ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5822/2004

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

Prin sentința civilă nr. 1514 din 29 octombrie

2002 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost respinsă

ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanții G.M.N. și S.T.V. în

contradictoriu cu pârâții SC A. 2000 SA și A.P.A.P.S. București.

Instanța a reținut că reclamanții au solicitat

să le fie restituită în natură o parte din imobilul situat în Cluj Napoca, ce a

aparținut Băncii I. SA din al cărei capital bunicii lor dețineau 96%. Or, se

arată în sentință, reclamanții nu s-au conformat termenelor, etapelor și

procedurilor prevăzute de Legea specială, nr. 10/2001, în vigoare la data

introducerii acțiunii, astfel încât o cerere în revendicare de drept comun nu

poate fi primită.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel

reclamanții susținând că în mod greșit le-a fost respinsă acțiunea întrucât ei

s-au conformat prevederilor Legii nr. 10/2001, adresând unității deținătoare, SC

A. 2000 SA notificarea vizând retrocedarea, la care nu au primit răspuns.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

prin decizia civilă nr. 256 din 28 mai 2003 a admis excepția necompetenței

teritoriale, invocată din oficiu și în baza prevederilor art. 13 C. proc. civ.

și-a declinat competența de soluționare a apelului în favoarea Curții de Apel

Cluj, cea în a cărei rază teritorială se află imobilul în litigiu.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

reclamanții, criticând-o și susținând că în mod nelegal Curtea de Apel

București și-a declinat competența, au fost de asemenea reiterate o serie de

apărări de fond cu privire la situația juridică a imobilului.

Pârâta A.V.A.S.(fostul A.P.A.P.S.) a pus

concluzii de admitere a recursului în sensul rejudecării apelului de către Curtea

de Apel București.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta

Curte reține că recursul este întemeiat.

Instanța de apel, declinându-și competența, a

făcut aplicarea prevederilor art. 13 C. civ., încălcând un principiu elementar

de drept potrivit căruia reglementarea specială derogă de la cea generală. În

speță, litigiului dedus judecății fiindu-i aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001,

este evident că au prioritate dispozițiile art. 24 din acest act normativ, care

se referă expres, pentru judecata în fond, la tribunalul „în a cărui rază

teritorială își are sediul unitatea deținătoare”. Or, cum unitatea deținătoare

a imobilului în litigiu este SC A. 2000 SA, cu sediul în București, în mod

corect din punct de vedere al competenței teritoriale cauza a fost soluționată

în fond de Tribunalul București iar apelul trebuie judecat de Curtea de Apel

București.

Așa fiind, în temeiul prevederilor art. 304 pct.

9, art. 312 alin. (1) teza a II-a art. 313 și art. 315 C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul, va casa decizia Curții de Apel București și va

trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții G.M.N.

și S.T.M. împotriva deciziei civile nr. 256 din 28 mai 2003 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia și trimite cauza la aceeași

instanță pentru rejudecarea apelului declarat de reclamanți împotriva sentinței

civile nr. 1514 din 29 octombrie 2002 a Tribunalului București, secția a III-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 octombrie 2004.