ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 260/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 260/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2023
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea formulată reclamanta S.C. A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice a solicitat anularea măsurii dispuse prin actul administrativ emis de ANRSC, în speță Foaia de control încheiată în ziua de 15.01.2020 la societatea A. S.A., înregistrată la sediul reclamantei sub nr. x/16.01.2020, potrivit căreia «S.C. A. S.A. va încheia cu societatea B. un act adițional la contractul de vânzare cumpărare apă potabilă nr. x/30.05.2017, în vederea conformării depline la prevederile art. 1, art. 7 pct. 7.4 și art. 8 pct. 8.3 din Contractul cadru al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare aprobat prin Ordinul nr. 90/2007»; cu cheltuieli de judecată.
Soluția instanței de fond
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 718 din 29 aprilie 2021, a respins, ca nefondată, excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtă, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, a anulat în parte Nota de control încheiată în ziua de 15 ianuarie 2020 la societatea A. S.A., anume în ceea ce privește măsura «Societatea A. S.A. va încheia cu societatea B. S.A. un act adițional la "Contractul de vânzare-cumpărare apă potabilă" nr. x/30.05.2017, în vederea conformării depline la prevederile art. 1, art. 7 pct. 7.4 și art. 8 pct. 8.3 din Contractul-cadru al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare aprobat prin Ordinul nr. 90/2007», a obligat pârâta la plata către partea reclamantă a sumei de 50 de RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice a declarat recurs.
Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că nota de control constată o situație de fapt, echipa de control consemnând faptul că "reclamanta este furnizor al apei potabile pentru un alt operator al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, respectiv societatea B. Constanța în baza contractului de vânzare - cumpărare apă potabilă din 30.05.2017", respectiv faptul că "se constată că acest contract nu respectă prevederile contractului-cadru al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare aprobat prin Ordinul președintelui A.N.R.S.C. nr. 90/2007, în special cu privire la calitatea părților contractante, neincluderea obligației operatorului prevăzută la art. 7 pct. 7.4 din Contractul-cadru, precum și neincluderea dreptului utilizatorului prevăzut la art. 8 pct. 8.3 din Contractul -cadru" opinii care nu i-au produs în mod direct, nicio vătămare, stabilindu-se în sarcina reclamantei măsuri de conformare.
Soluția instanței de fond prin care s-a admis cererea de chemare în judecată, respectiv s-a anulat în parte Nota de control încheiată în ziua de 15 ianuarie 2020, pornește de la raționamentul eronat al instanței potrivit căruia serviciului de producere și transport al apei într-un sistem de alimentare și livrarea sa în alt sistem de alimentare, este scos în afara serviciului de alimentare cu apă, așa cum este reglementat prin Legea 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Așadar, legiuitorul nu a tratat diferit serviciul de producere/transport al apei, față de serviciul de alimentare cu apă cu toate activitățile specifice acestui serviciu, nefiind justificate reținerile instanței prin care se scoate în afara cadrului reglementat serviciul de producere/transport al apei într-un sistem de alimentare și livrare a sa în alt sistem de alimentare.
Recurenta consideră că este nelegală și concluzia instanței de fond în sensul că "nu se poate argumenta faptul că relația contractuală desfășurată între A. S.A. și societatea B. S.A. Constanța ar fi una de tip operator - utilizator în sensul contractului - cadru reglementat prin ordinul președintelui ANRSC nr. 90/2017, câtă vreme nu privește relația acestor entități la punctul de delimitare între o rețea interioară a B. S.A. aflată pe proprietatea acesteia și rețeaua publică situată pe domeniul public, care să fie construită de contorul de branșament pentru sistemul de alimentare cu apă".
Instanța mai reține ca existența branșamentului de apă potabilă ar fi unul din elementele esențiale în relația operator- utilizator, or această condiție este pe deplin îndeplinită în cauză, cum de altfel chiar instanța de fond recunoaște prin preluarea din contractul încheiat între cele două entități și a clauzei de la art. 2 alin. (3), respectiv "Punctul de delimitare este căminul de debitmetru/apometru amplasat pe conducta de transport".
Așadar este îndeplinită și condiția existenței punctului de delimitare care, potrivit definiției art. 3 lit. i) din Legea 241/2006 este " locul în care instalațiile aflate în proprietatea sau în administrarea utilizatorului se branșează la instalațiile aflate în administrarea operatorului furnizor/prestator de servicii, respectiv locul unde se realizează efectiv furnizarea/prestarea serviciului către utilizator. Punctul de delimitare a instalațiilor asigură identificarea amplasamentului căminului de branșament, precizează poziția de montare a dispozitivelor de măsurare-înregistrare a consumurilor, permite stabilirea apartenenței instalațiilor, precum și precizarea drepturilor, respectiv a obligațiilor ce revin părților cu privire la furnizarea/prestarea serviciului, respectiv Ia exploatarea, întreținerea și repararea instalațiilor".
Cu toate că instanța invocă aceste dispoziții legale dar și dispoziții din contract, conchide că în cauză nu este îndeplinită această condiție.
În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.
Apărările formulate în cauză
Intimata S.C. A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând că, prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă susține faptul că instanță de fond ar fi arătat că "serviciul de producere și transport al apei într-un sistem de alimentare și livrare a sa în alt sistem nu este un serviciu de apă în sensul Legii 241/2006".
În fapt, prevederile invocate de recurentă, respectiv art. 3 lit. b) din Legea nr. 241/2006, sunt analizate de instanța de fond, nu în mod izolat, ci în coroborare cu prevederile art. 3, lit. a), lit. f), lit. i), arătând faptul că raportul contractual dintre C. S.A. și B. Constanța "nu reprezintă un serviciu de alimentare cu apă în sensul Legii nr. 241/2006, raportat la Ordinul președintelui ANRSC nr. 90/2007".
În consecință, prima instanță nu constată, așa cum eronat susține recurenta, faptul că serviciile de producere și transport nu intră în categoria serviciilor de alimentare cu apă sau că un operator de apă nu ar putea efectua doar o parte din aceste servicii, instanța coroborând dispozițiile Legii nr. 241/2006 cu cele ale Ordinului președintelui ANRSC nr. 90/2007, constată, în mod temeinic, faptul că "Toate elementele menționate în conținutul contractului litigios infirmă caracterul său de contract de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare în sensul Ordinului președintelui ANRSC nr. 90/2007 [...].
Soluția instanței de recurs
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.
Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Nota de control încheiată în ziua de 15 ianuarie 2020 la societatea A. S.A., de către pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, s-a stabilit în sarcina reclamantei măsura «Societatea A. S.A. va încheia cu societatea B. S.A. un act adițional la "Contractul de vânzare – cumpărare apă potabilă" nr. x/30.05.2017, în vederea conformării depline la prevederile art. 1, art. 7 pct. 7.4 și art. 8 pct. 8.3 din Contractul-cadru al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare aprobat prin Ordinul nr. 90/2007».
Înalta Curte apreciază că principala chestiune constă în stabilirea corectei calificări juridice a serviciului de producere și transport al apei într-un sistem de alimentare și livrarea a sa în alt sistem de alimentare, așa cum este reglementat de art. 35 alin. (9) din Legea 241/2006, ca fiind un serviciu de alimentare cu apă în sensul acestei norme legale.
Instanța de control judiciar reține că aprecierea instanței de fond cu privire la faptul că serviciul de producere și transport al apei într-un sistem de alimentare și livrarea a sa în alt sistem de alimentare nu este un serviciu de alimentare cu apă în sensul Legii 241/2006 este contrazisă de prevederile art. 3 lit. b) din Legea 241/2006, potrivit căruia: "b) serviciu de alimentare cu apă reprezintă totalitatea activităților necesare pentru captarea apei brute, din surse de suprafață sau subterane, tratarea apei brute, transportul apei potabile și/sau industriale, înmagazinarea apei și distribuția apei potabile și/sau industriale.
Așadar, furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se poate realiza de către operator pentru toate activitățile serviciului (captare, tratare, transport, distribuție), dar și pentru una sau mai multe activități specifice serviciului, ca de exemplu, cazul în speță pentru producere și transport, existând situații în care operatorul furnizează/prestează doar activitatea de distribuție a apei.
Instanța de fond a reținut că "toate elementele menționate din conținutul contractului litigios infimă caracterul său de contract de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare în sensul Ordinului președintelui A.N.R.S.C. nr. 90/2007", însă instanța analizează doar, în parte, contractul dintre cele două părți, fără a avea în vedere prevederile art. 6 pct. 6.1 din contract potrivit căruia: "operatorul vânzător are dreptul să factureze și să încaseze lunar contravaloarea apei potabile vândute conform tarifelor avizate de A.N.R.S.C. și aprobate de ADIB."
Atâta timp cât reclamanta are preț reglementat pentru apă potabilă produsă și transportată în vederea redistribuirii pentru întreaga arie de operare, prețul fiind aprobat de A.N.R.S.C. în considerarea art. 35 alin. (9) și (12) din Legea 241/2006, dar și faptul că serviciul de producere/transport al apei într-un sistem de alimentare și livrare a sa în alt sistem de alimentare este o activitatea reglementată a acestui serviciu, nefiind tratată distinct, și contractul încheiat între cele două entități trebuie să îmbrace forma reglementată prin Ordinul președintelui A.N.R.S.C. nr. 90/2007.
Conform art. 3 lit. b) și d) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, transportul apei potabile prin intermediul rețelelor publice de transport, precum rețeaua de transport apă către municipiul Onești aflată în concesiunea C. S.A.., este o activitate componentă a serviciului public de alimentare cu apă.
Prin urmare, raportat la situația concretă în care transportul apei potabile se efectuează printr-o rețea publică, C. S.A. este un operator regional care potrivit contractului de delegare exploatează pe raza de operare infrastructura aferentă serviciului de alimentare cu apă, inclusiv rețelele de transport a apei potabile către municipiul Onești, parte componentă a sistemului public de alimentare cu apă preluat în concesiune, iar activitatea de transport apă trebuie să o desfășoare cu respectarea principiilor unui serviciu public, inclusiv cel al asigurării continuității din punct de vedere cantitativ și calitativ.
Potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 241/2006, are calitatea de utilizator al serviciului de alimentare cu apă orice persoană juridică.
Articolul 2 lit. i) din Legea nr. 51/2006, republicată, stipulează că prin noțiunea de utilizatori se înțelege persoane fizice sau juridice care beneficiază, direct ori indirect, individual sau colectiv, de serviciile de utilități publice. C. S.A. prestează pentru B. S.A. serviciul public de alimentare cu apă, prin intermediul rețelei publice de transport apă aflată în concesiunea sa.
Furnizarea serviciului public de alimentare cu apă către utilizatorii branșați la rețelele de transport a apei aflate în concesiunea C. S.A. constituie o obligație de serviciu public asumată de C. S.A. prin contractul de delegare.
Potrivit Legii serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare 241/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu dispozițiile Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, serviciul de producere și transport al apei într-un sistem de alimentare și livrarea sa în alt sistem de alimentare este un serviciu de alimentare cu apă.
Înalta Curte constată că măsura dispusă nu vizează sub nicio formă extinderea ariei de operare ori exploatarea altor bunuri decât cele concesionate C. S.A. prin contractul de delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu apă încheiat de D..
În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că, în cauză, criticile sunt fondate, judecătorul fondului apreciind în mod greșit starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale aplicabile cauzei.
Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală motiv pentru care o va casa.
Temeiul legal al soluției instanței de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice împotriva sentinței civile nr. 718 din 29 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința recurată și, rejudecând, respinge acțiunea reclamantei S.C. A., ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2023.