ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 970/2016

Decizia nr. 970/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului a constatat următoarele:

Reclamanta SC A. SA Focșani prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea în 14 ianuarie 2011, a chemat în judecată pârâta SC B. SA Focșani, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.214.013,46 lei reprezentând preț al serviciilor prestate constând în furnizarea apei potabile și preluarea apelor uzate în rețeaua publică de canalizare, cu cheltuieli de judecată.

Ulterior, cauza a fost strămutată la Tribunalul Buzău, la cererea SC B. SA Focșani.

Prin Sentința nr. 352 din 13 martie 2015, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC A. SA Focșani și a obligat pârâta SC B. SA Focșani la plata sumei de 88.567,63 lei și de 2.300 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut în primul rând că obiectul pretențiilor reclamantei îl constituie suma totală de 1.214.013,46 lei, reprezentând 88.576,63 lei contravaloare apă rece și 1.125.436,84 lei contravaloare servicii canalizare, aferentă unui număr de 16 facturi fiscale indicate în petitul acțiunii și refuzate parțial la plată de pârâtă, ce au fost întocmite pentru servicii pretins prestate în intervalul decembrie 2007 - martie 2009.

S-a constatat că, în ce privește suma de 88.576,63 lei reprezentând contravaloare apă rece, aferentă cantității de 40.218 mc, livrată pârâtei în baza art. 1 din contractul nr. x/2001, în intervalul decembrie 2007 - martie 2008, pentru punctele de consum Centrala de producere energie termică și electrică, sediul social al SC B. SA și punctele termice ale pârâtei, expertul C. a reținut că pârâta a refuzat la plată doar cantitatea de apă rece potabilă livrată în lunile ianuarie - martie 2008 inclusiv, cantitate de apă care s-a determinat pe baza contorilor de branșament. A reținut expertul că deși punctele termice nu sunt consemnate în anexa contractului nr. x/2001, livrarea apei reci a fost efectiv prestată și în aceste puncte de reclamantă.

S-a mai reținut prin sentință că pârâta a susținut că din totalul de 1.805.342 mc apă potabilă facturată de reclamantă, a acceptat la plată contravaloarea a 1.765.124 mc apă reprezentând consumul aferent centralei termice, sediului său, consumul de apă de adaos din punctele termice și consumul de apă rece necesară preparării apei calde menajere pentru consumatorii contorizați, și a refuzat la plată doar cantitatea de 40.218 mc, a cărei valoare de 88.576,63 lei face obiectul prezentului litigiu, și care reprezintă diferența între consumul real de apă rece necesară pentru prepararea apei calde furnizate consumatorilor necontorizați și consumul stabilit în mod paușal de către reclamantă, diferență pe care aceasta trebuia să o factureze direct consumatorilor necontorizați.

Tribunalul a constatat că potrivit art. 2 din HCL Focșani nr. x/2004 și art. 13 din HCL Focșani nr. y/2004, pentru consumatorii care nu au montați contori de apă caldă de consum la nivel de scară de bloc, facturarea apei reci din apa caldă pentru consum se va face de SC A. SA până la montarea de contori de apă caldă de consum și încheierea de acte adiționale cu SC B. SA.

Prin urmare, s-a reținut că trebuie stabilit dacă, așa cum a susținut pârâta, cantitatea de 40.218 mc apă potabilă a cărei valoare de 88.576,63 lei face obiectul prezentului litigiu, reprezintă sau nu diferența între consumul real de apă rece necesară pentru prepararea apei calde furnizate consumatorilor necontorizați și consumul stabilit în mod paușal de către reclamantă, diferență pe care reclamanta SC A. SA trebuia să o factureze direct consumatorilor necontorizați conform art. 2 din HCL Focșani nr. x/2004 și art. 13 din HCL Focșani nr. y/2004.

Ca atare, s-a mai arătat că după cum s-a constatat din rapoartele de expertiză D. și C., nici unul dintre experți nu a reținut faptul că la determinarea cantității totale de apă rece furnizată pârâtei, s-ar fi inclus de reclamantă și cantități de apă rece reprezentând diferența între consumul real de apă rece necesară pentru prepararea apei calde furnizate consumatorilor necontorizați și consumul stabilit în mod paușal de către reclamantă. Prin urmare, din probele administrate nu s-a putut releva faptul că respectiva cantitate de 40.218 mc apă potabilă în valoare de 88.576,63 lei ar reprezenta apă rece necesară pentru prepararea apei calde furnizate consumatorilor necontorizați, așa încât obligația de facturare a reclamantei să opereze direct către consumatorii necontorizați, conform art. 2 din HCL Focșani nr. x/2004 și art. 13 din HCL Focșani nr. y/2004.

