ÎCCJ, Decizia nr. 343/2004

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 118 din 26 iunie 2003, Tribunalul Buzău, secția penală, a condamnat, între alții, pe inculpata N.A., la un an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 și art. 74 - 76 C. pen. și la 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 41 alin. (2) și art. 74 - 76 C. pen. În baza art. 33 - 34 C. pen., a aplicat inculpatei, pedeapsa cea mai grea, de un an și 10 luni închisoare. În baza art. 86 1 C. pen., a dispus suspendarea, sub supraveghere, a executării pedepsei, a stabilit termenul de încercare și măsurile cărora trebuie să se supună pe durata acestuia.

S-a reținut că în luna decembrie 2002, inculpata a introdus în țară, pentru consum propriu, 30 grame canabis. Ulterior, tot în vederea consumului propriu, aceasta a mai cumpărat 10 pastile ecstasy. Curtea de Apel Ploiești, secția penală, prin decizia penală nr. 393 din 12 septembrie 2003, a respins ca nefondat, apelul declarat, între alții, de inculpata N.A., împotriva hotărârii primei instanțe. Prin decizia nr. 506 din 28 ianuarie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, printre altele, cu majoritate de voturi, a admis recursul declarat de inculpată și a casat hotărârile pronunțate în cauză, numai cu privire la încadrarea juridică a faptei. În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracțiunile prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 și art. 74 - 76 C. pen.

și de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 41 alin. (2) și art. 74 - 76 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 4 și 16 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 - 76 C. pen., text de lege în baza căruia a condamnat inculpata N.A., la 9 luni închisoare. Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, absoarbe în conținutul său constitutiv, atât infracțiunea prevăzută de art. 2, cât și pe cea incriminată la art. 3 din aceeași lege, întrucât ultimele două infracțiuni sunt definite de acțiuni ce preced, obligatoriu, acțiunea de consum de droguri. Împotriva acestei din urmă hotărâri, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 C. proc.

pen. S-a susținut că hotărârea instanței de recurs a fost pronunțată cu încălcarea legii, în sensul că faptelor săvârșite de inculpata N.A. li s-a dat o greșită încadrare juridică în infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în loc de infracțiunile prevăzute de art. 3 alin. (1) și art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. a) C. pen. Astfel, din examinarea dispozițiilor Legii nr. 143/2000, rezultă că infracțiunile prevăzute de art. 2, 3 și 4 din lege, sunt infracțiuni simple, iar nu complexe, care se pot săvârși sau nu în concurs, în funcție de condițiile concrete în care faptele sunt comise. Ca atare, instanța de recurs a procedat greșit la atribuirea de caracter complex, infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, când, în realitate, aceasta reprezintă o formă specială de realizare a infracțiunii prevăzute de art. 2 din legea menționată.

În concluzie, Procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea deciziei atacate, respingerea recursului declarat de inculpata N.A. și menținerea hotărârilor instanțelor de fond și de apel. Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin rechizitoriul nr. 996/P/2002 din 23 mai 2003, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a trimis în judecată, între alții, pe inculpata N.A., pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor prevăzute de art. 3 alin. (1) și art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 16 din Legea nr. 143/2999. S-a reținut următoarea stare de fapt: În perioada august - decembrie 2002, inculpata N.A.

a fost plecată în Italia, unde a lucrat într-un bar din orașul Arezzo. În perioada menționată, aceasta a cumpărat canabis, în mai multe rânduri, pe care l-a consumat sub formă de țigări. La data de 1 decembrie 2002, inculpata N.A. a venit în țară. Înainte de a pleca din Italia, aceasta a cumpărat aproximativ 30 g canabis, cu scopul de a-l consuma în România, cantitate pe care a ascuns-o într-un pachet de M. La data menționată, inculpata a intrat în țară, prilej cu care a introdus în România, și cantitatea de canabis achiziționată și ascunsă în modul arătat. În fine, la jumătatea lunii decembrie 2002, inculpata N.A. a luat legătura cu inculpatul P.B., pe care l-a rugat să-i procure pastile ecstasy.

Inculpatul menționat a făcut cunoscut inculpatei N.A., că poate să îi procure pastile ecstasy de la București, cu 300.000 lei bucata. Drept urmare, aceștia au mers la București, la domiciliul inculpatei C.A., de unde au cumpărat 10 pastile ecstasy. După cumpărarea drogurilor, inculpații au revenit la Buzău, în aceeași seară. În drept, s-a reținut că fapta inculpatei N.A., de a introduce în țară, la data de 1 decembrie 2002, canabis pentru consum propriu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, iar fapta de a cumpăra și deține droguri pentru consum propriu, în perioada decembrie 2002 - februarie 2003, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. a) C. pen.

Starea de fapt reținută de organul de urmărire penală a fost confirmată de probatoriul administrat în instanță, în condițiile art. 289 C. proc. pen. Instanța de control judiciar, între altele, cu majoritate de voturi, a admis recursul declarat de inculpata N.A. și a dispus schimbarea încadrării juridice, din infracțiunile prevăzute de art. 3 alin. (1) și de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 74 - 76 C. pen. și de art. 16 din Legea nr. 143/2000, în infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 - 76 C. pen.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, se constată următoarele: Prin art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a fost incriminată cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, distribuirea, livrarea cu orice titlu, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația, fără drept, a drogurilor de mare risc. Prin art. 3 alin. (1) din același act normativ, a fost incriminată fapta, constând în introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul de droguri de risc, fără drept, iar prin art. 4 din Legea nr. 143/2000, a fost incriminată fapta constând în cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri, fără drept, pentru consum propriu.

