ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 535/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 12068

din 11 iulie 2002 pe rolul Judecătoriei Brașov, reclamantul G.D.T. în

contradictoriu cu pârâtul avocat D.L., a solicitat instanței obligarea acestuia

din urmă la plata sumei de 10.000 dolari SUA sau echivalentul în lei, cu titlu

de despăgubiri civile și cheltuieli de judecată ocazionate în acest proces.

Ulterior, reclamantul și-a modificat

acțiunea în sensul că și-a majorat pretențiile la 15.000 dolari SUA și

55.000.000 lei cu titlu de prejudiciu.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că pârâtul, în calitate de avocat ce-l reprezenta la încheierea unui act

adițional la un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil, prin culpa

profesională a provocat reclamantului, prejudiciul mai sus menționat, în mod

direct sau indirect.

În probațiune la dosar s-au depus

sesizări, adresa nr. 119/2002, contractul autentificat sub nr. 730/1998, actul

adițional la acest contract, contractul de asistență juridică, extras C.F.,

contractul de împrumuturi de ipotecă, alte înscrisuri, s-a administrat proba cu

interogatoriul părților.

În drept s-a invocat art. 992 C. civ. și

Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Judecătoria Brașov, prin sentința civilă

nr. 8096 din 1 octombrie 2003, a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului și pe fond a respins acțiunea formulată de reclamant.

Pentru a hotărî astfel instanța a

reținut, în esență, în ceea ce privește excepția invocată din oficiu că este

neîntemeiată.

Pe fondul cauzei instanța a apreciat că

pârâtul în calitatea sa de avocat nu poate garanta clientului obținerea unui

anume rezultat și, prin urmare, obligațiile ce le generează contractul de

asistență juridică sunt obligații de diligență.

În speță, reclamantul nu a făcut dovada

că pârâtul și-ar fi depus întreaga diligență, deoarece actul întocmit a fost

semnat de bună voie de către acesta.

Apelul declarat de reclamant a fost admis

prin decizia nr. 171/Ap din 4 martie 2004, a Curții de Apel Brașov, secția

civilă, care a schimbat în parte sentința apelată, a admis acțiunea formulată

de reclamant, obligându-l pe pârât să plătească reclamantului suma de 5.000 dolari

SUA și 6.000.000 lei, cu titlu de daune.

A păstrat dispoziția judecătoriei asupra

modului de soluționare a excepției procesuale și a obligat pe pârât să

plătească reclamantului suma de 22.967.500 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a

reținut următoarele :

Raporturile dintre client și avocat cad

sub incidența principiilor și normelor de drept privat, între aceștia

încheindu-se un contract de asistență juridică al cărui conținut este

reglementat de Codul civil și Statutul avocaților (anexa 8). Avocatul va

răspunde pentru prejudiciile cauzate clientului său prin activitatea sa

profesională în condițiile dreptului comun, adică potrivit art. 1073–1090 C. civ.,

în măsura în care aceste texte sunt aplicabile în condițiile specifice ale

raporturilor dintre avocat și clientul său.

În ceea ce privește natura obligațiilor

asumate de avocat față de clientul său acestea pot fi atât „de mijloace” cât și

„de rezultat” destinația dintre cele două categorii având consecințe în plan

probatoriu.

În speță, contractul de asistență

juridică nr. 24 din 24 aprilie 2001, are ca obiect „redactare act notarial în

vederea recuperării diferenței preț contract de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 730 din 8 iunie 1998, B.N.P. P., inclusiv redactare și susținere

acțiune civilă sau plângere penală la organele abilitate” astfel că poartă

asupra unor obligații „de rezultat” cât și asupra unor obligații „de mijloace”.

S-a mai reținut că imputabil avocatului,

este neexecutarea tuturor obligațiilor asumate, respectiv a celor de redactare

și susținere acțiune pentru recuperarea diferenței de preț, calificând-o ca o

obligație „de rezultat” și ca urmare culpa pârâtului avocat este prezumată,

acesta din urmă nerăsturnând această prezumție.

