ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.07.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3299/2020

HOTĂRÂRE
08.07.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3299/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 30.06.2016 sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), a solicitat anularea adresei nr. x/28.12.2015 emise de Președintele ANRSC (prin care autoritatea pârâtă a exprimat refuzul de a modifica, la cererea reclamantei, condițiile asociate licenței, ca urmare a prelungirii prestării serviciului în municipiul Buzău) și obligarea pârâtei la emiterea ordinului de modificare a condițiilor asociate licenței nr. x/04.11.2015, clasa 1, aparținând reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 530 din 20 februarie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității cererii privind obligarea pârâtei la emiterea ordinului de modificare a condițiilor asociate licenței nr. x/04.11.2015, clasa 1ca neîntemeiată, a respins cererea reclamantei A. S.A., privind obligarea pârâtei ANRSC la emiterea ordinului de modificare a condițiilor asociate licenței nr. x/04.11.2015, clasa 1, ca neîntemeiată și a respins cererea de anulare a adresei nr. x/28.12.2015 emise de ANRSC, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. solicitând casarea în parte a sentinței și, în urma rejudecării în fond a cauzei, admiterea capătului 2 al cererii de chemare în judecată, respectiv obligarea intimatei-pârâte ANRSC la emiterea ordinului de modificare a condițiilor asociate licenței nr. x/4.11.2015 clasa 1 aparținând recurentei-reclamante.

Recursul este întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea lui, recurenta-reclamantă arată că, în ceea ce privește soluționarea capătului 2 al cererii de chemare în judecată (anterior enunțat) instanța de fond a aplicat în mod greșit normele de drept material invocate în susținerea cererii.

Cererea de modificare a condițiilor asociate licenței nr. x/4.11.2015 trebuia admisă de autoritatea de reglementare. Această cerere s-a bazat pe art. 50 lit. b) din Regulament, potrivit căruia ANRSC poate decide modificarea condițiilor asociate licenței, la cererea titularului, în cazul prelungirii termenului de valabilitate a unui contract de delegare a serviciului/activității licențiate.

Greșeala pe care instanța de fond a săvârșit-o în stabilirea obiectului contractului de concesiune pornește de la împrejurarea că, anterior Legii nr. 101/2006, sortarea deșeurilor nu era prevăzută ca activitate separată în cadrul serviciului de salubrizare, ci era considerată accesorie acestui serviciu.

Legislația secundară invocată de intimata-pârâtă, privitoarea la reglementarea detaliată a acestei activități, a intrat în vigoare după încheierea contractului de concesiune, astfel încât nu este incidentă în cauza de față.

Ulterior modificării sale prin Legea nr. 99/2014, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 101/2006 prevede că activitatea de sortare a deșeurilor are loc în stațiile de sortare, iar alin. (3

2

) prevede că autoritățile administrației publice locale au obligația să implementeze un sistem de colectare separată pe minimum 4 fracții (hârtie, mase plastice, metale și sticlă).

Luând în considerare prevederile O.U.G. nr. 39/2016, care a impus anumite obligații autorităților publice locale în materie de gestionare a deșeurilor, concedentul Municipiul Buzău a solicitat efectuarea unor investiții corespunzătoare de către recurenta-reclamantă în scopul prestării activității concesionate la nivelul noilor cerințe legale, astfel cum reiese și din adresa nr. x/2011 a Consiliului Local al Municipiului Buzău, care a fost ignorată complet de prima instanță.

Din această perspectivă, este eronată concluzia instanței de fond potrivit căreia reclamanta ar fi efectuat investiția în stația de sortare în mod benevol, întrucât, în lipsa acestei investiții, concedentul Municipiul Buzău s-ar fi expus consecințelor patrimoniale nefaste prevăzute de noua legislație în domeniu.

Stația de sortare deșeuri menajere Vadu Pașii s-a construit din fonduri proprii ale recurentei-reclamante, reprezentând o investiție de 2.3 milioane euro.

Recurenta-reclamantă îndeplinește cerințele ANRSC arătate în cuprinsul întâmpinării de la fond, potrivit căreia sortarea deșeurilor este o operațiune pe care o face prestatorul serviciului (în speță, A.) după ce a colectat deșeurile municipale și similare în amestec și care presupune existența unei baze de sortare care necesită nu numai utilaje pentru sortare, dar și un spațiu adecvat.

