ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2342/2024

Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal la data de 07.02.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, a solicitat: - anularea, în parte, a notei de control nr. x/15.10.2021, respectiv a obligațiilor fiscale principale stabilite pentru perioada ianuarie 2016 - septembrie 2020 în cuantum de 19.151,79 RON, raportat la faptul că, pentru perioada indicată, societatea nu datorează contribuția de 0.12% aferentă veniturilor înregistrate din furnizarea serviciului comunitar, întrucât societatea contestatoare a devenit furnizor de servicii comunitare abia la data de 08.09.2020, data semnării contractului de delegare a gestiunii serviciului public nr. 410; - anularea deciziei nr. 2/04.01.2022 prin care a fost soluționată contestația A. S.R.L. înregistrată la ANRSC sub nr. x/I.T./22.11.2021; - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă de timbru și onorariu de avocat, precum și orice alte cheltuieli născute din derularea litigiului.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1145 din 21 iunie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 1145 din 21 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. Reclamanta a solicitat casarea în tot a sentinței, și, procedând la rejudecarea cauzei aconform dispozițiilor art. 498 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 noul C. proc. civ., admiterea acțiunii introductive astfel cum a fost formulată, respectiv: - anularea în parte a Notei de Control nr. x/15.10.2021, respectiv a obligațiilor fiscale principale stabilite pentru perioada ianuarie 2016 - spetembrie 2020 în cuantum de 19.151,79 RON, raportat la faptul că, pentru perioada indicată, societatea pe care o reprezentăm nu datorează contribuția de 0.12% aferentă veniturilor înregistrate din furnizarea serviciului comunitar, întrucât societatea contestatoare a devenit furnizor de servicii comunitare abia la data de 08.09.2020, data semnării Contractului de delegare a gestiunii serviciului public nr. 410; - anularea Deciziei nr. 2/04.01.2022 prin care a fost soluționată contestația A. S.R.L. înregistrată la ANRSC sub nr. x/I.T./22.11.2021; - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă de timbru și onorariu de avocat, precum și orice alte cheltuieli născute din derularea litigiului pe rolul instanțelor. În motivarea recursului său, reclamanta susține că în mod nelegal instanța absolvă autoritățile publice de respectarea dispozițiilor legale, dar obligă petenta la respectarea unor norme juridice privind plata unor sume de bani pentru exercitarea unor activități care, în lipsa contractului de delegare a gestiunii sau hotărârii de dare în administrare a serviciului public nu ar fi putut să presupună că reprezintă un serviciu public - în afara legii dar sub oblăduirea autorităților legale - și nu a beneficiat astfel de niciun dintre avantajele fiscale ale prestatorilor de servicii de utilități publice (exemplificând doar scutirea de la plata impozitului auto în baza dispozițiilor art. 469 alin. (3) Codul fiscal). Se arată că instanța de apel a omis să motiveze în ce sens este neîntemeiată critica reclamantei cu privire la nelegalitatea deciziei din perspectiva art. art. 1 lit. g) din Legea nr. 51/2006 coroborat cu art. 22 și urm. din aceeași lege. În ceea ce privește termenul de "operator de servicii de utilități publice", acesta a fost definit de art. 1 lit. g) din Legea nr. 51/2006 ca fiind "persoana juridică de drept public sau de drept privat cu capital public, privat sau mixt, înregistrată în România, într-un stat membru al Uniunii Europene ori în alt stat, care asigură nemijlocit furnizarea/prestarea, în condițiile reglementărilor în vigoare, a unui serviciu de utilități publice sau a uneia sau mai multor activități din sfera serviciilor de utilități publice". Legea 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice este foarte clară în a defini modalitatea de gestiune a serviciilor de utilități publice la art. 22 și urm. Modalitatea de gestiune a serviciilor de utilități publice se stabilește prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale, în baza unui studiu de oportunitate, în funcție de natura și starea serviciului, de necesitatea asigurării celui mai bun raport preț/calitate, de interesele actuale și de perspectivă ale unităților administrativ- teritoriale, precum și de mărimea și complexitatea sistemelor de utilități publice. Gestiunea serviciilor de utilități publice se organizează și se realizează în următoarele modalități: a) gestiune directă; b) gestiune delegată. Conform art. 33, gestiunea delegată este modalitatea de gestiune în care autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale ori, după caz, asociațiile de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilități publice, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre, atribuie unuia sau mai multor operatori toate ori numai o parte