În plus, după cum a relevat expertul C., stabilirea cantității de apă rece livrate pârâtei s-a făcut în baza citirii lunare a contorilor de branșament, prezenți în fiecare din punctele de consum aparținând pârâtei SC B. SA (Centrala de producere energie termică și electrică, sediul social al SC B. SA și punctele termice). De asemenea, după cum a arătat expertul C. în răspunsul la obiecțiuni, potrivit Legii nr. 241/2006, punctul de delimitare între furnizorul de apă rece SC A. SA și beneficiarul SC B. SA prin punctele sale termice îl constituie contorul de branșament prin care se face alimentarea cu apă a punctului termic.

A rezultă în cauză că, în mod corect s-a stabilit de către experți cantitatea totală de apă potabilă rece furnizată de reclamantă pârâtei, cantitate care include și cei 40.218 mc apă refuzați la plată de pârâtă, chiar dacă punctele termice din Mun.Focșani nu sunt incluse în Anexa 1 a contractului nr. x/2001 încheiat între părți, din contract rezultă că acesta are ca obiect livrarea apei reci potabile, fără a se face vreo distincție între punctele de consum aparținând pârâtei, iar Anexa 1 conține doar niște fișe ale punctului de consum pentru categoria de folosință. Din conținutul contractului nu a rezultat că acesta operează doar pentru punctele de consum pentru care s-au întocmit fișe, ci întocmirea acestor fișe constituie doar o operațiune tehnică de identificare și individualizare a punctului de consum. Prin urmare, nu s-ar fi putut reține că, în opunere cu prevederile art. 1 din contractul nr. x/2001, pârâta nu ar datora contravaloarea apei reci livrate prin punctele termice întrucât pentru acestea nu s-au întocmit fișe ale punctului de consum.

În condițiile în care în cauză nu s-a probat că această cantitate de apă rece ar constitui diferența între consumul real de apă rece necesară pentru prepararea apei calde furnizate consumatorilor necontorizați și consumul stabilit în mod paușal de către reclamantă, diferență pe care reclamanta SC A. SA trebuia să o factureze direct consumatorilor necontorizați conform art. 2 din HCL Focșani nr. x/2004 și art. 13 din HCL Focșani nr. y/2004, rezultă că pretențiile reclamantei în ce privește contravaloarea celor 40.218 mc apă rece potabilă sunt întemeiate.

În ce privește contravaloarea serviciilor de preluare apă uzată în canalizare refuzate la plată pe intervalul decembrie 2007 - martie 2009, de 1.125.436,84 lei, tribunalul a constatat că după cum rezultă din raportul de expertiză C., acestea constau în servicii de canalizare a apei calde de consum din blocurile contorizate (iar nu a apei de canal rezultată din consumul propriu al pârâtei, pe care aceasta a achitat-o fără obiecțiuni). Această apă evacuată în sistemul de canalizare, corespunzătoare apei calde menajere înregistrată la consumatorii contorizați, nu a fost facturată acestor consumatori nici de reclamantă și nici de pârâtă, ci reclamanta a facturat-o pârâtei.

Din art. 1 al HCL Focșani nr. x/2004 rezultă că pârâtei SC B. SA i s-a atribuit competența de a factura apa rece din apa caldă pentru consumatorii contorizați la nivel de scară de bloc, nu și apa uzată pentru canalizare rezultată din consumul apei calde menajere. Aceleași atribuții s-au stabilit pentru pârâtă și prin art. 11 și 12 din HCL Focșani nr. y/2004.

Art. 17 din HCL Focșani nr. y/2004 prevede expres că serviciul de canalizare aferent apei calde menajere a fost efectuat în continuare de furnizorul de apă potabilă (care în cauza de față este reclamanta SC A. SA), atât pentru consumatorii contorizați cât și pentru cei necontorizați, direct acestora. Textul prevede deci explicit că prestarea acestui serviciu de canalizare se face de către furnizorul de apă potabilă SC A. SA, direct consumatorilor, contorizați sau necontorizați.

S-a apreciat că, reclamanta avea posibilitatea de a stabili cantitatea de canal aferentă apei calde de consum livrate consumatorilor contorizați, prin solicitarea de la pârâta SC B. SA a situației consumurilor lunare de apă caldă menajeră (de consum), iar contravaloarea cantității de canal să fie inclusă în facturile pentru apa rece menajeră și canalizare emise consumatorilor.

Față de aceste considerente, tribunalul a apreciat că în mod greșit, prin nesocotirea prevederilor HCL Focșani nr. x/2004 și nr. y/2004 reclamanta a facturat pârâtei suma de 1.125.436,84 lei reprezentând servicii de canalizare a apei calde de consum din blocurile contorizate, când de fapt trebuia să factureze această sumă, defalcat, direct consumatorilor contorizați, neexistând temei legal pentru a o factura pârâtei SC B. SA, iar contractul nr. x/2001 nu poate fi invocat în apărarea sa de către reclamantă, deoarece acesta are ca obiect livrarea și preluarea în canalizare exclusiv a apei reci menajere, nu și a apei calde, iar în plus, în calitate de operatori economici de interes public aflați în subordinea Consiliului Local Focșani, atât reclamanta cât și pârâta au obligația de a respecta hotărârile de consiliu local care le reglementează modul de desfășurare a activității.

În concluzie, instanța a admis în parte cererea reclamantei și a obligat pârâta să plătească reclamantei doar suma de 88.567,63 lei reprezentând contravaloarea apei reci furnizate, iar nu și suma de 1.125.436,84 lei reprezentând servicii de canalizare a apei calde de consum din blocurile contorizate.

În ce privește cheltuielile de judecată, cum cererea reclamantei s-a admis doar în parte, instanța în baza art. 276 C. proc. civ. a compensat în parte cheltuielile făcute de părți, iar din cheltuielile rămase, în sumă de 23.251 lei efectuate de reclamantă, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei doar un procent de 10%, corespunzător cuantumului procentual al pretențiilor care au fost admise din totalul pretențiilor solicitate.

Împotriva acestei sentințe au formulat apeluri reclamanta SC A. SA Focșani (denumită în continuare SC A. SA Focșani) și pârâta SC B. SA Focșani, care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie:

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin Decizia nr. 439 din 15 iunie 2015 a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC B. SA Focșani împotriva Sentinței nr. 352 din 13 martie 2015 a Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu reclamanta SC A. SA Focșani.

A admis apelul formulat de reclamanta SC A. SA Focșani împotriva Sentinței nr. 352 din 13 martie 2015 a Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâta SC B. SA și la plata sumei de 1.125.436,84 lei reprezentând contravaloare servicii de canal, către reclamantă. A menținut restul dispozițiilor sentinței.

A obligat pârâta la plata sumei de 33.434 lei, reprezentând cheltuieli de judecată la fond și în apel către reclamantă SC A. SA Focșani.

Examinând sentința, prin prisma criticilor din apelurile promovate, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale, instanța a reținut următoarele:

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie suma de 1.214.013,46 lei refuzată la plată de pârâta SC B. SA, compusă din: 88.576,63 lei c/val a 40.218 mc apă și 1.125436,84 lei c/val servicii de canalizare.

În fapt, contractul din 25 octombrie 2001, care a avut ca obiect furnizarea în folosul pârâtei SC B. SA a apei potabile și preluarea în rețeaua publică de canalizare a apelor uzate menajere, industriale și meteorice, s-a încheiat între părți anterior preluării de către pârâtă a distribuției energiei termice către consumatorii finali, cu toate acestea părțile nu au adus modificări în ceea ce privește facturarea apei reci.

Reclamanta SC A. SA Focșani, în baza acestui contract, a continuat să factureze cantitatea totală de apă rece furnizată, înregistrată de apometrele existente pe conducta de livrare a apei reci, de stațiile de hidrofor la intrarea în fiecare punct termic, precum și canalizarea aferentă, pârâtei SC B. SA revenindu-i obligația de a refactura către populație, agenți economici și instituții publice apa rece din apa caldă furnizată de reclamantă.

