ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3524/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1946 din 5 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins cererea reclamantei SC A. SA Slobozia, formulată în contradictoriu cu A.N.R.S.P.G.C., ca nefondată. În motivare, instanța a reținut în esență că nota de constatare atacată în contencios administrativ prin care s-a dispus ca reclamanta să transmită A.N.R.S.P.G.C., documentația de fundamentare a prețului apei industriale furnizate către terți, a fost legal emisă, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 21/1996 și ale actelor normative speciale în materia serviciilor publice de gospodărire comunală și de alimentare cu apă.

Împotriva sentinței, reclamanta a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 304 1 C. proc. civ. și susținând că: - în mod greșit s-a reținut că reclamanta are calitatea de „operator” al serviciului public de alimentare cu apă a municipiului Slobozia, în realitate ea fiind doar „vânzător” al apei industriale, rezultată în urma unui proces primar de tratare a apei brute captate din Dunăre. Drept urmare, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 14 din O.G. nr. 32/2002, ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 326/2001 și ale Regulamentului Cadru aprobat prin H.G. nr. 1591/2002 și, în consecință, nici cele cuprinse în art. 4 alin. (1) teza a II-a din Legea concurenței nr. 21/1996; - activitatea prestată de reclamantă nu intră în sfera activităților din serviciul public de alimentare cu apă, cum în mod eronat s-a reținut prin hotărârea recurată, astfel încât, dispozițiile art. 1 alin. (1) și ale art. 7 alin. (1) lit. i) din H.G.

nr. 373/2002, care îndreptățesc autoritatea publică pârâtă să monitorizeze și să controleze activitatea serviciilor publice de gospodărire comunală, nu sunt incidente în cauză. Examinând sentința, în raport cu criticile formulate, probele administrate și prevederile legale aplicabile în materie, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este temeinică și legală, iar recursul, nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare. Actele dosarului atestă că recurenta-reclamantă este unicul furnizor de apă industrială rezultată în urma unui proces primar de tratare a apei brute captate din Dunăre, pentru SC U. SA Slobozia, care gestionează serviciul public de alimentare cu apă a consumatorilor din municipiul Slobozia.

Fiind furnizor unic de apă destinată potabilității și funcționării serviciului public de alimentare cu apă a localității, activitatea sa se desfășoară în condiții de monopol natural și, prin urmare, îi sunt aplicabile prevederile art. 4 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 21/1996, cum corect a stabilit instanța de fond . Susținerile formulate prin cererea de recurs care, de altfel, se regăsesc și în cererea de chemare în judecată, potrivit cărora recurenta-reclamantă nu este operator sau prestator de servicii în cadrul serviciului public de alimentare cu apă și canalizare, ci vânzător de apă industrială, și, ca atare, nu-i sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 32/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare, aprobată cu modificările și completările ulterioare prin Legea nr. 634/2002 și nici cele cuprinse în Legea nr. 326/2001, în Regulamentul Cadru aprobat prin H.G.

nr. 1591/2002, în H.G. nr. 373/2002 privind organizarea și funcționarea A.N.R.S.P.G.C., sunt nefondate. Aceasta, deoarece, potrivit anexei la Legea nr. 634/2002, „serviciul public de alimentare cu apă cuprinde, în principal, activitățile de captare, de tratare a apei brute, de transport și de distribuție a apei potabile și industriale la utilizatori” și, după cum deja s-a arătat, recurenta-reclamantă desfășoară astfel de activități. Față de cele prezentate, recursul se privește ca nefondat și urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A. SA Slobozia împotriva sentinței civile nr. 1946 din 5 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2005.