hotărârea judecătorească contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurentul consideră că hotărârea instanței de fond a fost dată cu nesocotirea dispozițiilor legislației aplicabile în materia achizițiilor publice, a dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011, precum și a prevederilor contractului de finanțare nr. 877 din 15 septembrie 2010, cod SMIS 6888.

În fișa de date a achiziției, la cap. V.1 - Situația personală a ofertantului/candidatului, sunt menționate criteriile minime de calificare pe care acesta trebuie să le îndeplinească, precum și documentele pe care trebuie să le prezinte ofertantul/candidatul în dovedirea îndeplinirii cerințelor de calificare. La finalul capitolului, intimata-reclamantă, în calitate de autoritate contractantă impune următoarea cerință obligatorie:

"Completarea Formular 7 - declarație privind calitatea de participat la procedură, în cazul unei asocieri, fiecare ofertant este obligat să prezinte aceste documente, de asemenea și subcontractanții".

Scopul îndeplinirii de către operatorii economici a unor cerințe de calificare este acela de a demonstra potențialul tehnic, financiar și organizatoric al acestora, potențial care trebuie să reflecte posibilitatea concretă de a realiza un anumit contract de achiziție publică și capacitatea de a rezolva eventualele dificultăți legate de îndeplinirea acestuia. Justificarea unei astfel de solicitări are ca temei faptul că prin impunerea cerințelor respective se urmărește diminuarea apariției oricărui risc de neîndeplinire sau de îndeplinire defectuoasă a contractului de achiziție publică ce urmează a fi atribuit.

Prin impunerea de criterii de calificare subcontractanților, intimata-reclamantă, în calitate de autoritate contractantă, și-a depășit dreptul privind solicitarea de informații pentru subcontractanți.

Astfel, au fost încălcate prevederile art. 11 alin. (7) din H.G. nr. 925/2006 potrivit căruia, autoritatea contractantă nu are dreptul de a impune îndeplinirea unor criterii de calificare pentru eventualii subcontractanți, dar resursele materiale și umane ale subcontractanților declarați se iau în considerare pentru partea lor de implicare în contractul care urmează să fie îndeplinit, dacă sunt prezentate documente relevante în acest sens.

Sunt netemeinice și nelegale aspectele reținute de instanța de fond, în măsura în care obiectul controlului efectuat este reprezentat tocmai de modalitatea în care a fost respectată legislația națională și comunitară aplicabilă în materia achizițiilor publice, în atribuirea contractului de servicii de dirigenție de șantier nr. 14817 din 23 februarie 2011, încheiat de intimata-reclamantă cu Asociația PFA B. și C.

Se mai susține că instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată, cu nesocotirea prevederilor contractului de finanțare din 15 septembrie 2010, cod SMIS 6888, care obligă intimata-reclamantă să respecte prevederile cuprinse în Anexa IV - Cererea de finanțare, referitoare la asigurarea conformității cu politicile Uniunii Europene și naționale, privind achizițiile publice, ajutorul de stat, egalitatea de șanse, dezvoltarea durabilă, informarea și publicitatea. Totodată, conform dispozițiilor acestui contract, UAT Alba Iulia este obligată să respecte prevederile legislației naționale în domeniul achizițiilor publice, atunci când are calitatea de autoritate contractantă pentru atribuirea contractelor de servicii, furnizare, execuție de lucrări necesare pentru implementarea proiectului finanțat din fonduri nerambursabile, sub sancțiunea declarării cheltuielilor astfel efectuate ca fiind neeligibile sau a aplicării de corecții financiare conform legislației în vigoare.

Legiuitorul a instituit excepția de la prevederile legale generale, pentru situațiile în care anumite necesități ale autorității contractante solicită impunerea unor cerințe mai restrânse decât cele general aplicabile. În această situație, autoritatea contractantă are obligația de a motiva, în cuprinsul notei justificative, care este necesitatea sa, precum și legătura de cauzalitate dintre necesitate și restrângerea condițiilor de participare la procedură.

Acest aspect a fost ignorat de instanța de fond care nu a observat faptul că intimata-reclamanta nu a justificat motivele pentru care a înțeles să impună limitări referitoare la cerințele minime de calificare.

Sunt netemeinice și nelegale constatările instanței de fond referitoare la lipsa neregulii și a prejudiciului în speța dedusă judecății.