din competențele și responsabilitățile proprii privind furnizarea/prestarea serviciilor de utilități publice, pe baza unui contract, denumit în continuare contract de delegare a gestiunii. Gestiunea delegată a serviciilor de utilități publice implică punerea la dispoziția operatorilor a sistemelor de utilități publice aferente serviciilor delegate, precum și dreptul și obligația acestora de a administra și de a exploata aceste sisteme. Raporturile juridice dintre unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, dintre asociațiile de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilități publice și operatori ori operatorii regionali, după caz, sunt reglementate prin: a) hotărâri privind darea în administrare a furnizării/prestării serviciilor de utilități publice către operatorii de drept public prevăzuți la art. 28 alin. (2) lit. a), respectiv contracte de delegare a gestiunii serviciilor de utilități publice către operatorii prevăzuți la art. 28 alin. (2) lit. b), în cazul gestiunii directe; b) contractele de delegare a gestiunii serviciilor de utilități publice, în cazul gestiunii delegate. Deci, deși aparent recurenta intră sub incidența legii, prin analiza exhaustivă a prevederilor art. 1 alin. (2) lit. h) din Legea 51/2006 prin raportare la dispozițiile art. 2 lit. f), se) arată că la o analiză atentă a dispozițiilor art. 22 și urm. societatea nu poate fi inclusă în această categorie, neexistând niciun Contract de delegare a gestiunii până la data de 08.09.2021 sau hotărâre de dare în administrare a prestării serviciului pe care societatea noastră îl furnizează. În concluzie, recurenta reclamantă susține că neavând obligația de plată a contribuției percepute de către intimata pârâtă nu există niciun temei pentru sancționarea sa în contextul nedepunerii declarației în vederea stabilirii contribuției.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata pârâtă a invocat excepția nulității recursului declarat de reclamantă, apreciind că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Prealabil analizei motivelor invocate de reclamantă în susținerea criticii sale la adresa legalității sentinței atacate, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare de către intimata pârâtă, apreciind că argumentele formulate în cererea de exercitare a căii de atac urmăresc să demonstreze greșita aplicare, de către instanța fondului, a normelor de drept material incidente în cauză respectiv Legea nr. 51/2006 și Ordinul președintelui A.N.R.S.C. nr. 79/2017, cu modificările și completările ulterioare. Examinând recursul declarat de reclamantă, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge în consecință. Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o contestație împotriva deciziei nr. 2/04.01.2022 emisă de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, prin care s-a dispus respingerea contestației formulată de A. S.R.L. împotriva notei de control nr. x/15.01.2021. Prin nota de control nr. x/15.10.2021, Autoritatea de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice - Agenția Teritorială Nord-Vest a constatat că societatea A. S.R.L. este operator de transport județean în județul Satu Mare, deținând licența de transport nr. x eliberată de A.R.R Satu-Mare la data de 20.10.2016 și valabilă până la data de 26.10.2026 și prestează serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate pe traseele: - Satu-Mare - Odoreu (traseul 14) conform licenței de traseu seria x nr. x; - Satu-Mare - Potău - Medieșul Aurit (traseul 15) conform licenței de traseu seria x nr. x; - Satu-Mare - Livada - Negrești -Oaș (traseul 64) conform licenței de traseu seria x nr. x; - Satu-Mare - Ardud - Sărătura (traseul 68) conform licenței de traseu seria x nr. x; - Satu-Mare - Lipau - Sai (traseul nr. 67) conform licenței de traseu seria x nr. x; - Satu-Mare - Ardud - Baba Novac (traseul nr. 81) conform licenței de traseu seria x nr. x; - Satu-Mare - Negrești Oaș - Bixad (traseul nr. 60) conform licenței de traseu seria x nr. x, și Satu-Mare - Ghirișa - Giungi (traseul nr. 6 conform licenței de traseu seri LT nr. x. De asemenea, din verificările efectuate de membrii echipei de control a reieșit faptul că reclamanta A. nu a depus declarații aferente pentru perioada ianuarie 2016 - decembrie 2017 ca urmare a prestării de servicii publice de transport persoane în aria administrativă teritorială a județului Satu-Mare. În plus, s-a reținut faptul că, având în vedere că nu s-au transmis declarațiile privind contribuția datorată la bugetul ANRSC aferente perioadei ianuarie 2016 - decembrie 2017, echipa de control verificând documentele puse la dispoziție de operator, respectiv balanțele de verificare aferente perioadei ianuarie 2016 - iulie 2021 și situația cu veniturile obținute din transportul de persoane pentru perioada ianuarie 2016 - iulie 2021, au rezultat obligații fiscale fiscale/bugetare, pentru perioada ianuarie 2016 - iulie 2021, detaliate în