ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1366/2005

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată sub nr. 2508 din 21 martie 2002 la Tribunalul București,

reclamantul O.V. a chemat în judecată pârâta A.P.A.P.S. solicitând obligarea ei

prin hotărâre judecătorească să emită decizie prin care să-i acorde acțiuni la

societățile: B.R.D. SA, B.C.R. SA, S. SA, A.O. SA, B. SA, U.A.S. SA, S.P. SA,

SC H.N. SA, C.T. SA, O. SA sau/și A.L.F. SA, C.C.E. SA, C. SA, E. SA, G. SA, I.M.P.

SA, I. SA, P.L. SA, V. SA, P. SA din județul Prahova la valoarea de 859.799.806

lei la nivelul datei de 14 februarie 2001, actualizată cu rata inflației,

reprezentând valoarea acțiunilor deținute de autorii săi N.B. și S.B. la

societățile considerate naționalizate în baza Legii nr. 119/19948 banca M.B.

& Co, B.R. și B.R.C.

Și-a motivat cererea prin faptul că

a notificat pârâta conform dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 10/2001 și că a

solicitat preschimbarea acțiunilor deținute de autorii săi la societățile

naționalizate menționate în acțiune, cu acțiuni la societățile comerciale care

au preluat patrimoniul acestora.

Prin sentința civilă nr. 378 din 10

aprilie 2003 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea

formulată de reclamant și a obligat pârâta să emită dispoziție în sensul

acordării de acțiuni în favoarea reclamantului, cu precădere la societățile

comerciale care au preluat patrimoniile persoanelor juridice naționalizate, banca

M.B. & Co. Constatând întemeiată cererea sus-evocată, B.R. și B.R.C., sau

cu prioritate la o altă societate comercială tranzacționată pe piața de capital,

acțiuni în valoare totală de 859.799.806 lei.

Instanța de fond a reținut că

reclamantul este succesorul în drepturi al defuncților B.N. și O.S., calitate

în care a solicitat pârâtei A.P.A.P.S., în condițiile art. 32 din Legea nr. 10/2001,

să-i acorde măsuri reparatorii constând în acțiuni la societățile comerciale

ori bancare ce au preluat patrimoniul persoanelor juridice naționalizate,

corespunzător cotelor deținute de autorii săi la data naționalizării, cerere ce

nu s-a soluționat.

S-a apreciat de către instanța de

fond că pasivitatea nejustificată a pârâtei în îndeplinirea obligației ce îi

incumbă conform Legii nr. 10/2001, cu respectarea termenului stabilit prin

lege, îl îndreptățește pe reclamant să obțină recuperarea dreptului său prin

intermediul instanței.

La stabilirea întinderii dreptului

reclamantului la obținerea de măsuri reparatorii au fost avute în vedere

certificatele de acționar, titlurile de acționar și certificatele de purtător

depuse de reclamant și cele identificate de expert, precum și bilanțurile celor

trei societăți bancare naționalizate la care autorii reclamantului au avut

calitatea de acționari.

Prin încheierea din 29 mai 2003,

Tribunalul București a respins cererea reclamantului privind îndreptarea

erorilor și omisiunilor strecurate în cuprinsul și dispozitivul sentinței

civile nr.378 din 10 aprilie 2003.

Prin decizia civilă nr. 482/A din 27

octombrie 2003, Curtea de Apel București, aecția a III-a civilă, a admis

excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și pe cale de

consecință a admis și apelurile pârâtei A.P.A.P.S. împotriva sentinței civile

nr. 378 din 10 aprilie 2003 și a reclamantului O.V. împotriva încheierii din 29

mai 2003 a aceleași instanțe.

A fost anulată sentința civilă nr. 378

din 10 aprilie 2003 a Tribunalului București și încheierea din 29 mai 2003

pronunțată în Camera de consiliu, cauza fiind trimisă pentru competenta

soluționare în primă instanță la Judecătoria sectorului 1 București.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de apel a reținut următoarele:

Din oficiu s-a invocat și s-a admis

excepția de ordine publică privind necompetența materială a Tribunalului

București în soluționarea în primă instanță a acțiunii promovate de reclamant.

Față de obiectul acțiunii, obligația

de a face, s-a apreciat că în primă instanță competența conform dispozițiilor

art. 1 pct. 1 C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 2, art. 3, art. 4, art.

