ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1366/2005

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 2508 din 21 martie 2002 la Tribunalul București, reclamantul O.V. a chemat în judecată pârâta A.P.A.P.S. solicitând obligarea ei prin hotărâre judecătorească să emită decizie prin care să-i acorde acțiuni la societățile: B.R.D. SA, B.C.R. SA, S. SA, A.O. SA, B. SA, U.A.S. SA, S.P. SA, SC H.N. SA, C.T. SA, O. SA sau/și A.L.F. SA, C.C.E. SA, C. SA, E. SA, G. SA, I.M.P. SA, I. SA, P.L. SA, V. SA, P. SA din județul Prahova la valoarea de 859.799.806 lei la nivelul datei de 14 februarie 2001, actualizată cu rata inflației, reprezentând valoarea acțiunilor deținute de autorii săi N.B.

și S.B. la societățile considerate naționalizate în baza Legii nr. 119/19948 banca M.B. & Co, B.R. și B.R.C. Și-a motivat cererea prin faptul că a notificat pârâta conform dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 10/2001 și că a solicitat preschimbarea acțiunilor deținute de autorii săi la societățile naționalizate menționate în acțiune, cu acțiuni la societățile comerciale care au preluat patrimoniul acestora. Prin sentința civilă nr. 378 din 10 aprilie 2003 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta să emită dispoziție în sensul acordării de acțiuni în favoarea reclamantului, cu precădere la societățile comerciale care au preluat patrimoniile persoanelor juridice naționalizate, banca M.B.

& Co. Constatând întemeiată cererea sus-evocată, B.R. și B.R.C., sau cu prioritate la o altă societate comercială tranzacționată pe piața de capital, acțiuni în valoare totală de 859.799.806 lei. Instanța de fond a reținut că reclamantul este succesorul în drepturi al defuncților B.N. și O.S., calitate în care a solicitat pârâtei A.P.A.P.S., în condițiile art. 32 din Legea nr. 10/2001, să-i acorde măsuri reparatorii constând în acțiuni la societățile comerciale ori bancare ce au preluat patrimoniul persoanelor juridice naționalizate, corespunzător cotelor deținute de autorii săi la data naționalizării, cerere ce nu s-a soluționat. S-a apreciat de către instanța de fond că pasivitatea nejustificată a pârâtei în îndeplinirea obligației ce îi incumbă conform Legii nr. 10/2001, cu respectarea termenului stabilit prin lege, îl îndreptățește pe reclamant să obțină recuperarea dreptului său prin intermediul instanței.

La stabilirea întinderii dreptului reclamantului la obținerea de măsuri reparatorii au fost avute în vedere certificatele de acționar, titlurile de acționar și certificatele de purtător depuse de reclamant și cele identificate de expert, precum și bilanțurile celor trei societăți bancare naționalizate la care autorii reclamantului au avut calitatea de acționari. Prin încheierea din 29 mai 2003, Tribunalul București a respins cererea reclamantului privind îndreptarea erorilor și omisiunilor strecurate în cuprinsul și dispozitivul sentinței civile nr.378 din 10 aprilie 2003. Prin decizia civilă nr. 482/A din 27 octombrie 2003, Curtea de Apel București, aecția a III-a civilă, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și pe cale de consecință a admis și apelurile pârâtei A.P.A.P.S.

împotriva sentinței civile nr. 378 din 10 aprilie 2003 și a reclamantului O.V. împotriva încheierii din 29 mai 2003 a aceleași instanțe. A fost anulată sentința civilă nr. 378 din 10 aprilie 2003 a Tribunalului București și încheierea din 29 mai 2003 pronunțată în Camera de consiliu, cauza fiind trimisă pentru competenta soluționare în primă instanță la Judecătoria sectorului 1 București. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut următoarele: Din oficiu s-a invocat și s-a admis excepția de ordine publică privind necompetența materială a Tribunalului București în soluționarea în primă instanță a acțiunii promovate de reclamant. Față de obiectul acțiunii, obligația de a face, s-a apreciat că în primă instanță competența conform dispozițiilor art. 1 pct. 1 C. proc.

