ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1030/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1030/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului

civil de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin cererea

formulată la data de 21 martie 2002 și înregistrată pe rolul Tribunalului

București – Secția a III-a civilă (dosar nr. 2508/3/2002), reclamantul O.V. a

chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea

Participațiilor Statului, solicitând să fie obligată pârâta să emită o decizie

prin care să acorde acțiuni la societățile B.R.D. SA, B.C.R. SA, S. SA, A.O. SA,

B. SA, U.A.S. SA, S.P. SA, SC „H.N.” SA, C.T. SA, O. SA sau/și A.L.F. SA, C.C.E.

SA, C. SA, E. SA, G. SA, I.M.P. SA, I.P.I.P. SA, P.L. SA, V. SA, P. SA din

județul Prahova, la valoarea de 859.799.806 lei, la nivelul datei de 14

februarie 2001, actualizată cu rata inflației, la data emiterii deciziei de

acordare, reprezentând valoarea acțiunilor deținute de autorii săi, N.B. și S.B.,

la societățile bancare naționalizate în baza Legii nr. 119/1948, „B.M.B.C.”, B.R.

și „B.C.R.”.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că a notificat pârâta, în baza dispozițiilor art. 32 din

Legea nr. 10/2001, solicitând preschimbarea acțiunilor deținute de autorii săi

la societățile naționalizate menționate în acțiune cu acțiuni la societățile

comerciale care au preluat patrimoniul acestora și că, deși notificările au

fost însoțite, conform Legii nr. 10/2001, de înscrisuri doveditoare, pârâta nu

a răspuns acestora în termenul de 60 de zile prevăzut de lege, motiv pentru

care a fost promovată prezenta acțiune.

Prin sentința civilă nr.

378 din 10 aprilie 2003, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a admis

acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta să emită dispoziție în

sensul acordării de acțiuni în favoarea reclamantului, cu precădere la

societățile comerciale care au preluat patrimoniul persoanelor juridice

naționalizate, B.M.B.C., B.R. și B.C.R. sau, cu prioritate, la o altă societate

comercială tranzacționată pe piața de capital, acțiunii în valoare totală de

859.799.806 lei.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că reclamantul este succesor în drepturi al

defuncților B.N. și O.S. ( fostă B.), moștenitori ai defunctei B.E., astfel cum

rezultă din certificatul de moștenitor nr. 340/1973.

În această calitate,

pârâtul a solicitat pârâtei Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea

Participațiilor Statului, în condițiile art. 32 din Legea nr. 10/2001,

acordarea de măsuri reparatorii constând în acțiuni la societățile comerciale

ori bancare care au preluat patrimoniul persoanelor juridice naționalizate,

corespunzător cotelor deținute de autorii săi la data naționalizării, cerere

rămasă, însă, nesoluționată.

Pasivitatea

nejustificată a pârâtei în îndeplinirea obligației ce îi incumbă conform Legii nr.

10/2001, îl îndreptățește pe reclamant să obțină recunoașterea dreptului său

prin intermediul instanței de judecată.

La stabilirea

întinderii dreptului reclamantului pentru obținerea de măsuri reparatorii au

fost avute în vedere certificatele de acționar, titlurile de acționar,

certificatele la purtător depuse de reclamant și cele identificate de expertul

desemnat de instanță, precum și bilanțurile celor trei societăți bancare

naționalizate la care autorii reclamantului au avut calitatea de acționari.

Prin încheierea

pronunțată, în camera de consiliu, la data de 29 mai 2003, Tribunalul București

- Secția a III-a civilă a respins cererea reclamantului privind îndreptarea

erorilor și omisiunilor strecurate în cuprinsul și dispozitivul sentinței

civile nr. 378 din 10 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul București - Secția

a III-a civilă .

Împotriva sentinței

civile nr. 378 din 10 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul București - Secția

a III-a civilă, a formulat apel pârâta Autoritatea pentru Privatizare și

Administrarea Participațiilor Statului, iar împotriva încheierii din camera de

consiliu din data de 29 mai 2003, prin care a fost respinsă cererea de

rectificare a erorilor și omisiunilor strecurate în sentință, a formulat apel

reclamantul O.V.

Prin cererea de apel,

reclamantul O.V. a solicitat desființarea încheierii apelate, admiterea cererii

de îndreptare în ceea ce privește trecerea în dispozitivul sentinței civile nr.

