ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5599/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin cererea înregistrată sub nr. 5291

din 30 aprilie 2002 pe rolul Tribunalului Timiș, reclamantul F.N. a chemat în judecată

pe pârâtele A.P.A.P.S. și SC L. SA Periam, pentru ca prin sentința ce se va

pronunța să se constate că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 32 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001 privind acordarea de măsuri reparatorii, constând în

acțiuni acordate la SC L. SA Periam, solicitând ca pârâtele să fie obligate la

emiterea deciziei de acordare a acțiunilor, sub sancțiunea unor daune

cominatorii.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că este unicul moștenitor al antecesorilor săi K.I. și K.N., ce au

deținut anterior naționalizării pachetul majoritar de acțiuni la Fabrica

Bănățeană de Pălării, Societate pe acțiuni, în prezent SC L. SA P., care a

preluat patrimoniul persoanei juridice notificate. Fiind îndreptățit la

măsurile reparatorii prevăzute de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

reclamantul a notificat pârâtele în acest sens dar nu a primit nici un răspuns.

Prin sentința civilă nr. 716 din 11 iulie

2002 Tribunalul Timiș a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București.

După înregistrarea cererii pe rolul

Tribunalului București, reclamantul și-a precizat cererea, solicitând obligarea

pârâtelor la emiterea deciziei sau dispoziției motivate prevăzute de art. 28 și

art. 32 din Legea nr. 10/2001, sub sancțiunea unor daune cominatorii.

Prin sentința civilă nr. 34 din 22

ianuarie 2003, Tribunalul București a admis acțiunea, obligând pe pârâta A.P.A.P.S.

să răspundă la notificare prin emiterea dispoziției motivate conform

prevederilor Legii nr. 10/2001, sub sancțiunea plății unor daune cominatorii de

3 milioane lei pe zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a

hotărârii și până la executarea obligației.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanță a reținut că deși reclamantul a notificat cererea sa pârâtelor prin

notificările nr. 353 din 5 septembrie 2001, 413 din 17 octombrie 2001, 414 din 7

octombrie 2001 și 31 din 15 ianuarie 2002 nu a primit răspuns în termen de 60

de zile, astfel că cererea sa de chemare în judecată este întemeiată în raport

de dispozițiile art. 31 alin. (6) din Legea nr. 10/2001.

Pârâta A.P.A.P.S. a declarat apel

împotriva sentinței, susținând că emiterea deciziei intra în competența

unității deținătoare, respectiv SC L. SA Periam, acesteia fiindu-i adresate

notificările în vederea restituirii în natură a imobilului.

În ceea ce privește notificarea nr.31 din

15 ianuarie 2002 ce i-a fost transmisă, pârâta a susținut că a fost în

imposibilitate de a aprecia temeinicia solicitării formulate, în condițiile în

care deși a solicitat reclamantului înscrisuri doveditoare în completare,

acesta le-a transmis abia la 6 ianuarie 2003.

Apelanta a invocat prematuritatea

cererii, cu motivarea că reclamantul se putea adresa instanței numai după

emiterea deciziei, susținând că termenul de 60 de zile prevăzut de lege este

unul de recomandare, care poate fi prelungit în vederea completării dovezilor

necesare.

Prin decizia civilă nr. 409 din 6

octombrie 2003, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca

nefondat apelul declarat de pârâtă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a

reținut că reclamantul, în calitatea sa de persoană îndreptățită la acordarea

măsurilor reparatorii prevăzute de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a

adresat SC L. SA Periam două notificări, care au fost înaintate la data de 8

noiembrie 2004 către A.P.A.P.S. Timișoara de către unitatea deținătoare, cu

motivarea că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 28 și art. 32 din Legea

nr. 10/2001.

Instanța a constatat că reclamantul a

notificat și A.P.A.P.S., fără a primi vreun răspuns, deși aceasta, în calitate

de instituție publică implicată în privatizare avea obligația, conform art. 32

alin. (6) raportat la art. 28 din Legea nr. 10/2001, ca în termen de 60 de zile

de la data primirii notificărilor persoanei îndreptățite să le soluționeze prin

decizie motivată, fiind irelevant sub acest aspect faptul că două notificări fuseseră

inițial înregistrate la SC L. SA P. și înaintate ulterior apelantei.