Sub acest aspect, apărarea pârâtului

intimat purtând asupra obligației clientului său ca în prealabil să achite taxa

de timbru la valoarea pretențiilor deduse judecății, a fost înlăturată de către

instanța de apel, întrucât potrivit art. 13 din Statutul avocaților, „înainte

de a angaja o cauză, avocatul are obligația să informeze clientul asupra

cheltuielilor probabile pe care aceasta le implică...” .

Chestiunea netaxării de către client a unei

acțiuni promovate în instanță de către avocat ar fi mutat culpa, din sarcina

avocatului în sarcina clientului.

Prin urmare, neintroducerea în instanță a

acțiunilor la care s-a angajat pârâtul, a cauzat un prejudiciu reclamantului

apelant.

Așadar, instanța de apel a constatat că

prejudiciul se circumstanțiază numai cu privire la: diferența de preț,

acceptată de părți în înscrisul întocmit de către intimatul pârât și

nerecuperată; asupra taxelor de timbru aferentă acestei sumei; ½ din

onorariul avocațial prevăzut în contractul de asistență judiciară neexecutat în

întregime.

Celelalte pretenții ale apelantului

vizând „pagubele colaterale”, au fost respinse ca nefondate.

Împotriva deciziei nr. 171 din 4 martie

2004 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, a declarat recurs pârâtul,

invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. când

hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea motivului de recurs

pârâtul a arătat, în esență următoarele :

Reclamantul și-a întemeiat cererea sa de

chemare în judecată pe prevederile art. 998 C. civ. privind răspunderea

delictuală și Legea nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat, pentru

culpa profesională și nu pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a

contractului de asistență juridică, ca răspundere civilă contractuală.

Or, instanța de apel a omologat și

judecat apelul pe prevederile art. 1073–1090 C. civ., ce reglementează contractele

civile, respectiv pe răspunderea contractuală civilă.

Procedând în acest mod au fost încălcate

normele procesuale ce reglementează judecata în apel, răsturnând astfel sarcina

probei, în sensul că a reținut prezumția culpei pentru neexecutarea unei

obligații contractuale în raport cu răspunderea delictuală unde culpa trebuie

dovedită.

A mai susținut recurentul că în analiza

pe care a făcut-o instanța de apel a amestecat cele două forme ale răspunderii

delictuale și contractuale, dar cu un rezultat specific răspunderii delictuale.

Pe de altă parte, contractul de asistență

juridică a fost executat în totalitate întrucât prin convenția încheiată de

către reclamantul intimat și cumpărătorul SC IALTRANS SRL, s-a stabilit că

prețul de 5.000 dolari SUA, urma să fie achitat în momentul încasării creanței

de la un cetățean danez, dar nu mai târziu de 1 mai 2003.

Prin urmare, nu intra în obligația sa,

urmărirea modului de executare a obligației de plată a diferenței de preț de

5.000 dolari SUA, iar instanța nu a avut în vedere principiul

imprevizibilității executării contractului.

Ca atare, în lipsa diligenței

reclamantului de a se asigura cu mijloace civile pentru încasarea ratelor de

preț stabilite prin contractul de vânzare-cumpărare, acesta și-a asumat riscul

de încasare cu care a fost de acord.

A mai arătat că nu i se poate imputa

faptul că nu a promovat din proprie inițiativă o acțiune în pretenții pe

considerentul că neplata taxelor judiciare de timbru nu constituie un motiv

justificat întrucât legea timbrului nu permite o asemenea înregistrare, iar

termenul de plată a diferenței de preț nu era scadent.

Că, în raport de termenul scadent de

plată, 1 mai 2003, instanța avea obligația de a analiza și a constata lipsa

raportului de cauzalitate între prejudiciul înregistrat de reclamant și

obligația rezultată din contractul de asistență juridică.

Față de considerentele expuse recurentul

a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și pe fond menținerea

hotărârii primei instanțe.

Recursul nu este fondat.

În ceea ce privește critica referitoare

la încălcarea normelor procedurale ce reglementează judecata în apel.

Potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de

chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.

Textul citat, care acordă efect devolutiv

apelului, consacră ideea că efectele apelului nu se pot răsfrânge numai asupra

ceea ce s-a judecat de către prima instanță.

