ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1366/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1366/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului civil de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin
cererea înregistrată sub nr. 2508 din 21 martie 2002 la Tribunalul București,
reclamantul O.V. a chemat în judecată pârâta A.P.A.P.S. solicitând obligarea ei
prin hotărâre judecătorească să emită decizie prin care să-i acorde acțiuni la
societățile: B.R.D. SA, B.C.R. SA, S. SA, A.O. SA, B. SA, U.A.S. SA, S.P. SA,
SC H.N. SA, C.T. SA, O. SA sau/și A.L.F. SA, C.C.E. SA, C. SA, E. SA, G. SA, I.M.P.
SA, I. SA, P.L. SA, V. SA, P. SA din județul Prahova la valoarea de 859.799.806
lei la nivelul datei de 14 februarie 2001, actualizată cu rata inflației,
reprezentând valoarea acțiunilor deținute de autorii săi N.B. și S.B. la
societățile considerate naționalizate în baza Legii nr. 119/19948 banca M.B.
& Co, B.R. și B.R.C.
Și-a motivat cererea prin faptul că
a notificat pârâta conform dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 10/2001 și că a
solicitat preschimbarea acțiunilor deținute de autorii săi la societățile
naționalizate menționate în acțiune, cu acțiuni la societățile comerciale care
au preluat patrimoniul acestora.
Prin sentința civilă nr. 378 din 10
aprilie 2003 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea
formulată de reclamant și a obligat pârâta să emită dispoziție în sensul
acordării de acțiuni în favoarea reclamantului, cu precădere la societățile
comerciale care au preluat patrimoniile persoanelor juridice naționalizate, banca
M.B. & Co. Constatând întemeiată cererea sus-evocată, B.R. și B.R.C., sau
cu prioritate la o altă societate comercială tranzacționată pe piața de capital,
acțiuni în valoare totală de 859.799.806 lei.
Instanța de fond a reținut că
reclamantul este succesorul în drepturi al defuncților B.N. și O.S., calitate
în care a solicitat pârâtei A.P.A.P.S., în condițiile art. 32 din Legea nr. 10/2001,
să-i acorde măsuri reparatorii constând în acțiuni la societățile comerciale
ori bancare ce au preluat patrimoniul persoanelor juridice naționalizate,
corespunzător cotelor deținute de autorii săi la data naționalizării, cerere ce
nu s-a soluționat.
S-a apreciat de către instanța de
fond că pasivitatea nejustificată a pârâtei în îndeplinirea obligației ce îi
incumbă conform Legii nr. 10/2001, cu respectarea termenului stabilit prin
lege, îl îndreptățește pe reclamant să obțină recuperarea dreptului său prin
intermediul instanței.
La stabilirea întinderii dreptului
reclamantului la obținerea de măsuri reparatorii au fost avute în vedere
certificatele de acționar, titlurile de acționar și certificatele de purtător
depuse de reclamant și cele identificate de expert, precum și bilanțurile celor
trei societăți bancare naționalizate la care autorii reclamantului au avut
calitatea de acționari.
Prin încheierea din 29 mai 2003,
Tribunalul București a respins cererea reclamantului privind îndreptarea
erorilor și omisiunilor strecurate în cuprinsul și dispozitivul sentinței
civile nr.378 din 10 aprilie 2003.
Prin decizia civilă nr. 482/A din 27
octombrie 2003, Curtea de Apel București, aecția a III-a civilă, a admis
excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și pe cale de
consecință a admis și apelurile pârâtei A.P.A.P.S. împotriva sentinței civile
nr. 378 din 10 aprilie 2003 și a reclamantului O.V. împotriva încheierii din 29
mai 2003 a aceleași instanțe.
A fost anulată sentința civilă nr. 378
din 10 aprilie 2003 a Tribunalului București și încheierea din 29 mai 2003
pronunțată în Camera de consiliu, cauza fiind trimisă pentru competenta
soluționare în primă instanță la Judecătoria sectorului 1 București.
Pentru a pronunța această hotărâre
instanța de apel a reținut următoarele:
Din oficiu s-a invocat și s-a admis
excepția de ordine publică privind necompetența materială a Tribunalului
București în soluționarea în primă instanță a acțiunii promovate de reclamant.