Conform art. 26 din secțiunea 3 a caietului de sarcini aferent contractului de concesiune, precolectarea, colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor solide presupunea un ciclu de operații în care era inclusă activitatea de sortare a deșeurilor la depozit. Din ordinea operațiunilor prevăzute în caietul de sarcini rezultă că activitatea de sortare nu este ulterioară colectării și depozitării deșeurilor, așa cum greșit a reținut instanța de fond.

Este greșită interpretarea dată de aceasta art. 28 din Legea nr. 219/1998, care la alin. (4) prevedea următoarele:

"Contractul de concesiune va cuprinde clauzele prevăzute în caietul de sarcini și clauzele convenite de părțile contractante în completarea celor din caietul de sarcini și fără a contraveni obiectivelor concesiunii prevăzute în caietul de sarcini".

Instanța de fond a apreciat că textul de lege ar avea caracter supletiv, iar nu imperativ, or verbul "va cuprinde" descrie o acțiune obligatorie, denotând că prevederile caietului de sarcini sunt obligatorii, iar nu facultative în configurația finală a contractului de concesiune.

Mai mult, la art. 4 din contract, părțile au convenit că este o anexă obligatorie a contractului caietul de sarcini, în vreme ce acesta stipulează expres că "se vor depune oferte pentru întreg pachetul de activități, nefiind acceptate oferte parțiale".

Prin urmare, procedura de achiziție care a condus la încheierea contractului de concesiune a avut în vedere expres serviciul public de sortare a deșeurilor, ceea ce face ca poziția ANRSC să apară a fi în sensul contestării a însăși acestei proceduri de achiziție.

Prin actul adițional nr. x/2015 la contractul de concesiune s-a implementat textul actual al art. 32 din Legea nr. 51/2006 potrivit căruia durata contractului poate fi prelungită ori de câte ori autoritatea administrației publice locale solicită operatorului, pentru buna executare a serviciului, realizarea unor investiții ce nu ar putea fi armonizate în termenul rămas până la finalizarea contractului, decât printr-o creștere excesivă a tarifelor și taxelor.

În acest context, concedentul a fost de acord cu prelungirea contractului de concesiune, inițial cu o perioadă de 4 ani și, în a doua etapă, cu încă 8 ani, până în anul 2026, în vederea amortizării stației de sortare din Vadul Pașii.

Prin intermediul actului adițional nr. x/2015 s-a modificat titulatura serviciilor incluse în contract, fără însă a se schimba felul serviciilor anterior prevăzute. Modificarea obiectului contractului a fost impusă de ANRSC în baza art. III alin. (2) din Legea nr. 99/2014.

Însă, indiferent de evoluția semantică a termenului "sortare" este evident că această activitate a fost inclusă în obiectul contractului încă din anul 2006 și nu este o activitate nouă care să fi fost atribuită societății de către concedent în anul 2015, în baza unei proceduri necompetitive, așa cum a susținut pârâta.

În altă ordine de idei, recurenta arată că instanța de fond a acordat în mod eronat relevanță aspectului că depozitul menționat în caietul de sarcini (Gălbinași) nu aparține reclamantei și că aceasta nu a indicat numele și locația depozitului propriu în care ar fi realizat sortarea deșeurilor.

Acest aspect este total irelevant în soluționarea cauzei întrucât obiectul disputei este dacă obiectul contractului de concesiune include sau nu întreaga activitate de salubrizare pentru care reclamanta a solicitat prelungirea licenței. Faptul de a deține sau nu un depozit nici nu permite dar nici nu împiedică pe reclamantă să desfășoare activitatea de salubrizare. De altfel, depozitul Gălbinași este deținut în fapt de o altă societate din același grup - A. S.R.L..

Instanța de fond s-a referit exclusiv la Regulamentul din 11.07.2007 privind acordarea licențelor în domeniul serviciilor comunitare de utilități publice, aprobat prin H.G. nr. 745/2007. Însă, reclamanta a invocat prevederile Legii nr. 51/2006, care are forță juridică superioară, și pe cele ale Regulamentului elaborat "în conformitate cu art. 21 alin. (3) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006".

Or, în conformitate cu art. 13-21 din legea amintită, ANRSC este o autoritate de reglementare care nu este învestită cu atributul de a se pronunța asupra legalității contractelor încheiate între autoritățile contractante și operatorii economici. ANRSC poate numai să sesizeze Consiliul Concurenței când constată anumite nerespectări ale legii, fără posibilitatea de a cere anularea contractului. Autoritatea de reglementare nu poate bloca prestarea unui serviciu de utilitate publică care se organizează și funcționează în baza principiului continuității (art. 3 lit. e) din Legea nr. 101/2006).