nota de control anterior amintită. Prin sentința pronunțată de prima instanță a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația reclamantei, pentru motivele arătate în considerentele hotărârii. Reclamanta a exercitat recursul de față, apreciind că obligația depunerii declarației în vederea stabilirii contribuției prevăzute de art. 1 lit. b) din Ordinul președintelui A.N.R.S.C. nr. 79/2017 și, subsecvent, obligația de plată a acestei contribuții incumbă numai operatorilor serviciilor de utilitate publică menționate de ordinul în discuție. Contrar celor susținute de recurenta reclamantă, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe reflectă o corectă aplicare a normelor de drept material incidente în cauză. Potrivit dispozițiilor art. 1 din Ordinul președintelui A.N.R.S.C. nr. 79/2017, contribuția reglementată prin ordin se datorează la bugetul Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (A.N.R.S.C.), după cum urmează: a) în cuantum de 0,2% de către furnizorii/prestatorii de servicii de alimentare cu apă și de canalizare, precum și de servicii de salubrizare a localităților, din veniturile proprii înregistrate ca urmare a furnizării/prestării acestor servicii; b) în cuantum de 0,12% de către furnizorii/prestatorii de servicii de iluminat public, precum și de servicii de transport public local și județean de persoane din veniturile proprii înregistrate ca urmare a furnizării/prestării serviciilor/activităților aflate în sfera de reglementare a A.N.R.S.C. Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) din același ordin, furnizorii/Prestatorii de servicii comunitare de utilități publice, precum și operatorii economici care prestează activități specifice serviciului de alimentare cu apă și de canalizare și care nu exploatează sisteme publice sunt obligați să transmită următoarele: a) declarația privind contribuția datorată la bugetul Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice - A.N.R.S.C., prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, denumită în continuare declarația; b) situațiile financiare la data de 31 decembrie a anului precedent celui de depunere, precum și balanța de verificare aferentă, întocmită cu respectarea prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la data-limită prevăzută de lege pentru depunerea situațiilor financiare anuale la autoritatea de administrare fiscală din România. Declarațiile în discuție constituie titlu de creanță bugetară și se depun lunar, până la data de 25 a lunii curente pentru luna precedentă, prevede art. 3 alin. (3) din Ordinul președintelui A.N.R.S.C. nr. 79/2017, iar în situația nedepunerii declarației la termenul prevăzut la alin. (3), A.N.R.S.C., prin organele de control, poate stabili nivelul contribuției datorate de către persoanele juridice menționate la alin. (1), luând în considerare veniturile proprii înregistrate ca urmare a furnizării/prestării serviciilor/activităților aflate în sfera de reglementare a Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice - A.N.R.S.C. Nota de control constituie titlu de creanță, iar prin neachitare devine titlu executoriu. Așadar, prevederile Ordinului președintelui A.N.R.S.C. nr. 79/2017 se aplică furnizorilor/prestatorilor de servicii comunitare de utilități publice, fiind evident că transportul public de persoane constituie un serviciu comunitar de utilitate publică. În contextul în care recurenta reclamantă prestează serviciul de transport județean în județul Satu Mare, conform licențelor mai sus menționate, în cauză devind aplicabile dispozițiile art. 3 din Legea nr. 92/2007, potrivit cărora serviciile publice de transport local și județean fac parte din sfera serviciilor comunitare de utilitate publică. În același sens, prin dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 51/2006 se arată că transportul public local de călători constituie serviciu comunitar de utilități publice. Faptul că pentru perioada ianuarie 2016 - decembrie 2017 recurenta reclamantă nu avea încheiat un contract de delegare a gestiunii serviciului public de transport persoane în aria teritorială de competență a județului Satu Mare nu este relevant pentru înlăturarea aplicabilității Ordinului A.N.R.S.C. nr. 79/2017, în contextul în care și în această perioadă recurenta reclamantă a avut calitatea de prestator al serviciului de transport local de călători, calitate atât necesară cât și suficientă deopotrivă, pentru incidența prevederilor Ordinului A.N.R.S.C. nr. 79/2017. Prin urmare, nu existența actului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane califică activitatea prestatorului unui atare serviciu ca fiind o prestare de servicii de utilitate publică ci activitatea în sine, astfel că în mod greșit susține recurenta reclamantă că este nelegală sentința pronunțată de instanța fondului. Față de aceste considerente, nefiind demonstrată nelegalitatea sentinței atacate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă.