ÎCCJ, Decizia nr. 343/2004

ÎCCJ, Decizia nr. 343/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 118 din 26

iunie 2003, Tribunalul Buzău, secția penală, a condamnat, între alții, pe

inculpata

N.A., la un

an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 3 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 și art.

74 - 76 C. pen. și la 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000,

art. 41 alin. (2) și art. 74 - 76 C. pen.

În baza art. 33 - 34 C. pen., a

aplicat inculpatei, pedeapsa cea mai grea, de un an și 10 luni închisoare.

În baza art. 86

1

C. pen.,

a dispus suspendarea, sub supraveghere, a executării pedepsei, a stabilit termenul

de încercare și măsurile cărora trebuie să se supună pe durata acestuia.

S-a reținut că în luna decembrie 2002,

inculpata a introdus în țară, pentru consum propriu, 30 grame canabis. Ulterior,

tot în vederea consumului propriu, aceasta a mai cumpărat 10 pastile ecstasy.

Curtea de Apel Ploiești, secția

penală, prin decizia penală nr. 393 din 12 septembrie 2003, a respins ca nefondat,

apelul declarat, între alții, de inculpata N.A., împotriva hotărârii primei

instanțe.

Prin decizia nr. 506 din 28 ianuarie

2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, printre altele, cu

majoritate de voturi, a admis recursul declarat de inculpată și a casat

hotărârile pronunțate în cauză, numai cu privire la încadrarea juridică a

faptei.

În baza art. 334 C. proc. pen., a

schimbat încadrarea juridică din infracțiunile prevăzute de art. 3 alin. (1)

din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 și art. 74 -

76 C. pen. și de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr.

143/2000, art. 41 alin. (2) și art. 74 - 76 C. pen., în infracțiunea prevăzută

de art. 4 și 16 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74

- 76 C. pen., text de lege în baza căruia a condamnat inculpata N.A., la 9 luni

închisoare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

recurs a reținut că infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000,

absoarbe în conținutul său constitutiv, atât infracțiunea prevăzută de art. 2,

cât și pe cea incriminată la art. 3 din aceeași lege, întrucât ultimele două

infracțiuni sunt definite de acțiuni ce preced, obligatoriu, acțiunea de consum

de droguri.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 410 alin. (1) partea I

pct. 7 C. proc. pen.

S-a susținut că hotărârea instanței

de recurs a fost pronunțată cu încălcarea legii, în sensul că faptelor săvârșite

de inculpata N.A. li s-a dat o greșită încadrare juridică în infracțiunea

prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., în loc de infracțiunile prevăzute de art. 3 alin. (1) și art. 4 din Legea

nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. a) C. pen.

Astfel, din examinarea dispozițiilor

Legii nr. 143/2000, rezultă că infracțiunile prevăzute de art. 2, 3 și 4 din

lege, sunt infracțiuni simple, iar nu complexe, care se pot săvârși sau nu în

concurs, în funcție de condițiile concrete în care faptele sunt comise.

Ca atare, instanța de recurs a

procedat greșit la atribuirea de caracter complex, infracțiunii prevăzute de art.

4 din Legea nr. 143/2000, când, în realitate, aceasta reprezintă o formă

specială de realizare a infracțiunii prevăzute de art. 2 din legea menționată.

În concluzie, Procurorul general a

solicitat admiterea recursului în anulare, casarea deciziei atacate,

respingerea recursului declarat de inculpata N.A. și menținerea hotărârilor

instanțelor de fond și de apel.

Recursul în anulare este fondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin rechizitoriul nr. 996/P/2002

din 23 mai 2003, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a trimis în judecată,

între alții, pe inculpata N.A., pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor

prevăzute de art. 3 alin. (1) și art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. și art. 16 din Legea nr. 143/2999.

S-a reținut următoarea stare de

fapt:

În perioada august - decembrie 2002,

inculpata N.A. a fost plecată în Italia, unde a lucrat într-un bar din orașul

Arezzo.

În perioada menționată, aceasta a

cumpărat canabis, în mai multe rânduri, pe care l-a consumat sub formă de

țigări.

La data de 1 decembrie 2002,

inculpata N.A. a venit în țară.

Înainte de a pleca din Italia,

aceasta a cumpărat aproximativ 30 g canabis, cu scopul de a-l consuma în

România, cantitate pe care a ascuns-o într-un pachet de M.