În situația ad absurdum în care s-ar aprecia că activitatea de sortare a deșeurilor nu este inclusă în obiectul inițial al contractului de concesiune, aceasta fiind atribuită reclamantei abia prin actul adițional din 2015, recurenta-reclamantă apreciază a fi incidente prevederile europene și naționale în materia achizițiilor publice, referindu-se expres la art. 2 lit. e) teza finală din Directiva 2007/66/CEE a Parlamentului European și a Consiliului, transpusă prin art. 287

10

din O.U.G. nr. 34/2006, în raport de care ANRSC nu are competența de a declara absența efectelor unui contract de achiziție publică (și, prin extensie, a actelor adiționale la acesta) și nici de a aprecia asupra oportunității aplicării unor sancțiuni alternative întrucât ea este o simplă autoritate de reglementare.

Oricum, subliniază recurenta, singura autoritate competentă să decidă cu privire la lipsirea de efecte a unui contract de delegare a serviciului public comunitar de salubrizare este instanța de judecată, nicidecum ANRSC.

În prezent, contractul de concesiune și actele adiționale la acesta se bucură de efecte depline, instanța nefiind învestită în prezenta cauză cu o cerere prin care să se tindă la o lipsire de efecte a acestui contract.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă ANRSC solicită respingerea recursului, ca nefondat, arătând că instanța de fond a reținut corect că activitatea de sortare a deșeurilor municipale nu a făcut niciodată obiectul contractului de concesiune nr. x/2006 și nu a fost prestată de către recurenta-reclamantă, iar potrivit legii, atribuirea ei trebuia să facă obiectul unei proceduri de delegare a gestiunii pe criterii competitive, organizată în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 101/2006.

În sprijinul acestei teze - sortarea deșeurilor municipale nu a făcut și nu face obiectul contractului de concesiune -, intimata-pârâtă de referă la HCL al Municipiului Buzău nr. 165/2015, în raport de care rezultă că autoritatea administrației publice locale nu a avut intenția de a organiza și realiza activitatea de sortare a deșeurilor în cadrul contractului de concesiune încheiat cu recurenta-reclamantă, nici măcar ca o activitate "accesorie serviciului de salubrizare care făcea obiectul concesiunii", caietul de sarcini neprevăzând nicio obligație în sarcina concesionarului și nici investiții în acest sens.

Afirmația recurentei potrivit căreia "anterior Legii nr. 101/2006 sortarea deșeurilor nici nu era prevăzută ca și activitate separată, deoarece era considerată accesorie serviciului de salubrizare" devine pe deplin valabilă cu o singură observație și anume că nu este o activitate accesorie activității de precolectare, colectare și transport a deșeurilor, ci activității de depozitare a deșeurilor prestată nu în baza contractului de concesiune invocat de recurentă, ci de către societatea A. S.R.L. Gălbinași.

Recurenta susține fără temei că din clauzele caietului de sarcini ar rezulta că intra în atribuțiile sale sortarea deșeurilor în condițiile în care aceste clauze arată în concret modul, locul și prestatorul care realiza deja această activitate, înainte chiar de atribuirea contractului de concesiune.

Chiar art. 26 lit. e) din caietul de sarcini stipulează clar că sortarea deșeurilor este legată de depozitul de deșeuri.

Împrejurarea că instanța s-a referit în mod "exclusiv" la Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 745/2007 este pe deplin îndreptățită, acesta fiind legea specială în domeniul licențierii serviciilor comunitare de utilități publice, ANRSC fiind abilitată ca autoritate competentă să acorde, să modifice, să suspende, să retragă licențele.

Atribuțiile autorității sunt în sensul monitorizării aplicării și respectării de către operatori și autoritățile administrației publice locale a prevederilor legislației specifice serviciilor de utilități publice, inclusiv cele referitoare la delegarea gestiunii serviciilor, conform art. 20 alin. (1) lit. j) și k) din Legea nr. 51/2006.