În speță, neregula constă în acțiunea beneficiarului de a se abate de la dispozițiile legale în materia achizițiilor publice, precum și de la prevederile contractului de finanțare, prin nerespectarea de către acesta, în cadrul procedurii de atribuire a contractelor de achiziție publica, a dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2006, acțiune ce a condus la atribuirea contractului prin impunerea în fișa de date a achiziției a unor cerințe restrictive.

Prin neregula săvârșită s-au adus astfel prejudicii atât bugetului Uniunii Europene cât și bugetului de stat, prin încasarea de către beneficiar a unor sume plătite necuvenit.

Excluderea participării de la procedura de atribuire pentru orice posibil ofertant interesat a generat implicit un posibil prejudiciu, deoarece se prezumă că nu a fost respectat principiul proporționalității la stabilirea nivelului cerințelor minime, cu efecte directe asupra eficientei utilizări a fondurilor publice, atât timp cât participarea mai multor ofertanți s-ar fi putut materializa în oferte mai avantajoase față de cea atribuită.

Față de prevederile contractului de finanțare este evident că nerespectarea legislației naționale în materia achizițiilor publice constituie o neregulă, prejudiciul fiind în acest caz prezumat prin nerespectarea clauzelor contractuale.

Contractul de finanțare reprezintă convenția părților, care a fost stipulată în scris, iar la momentul încheierii acesteia, recurenta-reclamantă avea capacitate procesuală deplină, iar consimțământul său a fost liber și neviciat la încheierea acestei înțelegeri.

Încălcarea obligațiilor contractuale referitoare la asigurarea respectării principiilor reglementate de O.U.G. nr. 34/2006 atrage caracterul neeligibil al sumelor acordate ca finanțare nerambursabilă, indiferent dacă a fost probată sau nu producerea vreunei pagube, obligația de recuperare a fondurilor europene existând în toate cazurile de constatare a unor fraude sau nereguli, fără a fi necesară probarea existenței vreunui prejudiciu.

Apărările formulate în cauză

Intimatul Municipiul Alba Iulia a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 9 martie 2016, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

La termenul din 20.10.2016 având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, s-a considerat, de către toți membrii completului, că se poate face aplicarea prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Soluția instanței de recurs

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a constatat că, în cauză, instanța de fond a făcut, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o greșită interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin acțiunea formulată reclamantul Municipiul Alba Iulia prin primar A. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 146 din 05 mai 2014 emisă de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Serviciul de soluționare contestații, anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. CA 58445 din 07 august 2012 privind proiectul cod SMIS 6888 cu titlu "Lucrări de intervenție la obiectivul DN1 Sebeș - Alba Iulia, km 378+0,20, pasaj superior peste calea ferată Alba Iulia" beneficiar UAT Municipiul Alba Iulia, emisă de Direcția Generală Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene din cadrul pârâtei, exonerarea Municipiului Alba Iulia de la plata tuturor sumelor stabilite conform Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. CA 58445 din 07 august 2012.

Prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. CA 58445 din 07 august 2012 privind contractul de finanțare nr. 877 din 18 septembrie 2010 cod SMIS 6888 "Lucrări de intervenție la obiectivul DN1, Sebeș-Alba Iulia, km 378+0,20, Pasaj superior peste calea ferată Alba Iulia" beneficiar Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Alba Iulia, proiect finanțat prin POR 2007 - 2013, Axa prioritară 1 "Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor - poli urbani de creștere", Domeniul major de intervenție 1.1 "Planuri integrate de dezvoltare urbană", s-a reținut că în documentația de atribuire - Fișa de date a achiziției, la secțiunea V.1 - situația personală a candidatului/ofertantului, s-au solicitat documente de calificare subcontractanților cum ar fi "Declarația de eligibilitate, astfel:

"În cazul unei asocieri, fiecare ofertant este obligat să prezinte aceste documente, de asemenea și subcontractanții".

Echipa de control a constatat faptul că beneficiarul, în calitate de autoritate contractantă a impus completarea unor documente de calificare de către subcontractanți, care erau specifice doar ofertanților, neținând cont de prevederile art. 11 alin. (7) H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din O.U.G. nr. 34/2006, potrivit cărora autoritatea contractantă nu are dreptul de a impune îndeplinirea unor criterii de calificare pentru eventualii subcontractanți, doar resursele materiale și umane ale subcontractanților fiind luate în considerare pentru partea lor de implicare în contractul care ar urma să fie îndeplinit, cu prezentarea de documente relevante în acest sens.