Cât privește susținerea pârâtei în sensul

că notificarea ce i-a fost adresată nu a putut fi soluționată din culpa

reclamantului, care nu a depus toate înscrisurile necesare, instanța a reținut

că nu are acoperire în dispozițiile legale, cu motivarea că deși termenul de 60

de zile este un termen de recomandare, acesta poate fi prelungit în vederea

completării dovezilor necesare numai la cererea persoanei îndreptățite, în

conformitate cu dispozițiile art. 28 din Legea nr. 10/2001.

Instanța de apel a subliniat că nu se

poate susține prematuritatea cererii formulate, invocată de pârâtă, câtă vreme

reclamantul a solicitat obligarea A.P.A.P.S. la emiterea deciziei după

expirarea termenului legal în care aceasta trebuia emisă.

Împotriva deciziei a declarat recurs

pârâta A.P.A.P.S.

Invocând motivul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta a susținut greșita aplicare a legii, prin

ignorarea de către instanță a dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, care

condiționează emiterea deciziei A.P.A.P.S. în termenul de 60 de zile de la

primirea notificării, de completarea notificării cu actele prevăzute de lege,

obligație pe care reclamantul nu a îndeplinit-o.

Recursul este nefondat.

Critica formulată de recurentă,

potrivit căreia instanța ar fi ignorat dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001

este nefondată, acestea nefiind aplicabile în cauză, în condițiile în care

reclamantul nu solicită restituirea în natură a imobilului.

Este adevărat că inițial, prin trei

notificări adresate SC L. SA Periam, reclamantul a solicitat restituirea în

natură a imobilului, numai că, urmare adresei nr. 1307 din 8 noiembrie 2001,

prin care unitatea deținătoare a înaintat notificările A.P.A.P.S., cu motivarea

că restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, dat fiind faptul că în

cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 28 și art. 32 din Legea nr. 10/2001,

reclamantul a adresat A.P.A.P.S. Timișoara notificarea nr. 31 din 15 ianuarie

2002, prin care a solicitat măsuri reparatorii în conformitate cu dispozițiile

art. 32 alin. (1) din lege.

În atare situație, întrucât reclamantul a

adresat o nouă notificare către A.P.A.P.S., aceasta ca instituție publică

implicată în privatizare, avea obligația să răspundă prin emiterea unei decizii

motivate asupra măsurilor reparatorii solicitate de reclamant.

Cum prin cererea înregistrată la

Tribunalul Timiș, precizată după înregistrarea acesteia pe rolul Tribunalului

București, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la emiterea deciziei

motivate prevăzute de art. 28 și art. 32 din Legea nr. 10/2001, instanța de

apel a pronunțat decizia recurată cu respectarea dispozițiilor aplicabile în

speță.

Critica conform căreia instanța a

pronunțat hotărârea ignorând că emiterea deciziei A.P.A.P.S. în termenul de 60

de zile de la primirea notificării este condiționată de completarea notificării

cu actele prevăzute de lege, obligație pe care reclamantul nu a îndeplinit-o,

se vădește nefondată.

Astfel, potrivit art. 32 alin. (6) din

Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la data primirii cererii

persoanei îndreptățite sau în termenul prevăzut de art. 28 instituția publică

implicată în privatizare va stabili prin decizie sau, după caz, prin dispoziție

motivată valoarea recalculată a acțiunilor.

Art. 28 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

prevede că în termen de 60 de zile de la data primirii cererii persoanei

îndreptățite organele de conducere ale instituției publice implicate în

privatizare, vor stabili prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată

valoarea și modalitatea măsurilor reparatorii corespunzătoare convenite prin

negociere, iar alin. (2) al aceluiași articol stabilește că termenul de 60 de

zile prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit numai la cererea persoanei

îndreptățite în vederea completării dovezilor necesare.

Din examinarea dispozițiilor legale

evocate, rezultă fără echivoc obligația instituției publice implicate în

privatizare de a emite dispoziție motivată în termen de 60 de zile de la

primirea cereri, astfel că, în condițiile în care reclamantul a depusese toate

actele care în opinia sa dovedeau temeinicia cererii, fără a se prevala de

dispozițiile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pârâta avea obligația de

a emite dispoziția motivată pe baza actelor doveditoare existente la dosar.

Cu observația că termenul de 60 de zile

prevăzut de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 pentru emiterea dispoziției

motivate este un termen imperativ și nu de recomandare, așa cum a reținut

instanța de apel, pentru considerentele ce preced, recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

A.V.A.S. (fostă A.P.A.P.S.) împotriva deciziei civile nr. 409 din 6 octombrie

2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 octombrie 2004.