civ. coroborate cu dispozițiile art. 2, art. 3, art. 4, art. 5 C. proc. civ. aparține judecătoriei în a cărei rază teritorială își are sediul pârâta A.P.A.P.S., respectiv Judecătoria sectorului 1 București. Astfel, s-a avut în vedere că „obligația de a face” este în toate cazurile îndatorirea ce revine subiectului pasiv de a efectua o lucrare și în general, orice prestație pozitivă, în afara acelora de „a da”, care înseamnă a constitui sau a transmite un drept real. Reclamantul prin acțiunea promovată, față de dispozițiile art. 1073 C. civ. și art. 32 din Legea 10/2001 a solicitat obligarea pârâtei A.P.A.P.S. la emiterea deciziei prevăzută de art. 32 din Legea nr. 10/2001.

În aceste condiții s-a apreciat că obiectul acțiunii îl reprezintă „obligația de a face”, respectiv obligația pârâtei la emiterea deciziei prevăzută de lege și nu constituirea sau transmiterea unui drept real sau de creanță în favoarea acestuia pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., privind stabilirea competenței instanței de judecată în raport de valoarea obiectului pricinii. S-a reținut că nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001 privind competența secției civile a Tribunalului București de a soluționa contestațiile împotriva dispozițiilor motivate emise în baza acestei legi, atât timp cât în speță nu s-a emis o astfel de decizie. Apreciind în cazul tuturor acțiunilor ce au ca obiect „obligația de a face”, care se timbrează conform Legii nr. 146/1997 cu o taxă fixă de timbru și nu la valoare, competența soluționării cauzei în primă instanță revine judecătoriei, care se bucură conform art. 1 pct. 1 C. proc.

civ., de plenitudinea de competență s-a ajuns la soluția arătată anterior. Împotriva deciziei civile nr. 482/A din 27 octombrie 2003 a Curții de Apel București au declarat recurs în termen legal reclamantul O.V. și pârâta A.P.A.P.S. București (succedată de A.V.A.S., conform art. 1 din O.U.G. nr. 23/2004 aprobată prin Legea nr. 360/2004), pe care au criticat-o pentru nelegalitate. Reclamantul susține că în raport de prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că nu a solicitat admiterea apelurilor pe motiv de necompetență materială a instanței de fond. O altă critică întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se referă la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 10/2001, în sensul că față de dispozițiile art. 84 C. proc.

civ., greșit a fost calificată acțiunea ca fiind exclusiv „obligația de a face” întemeiată pe art. 1073 C. civ., fără să se completeze și cu „obligația de a da”, în condițiile în care s-a solicitat obligarea pârâtului să emită o decizie prin care să i se acorde acțiuni la societățile din portofoliul A.P.A.P.S. Pârâta A.P.A.P.S. (devenită A.V.A.S.) a criticat hotărârea recurată pentru aplicarea și interpretarea greșită a legii, ignorând dispozițiile art. 31 alin. (2) și art. 32 din Legea nr. 10/2001. Recursurile sunt fondate. Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul-recurent O.V. a solicitat obligarea pârâtei să emită decizie privind măsurile reparatorii pentru bunurile preluate de la autorii săi prin Legea nr. 119/1948 constând în acțiuni acordate la societățile comerciale care au preluat patrimoniul persoanelor juridice menționate.

Cererea se întemeiază în primul rând pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, lege specială și singurul act normativ care reglementează prevederea stabilirii măsurilor reparatorii pentru persoanele care au calitatea de succesori ai celor ce au fost asociați ai persoanelor juridice naționalizate prin Legea nr. 119/1948, așa cum prevede art. 32. Fiind în regimul juridic al unei legi speciale, prevederile acesteia derogă de la dispozițiile cu caracter general și în ceea ce privește competența soluționării conflictelor apărute în procedura stabilirii măsurilor reparatorii. Finalitatea acțiunii reclamantului este cererea de a determina pârâta să iasă din starea de pasivitate cu privire la soluționarea notificării inițiate în condițiile Legii nr. 10/2001.

Prin Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, care constituie interpretarea legală a actului normativ a legii, este reglementată procedura ce trebuie urmărită de către persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii, în situația în care entitatea notificată nu respectă obligațiile legale ce îi incumbă în soluționarea notificărilor primite. Astfel, conform art. 31.1 și art. 31.2 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în situația în care entitatea investită cu soluționarea notificării nu dă curs, în termen legal, cererii (notificării) primite, persoana îndreptățită poate cere expres încheierea unui proces-verbal de divergență, iar refuzul expres de a încheia un astfel de proces-verbal va fi înlăturat prin comunicarea unui proces-verbal de divergență întocmit chiar de către notificator.

Potrivit art. 31 din Legea nr. 10/2001, dreptul notificatorului de a se adresa instanței civile ia naștere după întocmirea procesului-verbal de divergență. Dispozițiile art. 31 din Legea nr. 10/2001 își regăsesc aplicarea și în ceea ce privește cererea reclamantului, câtă vreme acesta a motificat autoritatea publică implicată în privatizarea societăților comerciale la care solicită acordarea de acțiuni, iar procedura ce trebuie urmată de aceasta din urmă în acordarea de astfel de măsuri reparatorii este similară, atât pentru situația în care dreptul la măsuri reparatorii aparține persoanelor ale căror imobile preluate de stat sunt evidențiate în patrimoniul unor societăți comercuale privatizate, cât și pentru cazul în care acest drept aparține unor persoane care aveau calitatea de asociați ai persoanelor juridice naționalizate.

Prevederile art. 32 din Legea nr. 10/2001 se completează cu cele cuprinse în art. 28-31 din același act normativ, acestea din urmă regelementând prevederea ce trebuie urmată și în soluționarea notificărilor adresate instituțiilor publice implicate în privatizarea societăților comerciale la care pot fi acordate acțiuni asociaților persoanelor juridice naționalizate (sau succesorilor în drepturi ai respectivilor asociați) atâta timp cât prin alin. (7) ale acestui text este stabilit dreptul notificatorului de a purta negocieri privitor la numărul de acțiuni corespunzător valorii recalculate și societățile comerciale la care se acordă aceste acțiuni. Acest drept presupune, implicit, posibilitatea ajungerii la o divergență, iar soluționarea acesteia se realizează în condițiile art. 31 din Legea nr. 10/2001.

Este de observat că, pârâta a primit notificarea reclamantului în temeiul prevăzut de legea specială, dar care nu a respectat termenul pentru emiterea unui act de dispoziție în sensul soluționării ei, în conformitate cu art. 32 alin. (6), (7) și (8) din Legea nr. 10/2001.

Față de pasivitatea nejustificată a pârâtei în îndeplinirea obligației ce îi incumbă, cu respectarea termenului legal stabilit, reclamantul-recurent este prejudiciat în exercitarea drepturilor conferite de Legea nr. 10/2001, drepturi a căror penalitate este aceea a reîntregirii patrimoniului cu bunuri corespunzătoare valorii cotelor deținute de autorii săi la societățile naționalizate, instanța de recurs reține că stabilirea pe această cale (a acționării în justiție) a valorii actualizate a acțiunilor pe care acesta este îndreptățit să le primească nu contravine procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, art. 31 alin. (2) din această lege, dându-i posibilitatea să se adreseze secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul persoanei juridice cu care este în litigiu.

Raportat la aceste considerente, se impune admiterea recursurilor declarate de ambele părți, casarea deciziei cu trimitere pentru rejudecarea apelurilor reclamantului și pârâtei. Având în vedere această soluție, devine inutilă analiza celorlalte motive de recurs, care vor fi avute în vedere de către instanța de apel cu ocazia rejudecării apelurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E : Admite recursurile declarate de reclamantul O.V. și pârâta A.P.A.P.S., împotriva deciziei civile nr. 482/A din 27 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o casează și trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 22 februarie 2005.