ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1030/2010

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 21 martie 2002 și înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a civilă (dosar nr. 2508/3/2002), reclamantul O.V. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, solicitând să fie obligată pârâta să emită o decizie prin care să acorde acțiuni la societățile B.R.D. SA, B.C.R. SA, S. SA, A.O. SA, B. SA, U.A.S. SA, S.P. SA, SC „H.N.” SA, C.T. SA, O. SA sau/și A.L.F. SA, C.C.E. SA, C. SA, E. SA, G. SA, I.M.P. SA, I.P.I.P. SA, P.L. SA, V. SA, P. SA din județul Prahova, la valoarea de 859.799.806 lei, la nivelul datei de 14 februarie 2001, actualizată cu rata inflației, la data emiterii deciziei de acordare, reprezentând valoarea acțiunilor deținute de autorii săi, N.B.

și S.B., la societățile bancare naționalizate în baza Legii nr. 119/1948, „B.M.B.C.”, B.R. și „B.C.R.”. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a notificat pârâta, în baza dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 10/2001, solicitând preschimbarea acțiunilor deținute de autorii săi la societățile naționalizate menționate în acțiune cu acțiuni la societățile comerciale care au preluat patrimoniul acestora și că, deși notificările au fost însoțite, conform Legii nr. 10/2001, de înscrisuri doveditoare, pârâta nu a răspuns acestora în termenul de 60 de zile prevăzut de lege, motiv pentru care a fost promovată prezenta acțiune.

Prin sentința civilă nr. 378 din 10 aprilie 2003, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta să emită dispoziție în sensul acordării de acțiuni în favoarea reclamantului, cu precădere la societățile comerciale care au preluat patrimoniul persoanelor juridice naționalizate, B.M.B.C., B.R. și B.C.R. sau, cu prioritate, la o altă societate comercială tranzacționată pe piața de capital, acțiunii în valoare totală de 859.799.806 lei. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul este succesor în drepturi al defuncților B.N. și O.S. ( fostă B.), moștenitori ai defunctei B.E., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 340/1973.

În această calitate, pârâtul a solicitat pârâtei Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, în condițiile art. 32 din Legea nr. 10/2001, acordarea de măsuri reparatorii constând în acțiuni la societățile comerciale ori bancare care au preluat patrimoniul persoanelor juridice naționalizate, corespunzător cotelor deținute de autorii săi la data naționalizării, cerere rămasă, însă, nesoluționată. Pasivitatea nejustificată a pârâtei în îndeplinirea obligației ce îi incumbă conform Legii nr. 10/2001, îl îndreptățește pe reclamant să obțină recunoașterea dreptului său prin intermediul instanței de judecată.

La stabilirea întinderii dreptului reclamantului pentru obținerea de măsuri reparatorii au fost avute în vedere certificatele de acționar, titlurile de acționar, certificatele la purtător depuse de reclamant și cele identificate de expertul desemnat de instanță, precum și bilanțurile celor trei societăți bancare naționalizate la care autorii reclamantului au avut calitatea de acționari.

Prin încheierea pronunțată, în camera de consiliu, la data de 29 mai 2003, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a respins cererea reclamantului privind îndreptarea erorilor și omisiunilor strecurate în cuprinsul și dispozitivul sentinței civile nr. 378 din 10 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă . Împotriva sentinței civile nr. 378 din 10 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă, a formulat apel pârâta Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, iar împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 29 mai 2003, prin care a fost respinsă cererea de rectificare a erorilor și omisiunilor strecurate în sentință, a formulat apel reclamantul O.V.

Prin cererea de apel, reclamantul O.V. a solicitat desființarea încheierii apelate, admiterea cererii de îndreptare în ceea ce privește trecerea în dispozitivul sentinței civile nr. 378 din 10 aprilie 2003 a Tribunalului București – Secția a III-a civilă a sumei de 859.799.806 lei la 14 februarie 2001, iar, în motivarea acesteia, a arătat că instanța de fond i-a acordat măsuri reparatorii în acțiuni, pentru acțiunile inventariate prin expertiză și deținute fizic de reclamant, și anume suma de 859.799.806 lei la 14 februarie 2001, însă, în dispozitivul hotărârii, nu s-a precizat momentul de timp stabilit de art. 32 din Legea nr. 10/2001, respectiv data de 14 februarie 2001, și că instanța de fond a confundat cererea sa cu o acțiune privind lămurirea ori completarea dispozitivului fără a aplica prevederile art. 281 C. proc.

civ. În realitate, este vorba de o eroare de calcul, ce urmează a fi îndreptată în calea de atac exercitată, aceasta cu atât mai mult cu cât în considerentele hotărârii apelate se arată că valoarea actualizată a titlurilor revendicate, la data de 14 februarie 2001, este de 859.799.806 lei. În motivarea apelului, pârâta Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului a arătat că sentința instanței de fond a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în conformitate cu care persoanele ce aveau calitatea de asociați ai persoanelor juridice naționalizate au dreptul la măsuri reparatorii, iar reclamantul nu a făcut dovada că autorii săi, B.N.

