ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1673/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la nr. 642/2000

reclamantele I.G. și P.R. au acționat în judecată SC P. SA Băicoi, pe D.P.I. și

D.D., pentru ca instanța prin sentința ce o va pronunța să constate nulitatea

absolută a contractului de schimb nr. 662 din 25 februarie 1999, prin care au

fost schimbate două loturi de teren în suprafață de 18122 mp și 6523 mp din

extravilanul orașului Băicoi cu alte două loturi de teren în suprafață de 10080

mp și 20160 mp din orașul Băicoi punctul „Ciobârca”.

În motivarea acțiunii, reclamantele

au arătat că cele două loturi de 18122 mp și 6523 mp nu sunt proprietatea SC

P.B. SA ci ale acestora, astfel că ele nu puteau face obiectul schimbului.

La 22 noiembrie 2000 I.O.M. și S.A. au

formulat o cerere de intervenție în interes propriu prin care au solicitat

întocmai reclamantelor și pentru aceleași considerente, anularea contractului

de schimb, precizând că cele două loturi de teren din extravilanul orașului

Băicoi de 18122 mp și 6523 mp fac parte din masa succesorală a autorului lor D.I.

și deci SC P.B. SA nu putea dispune de acestea prin schimb.

După administrarea probelor cu acte,

interogatorii, martori și expertiză topometrică, Judecătoria Câmpina a

pronunțat sentința nr. 2140 din 15 iunie 2001, prin care a respins ca nefondate

acțiunea principală și cererea de intervenție în interes propriu.

Pentru a pronunța această soluție

instanța a reținut în considerentele sentinței că reclamantele-interveniente nu

și-au probat dreptul lor de proprietate asupra terenurilor ce au fost obținute

de D.P.I. și D.D. în urma schimbului efectuat cu SC P.B. SA, deoarece pentru

terenul de 18122 mp reclamantei P.R. și autoarei intervenientelor nu li s-a

reconstituit dreptul de proprietate în natură, iar pentru terenul de 6523 mp

reclamantei I.G. i s-a respins acțiunea în revendicare prin sentința 2105/1995

a Judecătoriei Câmpina, rămasă irevocabilă.

Totodată s-a stabilit că în cauză nu

există nici un motiv de nulitate absolută.

Prin decizia nr. 2025 din 3

decembrie 2001 Tribunalul Prahova a respins ca nefondat apelul reclamanților I.G.

și P.R., precum și al intervenienților I.O.M. și S.A.

În considerentele deciziei s-a

reținut că la data la care a intervenit actul de schimb, reclamantei P.R. și

autoarei intervenienților nu li se reconstituise în natură dreptul de

proprietate asupra terenului de 18122 mp ce a format obiectul schimbului, prin

decizia nr. 277 din 23 mai 1992, acordându-li-se acțiuni.

În ceea ce o privește pe reclamanta I.G.

s-a concluzionat că prin sentința nr. 2105/1995 a Judecătoriei Câmpina s-a

stabilit cu autoritate de lucru judecat în cadrul acțiunii în revendicare

împotriva SC P.B. SA că acesteia nu i s-a reconstituit în natură dreptul de

proprietate asupra terenului de 6400 mp (ci în acțiuni), astfel că aceasta nu

este îndreptățită să solicite anularea schimbului.

Instanța de apel a înlăturat pentru

lipsă de probe și motivul de anulare a actului de schimb pentru frauda la lege

și cauză ilicită.

Împotriva deciziei pronunțată în

apel au declarat recurs reclamantele și intervenienții.

Prin încheierea din 19 martie 2002

Curtea de Apel Ploiești a suspendat judecarea recursului în temeiul art. 47 din

Legea nr. 10/2001 combinat cu art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la

soluționarea cererii formulată de recurenți privind restituirea terenurilor în

litigiu în temeiul Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei încheieri de

suspendare au declarat recurs D.P.I. și D.D. invocând nulitățile prevăzute de

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. arătând în esență că instanța a făcut o

greșită interpretare a actelor dosarului, deoarece din conținutul acestora

rezultă cu certitudine că terenul în suprafață de 4523 mp ce a făcut obiectul

schimbului nu a fost niciodată în posesia și folosința recurentei-reclamante I.G.

sau autorului său și nici că aceștia au vreun titlu valabil asupra imobilului.

Din această cauză instanța a constatat greșit că prevederile Legii nr. 10/2001

sunt aplicabile în cauză.

De asemenea, recurenta-reclamantă I.G.

aflându-se în cadrul unei acțiuni în anularea contractului de schimb nu-i erau

incidente dispozițiunile art. 47 din Legea nr. 10/2001.

Recursul este întemeiat astfel cum

se va arăta în cele ce urmează.

Potrivit art. 47 din Legea nr. 10/2001

prevederile legii sunt aplicabile și acțiunilor în curs de judecată, persoana

îndreptățită putând alege calea acestei legi, renunțând la judecarea cauzei sau

solicitând suspendarea cauzei.

Rezultă deci din economia textului

că incidența art. 47 din Legea nr. 10/2001 operează numai în privința

acțiunilor în curs de judecată la data apariției legii, care vizează

restituirea sau acordarea măsurilor reparatorii referitoare la imobilele

preluate abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989. Măsura instituită

de art. 47 din Legea nr. 10/2001 conferă persoanelor îndreptățite dreptul de a

opta între aplicarea vechii reglementări cauzelor în curs de judecată și

beneficiul aplicării reglementării din Legea nr. 10/2001, în privința

imobilelor preluate abuziv în perioada de incidență a legii.

În speță, se constată că instanța de

recurs a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiunilor art. 47 din

Legea nr. 10/2001.

Obiectul litigiului suspendat în

temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001 nu îl constituie restituirea imobilelor

preluate abuziv în perioada de referință a Legii nr. 10/2001 sau acordarea

măsurilor reparatorii, ci anularea unui contract de schimb în privința unor

terenuri despre care reclamanții au pretins că le aparțin deținute abuziv de

cooperativă. Deci, prevederile Legii nr.10/2001 nu sunt aplicabile în cauză

pentru a se justifica măsura suspendării, iar împrejurarea probată de recurente

privind notificarea SC P. SA pentru restituirea terenului de 6400 mp din orașul

Băicoi, nu este revelatoare, deoarece nu are legătură nemijlocită cu cadrul

procesual al litigiului.

În atari împrejurări, greșit Curtea

de Apel Ploiești a luat act de cererea recurenților-reclamanți de suspendare a

judecării recursului în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001, motiv pentru

care în temeiul art. 313 C. proc. civ. recursul de față va fi admis, casându-se

încheierea de suspendare, cu trimitere pentru continuarea judecății, la aceeași

instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de D.P.I. și D.D.

împotriva încheierii de suspendare din 19 martie 2002 a Curții de Apel

Ploiești, secția civilă, casează încheierea și trimite cauza pentru continuarea

judecății.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2005.