La data menționată, inculpata a

intrat în țară, prilej cu care a introdus în România, și cantitatea de canabis

achiziționată și ascunsă în modul arătat.

În fine, la jumătatea lunii

decembrie 2002, inculpata N.A. a luat legătura cu inculpatul P.B., pe care l-a

rugat să-i procure pastile ecstasy.

Inculpatul menționat a făcut

cunoscut inculpatei N.A., că poate să îi procure pastile ecstasy de la București, cu 300.000 lei bucata.

Drept urmare, aceștia au mers la București, la domiciliul inculpatei C.A., de unde au cumpărat 10 pastile ecstasy.

După cumpărarea drogurilor,

inculpații au revenit la Buzău, în aceeași seară.

În drept, s-a reținut că fapta

inculpatei N.A., de a introduce în țară, la data de 1 decembrie 2002, canabis

pentru consum propriu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, iar fapta de a cumpăra și

deține droguri pentru consum propriu, în perioada decembrie 2002 - februarie

2003, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 4

din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. a) C.

pen.

Starea de fapt reținută de organul

de urmărire penală a fost confirmată de probatoriul administrat în instanță, în

condițiile art. 289 C. proc. pen.

Instanța de control judiciar, între

altele, cu majoritate de voturi, a admis recursul declarat de inculpata N.A. și

a dispus schimbarea încadrării juridice, din infracțiunile prevăzute de art. 3 alin.

(1) și de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

ambele cu aplicarea art. 74 - 76 C. pen. și de art. 16 din Legea nr. 143/2000,

în infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41

alin. (2) și art. 74 - 76 C. pen.

Examinând hotărârea atacată, prin

prisma criticilor formulate, se constată următoarele:

Prin art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000,

a fost incriminată cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, prepararea,

transformarea, oferirea, punerea în vânzare, distribuirea, livrarea cu orice

titlu, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni

privind circulația, fără drept, a drogurilor de mare risc.

Prin art. 3 alin. (1) din același

act normativ, a fost incriminată fapta, constând în introducerea sau scoaterea

din țară, precum și importul de droguri de risc, fără drept, iar prin art. 4

din Legea nr. 143/2000, a fost incriminată fapta constând în cultivarea,

producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea,

cumpărarea sau deținerea de droguri, fără drept, pentru consum propriu.

Din examinarea dispozițiilor legale

menționate, rezultă că infracțiunile prevăzute de art. 2, 3 și 4 din Legea nr. 143/2000,

sunt infracțiune simple, diferite, iar nu complexe.

Este de reținut în acest sens că

infracțiunea simplă constă într-o faptă incriminată în forma ei tipică sau

obișnuită, pe când infracțiunea complexă, definită în art. 41 alin. (3) C. pen.,

reprezintă o infracțiune în al cărei conținut intră, ca element sau

circumstanță agravantă, o acțiune sau inacțiune care constituie prin ea însăși,

o faptă prevăzută de legea penală.

Așadar, în raport cu dispozițiile art.

41 alin. (3) C. pen., infracțiunea complexă este o unitate infracțională,

caracterizată prin aceea că, în conținutul său, prin voința legiuitorului, una

sau mai multe fapte distincte, care prezintă fiecare în parte elementele unei

infracțiuni, dar care, ca efect al absorbției, își pierd caracterul de fapte

penale autonome și devin fie un element constitutiv al infracțiunii complexe,

fie un element circumstanțial al conținutului agravant al acesteia.

Or, analiza dispozițiilor legale

menționate nu relevă pierderea autonomiei funcționale a infracțiunii prevăzute

de art. 3 din Legea nr. 143/2000 și absorbirea acesteia, în infracțiunea

prevăzută de art. 4 din același act normativ.

Astfel, deși infracțiunile prevăzute

distinct în art. 2, 3 și 4 din Legea nr. 143/2000, au același obiect juridic

special, cu referire la relațiile sociale privind sănătatea publică, între

acestea nu există legătura obiectivă și subiectivă între faptele incriminate

distinct în textele menționate și care trebuie constată întotdeauna, constând

fie într-o relație de la mijloc, la scop, fie în condițiile de comitere.

Or, în lipsa constatării acestei

legături, acțiunile sau inacțiunile cu semnificație juridică, rămân de sine

stătătoare și constituie elementul material al unor infracțiuni autonome.