5 C. proc. civ. aparține judecătoriei în a cărei rază teritorială își are

sediul pârâta A.P.A.P.S., respectiv Judecătoria sectorului 1 București.

Astfel, s-a avut în vedere că

„obligația de a face” este în toate cazurile îndatorirea ce revine subiectului

pasiv de a efectua o lucrare și în general, orice prestație pozitivă, în afara

acelora de „a da”, care înseamnă a constitui sau a transmite un drept real.

Reclamantul prin acțiunea promovată,

față de dispozițiile art. 1073 C. civ. și art. 32 din Legea 10/2001 a solicitat

obligarea pârâtei A.P.A.P.S. la emiterea deciziei prevăzută de art. 32 din

Legea nr. 10/2001.

În aceste condiții s-a apreciat că

obiectul acțiunii îl reprezintă „obligația de a face”, respectiv obligația

pârâtei la emiterea deciziei prevăzută de lege și nu constituirea sau

transmiterea unui drept real sau de creanță în favoarea acestuia pentru a fi

aplicabile dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., privind stabilirea

competenței instanței de judecată în raport de valoarea obiectului pricinii.

S-a reținut că nu sunt incidente

dispozițiile Legii nr. 10/2001 privind competența secției civile a Tribunalului

București de a soluționa contestațiile împotriva dispozițiilor motivate emise

în baza acestei legi, atât timp cât în speță nu s-a emis o astfel de decizie.

Apreciind în cazul tuturor

acțiunilor ce au ca obiect „obligația de a face”, care se timbrează conform Legii

nr. 146/1997 cu o taxă fixă de timbru și nu la valoare, competența soluționării

cauzei în primă instanță revine judecătoriei, care se bucură conform art. 1

pct. 1 C. proc. civ., de plenitudinea de competență s-a ajuns la soluția

arătată anterior.

Împotriva deciziei civile nr. 482/A

din 27 octombrie 2003 a Curții de Apel București au declarat recurs în termen

legal reclamantul O.V. și pârâta A.P.A.P.S. București (succedată de A.V.A.S.,

conform art. 1 din O.U.G. nr. 23/2004 aprobată prin Legea nr. 360/2004), pe

care au criticat-o pentru nelegalitate.

Reclamantul susține că în raport de

prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., instanța a acordat mai mult decât

s-a cerut, în sensul că nu a solicitat admiterea apelurilor pe motiv de necompetență

materială a instanței de fond.

O altă critică întemeiată pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se referă la aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 10/2001, în sensul că față de dispozițiile

art. 84 C. proc. civ., greșit a fost calificată acțiunea ca fiind exclusiv

„obligația de a face” întemeiată pe art. 1073 C. civ., fără să se completeze și

cu „obligația de a da”, în condițiile în care s-a solicitat obligarea pârâtului

să emită o decizie prin care să i se acorde acțiuni la societățile din

portofoliul A.P.A.P.S.

Pârâta A.P.A.P.S. (devenită A.V.A.S.)

a criticat hotărârea recurată pentru aplicarea și interpretarea greșită a

legii, ignorând dispozițiile art. 31 alin. (2) și art. 32 din Legea nr. 10/2001.

Recursurile sunt fondate.

Prin cererea de chemare în judecată,

reclamantul-recurent O.V. a solicitat obligarea pârâtei să emită decizie

privind măsurile reparatorii pentru bunurile preluate de la autorii săi prin

Legea nr. 119/1948 constând în acțiuni acordate la societățile comerciale care

au preluat patrimoniul persoanelor juridice menționate.

Cererea se întemeiază în primul rând

pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, lege specială și singurul act normativ care

reglementează prevederea stabilirii măsurilor reparatorii pentru persoanele

care au calitatea de succesori ai celor ce au fost asociați ai persoanelor

juridice naționalizate prin Legea nr. 119/1948, așa cum prevede art. 32.

Fiind în regimul juridic al unei

legi speciale, prevederile acesteia derogă de la dispozițiile cu caracter

general și în ceea ce privește competența soluționării conflictelor apărute în

procedura stabilirii măsurilor reparatorii. Finalitatea acțiunii reclamantului

este cererea de a determina pârâta să iasă din starea de pasivitate cu privire

la soluționarea notificării inițiate în condițiile Legii nr. 10/2001.