și B.E., T.G., T.A. și T.M., aveau calitatea de asociați, la data naționalizării, la societățile la care dețineau acțiuni, întrucât calitatea de asociat al unei persoane juridice presupune drepturi și obligații distincte, conform Legii nr. 31/1990, caz în care nu orice deținător de acțiuni este și asociat. Pe acest aspect, s-a conchis, că reclamantul, în aceste condiții, nu a probat calitatea sa procesual activă cerută de art. 3 lit. b) din Legea nr. 10/2001.

S-a mai arătat, că sentința instanței de fond a fost pronunțată prin încălcarea dispozițiilor art. 31 (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul că reclamantul nu a chemat mai întâi în judecată pârâta, solicitând să fie obligată aceasta la încheierea unui proces-verbal de divergență, pentru ca, ulterior, să promoveze prezenta cerere de chemare în judecată, astfel că acțiunea este prematură și că au fost încălcate și prevederile art. 32 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, care dispun ca recalcularea valorii acțiunilor să se facă de către instituția publică implicată în privatizare, iar nu de către o instanță de judecată, prin efectuarea unei expertize contabile. Conform art. 32 alin. (6) din Legea nr. 10/2001, instituția publică implicată în privatizare trebuia să stabilească, prin decizie sau dispoziție motivată, valoarea recalculată a acțiunilor.

Instanța de judecată nu putea să treacă peste aceste dispoziții imperative și să oblige pârâta la acordarea de acțiuni la o anumită valoare. Motivarea instanței de fond, în sensul că pârâta a manifestat o pasivitate nejustificată nu este legală și nu poate acoperi prevederile Legii nr. 10/2001. După mai multe cicluri procesuale, prin decizia nr. 720/A din 13 noiembrie 2007, Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, care a succedat pârâtei Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului; a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului; a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins apelul declarat de apelantul-reclamant O.V.

împotriva aceleiași sentințe, reținând, în esență, următoarele: Cererea promovată de reclamantul O.V. s-a întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, lege specială și singurul act normativ care reglementează modul de stabilire a măsurilor reparatorii pentru persoanele care au calitate de succesori ai foștilor asociați ai persoanelor juridice naționalizate prin Legea nr. 119/1948, iar finalitatea acestei acțiuni era aceea de a determina pârâta să iasă din starea de pasivitate cu privire la soluționarea notificării formulate în condițiile Legii nr. 10/2001. Prin decizia nr. 1511 din 19 februarie 2007 pronunțată, în recurs, în ultimul ciclu procesual, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului; a casat decizia recurată și a trimis cauza aceleiași instanțe spre rejudecare, având în vedere că principalul motiv de recurs vizează lipsa calității procesuale pasive a pârâtei.

Față de dispozițiile art. 315 C. proc. civ., instanța de apel a reținut că, de la data formulării cererii de chemare în judecată și până la momentul soluționării prezentului apel, Legea nr. 10/2001 a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, modificări ce vizează dreptul substanțial și nu dreptul procesual; că prin naționalizare, conform art. 1 alin. (1) și art. 7 din Legea nr. 119/1948, băncile au fost trecute în proprietatea statului și în administrarea Ministerului Finanțelor; că naționalizarea B.M.B.C., B.R. și B.C.R.

s-a făcut în temeiul Legii nr. 119/1948 și a Decretului nr. 197/1948 pentru dezvoltarea și lichidarea întreprinderilor bancare și instituțiilor de credit; că, față de faptul că naționalizarea s-a făcut în favoarea Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, competența de soluționare a notificărilor formulate de reclamant revine în totalitate acestei instituții publice, abilitate de Legea nr. 10/2001 în acest sens; că, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 32 din Legea nr. 10/2001, art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, deoarece nu s-a făcut dovada că patrimoniul fostelor instituții bancare naționalizate a fost preluat de o societate aflată în patrimoniul Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului și că nefiind identificată noua instituție care deține, în prezent, acțiunile invocate de reclamant în susținerea cererii sale, persoana chemată în judecată nu poate fi decât Ministerul Finanțelor Publice, în condițiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.