Aceasta înseamnă că prin intermediul

apelului nu se poate lărgi cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe,

legea instituind principiul inadmisibilității modificării în apel, a

elementelor esențiale ale acțiunii civile.

Elementele esențiale ale acțiunii civile

sunt obiectul, cauza și părțile.

Din dispozițiile art. 133 C. proc. civ.,

rezultă că sancțiunile pentru lipsa elementelor esențiale este nulitatea.

Temeiul de drept nu constituie un element

esențial al acțiunii, deoarece încadrarea în text o face judecătorul.

În speță, reclamantul și-a motivat

în drept acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 51/1995, pentru executarea

necorespunzătoare a contractului de asistență juridică, formă a răspunderii civile

contractuale.

Faptul că reclamantul a indicat ca

temei de drept și art. 998 C. civ., nu poate conduce la concluzia că au fost

încălcate dispozițiile procedurale care reglementează judecata în apel,

întrucât este dreptul instanței de a califica cererea în funcție de scopul

urmărit de reclamant, acela de a obține despăgubiri ca urmare a neexecutării

corespunzătoare a contractului de asistență juridică.

Neîntemeiată este și critica

recurentului referitoare în analiza instanței de apel în ceea ce privește

formele răspunderii și a culpei.

Obiectul contractului de asistență

juridică cuprinde următoarele prestații:

- redactare act notarial în vederea

recuperării diferenței de preț contract de vânzare-cumpărare autentificat nr. 730

din 8 iunie 1998, B.N.P. P.;

- redactare și susținere acțiune

civilă sau plângere penală la organul abilitat.

În raport cu aceste prestații

rezultă natura obligațiilor asumate prin contractul de asistență juridică,

acestea fiind atât obligații de mijloace cât și de rezultat, corect calificate

și de instanța de apel.

Caracteristic pentru obligația de

rezultat este faptul că obligația este strict determinată sub aspectul

obiectului și scopului urmărit, debitorul obligându-se ca, desfășurând o

anumită activitate, să ajungă la un rezultat stabilit.

Din contractul de asistență juridică nr. 24

din 24 aprilie 2001 rezultă că recurentul se obligă se redacteze un act

notarial pentru recuperarea diferenței de preț neachitată de către

cumpărătoarea SC I. SRL Brașov, să redacteze și să susțină o acțiune civilă sau

o plângere penală.

Redactarea actului notarial a unei

acțiuni civile sau o plângere penală, rezultat propus de recurent, constituie

în mod evident o obligație de rezultat.

Neatingerea rezultatului prevăzut,

formează convingerea că recurentul nu a fost suficient de diligent, că s-a

aflat în culpă, și că este răspunzător de urmările neîndeplinirii obligației.

Pe teren probatoriu, neatingerea

rezultatului dorit în sensul că nu a redactat și susținut acțiunile la care s-a

obligat pentru recuperarea diferenței de preț, culpa recurentului este

prezumată întrucât nu a făcut toate demersurile la care s-a obligat.

Neîntemeiată este și apărarea

recurentului reiterată în recurs că, nu a redactat acțiunea civilă întrucât

intimatul nu i-a pus la dispoziție chitanța de plată a taxei judiciare de

timbru, știut fiind că pentru redactarea unei astfel de acțiuni nu se percepe

taxă judiciară de timbru.

De altfel din modul de redactare a

obligației asumate de către recurent, rezultă fără putință de tăgadă, că este

una alternativă, acțiune civilă sau plângere penală, aceasta din urmă fiind

scutită de taxă judiciară de timbru.

Mai este de subliniat și faptul că,

recurentul în calitatea sa de profesionist al dreptului avea menirea de a-l

informa pe client și cu privire la eventualele atribuții legate de promovarea

acțiunilor la care s-a obligat.

Soluția instanței de apel este în mod

evident judicioasă, iar recursul declarat nefondat, urmând a fi respins ca

atare, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul D.L.

împotriva deciziei civile nr. 171/Ap din 4 martie 2004 a Curții de Apel Brașov,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 ianuarie 2005.