Din examinarea dispozițiilor legale menționate, rezultă că infracțiunile prevăzute de art. 2, 3 și 4 din Legea nr. 143/2000, sunt infracțiune simple, diferite, iar nu complexe. Este de reținut în acest sens că infracțiunea simplă constă într-o faptă incriminată în forma ei tipică sau obișnuită, pe când infracțiunea complexă, definită în art. 41 alin. (3) C. pen., reprezintă o infracțiune în al cărei conținut intră, ca element sau circumstanță agravantă, o acțiune sau inacțiune care constituie prin ea însăși, o faptă prevăzută de legea penală.

Așadar, în raport cu dispozițiile art. 41 alin. (3) C. pen., infracțiunea complexă este o unitate infracțională, caracterizată prin aceea că, în conținutul său, prin voința legiuitorului, una sau mai multe fapte distincte, care prezintă fiecare în parte elementele unei infracțiuni, dar care, ca efect al absorbției, își pierd caracterul de fapte penale autonome și devin fie un element constitutiv al infracțiunii complexe, fie un element circumstanțial al conținutului agravant al acesteia. Or, analiza dispozițiilor legale menționate nu relevă pierderea autonomiei funcționale a infracțiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000 și absorbirea acesteia, în infracțiunea prevăzută de art. 4 din același act normativ.

Astfel, deși infracțiunile prevăzute distinct în art. 2, 3 și 4 din Legea nr. 143/2000, au același obiect juridic special, cu referire la relațiile sociale privind sănătatea publică, între acestea nu există legătura obiectivă și subiectivă între faptele incriminate distinct în textele menționate și care trebuie constată întotdeauna, constând fie într-o relație de la mijloc, la scop, fie în condițiile de comitere. Or, în lipsa constatării acestei legături, acțiunile sau inacțiunile cu semnificație juridică, rămân de sine stătătoare și constituie elementul material al unor infracțiuni autonome. În fine, examinarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 143/2000, nu relevă producerea a două urmări specifice valorilor sociale ocrotite prin incriminarea faptei respective, ca rezultat al săvârșirii infracțiunii reglementate în textul de lege menționat.

Așadar, dispozițiile menționate incriminează infracțiuni simple, autonome, o altă interpretare fiind exclusă din considerentele expuse. În același sens, urmează a se observa că acțiunile care definesc, alternativ, conținutul normativ al infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, sunt identice cu o parte din cele prevăzute de art. 2 din aceeași lege, cu referire la cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri. Verbum regens este, așadar, exprimat printr-o singură acțiune, ce caracterizează infracțiunea simplă, spre deosebire de infracțiunea complexă, în care elementul material este definit prin cel puțin două acțiuni.

Distincția dintre cele două infracțiuni este dată de scopul special prevăzut de cea reglementată în art. 4, în acest caz acțiunea incriminată fiind realizată în vederea consumului propriu, ceea ce face ca subiectul activ să fie circumstanțiat la consumatorul de droguri și care face, totodată, ca norma reglementată de textul menționat, să fie derogatorie de la infracțiunea prevăzută de art. 2. În considerarea subiectului activ, legiuitorul a apreciat asupra unui pericol social abstract mai redus, relevat de limitele de pedeapsă prevăzute în norma incriminatoare. De îndată ce o asemenea persoană realizează și o acțiune care intră în conținutul celei prevăzute la art. 2, fără să fie însă enumerată la art. 4, se aplică regulile concursului de infracțiuni.

În această ordine de idei, infracțiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000, constituie una dintre cele mai grave infracțiuni reglementate de această lege, acest caracter regăsindu-se în limitele de pedeapsă din norma încriminatoare. Aceasta nu poate fi absorbită nici în conținutul infracțiunii prevăzute la art. 2 din Legea nr. 143/2000 și nici în cea privind consumul de droguri, prevăzută în art. 4 din același act normativ, atâta timp, cât legea nu face referire la mijloacele prin care se poate realiza elementul material al infracțiunii și nu se regăsește în vreuna din modalitățile alternative în care poate fi săvârșită cea din urmă.

Așadar, în cazul introducerii drogurilor în țară, fără drept, fie în scopul prevăzut de art. 2, fie de art. 4 din Legea nr. 143/2000, fie de ambele, respectiv traficarea și/sau consumul propriu, făptuitorul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000, în concurs cu infracțiunea prevăzută de art. 2 și/sau art. 4 din Legea nr. 143/2000. În consecință, fapta inculpatei N.A., de a introduce în țară, la 1 decembrie 2002, 30 g canabis, drog de risc, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000. Totodată, faptele aceleași inculpate, de a deține, în perioada decembrie 2002 - februarie 2003, canabis și de a cumpăra pastile ecstasy, în vederea consumului propriu, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de consum de droguri, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cele două infracțiuni fiind săvârșite în concurs real.

Așadar, instanța de recurs a procedat greșit la atribuirea de caracter complex, infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000 și, drept urmare, la schimbarea încadrării juridice a faptelor. Ca atare, din motivele expuse, instanța de control judiciar a pronunțat o hotărâre contrară legii, supusă cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., corespunzător temeiului înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 din același cod, invocat de Procurorul general. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 414 1 , raportat la art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea va admite recursul în anulare, va casa decizia atacată, numai cu privire la inculpata N.A.

D, va respinge recursul declarat de către această inculpată, împotriva deciziei pronunțate în apel, pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 506 din 28 ianuarie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, privind pe inculpata N.A. Casează decizia atacată. Respinge recursul declarat de inculpata N.A. împotriva deciziei penale nr. 393 din 12 septembrie 2003, a Curții de Apel Ploiești, secția penală, pe care o menține. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2004.