În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri, la solicitarea ambelor părți, ANRSC atrăgând atenția asupra împrejurării că licența nr. x/2015 (ale cărei condiții asociate se cer a fi modificate) a expirat și că a fost emisă pe numele societății recurente-reclamante o nouă licență nr. x/14.05.2019 pentru serviciul public de salubrizare a localităților, în care, conform condițiilor asociate licenței, titularei acesteia nu i s-a recunoscut și dreptul de a presta activitățile specifice serviciului public de salubrizare a localităților în aria municipiului Buzău, din aceleași motive care au susținut refuzul de modificare a condițiilor asociate licenței nr. x/2015.

Față de această împrejurare nouă, Înalta Curte a pus în discuția părților interesul recurentei-reclamante în susținerea recursului.

6 Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului. Înalta Curte constată următoarele:

6.1. Având în vedere că intimata-pârâtă ANRSC a învederat că a expirat valabilitatea licenței nr. x/4.11.2015, ale cărei condiții asociate s-a solicitat a fi modificate (prin cererea introductivă fiind invocată nelegalitatea refuzului ANRSC de modificare a acestor condiții), a fost pus în discuția părților caracterul actual al interesului recurentei-reclamante în susținerea cererii de recurs.

În sensul că acest interes nu ar mai fi actual pledează împrejurarea că licența nr. x/4.11.2015 a expirat, iar obiectul cererii introductive, susținut și în recurs, îl constituie obligarea ANRSC la emiterea ordinului de modificare a condițiilor asociate acestei licențe. De asemenea, recurenta-reclamantă a arătat, la solicitarea instanței de recurs, că nu a atacat în contencios administrativ refuzul ANRSC de a include în condițiile asociate noii licențe, emise sub nr. x/14.05.2019, permisiunea de a presta activitățile specifice serviciului de salubrizare în aria municipiului Buzău.

Recurenta-reclamantă a arătat, însă, că interesul său subzistă câtă vreme la data declanșării litigiului era valabilă licența la care s-a referit cererea introductivă, iar cererea de modificare a condițiilor asociate licenței s-a bazat pe prelungirea contractului de concesiune a serviciului public de salubritate încheiat cu Municipiul Buzău sub nr. x/2.03.2006, contract valabil și în prezent, conform actelor adiționale care au prelungit termenul contractual până în 2026. A mai arătat recurenta-reclamantă că nu poate modifica obiectul cererii în recurs, însă, se impune pronunțarea unei hotărâri pe baza căreia să se poată cere autorității publice să elibereze o nouă licență pentru serviciul public de salubrizare în aria municipiului Buzău, cu respectarea actelor adiționale la contractul de concesiune.

În aceste circumstanțe, Înalta Curte apreciază că interesul recurentei-reclamante în soluționarea recursului rămâne actual, chiar și în situația expirării licenței ale cărei condiții asociate se cer a fi modificate, întrucât durata de soluționare a litigiului nu trebuie să aducă atingere dreptului recurentei-reclamante de a primi o soluție pe fond în calea de atac dedusă judecății, în condițiile în care, și sub imperiul noii licențe emise, chestiunea litigioasă subzistă, iar recurenta apreciază că, și în situația în care nu a declanșat un litigiu referitor la condițiile asociate ale noii licențe, are la îndemână calea de a solicita emiterea unei noi licențe pentru prestarea serviciului de salubrizare în municipiul Buzău.

Prin urmare, Înalta Curte constată că se impune analizarea propriu-zisă a motivelor de recurs, în cazul aprecierii lor ca fiind fondate, urmând se acorda recurentei-reclamante mai puțin decât a cerut, respectiv în loc de obligarea la emiterea ordinului de modificare a condițiilor asociate licenței, să se constate că recurenta-reclamantă era îndreptățită la emiterea unui astfel de ordin.

Pentru aceste motive, în raport de prevederile art. 32 și 33 din C. proc. civ., va respinge excepția lipsei de interes în susținerea recursului, excepție invocată din oficiu.

6.2. Analizând pe fond recursul, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta-reclamantă critică hotărârea pronunțată de instanța de fond din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând, în esență, că instanța ar fi făcut o greșită aplicare a normelor de drept substanțial incidente, raportat la clauzele contractului de concesiune nr. x/2.03.2006.

Aceste susțineri sunt nefondate întrucât, așa cum a reținut instanța de fond, nici prevederile caietului de sarcini care a stat la baza contractului de concesiune și nici clauzele acestui contract nu îndrituiesc aserțiunea recurentei-reclamante conform căreia activitatea de sortare a deșeurilor ar face parte din obiectul contractului de concesiune.

