ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4018/2020

Ședința publică din data de 30 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 09.09.2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ANRSC - Autoritatea Națională de Reglementare pentru Servicii Comunitare pentru Utilități Publice de sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale si a Administrației Publice, anularea actului administrativ-răspuns nr. x/25.07.2016 și, pe cale de consecința, anularea prevederilor art. 249 din Ordinul nr. 91/2007, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 855 din 10 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect anularea răspunsului nr. x/25.07.2016 emis de pârâta ANRSCUP, ca nefondată; s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANRSCUP, ca nefondată; s-a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect excepția de nelegalitate a punctului IV din Anexa 1 a H.G. nr. 42/2006; s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Naționala de Reglementare pentru Servicii Comunitare pentru Utilități Publice și Guvernul României și s-a anulat art. 249 din Ordinul nr. 91/2007 și răspunsul nr. x/25.07.2016 emise de pârâta ANRSCUP; s-a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere având ca obiect excepția de nelegalitate a punctului IV din Anexa 1 a H.G. nr. 462/2006.

De asemenea, a fost obligată pârâta ANRSCUP la plata către reclamantă a sumei de 2550 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva sentinței civile nr. 855 din 10 martie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Autoritatea Naționala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice - A.N.R.S.C., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și menținerea dispozițiilor art. 249 din Ordinul președintelui A.N.R.S.C. nr. 91/2007, precum și a răspunsului nr. x/25.07.20156 emis de A.N.R.S.C.

În motivarea recursului arată, referitor la răspunsul A.N.R.S.C. nr. x/25.07.2016, că, deși instanța de fond a recunoscut că răspunsul la plângerea prealabilă nu este act administrativ, a respins ca nefondată excepția inadmisibilității acestui capăt de cerere, apreciind că se poate pronunța și asupra actelor/operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului administrativ.

Recurenta-pârâtă susține că acest răspuns la plângerea prealabilă nu poate fi asimilat unui act care a stat la baza emiterii Ordinului președintelui A.N.R.S.C. nr. 91/2007, act administrativ cu caracter normativ, emis pentru punerea în executare a unui act normativ cu caracter superior, respectiv Legea nr. 325/2006 și Legea nr. 51/2006.

Apreciind că adresa nr. x/25.07.2016 nu este un act administrativ, solicită admiterea excepția inadmisibilității cu privire la capătul de cerere privind anularea acesteia.

Referitor la art. 249 din Ordinul Președintelui A.N.R.S.C. nr. 91/2007, arată că instanța nu a luat în considerare dispozițiile art. 54 alin. (3) din Legea nr. 325/2006, prin care legiuitorul a instituit obligația autorităților administrației publice locale ca, în baza unui program etapizat pe perioada 21 martie 2007 - 31 decembrie 2009, în toate condominiile din România să se implementeze un singur sistem de încălzire.

Arată că după 1 ianuarie 2010, legea nu mai permite nicio deconectare de la sistemul de încălzire, urmând ca, în baza strategiilor de alimentare cu energie termică, consiliile locale să aprobe definirea sistemului centralizat de producție și distribuție de energie termică și a zonelor unde se asigură exclusiv serviciul de termoficare.

Precizează că în legislația Uniunii Europene sunt stabilite ținte obligatorii pentru statele membre pentru a realiza economii suplimentare în aprovizionarea cu energie primară și în utilizarea eficientă a acesteia, nefiind promovate soluțiile individuale de încălzire care nu asigură o reducere a consumului de combustibili și a emisiilor de gaze cu efect de seră, iar principiul "un condominiu - un sistem de încălzire" este în deplin acord cu fundamentarea Legii nr. 325/2006.

Susține că din interpretarea sistematică și coroborată cu dispoziții Legii nr. 325/2006 a dispozițiilor a căror nelegalitate se contestă, respectiv a normei prevăzute la art. 249 din Ordinul președintelui A.N.R.S.C. nr. 91/2007, rezultă că această prevedere legală a fost elaborată cu respectarea actului normativ a cărui executare o realizează.

Intimatul - reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate, cu cheltuieli de judecată.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cu prioritate excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este lipsit de interes.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ANRSC - Autoritatea Națională de Reglementare pentru Servicii Comunitare pentru Utilități Publice de sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale si a Administrației Publice, anularea actului administrativ-răspuns nr. x/25.07.2016 și, pe cale de consecința, anularea prevederilor art. 249 din Ordinul nr. 91/2007.

La termenul de judecată din 30 iulie 2020, Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., a rămas în pronunțare cu privire la excepția lipsei de interes în susținerea recursului de față.

Prin sentința civilă nr. 1095 din data de 20.04.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014, s-a admis în parte acțiunea și s-a dispus anularea prevederilor art. 249 din Ordinul nr. 91/2007 emis de pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile publice de Gospodărie Comunală pentru aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică.

Această soluție a rămas definitivă prin decizia nr. 521 din data de 13 februarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca urmare a respingerii recursurilor declarate de pârâtele Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice și Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice Constanța.

Fiind vorba despre anularea unei norme dintr-un act administrativ normativ, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"Hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Acestea se publică obligatoriu după motivare, la solicitarea instanțelor, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale județelor ori al municipiului București, fiind scutite de plata taxelor de publicare."

Astfel, la rămânerea definitivă a sentinței civile nr. 1095 din data de 20.04.2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 318/11.04.2018.

Având în vedere că norma a cărei anulare se solicită în prezenta cauză a fost anulată prin sentința civilă nr. 1095 din data de 20.04.2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă prin decizia nr. 521 din data de 13 februarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, interesul în susținerea prezentului recurs nu mai subzistă.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile rezidă în justificarea unui interes.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac.

În consecință, cum prevederile a căror anulare se solicită în prezenta cauză au fost anulate într-un alt demers judiciar, hotărârea de anulare fiind publicată în Monitorul Oficial, interesul pentru exercitarea recursului de față nu mai este actual.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că este întemeiată excepția lipsei de interes, excepție care face inutilă în tot cercetarea în fond a recursului, motiv pentru care, în temeiul 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 248 alin. (1), art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice împotriva sentinței civile nr. 855 din 10 martie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice împotriva sentinței civile nr. 855 din 10 martie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 iulie 2020.