Prin Normele Metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001, care constituie interpretarea legală a actului

normativ a legii, este reglementată procedura ce trebuie urmărită de către

persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii, în situația în care entitatea

notificată nu respectă obligațiile legale ce îi incumbă în soluționarea notificărilor

primite.

Astfel, conform art. 31.1 și art. 31.2

din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în situația în care

entitatea investită cu soluționarea notificării nu dă curs, în termen legal, cererii

(notificării) primite, persoana îndreptățită poate cere expres încheierea unui

proces-verbal de divergență, iar refuzul expres de a încheia un astfel de

proces-verbal va fi înlăturat prin comunicarea unui proces-verbal de divergență

întocmit chiar de către notificator. Potrivit art. 31 din Legea nr. 10/2001,

dreptul notificatorului de a se adresa instanței civile ia naștere după

întocmirea procesului-verbal de divergență.

Dispozițiile art. 31 din Legea nr. 10/2001

își regăsesc aplicarea și în ceea ce privește cererea reclamantului, câtă vreme

acesta a motificat autoritatea publică implicată în privatizarea societăților

comerciale la care solicită acordarea de acțiuni, iar procedura ce trebuie

urmată de aceasta din urmă în acordarea de astfel de măsuri reparatorii este

similară, atât pentru situația în care dreptul la măsuri reparatorii aparține

persoanelor ale căror imobile preluate de stat sunt evidențiate în patrimoniul

unor societăți comercuale privatizate, cât și pentru cazul în care acest drept

aparține unor persoane care aveau calitatea de asociați ai persoanelor juridice

naționalizate.

Prevederile art. 32 din Legea nr. 10/2001

se completează cu cele cuprinse în art. 28-31 din același act normativ, acestea

din urmă regelementând prevederea ce trebuie urmată și în soluționarea

notificărilor adresate instituțiilor publice implicate în privatizarea

societăților comerciale la care pot fi acordate acțiuni asociaților persoanelor

juridice naționalizate (sau succesorilor în drepturi ai respectivilor asociați)

atâta timp cât prin alin. (7) ale acestui text este stabilit dreptul

notificatorului de a purta negocieri privitor la numărul de acțiuni

corespunzător valorii recalculate și societățile comerciale la care se acordă

aceste acțiuni. Acest drept presupune, implicit, posibilitatea ajungerii la o

divergență, iar soluționarea acesteia se realizează în condițiile art. 31 din

Legea nr. 10/2001.

Este de observat că, pârâta a primit

notificarea reclamantului în temeiul prevăzut de legea specială, dar care nu a

respectat termenul pentru emiterea unui act de dispoziție în sensul

soluționării ei, în conformitate cu art. 32 alin. (6), (7) și (8) din Legea nr.

10/2001.

Față de pasivitatea nejustificată a

pârâtei în îndeplinirea obligației ce îi incumbă, cu respectarea termenului

legal stabilit, reclamantul-recurent este prejudiciat în exercitarea

drepturilor conferite de Legea nr. 10/2001, drepturi a căror penalitate este aceea

a reîntregirii patrimoniului cu bunuri corespunzătoare valorii cotelor deținute

de autorii săi la societățile naționalizate, instanța de recurs reține că

stabilirea pe această cale (a acționării în justiție) a valorii actualizate a

acțiunilor pe care acesta este îndreptățit să le primească nu contravine

procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, art. 31 alin. (2) din această lege, dându-i

posibilitatea să se adreseze secției civile a tribunalului în a cărui

circumscripție teritorială se află sediul persoanei juridice cu care este în

litigiu.

Raportat la aceste considerente, se

impune admiterea recursurilor declarate de ambele părți, casarea deciziei cu

trimitere pentru rejudecarea apelurilor reclamantului și pârâtei.

Având în vedere această soluție, devine

inutilă analiza celorlalte motive de recurs, care vor fi avute în vedere de

către instanța de apel cu ocazia rejudecării apelurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursurile declarate de reclamantul O.V.

și pârâta A.P.A.P.S., împotriva deciziei civile nr. 482/A din 27 octombrie 2003

a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o casează și trimite

cauza pentru rejudecarea apelurilor la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 22

februarie 2005.