În derularea contractului au apărut neînțelegeri între părți datorită diferenței între apa livrată și facturată pârâtei pe de o parte și consumul propriu al acesteia cumulat cu consumul facturat beneficiarilor contorizați, pe de altă parte.

Cu privire la apelul formulat de pârâta SC B. SA, instanța de apel a reținut că:

În cauză, pârâta a susținut că această diferență de apă de 40.218 mc refuzată la plată, a cărei contravaloare se ridică la suma de 88.576,63 lei, reprezintă în fapt apa rece necesară preparării apei calde menajere (apă rece din ACM) furnizate consumatorilor finali necontorizați.

Aceste apărări au fost analizate și considerate în mod corect ca neîntemeiate, apreciindu-se că normele care stabilesc consumul de apă necontorizat, respectiv sistemul paușal reglementat prin STAS, nu permiteau ca diferența de consum la blocurile necontorizate să fie imputat consumatorilor, și, drept urmare, sunt în sarcina societății care furnizează energia termică și care administrează rețelele termice de distribuție de apă caldă.

Față de cele reținute, instanța de apel a considerat ca fiind corectă soluția primei instanțe care a conchis că pârâta trebuie să suporte consumul de apă rece necesar pentru prepararea apei calde care a intrat în rețeaua sa de distribuție, urmând ca aceasta să datoreze și contravaloarea serviciilor de canalizare aferente apei calde menajere conform art. 24 din contract.

În lipsa unor clauze contractuale exprese prin care părțile să reglementeze de comun acord situația diferențelor între apa livrată și facturată pârâtei pe de o parte și consumul propriu al acesteia cumulat cu consumul facturat beneficiarilor contorizați, pe de altă parte, instanța a reținut că pârâtei îi revine obligația să achite contravaloarea întregii cantități de apă care a intrat în rețelele sale de distribuție, această cantitate fiind necontestată.

S-a apreciat că întrucât existența diferenței dintre consumul real necontorizat și sistemul paușal de facturare nu a fost dovedită, iar pârâta nu a indicat date tehnice sau argumente concludente prin care să probeze această afirmație, cât timp acest consum se stabilește în baza unei prezumții legale STAS care operează în favoarea reclamantei, nerăsturnată de pârâtă, criticile formulate în apel au fost apreciate ca neîntemeiate.

Cu privire la apelul formulat de reclamanta SC A. SA Focșani, s-a apreciat că:

Părțile au încheiat contractul nr. x/2001, în condițiile art. 969 - 970 C. civ., al cărui obiect l-a constituit furnizarea în folosul pârâtei a apei potabile și preluarea în rețeaua publică de canalizare a apelor uzate menajere, industriale și meteorice și că, potrivit art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Potrivit clauzelor inserate de părți la art. 8 și 10 din contract, pârâta avea obligația, în calitate de beneficiar, să achite prețul prestării acestor două servicii, deci inclusiv contravaloarea serviciilor de canalizare și că prima instanță nu a aplicat corect prevederile Ordinului ANRE nr. 27 din 7 octombrie 2002 pentru aprobarea Regulamentului pentru întocmirea procedurii de stabilire și facturare a consumurilor de energie termică pentru consumatorii finali, precum și HCL nr. x/2004 și nr. y/2004 reținând greșit că pârâta nu datorează aceste servicii.

Având în vedere cele arătate mai sus precum și practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce derivă din litigiile anterioare existente între părți în dosarele x/91/2007, y/91/2009, z/91/2009 și w/91/2010, curtea a reținut că pârâta datorează și contravaloarea serviciilor de canalizare, astfel că a obligat pârâta SC B. SA și la plata sumei de 1.125.436,84 lei reprezentând contravaloare servicii de canal, către reclamantă, menținând restul dispozițiilor sentinței.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. a obligat pârâta SC B. SA Focșani la plata sumei de 33.434 lei către reclamanta SC A. SA Focșani, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond și în apel.

Împotriva Deciziei nr. 439 din 15 iunie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta SC B. SA Focșani, întemeiat pe art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea acestuia, modificarea deciziei, admiterea apelului său și respingerea apelului reclamantei, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei.

