ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4743/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 179 din 2 martie 2004, Tribunalul Iași a condamnat pe inculpații: - A.D.C. la pedeapsa rezultantă de un an închisoare, pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 74 – art. 76 lit. c) C. pen.; - E.A. și E.E.D. la pedepsele rezultante de câte 10 luni închisoare, pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 – art. 76 lit. c) C. pen., în condițiile art. 80 din același cod; - T.B.A.

la pedeapsa rezultantă de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 99, art. 74 – art. 76 lit. c) C. pen. S-au aplicat dispozițiile art. 71 – art. 64 C. pen., cu referire la toți inculpații. În baza art. 18 lit. d) C. proc. pen., a confiscat de la inculpați cantitatea de 1088 gr. cannabis, iar de la inculpatul A.D.C., cantitatea de 107,7 gr. cannabis. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în luna septembrie 2003, inculpatul A.D.C. a intrat în posesia unei cantități de cannabis, pe care a ambalat-o și depozitat-o la domiciliul său. În jurul datei de 23 decembrie 2003, inculpații E.E.D.

și A.D.C. au hotărât să valorifice cannabisul. În acest scop, inculpatul E.E.D. a luat dintr-una din cutii circa 100 gr. cannabis, iar după câteva zile i-a dat inculpatului A.D.C., suma de 200.000 lei, ca fiind „partea acestuia” din „marfa” vândută. În cursul lunii ianuarie 2004, inculpatul minor T.B.A. a aflat că persoane neidentificate din București sunt interesare de cumpărarea unei cantități mai mari de cannabis, scop în care oferă suma de 55 milioane lei/kg. Drept urmare, acesta l-a contactat pe E.A., prietenul său și împreună, au început a se interesa de unde ar putea procura substanța solicitată. În acest timp și în scopul arătat, cei doi l-au contactat și pe inculpatul E.E.D., care a promis că va procura 2 kg.

cannabis în circa o săptămână. Acesta din urmă, l-a contactat pe inculpatul A.D.C., informându-l cu privire la existența cumpărătorilor și că urmează să stabilească modalitatea de livrare și încasare a prețului oferit. La data de 16 ianuarie 2004, inculpatul E.E.D. le-a comunicat inculpaților E.A. și T.B.A. că a procurat „marfa”. La data de 18 ianuarie 2004, inculpatul T.B.A. s-a întâlnit la un bar cu doi cetățeni din București și a stabilit ca „marfa” să fie livrată a doua zi, situație asupra căreia l-a informat pe inculpatul E.A. Inculpații au fost surprinși de organele de poliție în timp ce se întorceau spre mijlocul de transport cu care aduseseră cannabisul, după ce cantitatea oferită spre vânzare fusese refuzată de cumpărători.

Împotriva hotărârii primei instanțe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, criticând-o pentru greșita individualizare a pedepselor și greșita obligare în solidar a inculpatului T.B.A. cu părțile responsabile civilmente, precum și inculpații A.D.C., E.A. și T.B.A., criticând-o și sub aspectul încadrării juridice, cuantumului pedepselor și modalitatea de executare a acestora. Curtea de Apel Iași, prin decizia nr. 205 din 10 iunie 2004, a respins apelurile declarate de inculpați ca nefondate, și a admis apelul declarat de procuror numai cu privire la obligarea inculpatului minor menționat în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata cheltuielilor de judecată, dispoziție pe care a înlăturat-o.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și inculpații A.D.C., E.E.D. și T.B.A. Invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., procurorul a susținut că pedepsele aplicate inculpaților sunt greșit individualizate în ceea ce privește cuantumul în raport cu prevederile art. 72 C. pen. S-a susținut că instanțele nu au avut în vedere pericolul social concret al faptei, periculozitatea inculpaților, motiv pentru care cuantumul pedepselor aplicate este mult prea mic. În concluzie, procurorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și reindividualizarea pedepselor, în sensul majorării acestora. Inculpații au solicitat pronunțarea unei soluții de achitare, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. și reindividualizarea pedepselor, în sensul reducerii cuantumului acestora, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Inculpații menționați, așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, și-au asociat eforturile urmărind același scop, respectiv, organizarea activității ilicite incriminată prin art. 2 din Legea nr. 143/2000. Aceștia și-au manifestat voința, în sensul de a săvârși infracțiunile incriminate în textul menționat, au plănuit în comun executarea acestora, stabilind rolul ce va reveni fiecăruia.

Ca atare, în mod legal și temeinic s-a reținut că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 323 C. pen. Așa cum în mod corect s-a reținut de instanțe, activitățile menționate nu constituie acte de pregătire absorbite în conținutul infracțiunii de trafic de droguri, săvârșite ulterior de inculpați și sunt distincte de actele materiale săvârșite în participație, sub forma coautoratului, la comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu care nu se confundă, așa încât, recursurile se constată a fi nefondate sub aspectul acestor critici.

În fine, este adevărat că unul din principiile de bază a dreptului penal este cel al individualizării pedepsei, potrivit căruia, stabilirea în lege a naturii și limitelor aplicabile pentru o anumită infracțiune, precum și stabilirea, respectiv, aplicarea pedepsei concret determinate pentru infracțiunea săvârșită, trebuie să corespundă gravității acesteia, pericolului social concret, determinat de împrejurările în care fapta a fost comisă, precum și de situația personală a infractorului, de periculozitatea acestuia, în așa fel încât, pedeapsa concret aplicată să-și poată îndeplini funcțiile și realiza scopul. Or, examinând cauza sub acest aspect, se constată că instanțele au dat eficiență principiului individualizării răspunderii penale, constrângerea penală fiind înfăptuită diferențiat, pedepsele aplicate fiind judicios proporționalizate, funcție și de persoana inculpaților.

Ca atare, nu se constată temeiuri pentru reindividualizarea acestora, criticile formulate sub acest aspect fiind neîntemeiate. Așadar, hotărârile atacate nu sunt supuse cazurilor de casare invocate de recurenți și examinând cauza în raport de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nici alte cazuri susceptibile de a fi puse în discuție din oficiu, nu se constată. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursurile ca nefondate. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen., inculpații vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și de inculpații A.D.C., E.E.D. și T.B.A. împotriva deciziei penale nr. 205 din 10 iunie 2004 a Curții de Apel Iași. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților A.D.C. și E.E.D., timpul arestării preventive de la 19 ianuarie 2004 la 23 septembrie 2004. Obligă pe toți recurenții inculpați să plătească statului suma de câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2004.