Acest contract a fost încheiat în anul 2006, sub imperiul O.G. nr. 87/2001 și cuprinde, așa cum arată recurenta-reclamantă, clauzele caietului de sarcini, în raport de care obiectul contractului este circumscris la următoarele activități: precolectarea, colectarea, transportul și depozitarea reziduurilor solide (cu excepția deșeurilor toxice, periculoase și a celor cu regim special); măturatul, spălatul căilor publice și întreținerea spațiilor verzi; curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei, îngheț sau ninsoare; preselectarea și organizarea reciclării deșeurilor; dezinsecție, dezinfecție și deratizare; activități auxiliare aflate în obiectul de activitate al concesionarului, executate în urma comenzii ferme emise de concedent (art. 2 din contract).

Conform caietului de sarcini, activitățile din cadrul serviciului public de salubrizare care fac obiectul concesiunii sunt: măturatul și spălatul căilor publice; curățirea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei, îngheț sau ninsoare; precolectarea, colectarea, transportul și depozitarea reziduurilor solide (cu excepția deșeurilor toxice, periculoase și a celor cu regim special); preselectarea, organizarea reciclării deșeurilor și valorificarea deșeurilor refolosibile; dezinsecție, dezinfecție și deratizare.

Art. 4 alin. (7) și art. 30 din caietul de sarcini stabilesc că transportul și depozitarea deșeurilor se efectuează exclusiv la depozitul ecologic autorizat Gălbinași (a cărui funcționare nu are legătură cu contractul de concesiune), iar art. 26, care descrie activitățile din ciclul precolectarea, colectarea, transportul și depozitarea reziduurilor solide, se referă și la sortarea deșeurilor, care are loc la depozit.

Rezultă din datele expuse că sortarea deșeurilor este amintită prin caietul de sarcini al concesiunii ca activitate care are loc la depozitul Gălbinași, neintrând în obiectul propriu-zis al contractului, aspect ce rezultă cu claritate din coroborarea art. 3, art. 4 alin. (7), (26) și art. 30 alin. (1) din caietul de sarcini.

Sortarea deșeurilor nu este o activitate care intră în obiectul concesiunii, aceasta arătându-se că ar avea loc la depozitul de deșeuri Gălbinași, care nu aparținea și nu aparține recurentei-reclamante.

Recurenta susține greșit că această împrejurare este nerelevantă în soluționarea raportului juridic litigios întrucât ea este un argument în interpretarea clauzelor caietului de sarcini și, respectiv, ale contractului de concesiune, care a condus, coroborat cu celelalte relevante în definirea obiectului contractului, la concluzia că activitatea de sortare a deșeurilor nu face parte din obiectul contractului de concesionare a serviciului public de salubrizare în municipiul Buzău.

Nici prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Buzău nr. 165/2015 și nici prin actele adiționale la contract nu s-a extins obiectul contractului. A avut loc o modificare a definirii obiectului contractului în raport de dispozițiile art. III alin. (2) din Legea nr. 99/2014, care a modificat Legea nr. 101/2006, prin actul adițional nr. x/04.11.2015. Această modificare arată, încă o dată, că serviciul public de salubrizare la care se referă contractul nu cuprinde activitatea de sortare a deșeurilor.

Prin actul adițional nr. x/2015, activitățile circumscrise serviciului de salubrizare prestat în baza contractului de concesiune au fost redenumite, în considerarea dispozițiilor art. III alin. (2) din Legea nr. 99/2014, după cum urmează: colectarea separată și transportul separat al deșeurilor municipale și al deșeurilor similare provenite din activități comerciale, din industrie și instituții, inclusiv fracții colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii și acumulatori; măturatul, spălatul și întreținerea căilor publice; curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț; dezinsecția, dezinfecția și deratizarea.

Această redenumire a activităților trebuie analizată în lumina dispozițiilor Legii nr. 101/2006, care în art. 2 alin. (3) enumeră activitățile serviciului de salubrizare, între care este distinctă activitatea de sortare a deșeurilor municipale și a deșeurilor similare în stațiile de sortare (lit. e).

Având în vedere că prin Legea nr. 101/2006 (survenită în timpul executării contractului de concesiune) în domeniul serviciilor publice de salubrizare a fost enumerată distinct activitatea de sortare a deșeurilor, iar actul adițional la contract preia enumerarea legală fără să se refere și la activitatea de sortare a deșeurilor, se confirmă că în obiectul contractului de concesiune nu a intrat această activitate nici înainte de încheierea actului adițional și nici după.

