ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4078/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4078/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Vrancea, prin sentința penală nr. 151 din 28 aprilie 2004 a condamnat, inculpatul V.N. la 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. A revocat beneficiul judecării pentru restul de 653 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1936/2002 a Judecătoriei Bistrița și a dispus executarea alături de pedeapsa de 8 ani închisoare. Prin aceeași sentință a mai fost condamnat și inculpatul R.I. la 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen.
A dedus din pedepsele aplicate inculpaților durata reținerii și arestării preventive cu începere de la 7 februarie 2004 și a menținut starea de arest. A luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă. Pentru a hotărî astfel, a reținut pe baza probelor administrate că în noaptea de 6 februarie 2004, inculpații au pătruns în grajdul din incinta Mănăstirii Mușunoaiele din comuna Fitionești, județul Vrancea, cu intenția de a fura un cal și fiind surprinși de călugărul R.T., i-au aplicat cu o sapă și un lanț mai multe lovituri producându-i leziuni, care au necesitat 16-18 zile de, îngrijiri medicale, pentru vindecare. După lovirea părții vătămate au dezlegat calul și au plecat înspre satul Pralea, jud. Bacău, cu intenția de a-l vinde în târgul din Onești, însă pe drum animalul s-a smuls din legături și s-a reîntors la mănăstire.
Împotriva sentinței au declarat apel, parchetul și inculpatul R.I. Prin decizia penală nr. 347 din 11 iunie 2004, Curtea de Apel Galați a admis apelul declarat de parchet și a respins apelul declarat de inculpatul R.I. Sentința a fost desființată în parte și prin completarea încadrării juridice a infracțiunii cu dispozițiile art. 211 alin. (1) C. pen., pedepsele aplicate inculpaților de prima instanță au fost majorate la 9 ani și respectiv 8 ani închisoare. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul legal, inculpații, care au criticat-o ca netemeinică și au solicitat casarea ei conform art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și reducerea pedepselor. Recursurile sunt nefondate. Din actele și lucrările dosarului cauzei rezultă că instanțele au reținut o situație de fapt corectă și vinovăția inculpaților.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților în apel au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., pedepsele fiind just individualizate. Săvârșirea faptei de tâlhărie de două persoane pe timp de noapte, prin folosirea violențelor pentru a putea să-și însușească animalul prezintă un pericol social ridicat. Având în vedere că inculpații sunt persoane fără ocupație și că prin lovirea părții vătămate, călugăr, care a încercat să apere avutul mănăstirii, acesta a suferit vătămări care au necesitat 18 zile de spitalizare, pedepsele situate sub jumătatea minimului special prevăzut de art. 211 alin. (2) C. pen., nu pot fi considerate excesive. Așa fiind, constatând că hotărârea recurată este legală și temeinică, urmează ca în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.
pen., recursurile să fie respinse ca nefondate. În baza art. 385 17 alin. (4), cu referire la art. 384 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce arestul preventiv de la 7 februarie 2004 la 6 august 2004. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații R.I. și V.N. împotriva deciziei penale nr. 347/ A din 11 iunie 2004 a Curții de Apel Galați. Deduce din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpaților de la 7 februarie 2004, la 6 august 2004. Obligă pe recurenți la plata sumei de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariu pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 august 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.