S-a mai reținut, că legitimarea procesuală implică determinarea persoanelor fizice sau juridice care au îndreptățirea de a participa la judecată în calitate de reclamant sau pârât. În cauza de față, calitatea de pârât revine unei alte persoane, care nu este chemată în judecată, respectiv Ministerului Economiei și Finanțelor, iar nu Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului. S-a concluzionat, că întrucât nu există identitate între persoana chemată în judecată în calitate de pârât și persoana împotriva căreia se invocă un drept subiectiv, determinat, excepția „lipsei calității procesuale active a intimatei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului se va admite”, și că, pentru același motiv, nu mai pot fi verificate motivele invocate de reclamant, astfel că și apelul formulat de reclamantul O.V.

a fost respins. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul O.V., indicând ca temei legal al criticilor formulate art. 304 pct. 6 și 7 C. proc. civ., iar în dezvoltarea acestora a arătat următoarele: Curtea de Apel București a susținut în motivarea deciziei că dispozițiile Legii nr. 10/2001 au relevanță în cazul de față și de aceea a fost admisă excepția lipsei calității procesuale a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului; că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu poate fi obligată la a face și a da acțiuni, pentru că, după naționalizare, acțiunile băncilor au fost administrate de Ministerul Finanțelor, și tot acesta trebuie să fie obligat la aplicarea Legii nr. 10/2001.

Art. 32 din Legea nr. 10/2001, în forma inițială, și art. 31 din forma actuală a Legii nr. 10/2001, cere ca acțiunile să fi fost naționalizate prin Legea nr. 119/1948, însă același act normativ nu cere ca acțiunile pentru care se solicită preschimbarea în alte acțiuni, fie și la Fondul Proprietatea, să fi fost administrate de un „organ” al statului socialist de la 1948, ci ca petentul să demonstreze că autorii acestuia au avut acțiuni la societățile bancare naționalizate. Față de cele expuse, se conchide că instanța de apel, a dat o motivație străină pricinii. Se mai arată, că decizia recurată a fost dată cu încălcarea art. 6 alin. (1) și art. 17 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și art. 296 C. proc.

civ., întrucât, după ce că procesul a durat mai bine de 5 ani, s-a încheiat „pe motiv că tot ce a emis tribunalul până la acea dată, pe fond, nu este aplicabil, deoarece, în prezent, potrivit art. 31 din Legea nr. 10/2001, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu mai poate fi obligată să dea o decizie prin care să acorde acțiuni, care pot fi și la Fondul Proprietatea”. Instanța de apel nu a hotărât asupra încălcării drepturilor reclamantului, de reparație, oferite de Legea nr. 10/2001, care, în oricare din forme, și cea de dinainte de Legea nr. 247/2005, și cea de după această modificare, este aplicabilă în cazul de față, iar Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului este obligată să emită decizie de acordare de acțiuni la Fondul Proprietatea, și nu succesoarele celor trei bănci.

Recurentul-reclamant a mai arătat, că instanța de apel i-a îngrădit accesul la justiție printr-o motivație din care rezultă că ambele variante ale dispozitivului sentinței apelate sunt ilegale și neaplicabile față de art. 3 din Legea nr. 10/2001, modificată; că, prin încălcarea dispozițiilor art. 296 teza a II-a C. proc. civ., instanța de apel i-a închis „accesul la instanță”, reținând că trebuie să ia totul de la început, în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor și că, în condițiile art. 132 alin. (2) și (3) C. proc. civ., „investește Înalta Curte de Casație și Justiție să judece legalitatea și temeinicia cererii de fond”, admisă de tribunal și, ilegal, respinsă de Curtea de Apel București.

Examinând decizia în limita criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., instanța constată recursul formulat de recurentul-reclamant O.V. întemeiat, pentru următoarele considerente : Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se face când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute, sub sancțiunea nulității, de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Recurentul-reclamant critică faptul că pronunțarea deciziei recurate s-a dat cu încălcarea dispozițiilor art. 296 teza a II-a C. proc. civ., critică neîntemeiată, pentru următoarele considerente : Potrivit art. 296 teza a II-a C. proc. civ., apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.

Numai că, împotriva sentinței civile nr. 378 din 10 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul București a formulat apel numai pârâta Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, în prezent Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, astfel că, instanța de apel nu a pronunțat decizia recurată, prin care i s-a creat reclamantului o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată, cu încălcarea prevederilor art. 296 teza a II-a C. proc. civ. Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”. În speță, decizia recurată cuprinde motivele pe care s-a întemeiat soluția adoptată de instanță, pe excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, ceea ce permite exercitarea controlului judiciar asupra acesteia, pe calea recursului.

De aceea, critica formulată de recurentul-reclamant, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este nefondată. Motivul de recurs formulat de recurentul-reclamant și întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este întemeiat, pentru cele ce urmează: Deși nu arată expres, recurentul-reclamant critică decizia civilă recurată ca fiind dată cu o aplicare greșită a dispozițiilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, susținând că, greșit, s-a reținut că în raportul juridic dedus judecății pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu are calitate procesuală pasivă, deoarece patrimoniul fostelor instituții bancare naționalizate nu a fost preluat de o societate comercială aflată în patrimoniul Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, calitate ce revine Ministerului Finanțelor Publice, care a administrat băncile la care autorii reclamantului au fost acționari, după naționalizare.