378 din 10 aprilie 2003 a Tribunalului București – Secția a III-a civilă a

sumei de 859.799.806 lei la 14 februarie 2001, iar, în motivarea acesteia, a arătat

că instanța de fond i-a acordat măsuri reparatorii în acțiuni, pentru acțiunile

inventariate prin expertiză și deținute fizic de reclamant, și anume suma de

859.799.806 lei la 14 februarie 2001, însă, în dispozitivul hotărârii, nu s-a

precizat momentul de timp stabilit de art. 32 din Legea nr. 10/2001, respectiv

data de 14 februarie 2001, și că instanța de fond a confundat cererea sa cu o

acțiune privind lămurirea ori completarea dispozitivului fără a aplica

prevederile art. 281 C. proc. civ.

În realitate, este

vorba de o eroare de calcul, ce urmează a fi îndreptată în calea de atac

exercitată, aceasta cu atât mai mult cu cât în considerentele hotărârii apelate

se arată că valoarea actualizată a titlurilor revendicate, la data de 14

februarie 2001, este de 859.799.806 lei.

În motivarea

apelului, pârâta Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea

Participațiilor Statului a arătat că sentința instanței de fond a fost dată cu

încălcarea prevederilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în

conformitate cu care persoanele ce aveau calitatea de asociați ai persoanelor

juridice naționalizate au dreptul la măsuri reparatorii, iar reclamantul nu a

făcut dovada că autorii săi, B.N. și B.E., T.G., T.A. și T.M., aveau calitatea

de asociați, la data naționalizării, la societățile la care dețineau acțiuni, întrucât

calitatea de asociat al unei persoane juridice presupune drepturi și obligații

distincte, conform Legii nr. 31/1990, caz în care nu orice deținător de acțiuni

este și asociat.

Pe acest aspect, s-a

conchis, că reclamantul, în aceste condiții, nu a probat calitatea sa procesual

activă cerută de art. 3 lit. b) din Legea nr. 10/2001.

S-a mai arătat, că

sentința instanței de fond a fost pronunțată prin încălcarea dispozițiilor art.

31 (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul că reclamantul nu a chemat mai întâi în

judecată pârâta, solicitând să fie obligată aceasta la încheierea unui

proces-verbal de divergență, pentru ca, ulterior, să promoveze prezenta cerere

de chemare în judecată, astfel că acțiunea este prematură și că au fost

încălcate și prevederile art. 32 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, care dispun

ca recalcularea valorii acțiunilor să se facă de către instituția publică

implicată în privatizare, iar nu de către o instanță de judecată, prin

efectuarea unei expertize contabile.

Conform art. 32 alin.

(6) din Legea nr. 10/2001, instituția publică implicată în privatizare trebuia

să stabilească, prin decizie sau dispoziție motivată, valoarea recalculată a

acțiunilor.

Instanța de judecată

nu putea să treacă peste aceste dispoziții imperative și să oblige pârâta la

acordarea de acțiuni la o anumită valoare.

Motivarea instanței

de fond, în sensul că pârâta a manifestat o pasivitate nejustificată nu este

legală și nu poate acoperi prevederile Legii nr. 10/2001.

După mai multe

cicluri procesuale, prin decizia nr. 720/A din 13 noiembrie 2007, Curtea de

Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie a

admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității pentru

Valorificarea Activelor Statului, care a succedat pârâtei Autoritatea pentru

Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului; a admis apelul declarat

de apelanta-pârâtă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului; a

schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea ca fiind

promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins

apelul declarat de apelantul-reclamant O.V. împotriva aceleiași sentințe,

reținând, în esență, următoarele:

Cererea promovată de

reclamantul O.V. s-a întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, lege specială

și singurul act normativ care reglementează modul de stabilire a măsurilor

reparatorii pentru persoanele care au calitate de succesori ai foștilor

asociați ai persoanelor juridice naționalizate prin Legea nr. 119/1948, iar finalitatea

acestei acțiuni era aceea de a determina pârâta să iasă din starea de

pasivitate cu privire la soluționarea notificării formulate în condițiile Legii

nr. 10/2001.