Recurenta pârâtă, după o prezentare a situației de fapt, prin criticile formulate a susținut în esență următoarele:

Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că în mod greșit instanța de apel i-a respins apelul menținând dispozițiile sentinței de la fond privind obligarea sa la plata sumei de 88.567,63 lei reprezentând contravaloarea apei refuzate la plată, apreciind că nu s-ar fi făcut dovada că cei 40.218 mc apă potabilă ar reprezenta diferența între consumul real de apă rece necesară pentru prepararea apei calde furnizate consumatorilor necontorizați și consumul stabilit în mod paușal de către reclamantă, interpretând eronat actul juridic dedus judecății.

În acest sens a arătat că instanța de apel a ignorat probele administrate, respectiv expertiza tehnică de specialitate termoenergetică D., înscrisurile depuse la dosarul cauzei (refuzurile lunare la plată care sunt însoțite de calcule menite să motiveze acele refuzuri) și recunoașterile reclamantei, situație în raport de care apreciază că a făcut dovada că între consumul real de apă rece necesar preparării apei calde livrate consumatorilor finali necontorizați și consumul facturat de reclamantă în sistem paușal acestor consumatori, există o diferență de 40.218 mc, cantitate pe care am refuzat-o la plată și care face obiectul prezentului litigiu.

Astfel, prin expertiza tehnică D., probă care a fost înlăturată în mod nejustificat de către instanță, s-a stabilit, în mod științific și documentat, că punctul de delimitare dintre instalațiile reclamantei și instalațiile sale, punct în care urma a fi măsurat consumul de apă rece necesară preparării apei calde de consum, îl constituie contorii de apă caldă de consum montați la scările de bloc.

A arătat recurenta pârâtă și că, din concluziile raportului de expertiză D. a rezultat că, în perioada în litigiu, societatea sa a preluat de la reclamanta SC A. SA Focșani, prin punctele de delimitare, cantitatea totală de apă potabilă pentru prepararea apei calde menajere (apă rece din apă caldă) de 1.765.172 mc, cantitate de apă a cărei contravaloare fost recunoscută la plată și achitată, iar diferența de 40.218 mc a fost în mod justificat refuzată la plată.

Recurenta a mai susținut că existența unei diferențe între cantitățile de apă facturate societății și cele efectiv consumate în folosul său (apa folosită în grupurile sanitare din sediul administrativ, sediile secundare și punctele termice, precum și apa folosită în procesele tehnologice ca apă de adaos - ambele categorii fiind contorizate) a fost sesizată lună de lună, această diferență rezultând din calculele efectuate și transmise reclamantei, fiind anexate fiecărui refuz lunar la plată.

A mai precizat că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv citirile lunare a contoarelor montate în stațiile hidrofor ale reclamantei, însoțite de citirile aparatelor de măsură certificate și verificate metrologic montate în centrala de producere a energiei termice (pentru măsurarea apei de adaos), în fiecare punct termic în parte (tot pentru apa de adaos), la sediul administrativ și la cel comercial (pentru apa folosită la grupurile sanitare), precum și cele montate la nivel de scară de bloc, rezultă că diferența de apă de 40.2018 mc refuzată la plată reprezintă în fapt apa rece necesară preparării apei calde menajere (apă rece din ACM) furnizate consumatorilor finali necontorizați.

În conformitate cu dispozițiile art. 2 din HCL nr. x/2004, recurenta a considerat că toată această cantitate trebuia facturată de reclamantă direct acestor consumatori, și nu ei, acesta fiind de altfel motivul pentru care, lună de lună a refuzat la plată cantitățile facturate în plus, considerându-le nedatorate și fără temei legal sau contractual.

Situația de fapt expusă mai sus a fost recunoscută și de intimata reclamantă prin conținutul adresei din 13 mai 2002, în care se menționează expres că "începând cu facturile aferente lunii mai 2002 apa rece din ACM va fi facturată de A. RA în sistem paușal tuturor beneficiarilor iar diferențele rezultate vor fi facturare societății dumneavoastră", prin schema grafică și anexele la aceasta, în care explică proveniența cantităților de apă și canal pretinse în acțiune, din care rezultă că volumul de apă rece de 40.218 mc reprezintă tocmai diferența dintre consumul real de apă rece necesară pentru prepararea apei calde furnizate consumatorilor necontorizați și consumul stabilit în mod paușal de către reclamantă.

