ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.03.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1552/2024

HOTĂRÂRE
19.03.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1552/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 19 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul cererii de chemare în judecată și circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21.09.2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021, reclamanta Compania de Transport Public Cluj Napoca S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice- ANRSC, în temeiul art. 1, art. 8, art. 11 și art. 18 din Legea 554/2004:

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 216 din 08 februarie 2023, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta Compania de Transport Public Cluj Napoca S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice;

A anulat Decizia nr. 3 de soluționare a contestației și Decizia nr. 900316/11.01.2021 de respingere a cererii de anulare a obligațiilor de plată accesorii, ambele emise de pârâtă;

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 8.330 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 216 din 08 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs recurenta-pârâtă Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice și, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, aceasta a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii contestației formulate de Compania de Transport Public Cluj Napoca S.A., ca neîntemeiată și menținerea Deciziei nr. 3 de soluționare a contestației și a Deciziei nr. 900316/11.01.2021 de respingere a cererii de anulare a obligațiilor de plată accesorii emise de A.N.R.S.C. ca fiind elaborate cu respectarea prevederilor legale în materie, precum și obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată că singurul motiv de respingere a cererii reclamantei îl constituie neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 24 lit. c) din O.G. nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale, respectiv "declarații nedepuse privind contribuția datorată pentru perioada 09.2009-12.2012."

Precizează că art. 24 lit. c) din O.G. nr. 6/2019 prevede ca "debitorul să aibă depuse toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor. Această condiție se consideră îndeplinită și în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declarații fiscale, obligațiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal central."

Consideră că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta-pârâtă invocând dispozițiile art. 157 alin. (1) și (2) din Legea nr. 207/2015, ce definesc obligațiile fiscale restante.

Astfel, având în vedere faptul că obligațiile bugetare față de bugetul A.N.R.S.C. au avut prevăzute prin Ordinele Președintelui A.N.R.S.C. nr. 66/2002, nr. 92/2004, nr. 108/2007, nr. 493/2009, 472/2015 și 79/2017, termene clare de scadență, respectiv data de 20 a lunii următoare celui de depunere (pentru obligațiile bugetare privind contribuția de 0,1%, până la data de 18.12.2009), și data de 25 ale lunii următoare celei de depunere, începând cu data de 19.12.2009, consideră că aceste obligații sunt integrate în noțiunea de obligații bugetare restante.

Referitor la termenul de prescripție, arată că în Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, se face referire la dreptul organului fiscal de a stabili creanțe fiscale, care se prescriu în termen de 5 ani, începând cu data de 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligația fiscală; dreptul organului fiscal de a cere executarea silită a creanțelor fiscale, care se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept și dreptul contribuabilului/plătitorului de a cere restituirea creanțelor fiscale, care se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire.

Coroborând aspectele de mai sus cu prevederile O.G. nr. 6/2019, reiese că obligația fiscală/bugetară supraviețuiește și doar dreptul organului fiscal de a o impune prin mijloace de coerciție este prescris, susținând că acest aspect reiese și din prevederile Codului de procedură fiscală, care dă posibilitatea îndeplinirii obligațiilor de plată, chiar și după împlinirea termenului de prescripție.

Mai arată că potrivit art. 4 alin. (12) pct. a) din Ordinul Președintelui A.N.R.S.C. nr. 322/2020, în aplicarea prevederilor art. XI din ordonanță, obligațiile de plată accesorii ce pot face obiectul anulării sunt cele aferente obligațiilor bugetare principale al căror termen de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, conform Codului de procedură fiscală, nu s-a împlinit, fiind precizat în mod clar care termen de prescripție este analizat în contextul stabilirii creanțelor fiscale accesorii ce pot face obiectul anulării, conform prevederilor O.U.G. nr. 69/2000, această prevedere fiind cuprinsă și în Ordinul MFP nr. 2.100/2020 pentru aprobarea Procedurii de anulare a obligațiilor de plată accesorii.

În concluzie, recurenta solicită admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate, respectiv respingerea cererii, ca neîntemeiată și menținerea Deciziei nr. 3 de soluționare a contestației și a Deciziei nr. 900316/11.01.2021 de respingere a cererii de anulare a obligațiilor de plată accesorii emise de A.N.R.S.C. ca fiind elaborate cu respectarea prevederilor legale în materie.