Se constată, că instanța de apel a reținut greșit că, în raportul juridic dedus judecății, titularul obligației corelative dreptului reclamantului este Ministerul Finanțelor Publice și nu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, potrivit art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată. Potrivit acestui text de lege „în cazul în care unitatea deținătoare nu a fost identificată, persoana îndreptățită poate chema în judecată statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, în termen de 90 de zile de la data care a expirat termenul prevăzut la alin. (1), dacă nu a primit comunicarea din partea primăriei, sau de la data comunicării, solicitând restituirea”. În alin. (1) al acestui text de lege se face trimitere la „imobilele solicitate”, așa cum sunt enumerate în art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.

Însă, în speță, reclamantul a invocat calitatea autorilor săi de acționari la persoanele juridice bancare naționalizate, la data preluării acestora, solicitând acordarea de măsuri reparatorii, devenind astfel incidente prevederile art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, potrivit art. 3. 2 din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001. Prin urmare, greșit a reținut instanța de apel incidența în speță a dispozițiilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și că, în raport de acestea, calitatea procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecății aparține Ministrului Finanțelor Publice. În speță, reclamantul O.V. a invocat calitatea sa de succesor al autorilor S.B. și N.B., ce au avut calitatea de acționari la B.R., B.M.

și la B.C.R., toate naționalizate în baza Legii nr. 119/1948 și lichidate în baza Decretului nr. 197/1948 și a solicitat acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru activele pe care autorii lui le dețineau la aceste instituții bancare, invocând calitatea sa de persoană îndreptățită la restituire în temeiul art. 3 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data pronunțării deciziei recurate, persoanele arătate la art. 3 alin. (1) lit. b) din lege, au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor, iar, potrivit alin. (3) din același text de lege, în vigoare la data pronunțării deciziei recurate, măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute la alin. (1) se vor propune, după stabilirea valorii recalculate a acțiunilor, prin decizia motivată a instituției publice implicate în privatizarea societății comerciale care a preluat patrimoniul persoane juridice sau, după caz, prin ordin al ministrului finanțelor publice, în cazul în care societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice naționalizate numai există, nu poate fi identificată, ori nu a existat o asemenea continuitate.

Prin urmare, Ministerul Finanțelor Publice avea calitatea procesuală pasivă în cauză, la momentul pronunțării deciziei recurate, pentru că nu a fost identificată societatea comercială care a preluat patrimoniul celor trei bănci naționalizate la care autorii reclamantului erau acționari și nu pentru că Ministerul Finanțelor Publice ar fi avut calitatea de administrator al celor trei bănci după naționalizare, cum greșit a reținut instanța de apel. De asemenea, tot în raport de acest text de lege, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu avea calitate procesuală în raportul juridic dedus judecății, întrucât aceasta nu a fost implicată în privatizarea societății sau societăților comerciale care au preluat patrimoniul societăților bancare naționalizate, așa cum au fost descrise mai sus, la care autorii reclamantului erau acționari.

Însă, prin Legea nr. 302/2009, în timp ce cauza se judeca în recurs, s-a modificat alin. (3) din art. 31 din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit căruia „măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute pe alin. (1) se propune după stabilirea valorii recalculate a activelor, prin decizia motivată a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului”. Cu privire la incidența în raportul juridic dedus judecății a acestei dispoziții legale, se constată că aplicarea dispozițiilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 302/2009, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile, pentru că, în ceea ce privește raportul juridic civil, nașterea acestuia este guvernată de dispozițiile legii în vigoare la momentul constituirii sale, dar situațiile juridice ulterioare, ce își au izvorul în acel raport, vor rămâne guvernate de dispozițiile legii în vigoare la momentul derulării lor.

De aceea, dispozițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în forma actualizată în 2009, se aplică raportului juridic dedus judecății, astfel că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului are calitate procesuală pasivă, iar hotărârea instanței de apel, prin care cauza a fost soluționată pe excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, este nelegală. Instanța de recurs nu poate examina fondul litigiului, așa cum susține recurentul-reclamant, fără a priva părțile de o cale de atac, câtă vreme, în apel, pricina a fost soluționată greșit pe excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, astfel că, potrivit art. 312 alin. (5) C. proc.

civ., instanța va admite recursul declarat de recurentul-reclamant, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul O.V., împotriva deciziei nr. 720/A din 13 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 februarie 2010.