Prin decizia nr. 1511

din 19 februarie 2007 pronunțată, în recurs, în ultimul ciclu procesual, Înalta

Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de pârâta Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului; a casat decizia recurată și a trimis

cauza aceleiași instanțe spre rejudecare, având în vedere că principalul motiv

de recurs vizează lipsa calității procesuale pasive a pârâtei.

Față de dispozițiile art.

315 C. proc. civ., instanța de apel a reținut că, de la data formulării cererii

de chemare în judecată și până la momentul soluționării prezentului apel, Legea

nr. 10/2001 a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, modificări ce vizează

dreptul substanțial și nu dreptul procesual; că prin naționalizare, conform art.

1 alin. (1) și art. 7 din Legea nr. 119/1948, băncile au fost trecute în

proprietatea statului și în administrarea Ministerului Finanțelor; că naționalizarea

B.M.B.C., B.R. și B.C.R. s-a făcut în temeiul Legii nr. 119/1948 și a

Decretului nr. 197/1948 pentru dezvoltarea și lichidarea întreprinderilor

bancare și instituțiilor de credit; că, față de faptul că naționalizarea s-a

făcut în favoarea Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor

Publice, competența de soluționare a notificărilor formulate de reclamant

revine în totalitate acestei instituții publice, abilitate de Legea nr. 10/2001

în acest sens; că, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 32 din Legea nr.

10/2001, art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, deoarece nu s-a

făcut dovada că patrimoniul fostelor instituții bancare naționalizate a fost

preluat de o societate aflată în patrimoniul Autorității pentru Valorificarea

Activelor Statului și că nefiind identificată noua instituție care deține, în

prezent, acțiunile invocate de reclamant în susținerea cererii sale, persoana

chemată în judecată nu poate fi decât Ministerul Finanțelor Publice, în

condițiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.

S-a mai reținut, că

legitimarea procesuală implică determinarea persoanelor fizice sau juridice

care au îndreptățirea de a participa la judecată în calitate de reclamant sau

pârât.

În cauza de față,

calitatea de pârât revine unei alte persoane, care nu este chemată în judecată,

respectiv Ministerului Economiei și Finanțelor, iar nu Autorității pentru

Valorificarea Activelor Statului.

S-a concluzionat, că

întrucât nu există identitate între persoana chemată în judecată în calitate de

pârât și persoana împotriva căreia se invocă un drept subiectiv, determinat,

excepția „lipsei calității procesuale active a intimatei Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului se va admite”, și că, pentru același motiv, nu

mai pot fi verificate motivele invocate de reclamant, astfel că și apelul

formulat de reclamantul O.V. a fost respins.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul O.V., indicând ca temei legal al

criticilor formulate art. 304 pct. 6 și 7 C. proc. civ., iar în dezvoltarea

acestora a arătat următoarele:

Curtea de Apel

București a susținut în motivarea deciziei că dispozițiile Legii nr. 10/2001 au

relevanță în cazul de față și de aceea a fost admisă excepția lipsei calității

procesuale a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului; că

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu poate fi obligată la a face

și a da acțiuni, pentru că, după naționalizare, acțiunile băncilor au fost administrate

de Ministerul Finanțelor, și tot acesta trebuie să fie obligat la aplicarea

Legii nr. 10/2001.

Art. 32 din Legea nr.

10/2001, în forma inițială, și art. 31 din forma actuală a Legii nr. 10/2001, cere

ca acțiunile să fi fost naționalizate prin Legea nr. 119/1948, însă același act

normativ nu cere ca acțiunile pentru care se solicită preschimbarea în alte

acțiuni, fie și la Fondul Proprietatea, să fi fost administrate de un „organ”

al statului socialist de la 1948, ci ca petentul să demonstreze că autorii

acestuia au avut acțiuni la societățile bancare naționalizate.

Față de cele expuse,

se conchide că instanța de apel, a dat o motivație străină pricinii.

Se mai arată, că

decizia recurată a fost dată cu încălcarea art. 6 alin. (1) și art. 17 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și art. 296 C.

proc. civ., întrucât, după ce că procesul a durat mai bine de 5 ani, s-a

încheiat „pe motiv că tot ce a emis tribunalul până la acea dată, pe fond, nu

este aplicabil, deoarece, în prezent, potrivit art. 31 din Legea nr. 10/2001,

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu mai poate fi obligată să

dea o decizie prin care să acorde acțiuni, care pot fi și la Fondul Proprietatea”.