Ca o consecință, autoritatea de reglementare ANRSC, cu aplicarea corectă a legii, a refuzat modificarea condițiilor asociate licenței tocmai pentru că această modificare era cerută în temeiul art. 50 lit. b) din Regulamentul privind acordarea licențelor în domeniul serviciilor comunitare de utilități publice, aprobat prin H.G. nr. 745/2007, care presupune o prelungire a termenului de valabilitate a contractului de delegare a serviciului, conformă cu legea aplicabilă.

Or, temeiul de drept pentru prelungire se arată de către recurentă că a fost art. 32 alin. (3) din Legea nr. 51/2006, potrivit căruia durata contractului poate fi prelungită, în aceleași condiții contractuale, ori de câte ori autoritatea administrației publice locale solicită operatorului, pentru buna executare a serviciului, realizarea unor investiții ce nu ar putea fi amortizate în termenul rămas până la finalizarea contractului decât printr-o creștere excesivă a tarifelor și taxelor.

ANRSC a constatat că realizarea investiției la care se referă recurenta nu era necesară pentru buna executare a serviciului, de vreme ce în serviciu nu intra activitatea de sortare a deșeurilor.

Recurenta-reclamantă susține fără temei că ANRSC, în calitate de autoritate de reglementare nu are dreptul să-și întemeieze refuzul pe o analiză a conformității cu legea a actului de voință al părților (concedent și concesionar) de a prelungi termenul contractului.

În conformitate cu art. 20 alin. (1) și k) din Legea nr. 51/2006, ANRSC are competențe și atribuții privind serviciile de utilități publice din sfera sa de reglementare care includ monitorizarea aplicării și respectării de către operatori și de către autoritățile administrației publice locale a legislației în domeniu, aceste atribuții fiind îndeplinite inclusiv în cadrul activității de acordare a licențelor, care intră în atribuțiile ANRSC conform art. 20 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 51/2006.

Pe tărâmul dreptului public, autoritatea de reglementare care soluționează o cerere ce intră în domeniul său de activitate, are dreptul și obligația de a-și fundamenta soluția pe o analiză de legalitate a actelor și faptelor relevante.

Concluzionând, într-adevăr, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 101/2006 sortarea deșeurilor nu era prevăzută ca activitate separată, fiind considerată accesorie serviciului de salubrizare, însă aceasta nu înseamnă că poate fi în speță considerată accesorie serviciilor prestate în baza contractului de concesiune nr. x/2.03.2006, întrucât clauzele concrete ale contractului contrazic această teză.

În ceea ce privește susținerile recurentei potrivit cărora, într-un subsidiar, ar trebui să se considere că obiectul contractului include și activitatea de sortare, conform actelor adiționale la contract, acestea nu pot fi primite întrucât nici actele adiționale nu se referă la o extindere a obiectului contractului care să includă activitatea de sortare a deșeurilor.

Cu alte cuvinte, recurenta-reclamantă și-a asumat realizarea unei investiții care nu rezultă a fi necesară în scopul prestării activității concesionate, așa cum pretinde și cum era nevoie pentru ca părțile contractului de concesiune să poată extinde termenul contractului în temeiul invocat, al prevederilor art. 32 din Legea nr. 51/2006. Pe cale de consecință, ANRSC și, respectiv, instanța de fond au făcut o analiză conformă cu legea a îndeplinirii cerințelor din art. 50 lit. b) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 745/2007, care permit modificarea condițiilor asociate licenței reținând că acestea nu sunt întrunite câtă vreme prelungirea contractului de concesiune nu s-a făcut cu respectarea art. 32 din Legea nr. 51/2006.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Respinge excepția lipsei de interes în soluționarea recursului, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 530 din 20 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 iulie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-06-08
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3450/2021
Ședința publică din data de 8 iunie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bucu
ÎCCJ 2020-03-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1488/2020
Ședința publică din data de 10 martie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la data de 01.08
ÎCCJ 2020-02-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 647/2020
Ședința publică din data de 6 februarie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată
ÎCCJ 2019-07-03
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3741/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția
ÎCCJ 2019-02-01
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 442/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 29.12.2015, sub nr. x/2015 pe rolul Curții de Apel Bucureș
Sursă