ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2541/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2541/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 23 iunie 2003, reclamanta C. Strehaia a chemat în judecată pârâții Guvernul României, Consiliul Local al comunei Breznița de Motru și Consiliul Județean Mehedinți, solicitând să se dispună anularea H.G. nr. 963/2002 poziția 5 - 1.5.2 construcții și 8 cod 2.14.8 construcții. Ministerul Administrației și Internelor a formulat cerere de intervenție în cauză, la 24 iunie 2004. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 429 din 24 iunie 2004, a admis acțiunea, a anulat H.G. nr. 963/2002 poziția 5 -1.5.2. construcții și 8 cod 2.14.8 construcții și a respins cererea de intervenție.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut nelegalitatea H.G. nr. 963/2002, prin care au fost incluse în domeniu public al comunei Breznița de Motru, magazinul universal cu bufet și brutăria din comuna Breznița de Motru, deși construcțiile sunt proprietatea reclamantei, potrivit Legii nr. 109/1996 care reglementează organizarea și funcționarea cooperației de consum și cooperației de credit. Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs, pârâtul Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.
civ., susținând în esență: 1) că instanța nu a analizat toate aspectele care au condus la emiterea actului atacat, respectiv anexa din care fac parte cele două imobile în discuție; 2) că procedura administrativă prealabilă nu a fost îndeplinită cu autoritatea emitentă a hotărârii, respectiv Secretariatul General al Guvernului; 3) că, greșit, instanța nu a reținut că reclamanta nu a contestat hotărârea consiliului local, prin care a fost aprobat și însușit inventarul bunurilor întocmit de Comisia special constituită conform art. 21 din Legea nr. 213/1998, respectiv că reclamanta nu a invocat excepția ilegalității actului atacat; 4) că, eronat, instanța a reținut că hotărârea de guvern este act administrativ care are efect constitutiv de drept de proprietate în favoarea unităților administrativ-teritoriale, și nu doar de atestare a regimului juridic al proprietății publice, diferențiat de regimul juridic al proprietății private ce aparține aceleiași unități administrativ-teritoriale.
Recursul este nefondat. Imobilele indicate la poziția 5 - 1.5.2 construcții și 8 cod 2.14.8 construcții în H.G. nr. 963/2002, respectiv magazinul universal cu bufet și brutăria comunei Breznița de Motru, au fost construite pe terenul proprietate publică atribuit C.C. Strehaia, fiind proprietatea acesteia, conform evidenței contabile fiind înregistrate, ca făcând parte din patrimoniul acesteia, achitându-se impozitele în baza declarației de impunere, reclamanta având posesia și folosința netulburată și continuă de la realizarea lor. Actele depuse la dosar pe baza cărora a fost întocmit și raportul de expertiză, confirmă aspectele sus-menționate și legalitatea sentinței instanței de fond.
Intimata-reclamantă a îndeplinit procedura administrativ prealabilă potrivit art. 5 din Legea nr. 29/1990, atât față de recurent care nu i-a dat răspuns, cât și față de intervenientul Ministerul Administrației și Internelor, semnatar al hotărârii atacate, conform adresei nr. 1320 din 18 decembrie 2002, solicitând retractarea H.G. nr. 963/2002. Faptul că reclamanta nu a contestat hotărârile consiliilor locale, respectiv județean, privind declararea la domeniul public al comunei, a construcțiilor în litigiu, nu este de natură a reține legalitatea H.G. nr. 963/2002 care are la bază o hotărâre nelegală emisă de consiliul local care a inclus în domeniul public al comunei, bunuri proprietatea reclamantei, pentru care nu operase nici unul din modurile de dobândire a proprietății publice prevăzută în art. 7 din Legea nr. 213/1998, modificată.
Ilegalitatea hotărârii consiliului local se poate constata pe calea excepției, ca modalitate de apărare, nefiind necesară invocarea ei, iar consecința constatării ilegalității actului administrativ de autoritate este aceea că el nu mai produce efecte juridice. Dreptul de proprietate ca drept real este absolut și imprescriptibil, încât eroarea includerii în domeniul public al comunei, a construcțiilor proprietatea reclamantei ar avea ca efect exproprierea fără just titlu, respectiv pierderea dreptului de proprietate de către reclamantă, asupra construcțiilor, contrar Constituției, Legii nr. 213/1998 și Legii nr. 109/1996.
Intimata-reclamantă este proprietara construcțiilor - magazin universal cu bufet și brutărie din localitatea Breznița de Motru, terenul aferent construcțiilor fiindu-i transmis în folosință pe durată nedeterminată și fără plată, în vederea realizării de construcții, menținându-se acest regim juridic pe toată durata existenței construcțiilor respective în proprietatea organizațiilor cooperatiste, potrivit art. 187 din Legea nr. 109/1996. Instanța de fond a reținut că prin H.G. nr. 963/2002 s-a atestat greșit apartenența la domeniul public al comunei Breznița de Motru, a construcțiilor proprietatea reclamantei, față de prevederile art. 7 din Legea nr. 213/1998, fără să se menționeze în considerentele sentinței, că hotărârea de guvern atacată are efect constitutiv de drept de proprietate, cum greșit se susține de recurentul-pârât.
Așa fiind, recursul pârâtului este nefondat și urmează să fie respins potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 429 din 24 iunie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.