ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4743/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 179 din 2

martie 2004, Tribunalul Iași a condamnat pe inculpații:

- A.D.C. la pedeapsa rezultantă de

un an închisoare, pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor prevăzute de

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen.,

ambele cu aplicarea art. 74 – art. 76 lit. c) C. pen.;

- E.A. și

E.E.D. la pedepsele rezultante de

câte 10 luni închisoare, pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor

prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și de art. 323 alin. (1)

și (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 – art. 76 lit. c)

C. pen., în condițiile art. 80 din același cod;

- T.B.A. la pedeapsa rezultantă de 3

luni închisoare, pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor prevăzute de

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și de art. 323 alin. (1) și (2) C.

pen., ambele cu aplicarea art. 99, art. 74 – art. 76 lit. c) C. pen.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 –

art. 64 C. pen., cu referire la toți inculpații.

În baza art. 18 lit. d) C. proc.

pen., a confiscat de la inculpați cantitatea de 1088 gr. cannabis, iar de la

inculpatul A.D.C., cantitatea de 107,7 gr. cannabis.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că, în luna septembrie 2003, inculpatul A.D.C. a intrat în

posesia unei cantități de cannabis, pe care a ambalat-o și depozitat-o la

domiciliul său.

În jurul datei de 23 decembrie 2003,

inculpații E.E.D. și A.D.C. au hotărât să valorifice cannabisul. În acest scop,

inculpatul E.E.D. a luat dintr-una din cutii circa 100 gr. cannabis, iar după câteva

zile i-a dat inculpatului A.D.C., suma de 200.000 lei, ca fiind „partea

acestuia” din „marfa” vândută.

În cursul lunii ianuarie 2004,

inculpatul minor T.B.A. a aflat că persoane neidentificate din București sunt

interesare de cumpărarea unei cantități mai mari de cannabis, scop în care

oferă suma de 55 milioane lei/kg.

Drept urmare, acesta l-a contactat

pe E.A., prietenul său și împreună, au început a se interesa de unde ar putea

procura substanța solicitată.

În acest timp și în scopul arătat,

cei doi l-au contactat și pe inculpatul E.E.D., care a promis că va procura 2

kg. cannabis în circa o săptămână.

Acesta din urmă, l-a contactat pe

inculpatul A.D.C., informându-l cu privire la existența cumpărătorilor și că

urmează să stabilească modalitatea de livrare și încasare a prețului oferit.

La data de 16 ianuarie 2004,

inculpatul E.E.D. le-a comunicat inculpaților E.A. și T.B.A. că a procurat

„marfa”.

La data de 18 ianuarie 2004,

inculpatul T.B.A. s-a întâlnit la un bar cu doi cetățeni din București și a stabilit

ca „marfa” să fie livrată a doua zi, situație asupra căreia l-a informat pe

inculpatul E.A.

Inculpații au fost surprinși de

organele de poliție în timp ce se întorceau spre mijlocul de transport cu care

aduseseră cannabisul, după ce cantitatea oferită spre vânzare fusese refuzată

de cumpărători.

Împotriva hotărârii primei instanțe,

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, criticând-o pentru

greșita individualizare a pedepselor și greșita obligare în solidar a

inculpatului T.B.A. cu părțile responsabile civilmente, precum și inculpații

A.D.C., E.A. și T.B.A., criticând-o și sub aspectul încadrării juridice,

cuantumului pedepselor și modalitatea de executare a acestora.

Curtea de Apel Iași, prin decizia

nr. 205 din 10 iunie 2004, a respins apelurile declarate de inculpați ca

nefondate, și a admis apelul declarat de procuror numai cu privire la obligarea

inculpatului minor menționat în solidar cu părțile responsabile civilmente la

plata cheltuielilor de judecată, dispoziție pe care a înlăturat-o.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și inculpații

A.D.C., E.E.D. și T.B.A.

Invocând cazul de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., procurorul a susținut că pedepsele

aplicate inculpaților sunt greșit individualizate în ceea ce privește cuantumul

în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

S-a susținut că instanțele nu au

avut în vedere pericolul social concret al faptei, periculozitatea

inculpaților, motiv pentru care cuantumul pedepselor aplicate este mult prea

mic.

În concluzie, procurorul a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și reindividualizarea

pedepselor, în sensul majorării acestora.

Inculpații au solicitat pronunțarea

unei soluții de achitare, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. și

reindividualizarea pedepselor, în sensul reducerii cuantumului acestora, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Recursurile sunt nefondate, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Inculpații menționați, așa cum

rezultă din probatoriul administrat în cauză, și-au asociat eforturile urmărind

același scop, respectiv, organizarea activității ilicite incriminată prin art.

2 din Legea nr. 143/2000.

Aceștia și-au manifestat voința, în

sensul de a săvârși infracțiunile incriminate în textul menționat, au plănuit

în comun executarea acestora, stabilind rolul ce va reveni fiecăruia.

Ca atare, în mod legal și temeinic

s-a reținut că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 323 C. pen.

Așa cum în mod corect s-a reținut de

instanțe, activitățile menționate nu constituie acte de pregătire absorbite în

conținutul infracțiunii de trafic de droguri, săvârșite ulterior de inculpați

și sunt distincte de actele materiale săvârșite în participație, sub forma

coautoratului, la comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000, cu care nu se confundă, așa încât, recursurile se constată

a fi nefondate sub aspectul acestor critici.

În fine, este adevărat că unul din

principiile de bază a dreptului penal este cel al individualizării pedepsei,

potrivit căruia, stabilirea în lege a naturii și limitelor aplicabile pentru o

anumită infracțiune, precum și stabilirea, respectiv, aplicarea pedepsei

concret determinate pentru infracțiunea săvârșită, trebuie să corespundă

gravității acesteia, pericolului social concret, determinat de împrejurările în

care fapta a fost comisă, precum și de situația personală a infractorului, de

periculozitatea acestuia, în așa fel încât, pedeapsa concret aplicată să-și

poată îndeplini funcțiile și realiza scopul.

Or, examinând cauza sub acest

aspect, se constată că instanțele au dat eficiență principiului

individualizării răspunderii penale, constrângerea penală fiind înfăptuită

diferențiat, pedepsele aplicate fiind judicios proporționalizate, funcție și de

persoana inculpaților.

Ca atare, nu se constată temeiuri

pentru reindividualizarea acestora, criticile formulate sub acest aspect fiind

neîntemeiate.

Așadar, hotărârile atacate nu sunt

supuse cazurilor de casare invocate de recurenți și examinând cauza în raport

de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nici alte cazuri

susceptibile de a fi puse în discuție din oficiu, nu se constată.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea

va respinge recursurile ca nefondate.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2)

și (4) C. proc. pen., inculpații vor fi obligați la plata cheltuielilor

judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și de inculpații A.D.C.,

E.E.D. și T.B.A. împotriva deciziei penale nr. 205 din 10 iunie 2004 a Curții

de Apel Iași.

Deduce din pedepsele aplicate

inculpaților A.D.C. și E.E.D., timpul arestării preventive de la 19 ianuarie

2004 la 23 septembrie 2004.

Obligă pe toți recurenții inculpați

să plătească statului suma de câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 septembrie 2004.