Instanța de apel nu a

hotărât asupra încălcării drepturilor reclamantului, de reparație, oferite de

Legea nr. 10/2001, care, în oricare din forme, și cea de dinainte de Legea nr. 247/2005,

și cea de după această modificare, este aplicabilă în cazul de față, iar

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului este obligată să emită

decizie de acordare de acțiuni la Fondul Proprietatea, și nu succesoarele celor trei bănci.

Recurentul-reclamant a

mai arătat, că instanța de apel i-a îngrădit accesul la justiție printr-o

motivație din care rezultă că ambele variante ale dispozitivului sentinței

apelate sunt ilegale și neaplicabile față de art. 3 din Legea nr. 10/2001,

modificată; că, prin încălcarea dispozițiilor art. 296 teza a II-a C. proc.

civ., instanța de apel i-a închis „accesul la instanță”, reținând că trebuie să

ia totul de la început, în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor

și că, în condițiile art. 132 alin. (2) și (3) C. proc. civ., „investește

Înalta Curte de Casație și Justiție să judece legalitatea și temeinicia cererii

de fond”, admisă de tribunal și, ilegal, respinsă de Curtea de Apel București.

Examinând decizia în

limita criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 5, 7 și 9 C.

proc. civ., instanța constată recursul formulat de recurentul-reclamant O.V.

întemeiat, pentru următoarele considerente :

Potrivit art. 304 pct.

5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se face când, prin hotărârea dată,

instanța a încălcat formele de procedură prevăzute, sub sancțiunea nulității,

de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Recurentul-reclamant

critică faptul că pronunțarea deciziei recurate s-a dat cu încălcarea

dispozițiilor art. 296 teza a II-a C. proc. civ., critică neîntemeiată, pentru

următoarele considerente :

Potrivit art. 296

teza a II-a C. proc. civ., apelantului nu i se poate însă crea în propria cale

de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.

Numai că, împotriva

sentinței civile nr. 378 din 10 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul București

a formulat apel numai pârâta Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea

Participațiilor Statului, în prezent Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului, astfel că, instanța de apel nu a pronunțat decizia recurată, prin

care i s-a creat reclamantului o situație mai grea decât aceea din hotărârea

atacată, cu încălcarea prevederilor art. 296 teza a II-a C. proc. civ.

Potrivit art. 304 pct.

7 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere „când hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii

ori străine de natura pricinii”.

În speță, decizia

recurată cuprinde motivele pe care s-a întemeiat soluția adoptată de instanță,

pe excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității pentru

Valorificarea Activelor Statului, ceea ce permite exercitarea controlului judiciar

asupra acesteia, pe calea recursului.

De aceea, critica

formulată de recurentul-reclamant, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., este nefondată.

Motivul de recurs

formulat de recurentul-reclamant și întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., este întemeiat, pentru cele ce urmează:

Deși nu arată expres,

recurentul-reclamant critică decizia civilă recurată ca fiind dată cu o

aplicare greșită a dispozițiilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, susținând

că, greșit, s-a reținut că în raportul juridic dedus judecății pârâta

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu are calitate procesuală

pasivă, deoarece patrimoniul fostelor instituții bancare naționalizate nu a

fost preluat de o societate comercială aflată în patrimoniul Autorității pentru

Valorificarea Activelor Statului, calitate ce revine Ministerului Finanțelor

Publice, care a administrat băncile la care autorii reclamantului au fost

acționari, după naționalizare.

Se constată, că instanța

de apel a reținut greșit că, în raportul juridic dedus judecății, titularul

obligației corelative dreptului reclamantului este Ministerul Finanțelor

Publice și nu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, potrivit art.

28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Potrivit acestui text

de lege „în cazul în care unitatea deținătoare nu a fost identificată, persoana

îndreptățită poate chema în judecată statul, prin Ministerul Finanțelor

Publice, în termen de 90 de zile de la data care a expirat termenul prevăzut la

alin. (1), dacă nu a primit comunicarea din partea primăriei, sau de la data

comunicării, solicitând restituirea”.

În alin. (1) al

acestui text de lege se face trimitere la „imobilele solicitate”, așa cum sunt

enumerate în art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.