Apărările formulate în recurs

Intimata-reclamantă Compania de Transport Public Cluj Napoca S.A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca vădit neîntemeiat și menținerea sentinței recurate, precum și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În esență, arată că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. IX din O.G. nr. 69/2020, pentru a beneficia de anularea accesoriilor în sumă totală de 71.293,74 RON, aferente obligațiilor bugetare principale restante la 31 martie 2020.

Mai arată că unicul motiv pentru respingerea cererii sale a constat în faptul că nu a îndeplinit condiția de depunere a " tuturor declarațiilor fiscale" impusă de art. IX lit. c) din O.U.G. nr. 69/2020, susținând că instanța de fond a reținut în mod corect că pentru perioada septembrie 2009 – decembrie 2012 nu există obligații fiscale în sarcina sa.

Susține că recurenta a invocat în mod greșit dispozițiile art. 157 Codul de procedură fiscală, întrucât acestea se referă la obligații fiscale restante, or, sumele solicitate în speță nu îndeplinesc condițiile unor creanțe restante, iar pe de altă parte, arată că în fapt, recurenta îi impută nedepunerea declarațiilor fiscale aferente unei perioade pentru care această obligație este prescrisă și cu privire la care recurenta-pârâtă a recunoscut acest aspect.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) Cod procedură civilă, prin Rezoluția președintelului completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 11.07.2023, s-a fixat primul termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 19 martie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, când Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul în pronunțare asupra recursului ce face obiectul prezentei cauze.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul formulat de pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, reclamanta Compania de Transport Public Cluj Napoca S.A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, anularea Deciziei de respingere a cererii de anulare a obligațiilor de plata accesorii nr. x/11.01.2021 și anularea Deciziei nr. 3 de soluționare a contestației formulate împotriva Deciziei de respingere a cererii de anulare a obligațiilor de plată accesorii nr. x/11.01.2021.

Prima instanță a admis cererea formulată de reclamanta Compania de Transport Public Cluj Napoca S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice și a anulat Decizia nr. 3 de soluționare a contestației și Decizia nr. 900316/11.01.2021 de respingere a cererii de anulare a obligațiilor de plată accesorii, ambele emise de pârâtă.

Împotriva sentinței instanței de fond a formulat recurs recurenta-pârâtă Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în speță, reclamanta Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A. a înregistrat la autoritatea pârâtă cererea nr. x/07.12.2020, prin care a solicitat anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare restante la data de 31.03.2020, cererea sa fiind respinsă prin Decizia nr. 900316/11.01.2021, emisă de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, pentru motivul că intimata-reclamantă nu a depus declarațiile privind contribuția datorată aferentă perioadei 09.2009-12.2012.

Ulterior, recurenta-pârâtă a respins, prin Decizia nr. 3/22.03.2021, contestația formulată de recurenta-reclamantă împotriva Deciziei nr. 900316/11.01.2021 prevalându-se de dispozițiile art. IX lit. c) din O.U.G. nr. 69/2020, potrivit cărora: "debitorul să aibă depuse toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor, inclusiv. Această condiție se consideră îndeplinită și în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declarații fiscale, obligațiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal central".

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a invocat faptul că dreptul A.N.R.S.C. de stabilire și de emitere a titlurilor executorii aferente privind contribuția datorata pentru perioada septembrie 2009 - decembrie 2012 este prescris.

Prima instanță, analizând aspectele litigioase deduse judecății în prezenta cauză, a constatat în mod corect că acestea poartă asupra unor creanțe prescrise.

Sub acest aspect, se impun a fi reținute prevederile art. 91 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală în vigoare la data la care s-a născut dreptul ANRSC de a stabili și emite titluri executorii privind contribuția datorată de reclamantă pentru veniturile realizate ca urmare a prestării serviciului de transport public, ce prevăd că:

"(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel.

(2) Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel."

De asemenea, potrivit art. 110 din același act normativ, termenul de prescripție este de 5 ani.

Or, în cauză era vorba despre creanțe aferente perioadei septembrie 2009 - decembrie 2012, prescrise la data emiterii Deciziei de respingere a cererii de anulare a obligațiilor de plata accesorii nr. 7019, respectiv 27.11.2020, înregistrată la ANRSC cu nr. x din data de 07.12.2020.