Față de obiectul acțiunii, obligația
de a face, s-a apreciat că în primă instanță competența conform dispozițiilor
art. 1 pct. 1 C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 2, art. 3, art. 4, art.
5 C. proc. civ. aparține judecătoriei în a cărei rază teritorială își are
sediul pârâta A.P.A.P.S., respectiv Judecătoria sectorului 1 București.
Astfel, s-a avut în vedere că
„obligația de a face” este în toate cazurile îndatorirea ce revine subiectului
pasiv de a efectua o lucrare și în general, orice prestație pozitivă, în afara
acelora de „a da”, care înseamnă a constitui sau a transmite un drept real.
Reclamantul prin acțiunea promovată,
față de dispozițiile art. 1073 C. civ. și art. 32 din Legea 10/2001 a solicitat
obligarea pârâtei A.P.A.P.S. la emiterea deciziei prevăzută de art. 32 din
Legea nr. 10/2001.
În aceste condiții s-a apreciat că
obiectul acțiunii îl reprezintă „obligația de a face”, respectiv obligația
pârâtei la emiterea deciziei prevăzută de lege și nu constituirea sau
transmiterea unui drept real sau de creanță în favoarea acestuia pentru a fi
aplicabile dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., privind stabilirea
competenței instanței de judecată în raport de valoarea obiectului pricinii.
S-a reținut că nu sunt incidente
dispozițiile Legii nr. 10/2001 privind competența secției civile a Tribunalului
București de a soluționa contestațiile împotriva dispozițiilor motivate emise
în baza acestei legi, atât timp cât în speță nu s-a emis o astfel de decizie.
Apreciind în cazul tuturor
acțiunilor ce au ca obiect „obligația de a face”, care se timbrează conform Legii
nr. 146/1997 cu o taxă fixă de timbru și nu la valoare, competența soluționării
cauzei în primă instanță revine judecătoriei, care se bucură conform art. 1
pct. 1 C. proc. civ., de plenitudinea de competență s-a ajuns la soluția
arătată anterior.
Împotriva deciziei civile nr. 482/A
din 27 octombrie 2003 a Curții de Apel București au declarat recurs în termen
legal reclamantul O.V. și pârâta A.P.A.P.S. București (succedată de A.V.A.S.,
conform art. 1 din O.U.G. nr. 23/2004 aprobată prin Legea nr. 360/2004), pe
care au criticat-o pentru nelegalitate.
Reclamantul susține că în raport de
prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., instanța a acordat mai mult decât
s-a cerut, în sensul că nu a solicitat admiterea apelurilor pe motiv de necompetență
materială a instanței de fond.
O altă critică întemeiată pe
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se referă la aplicarea greșită a
dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 10/2001, în sensul că față de dispozițiile
art. 84 C. proc. civ., greșit a fost calificată acțiunea ca fiind exclusiv
„obligația de a face” întemeiată pe art. 1073 C. civ., fără să se completeze și
cu „obligația de a da”, în condițiile în care s-a solicitat obligarea pârâtului
să emită o decizie prin care să i se acorde acțiuni la societățile din
portofoliul A.P.A.P.S.
Pârâta A.P.A.P.S. (devenită A.V.A.S.)
a criticat hotărârea recurată pentru aplicarea și interpretarea greșită a
legii, ignorând dispozițiile art. 31 alin. (2) și art. 32 din Legea nr. 10/2001.
Recursurile sunt fondate.
Prin cererea de chemare în judecată,
reclamantul-recurent O.V. a solicitat obligarea pârâtei să emită decizie
privind măsurile reparatorii pentru bunurile preluate de la autorii săi prin
Legea nr. 119/1948 constând în acțiuni acordate la societățile comerciale care
au preluat patrimoniul persoanelor juridice menționate.
Cererea se întemeiază în primul rând
pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, lege specială și singurul act normativ care
reglementează prevederea stabilirii măsurilor reparatorii pentru persoanele
care au calitatea de succesori ai celor ce au fost asociați ai persoanelor
juridice naționalizate prin Legea nr. 119/1948, așa cum prevede art. 32.
Fiind în regimul juridic al unei
legi speciale, prevederile acesteia derogă de la dispozițiile cu caracter
general și în ceea ce privește competența soluționării conflictelor apărute în
procedura stabilirii măsurilor reparatorii. Finalitatea acțiunii reclamantului
este cererea de a determina pârâta să iasă din starea de pasivitate cu privire
la soluționarea notificării inițiate în condițiile Legii nr. 10/2001.
Prin Normele Metodologice de
aplicare a Legii nr. 10/2001, care constituie interpretarea legală a actului
normativ a legii, este reglementată procedura ce trebuie urmărită de către
persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii, în situația în care entitatea
notificată nu respectă obligațiile legale ce îi incumbă în soluționarea notificărilor
primite.
Astfel, conform art. 31.1 și art. 31.2
din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în situația în care
entitatea investită cu soluționarea notificării nu dă curs, în termen legal, cererii
(notificării) primite, persoana îndreptățită poate cere expres încheierea unui
proces-verbal de divergență, iar refuzul expres de a încheia un astfel de
proces-verbal va fi înlăturat prin comunicarea unui proces-verbal de divergență
întocmit chiar de către notificator. Potrivit art. 31 din Legea nr. 10/2001,
dreptul notificatorului de a se adresa instanței civile ia naștere după
întocmirea procesului-verbal de divergență.
Dispozițiile art. 31 din Legea nr. 10/2001
își regăsesc aplicarea și în ceea ce privește cererea reclamantului, câtă vreme
acesta a motificat autoritatea publică implicată în privatizarea societăților
comerciale la care solicită acordarea de acțiuni, iar procedura ce trebuie
urmată de aceasta din urmă în acordarea de astfel de măsuri reparatorii este
similară, atât pentru situația în care dreptul la măsuri reparatorii aparține
persoanelor ale căror imobile preluate de stat sunt evidențiate în patrimoniul
unor societăți comercuale privatizate, cât și pentru cazul în care acest drept
aparține unor persoane care aveau calitatea de asociați ai persoanelor juridice
naționalizate.
Prevederile art. 32 din Legea nr. 10/2001
se completează cu cele cuprinse în art. 28-31 din același act normativ, acestea
din urmă regelementând prevederea ce trebuie urmată și în soluționarea
notificărilor adresate instituțiilor publice implicate în privatizarea
societăților comerciale la care pot fi acordate acțiuni asociaților persoanelor
juridice naționalizate (sau succesorilor în drepturi ai respectivilor asociați)
atâta timp cât prin alin. (7) ale acestui text este stabilit dreptul
notificatorului de a purta negocieri privitor la numărul de acțiuni
corespunzător valorii recalculate și societățile comerciale la care se acordă
aceste acțiuni. Acest drept presupune, implicit, posibilitatea ajungerii la o
divergență, iar soluționarea acesteia se realizează în condițiile art. 31 din
Legea nr. 10/2001.
Este de observat că, pârâta a primit
notificarea reclamantului în temeiul prevăzut de legea specială, dar care nu a
respectat termenul pentru emiterea unui act de dispoziție în sensul
soluționării ei, în conformitate cu art. 32 alin. (6), (7) și (8) din Legea nr.
10/2001.
Față de pasivitatea nejustificată a
pârâtei în îndeplinirea obligației ce îi incumbă, cu respectarea termenului
legal stabilit, reclamantul-recurent este prejudiciat în exercitarea
drepturilor conferite de Legea nr. 10/2001, drepturi a căror penalitate este aceea
a reîntregirii patrimoniului cu bunuri corespunzătoare valorii cotelor deținute
de autorii săi la societățile naționalizate, instanța de recurs reține că
stabilirea pe această cale (a acționării în justiție) a valorii actualizate a
acțiunilor pe care acesta este îndreptățit să le primească nu contravine
procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, art. 31 alin. (2) din această lege, dându-i
posibilitatea să se adreseze secției civile a tribunalului în a cărui
circumscripție teritorială se află sediul persoanei juridice cu care este în
litigiu.
Raportat la aceste considerente, se
impune admiterea recursurilor declarate de ambele părți, casarea deciziei cu
trimitere pentru rejudecarea apelurilor reclamantului și pârâtei.
Având în vedere această soluție, devine
inutilă analiza celorlalte motive de recurs, care vor fi avute în vedere de
către instanța de apel cu ocazia rejudecării apelurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursurile declarate de reclamantul O.V.
și pârâta A.P.A.P.S., împotriva deciziei civile nr. 482/A din 27 octombrie 2003
a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o casează și trimite
cauza pentru rejudecarea apelurilor la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 22
februarie 2005.