Însă, în speță, reclamantul

a invocat calitatea autorilor săi de acționari la persoanele juridice bancare

naționalizate, la data preluării acestora, solicitând acordarea de măsuri

reparatorii, devenind astfel incidente prevederile art. 3 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 10/2001, potrivit art. 3. 2 din Normele Metodologice de Aplicare a

Legii nr. 10/2001.

Prin urmare, greșit a

reținut instanța de apel incidența în speță a dispozițiilor art. 28 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001 și că, în raport de acestea, calitatea procesuală pasivă

în raportul juridic dedus judecății aparține Ministrului Finanțelor Publice.

În speță, reclamantul

O.V. a invocat calitatea sa de succesor al autorilor S.B. și N.B., ce au avut

calitatea de acționari la B.R., B.M. și la B.C.R., toate naționalizate în baza

Legii nr. 119/1948 și lichidate în baza Decretului nr. 197/1948 și a solicitat

acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru activele pe

care autorii lui le dețineau la aceste instituții bancare, invocând calitatea sa

de persoană îndreptățită la restituire în temeiul art. 3 alin. (1) lit. b)

coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Potrivit art. 31

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data pronunțării deciziei

recurate, persoanele arătate la art. 3 alin. (1) lit. b) din lege, au dreptul

la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și

plată a despăgubirilor, iar, potrivit alin. (3) din același text de lege, în

vigoare la data pronunțării deciziei recurate, măsurile reparatorii prin

echivalent prevăzute la alin. (1) se vor propune, după stabilirea valorii

recalculate a acțiunilor, prin decizia motivată a instituției publice implicate

în privatizarea societății comerciale care a preluat patrimoniul persoane

juridice sau, după caz, prin ordin al ministrului finanțelor publice, în cazul

în care societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice

naționalizate numai există, nu poate fi identificată, ori nu a existat o

asemenea continuitate.

Prin urmare, Ministerul

Finanțelor Publice avea calitatea procesuală pasivă în cauză, la momentul pronunțării

deciziei recurate, pentru că nu a fost identificată societatea comercială care

a preluat patrimoniul celor trei bănci naționalizate la care autorii

reclamantului erau acționari și nu pentru că Ministerul Finanțelor Publice ar

fi avut calitatea de administrator al celor trei bănci după naționalizare, cum

greșit a reținut instanța de apel.

De asemenea, tot în

raport de acest text de lege, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului nu avea calitate procesuală în raportul juridic dedus judecății,

întrucât aceasta nu a fost implicată în privatizarea societății sau

societăților comerciale care au preluat patrimoniul societăților bancare

naționalizate, așa cum au fost descrise mai sus, la care autorii reclamantului

erau acționari.

Însă, prin Legea nr. 302/2009,

în timp ce cauza se judeca în recurs, s-a modificat alin. (3) din art. 31 din

Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit căruia „măsurile reparatorii prin

echivalent prevăzute pe alin. (1) se propune după stabilirea valorii recalculate

a activelor, prin decizia motivată a Autorității pentru Valorificarea Activelor

Statului”.

Cu privire la

incidența în raportul juridic dedus judecății a acestei dispoziții legale, se

constată că aplicarea dispozițiilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

așa cum a fost modificat prin Legea nr. 302/2009, nu încalcă principiul

neretroactivității legii civile, pentru că, în ceea ce privește raportul juridic

civil, nașterea acestuia este guvernată de dispozițiile legii în vigoare la

momentul constituirii sale, dar situațiile juridice ulterioare, ce își au

izvorul în acel raport, vor rămâne guvernate de dispozițiile legii în vigoare

la momentul derulării lor.

De aceea, dispozițiile

art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în forma actualizată în 2009, se aplică

raportului juridic dedus judecății, astfel că Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului are calitate procesuală pasivă, iar hotărârea instanței de

apel, prin care cauza a fost soluționată pe excepția lipsei calității

procesuale pasive a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, este

nelegală.

Instanța de recurs nu

poate examina fondul litigiului, așa cum susține recurentul-reclamant, fără a

priva părțile de o cale de atac, câtă vreme, în apel, pricina a fost

soluționată greșit pe excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității

pentru Valorificarea Activelor Statului, astfel că, potrivit art. 312 alin. (5)

C. proc. civ., instanța va admite recursul declarat de recurentul-reclamant, va

casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiași

instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamantul O.V., împotriva deciziei nr. 720/A din 13 noiembrie 2007

pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 18 februarie 2010.