De asemenea, se impun a fi reținute și prevederile art. 2.500 din noul C. civ., potrivit cărora:

"(1) Dreptul material la acțiune, denumit în continuare drept la acțiune, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.

(2) În sensul prezentului titlu, prin drept la acțiune se înțelege dreptul de a constrânge o persoană, cu ajutorul forței publice, să execute o anumită prestație, să respecte o anumită situație juridică sau să suporte orice altă sancțiune civilă, după caz."

Dispoziții similare privind stingerea dreptului material la acțiune cu privire la drepturile prescrise au fost prevăzute și în vechiul C. civ.

Înalta Curte constată că este nefondată susținerea recurentei-pârâte, invocată prin cererea de recurs, conform căreia obligația fiscală/bugetară supraviețuiește termenului de prescripție și doar dreptul organului fiscal de a o impune prin mijloace de coerciție este prescris, în condițiile în care prin litigiul de față se urmărește tocmai plata unor accesorii aplicate la niște creanțe pentru care termenul de prescriere s-a împlinit.

Pentru aceleași motive, asupra unor creanțe pentru care termenul de prescriere s-a împlinit, nu pot fi calculate nici accesorii și mai mult de atât, respectivele accesorii nu pot fi considerate obligații fiscale restante.

Astfel fiind, instanța de fond a reținut în mod corect că situația premisă pentru acordarea facilității reprezentate de anularea accesoriilor este aceea a existenței unor obligații bugetare restante, iar analiza îndeplinirii condițiilor pentru anularea accesoriilor, astfel cum au fost stabilite la art. 24 din O.G. nr. 69/2020, nu poate avea loc decât în legătură cu aceste obligații, or, pentru obligațiile bugetare aferente perioadei 2009-2012 a intervenit prescripția dreptului de a le stabili, context în care este evident că acestea nu îndeplinesc condiția impusă de lege de a fi restante în sensul O.G. nr. 69/2020.

Este adevărat că împlinirea termenului de prescripție nu conduce la anularea creanței, însă, recuperarea acesteia nu se mai poate face prin mijloacele de coerciție puse la dispoziția creditorilor, ci este lăsată la dispoziția debitorului, care este liber să-și aleagă conduita.

Prin urmare, este evident că nici pentru recuperarea accesoriilor aplicate unor creanțe pentru care termenul de prescripție s-a împlinit, nu se poate apela la aceleași mijloace de coerciție, în vederea recuperării lor.

În acord cu instanța de fond și Înalta Curte reține că, deși dispozițiile art. 161 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală statuează asupra posibilității efectuării plății unor obligații fiscale pentru care s-a împlinit termenul de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale, simpla posibilitate de a efectua o plată benevolă nu justifică concluzia că aceste obligații sunt restante în sensul O.U.G. nr. 69/2020.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legale, a hotărârii atacate

Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, ca parte care a pierdut procesul, la plata către intimata-reclamantă Compania de Transport public Cluj-Napoca S.A., a sumei de 5950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform înscrisurilor depuse la dosarul de recurs, cheltuieli constând în onorariu de avocat, acesta fiind proporțional cu munca efectiv prestată în prezenta cauză, muncă ce presupune întreaga activitate depusă, atât în sala de judecată, cât și demersurile întreprinse pentru pregătirea apărării.

Respinge recursul formulat de pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice împotriva sentinței civile nr. 216 din 8 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta – pârâtă Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice la plata sumei de 5950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, în favoarea intimatei –reclamante Compania de Transport Public Cluj –Napoca S.A..

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 19 martie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-06-14
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3265/2023
ție, secția de contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea conflictului negativ de competență. Prin decizia nr. 3035 din data de 20 mai 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ
ÎCCJ 2022-10-05
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4429/2022
Ședința publică din data de 5 octombrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele; I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată la data de 03.01.201
ÎCCJ 2025-05-08
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2431/2025
Ședința publică din data de 8 mai 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea în contencios administrativ înr
ÎCCJ 2023-11-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5541/2023
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată inițial pe
ÎCCJ 2022-11-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5601/2022
Ședința publică din data de 22 noiembrie 2022 Deliberând asupra recursurilor de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: I. Procedura în fața primei instanțe 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curți
Sursă