Astfel, s-a reținut că în nota justificativă privind stabilirea cerințelor minime de calificare pentru atribuirea contractului de servicii de dirigenție cu nr. 5327 din 20 ianuarie 2011, nu se detaliază condițiile impuse, fiind pur și simplu enumerate și că beneficiarul nu ține cont de faptul că eventualii subcontractanți, nu sunt parte din contract, deci nu aveau obligația de a prezenta aceste documente, care prezintă cerințe de calificare cadrul documentației de atribuire.

În cadrul procedurii au fost depuse două oferte din partea: Asociația PFA B. și D., fiind declarată câștigătoare Asociația PFA cu oferta cea mai mică de 85.000 RON.

În conformitate cu O.U.G. nr. 66/2011, Anexa 1 pct. 2.3 s-a aplicat o corecție financiară de 5% din valoarea contractului, fiind determinată valoarea creanței bugetare în sumă de 4250 RON.

Contestația reclamantei în procedura prealabilă a fost respinsă prin decizia nr. 146 din 05 mai 2014 ca neîntemeiată.

Instanța de fond a admis acțiunea reclamantei arătând că, într-adevăr, autoritatea contractantă a prevăzut obligativitatea completării formularului 5, în cazul unei asocieri, pentru fiecare ofertant, precum și subcontractanți, însă, numai pentru aceste împrejurări, în condițiile în care autoritatea contractantă a declarat admisibile toate ofertele, nu pot conduce la concluzia reținută de organul de control, iar, pe de altă parte chiar dacă s-ar reține încălcarea art. 11 alin. (7) din H.G. nr. 925/2006, nu se poate vorbi de un prejudiciu efectiv suferit de bugetul finanțatorului.

Soluția instanței de fond este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor legale.

Înalta Curte constată că reclamantei i s-a imputat faptul că a solicitat completarea formularului 5 - declarație privind eligibilitatea și subcontractanților, contrar prevederilor art. 11 alin. (7) din H.G. nr. 925/2006, aspect recunoscut, de altfel și de instanța de fond.

Potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006:

"fără a i se diminua răspunderea în ceea ce privește modul de îndeplinire a viitorului contract de achiziție publică, ofertantul are dreptul de a include în propunerea tehnică posibilitatea de a subcontracta o parte din contractul respectiv."

Conform dispozițiilor art. 188 alin. (2) din același act normativ: "în cazul aplicării unei proceduri pentru atribuirea unui contract de servicii, în scopul verificării capacității tehnice și/sau profesionale a ofertanților/candidaților, autoritatea contractantă are dreptul de a le solicita acestora, în funcție de specificul, de volumul și de complexitatea serviciilor ce urmează să fie prestate și numai în măsura în care aceste informații sunt relevante pentru îndeplinirea contractului, următoarele: (...) h) informații privind partea din contract pe care operatorul economic are, eventual, intenția să o subcontracteze."

De asemenea, potrivit art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006: "autoritatea contractantă nu are dreptul de a solicita îndeplinirea unor cerințe minime referitoare la situația economică și financiară și/sau la capacitatea tehnică și profesională, care ar conduce la restricționarea participării la procedura de atribuire".

În acest sens dispun și prevederile art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, care interzic autorității contractante să restricționeze participarea la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică prin introducerea unor cerințe minime de calificare, care nu prezintă relevanță în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică ce urmează să fie atribuit.

Legiuitorul a instituit excepția de la prevederile legale generale, pentru situațiile în care anumite necesități ale autorității contractante solicită impunerea unor cerințe mai restrânse decât cele general aplicabile.

Potrivit art. 11 alin. (7) din H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, în forma în vigoare la data controlului " Autoritatea contractantă nu are dreptul de a impune îndeplinirea unor criterii de calificare pentru eventualii subcontractanți, dar resursele materiale și umane ale subcontractanților declarați se iau în considerare pentru partea lor de implicare în contractul care urmează să fie îndeplinit, dacă sunt prezentate documente relevante în acest sens."

În raport de aceste prevederi, Înalta Curte constată că, orice altă cerință minimă de calificare impusă ofertanților, contrară dispozițiilor legale imperativ aplicabile la momentul derulării procedurii, reprezintă încălcări ale cadrului legal în materia achizițiilor publice, sens în care, echipa de control a dispus, în mod temeinic și legal, aplicarea unei corecții financiare intimatei-reclamante pentru că aceasta a săvârșit o

Conform art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 2988/1995 privind protecția intereselor financiare ale UE:

"Constituie abatere orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al comunităților sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate".

Art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999, definește "neregularitatea" ca " orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care avea sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al UE prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general".

În dreptul național au fost preluate aceste prevederi în art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, "neregula" fiind definită ca "orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul UE/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit".

Pentru toate aceste considerente se impune constatarea faptului că intimata - reclamantă a săvârșit o neregulă și, de aceea, în mod legal a fost aplicată corecția financiară, sancțiunea pentru o asemenea abatere fiind aplicarea acesteia.

Cât privește natura juridică a corecției aplicate, în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 2988/95 și jurisprudența CJUE în cauzele conexate C-260/14 și C-261/14, Înalta Curte reține că aplicarea acestei corecții nu constituie o sancțiune, ci o măsură administrativă dispusă ca o consecință a constatării că nu au fost respectate condițiile necesare pentru obținerea avantajului care rezultă din reglementarea Uniunii, ceea ce face ca avantajul primit să fie nedatorat.

Referitor la susținerea instanței de fond, potrivit căreia a anulat actele contestate pentru că nu se poate vorbi de un prejudiciu efectiv suferit de bugetul finanțatorului, se constată că aceasta este nefondată.

Așa cum s-a arătat anterior, atât legislația comunitară (art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999cât, art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 2988/1995 privind protecția intereselor financiare ale UE) și cea națională (art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011) precizează că neregula există ori de câte ori s-a creat sau s-ar putea crea un prejudiciu bugetului U.E.

Toate acestea dovedesc faptul că, în cazul săvârșirii unei abateri, se impune aplicarea unei sancțiuni nu numai în cazul în care s-a creat un prejudiciu ci și în cazul în care un prejudiciu s-ar putea produce, adică obligația de recuperare a fondurilor europene există în toate cazurile de constatare a unor fraude sau nereguli, fără a fi necesară probarea existenței vreunui prejudiciu.

Chiar instanța comunitară CJUE a statuat în jurisprudența sa că "inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii (C-465/10, pct. 47; C-199/03 pct. 31), "regula generală fiind că orice abatere trebuie să ducă la retragerea avantajului obținut în mod fraudulos" (C-199/03, pct. 15).

În același sens s-a pronunțat și Plenul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiției în ședința din 24 noiembrie 2014 când s-a stabilit că "În reglementarea O.U.G. nr. 66/2011, aplicarea corecției financiare pentru recuperarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora nu este condiționată de existența unui prejudiciu asupra bugetului Uniunii Europene/fondurilor publice naționale, cu excepția situațiilor expres și limitativ prevăzute în anexa la ordonanța de urgență în care aplicarea corecției financiare este condiționată de existența prejudiciului."

Cum în speță nu s-a făcut dovada că abaterea săvârșită s-ar încadra în una din situațiile expres și limitativ prevăzute în anexa la ordonanța de urgență în care aplicarea corecției financiare este condiționată de existența prejudiciului, atunci nu se poate dispune anularea actelor emise de autoritatea recurentă pentru motivul inexistenței prejudiciului.

În raport de toate acestea, se poate considera că ar fi lipsită de esență obligația statului de a recupera fondurile acordate care nu sunt eligibile în cadrul unor proceduri de atribuire desfășurate cu nerespectarea dispozițiilor în materia achizițiilor publice, fiind încălcate principiile liberei concurenței și al egalității de tratament între posibilii ofertanți la aceste proceduri dar și impunerea autorităților de management a unor sarcini imposibile în aceste cazuri, respectiv de a proba ipotetic certitudinea unui astfel de prejudiciu, deși voința părților contractante și dispozițiile legale și comunitare/europene nu impun asemenea cerință suplimentară.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind fondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Alba Iulia, prin Primar ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împotriva sentinței civile nr. 247 din 24 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând, respinge acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Alba Iulia, prin Primar ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 octombrie 2016.