În fine, examinarea dispozițiilor art.

4 din Legea nr. 143/2000, nu relevă producerea a două urmări specifice valorilor

sociale ocrotite prin incriminarea faptei respective, ca rezultat al săvârșirii

infracțiunii reglementate în textul de lege menționat.

Așadar, dispozițiile menționate

incriminează infracțiuni simple, autonome, o altă interpretare fiind exclusă

din considerentele expuse.

În același sens, urmează a se

observa că acțiunile care definesc, alternativ, conținutul normativ al

infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, sunt identice cu o

parte din cele prevăzute de art. 2 din aceeași lege, cu referire la cultivarea,

producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea,

cumpărarea sau deținerea de droguri.

Verbum regens

este, așadar, exprimat printr-o

singură acțiune, ce caracterizează infracțiunea simplă, spre deosebire de

infracțiunea complexă, în care elementul material este definit prin cel puțin

două acțiuni.

Distincția dintre cele două

infracțiuni este dată de scopul special prevăzut de cea reglementată în art. 4,

în acest caz acțiunea incriminată fiind realizată în vederea consumului propriu,

ceea ce face ca subiectul activ să fie circumstanțiat la consumatorul de

droguri și care face, totodată, ca norma reglementată de textul menționat, să

fie derogatorie de la infracțiunea prevăzută de art. 2.

În considerarea subiectului activ,

legiuitorul a apreciat asupra unui pericol social abstract mai redus, relevat

de limitele de pedeapsă prevăzute în norma incriminatoare.

De îndată ce o asemenea persoană realizează

și o acțiune care intră în conținutul celei prevăzute la art. 2, fără să fie

însă enumerată la art. 4, se aplică regulile concursului de infracțiuni.

În această ordine de idei,

infracțiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000, constituie una dintre

cele mai grave infracțiuni reglementate de această lege, acest caracter

regăsindu-se în limitele de pedeapsă din norma încriminatoare.

Aceasta nu poate fi absorbită nici

în conținutul infracțiunii prevăzute la art. 2 din Legea nr. 143/2000 și nici

în cea privind consumul de droguri, prevăzută în art. 4 din același act

normativ, atâta timp, cât legea nu face referire la mijloacele prin care se

poate realiza elementul material al infracțiunii și nu se regăsește în vreuna

din modalitățile alternative în care poate fi săvârșită cea din urmă.

Așadar, în cazul introducerii

drogurilor în țară, fără drept, fie în scopul prevăzut de art. 2, fie de art. 4

din Legea nr. 143/2000, fie de ambele, respectiv traficarea și/sau consumul

propriu, făptuitorul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

3 din Legea nr. 143/2000, în concurs cu infracțiunea prevăzută de art. 2 și/sau

art. 4 din Legea nr. 143/2000.

În consecință, fapta inculpatei N.A.,

de a introduce în țară, la 1 decembrie 2002, 30 g canabis, drog de risc,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 3 din

Legea nr. 143/2000.

Totodată, faptele aceleași inculpate,

de a deține, în perioada decembrie 2002 - februarie 2003, canabis și de a

cumpăra pastile ecstasy, în vederea consumului propriu, întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii de consum de droguri, prevăzută de art. 4 din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cele două infracțiuni

fiind săvârșite în concurs real.

Așadar, instanța de recurs a

procedat greșit la atribuirea de caracter complex, infracțiunii prevăzute de art.

4 din Legea nr. 143/2000 și, drept urmare, la schimbarea încadrării juridice a

faptelor.

Ca atare, din motivele expuse,

instanța de control judiciar a pronunțat o hotărâre contrară legii, supusă

cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc.

pen., corespunzător temeiului înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 din

același cod, invocat de Procurorul general.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, conform art. 414

1

, raportat la art. 385

15

pct.

2 lit. d) C. proc. pen., Curtea va admite recursul în anulare, va casa decizia

atacată, numai cu privire la inculpata N.A. D, va respinge recursul declarat de

către această inculpată, împotriva deciziei pronunțate în apel, pe care o va

menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva deciziei nr. 506 din 28 ianuarie 2004, a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, privind pe inculpata N.A.

Casează decizia atacată.

Respinge recursul declarat de

inculpata N.A. împotriva deciziei penale nr. 393 din 12 septembrie 2003, a

Curții de Apel Ploiești, secția penală, pe care o menține.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 decembrie 2004.