Recurenta pârâtă a mai arătat că, refuzurile sale lunare cu privire la anumite cantități de apă care i-au fost facturate s-au bazat pe următoarea formulă de calcul: din cantitatea totală înregistrată de apometrele montate în stațiile de hidrofor se scădea cantitatea înregistrată pe apometrele montate în centrală, în punctele termice, la sediul administrativ și sediul comercial, precum și cantitatea de apă furnizată consumatorilor de ACM contorizați la nivel de scară de bloc, iar diferența rezultată era clar că reprezenta consumul beneficiarilor de ACM necontorizați, consum care nu-i poate fi imputat și care în, conformitate cu art. 2 din HCL nr. x/2004, trebuia facturat de reclamantă direct acestora din urmă.

Fiecare refuz la plată a fost însoțit de un calcul detaliat al cantităților de apă utilizate de B. SA (recunoscute la plată și achitate), precum și al cantităților refuzate la plată, astfel că reclamanta nu se poate prevala de faptul că nu a cunoscut cantitatea reală de apă rece din ACM consumată de beneficiarii finali necontorizați, iar modul de calcul prezentat mai sus, a fost confirmat ca fiind corect și în concordanță cu prevederile HCL nr. x/2004 și HCL nr. y/2004 de expertul tehnic ing. D. prin concluziile formulate în raportul de expertiză.

Față de cele expuse, a apreciat că a făcut dovada că volumul de 40.218 mc de apă reprezintă în fapt diferența între consumul real de apă rece necesară preparării apei calde menajere necontorizate și consumul facturat de reclamantă în sistem paușal direct beneficiarilor finali, diferență care, în conformitate cu art. 2 din HCL nr. x/2004 și art. 13 din HCL nr. y/2004, trebuia facturată de reclamantă direct consumatorilor necontorizați.

În mod nelegal, curtea a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentința instanței de fond în sensul că a obligat pârâta SC B. SA și la plata sumei de 1.125.436,84 lei reprezentând contravaloare servicii de canal, către reclamantă, menținând restul dispozițiilor sentinței, astfel că decizia instanței de apel cuprinde motive străine de natura pricinii, art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În acest sens a susținut că instanța de apel a făcut o analiză superficială a obiectului contractului din 25 octombrie 2001, încheiat de părți și a concluziilor raportului de expertiză C., din care a rezultat că cei 1.547.716 mc apă canal ce i-au fost imputați reprezintă apă uzată menajeră deversată în rețeaua de canalizare a reclamantei de consumatorii finali contorizați, nu din incinta proprie a B., astfel că toată această cantitate de apă uzată pretinsă trebuia să fie facturată de reclamantă direct consumatorilor finali, nu societății sale.

Soluția instanței de apel, de obligare a societății sale la plata apei potabile și a serviciilor de canalizare de care au beneficiat terțe persoane este lipsită de temei legal sau contractual, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând recursul declarat de pârâta SC B. SA Focșani împotriva Deciziei nr. 439 din 15 iunie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat avându-se în vedere următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greșită a legii.

Niciuna din cele două ipoteze nu a fost argumentată corect în cauză.

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie suma de 1.214.013,46 lei refuzată la plată de pârâta SC B. SA, compusă din: 88.576,63 lei c/val a 40.218 mc apă și 1.125.436,84 lei c/val servicii de canalizare.

În fapt, părțile au încheiat contractul nr. x/2001, în condițiile art. 969 - 970 C. civ., al cărui obiect l-a constituit furnizarea în folosul pârâtei a apei potabile și preluarea în rețeaua publică de canalizare a apelor uzate menajere, industriale și meteorice, în vederea epurării, anterior preluării de către pârâtă a distribuției energiei termice către consumatorii finali și fără ca părțile să aducă modificări în ceea ce privește facturarea apei reci.

Potrivit clauzelor inserate de părți la art. 8 și 10 din contract, pârâta avea obligația, în calitate de beneficiar, să achite prețul prestării acestor două servicii.

În ceea ce privește contravaloarea apei potabile refuzate la plată:

S-a reținut că reclamanta SC A. SA Focșani a continuat să factureze cantitatea totală de apă rece furnizată, înregistrată de apometrele existente pe conducta de livrare a apei reci, de stațiile de hidrofor la intrarea în fiecare punct termic, precum și canalizarea aferentă, pârâtei SC B. SA revenindu-i obligația de a refactura către populație, agenți economici și instituții publice apa rece din apa caldă furnizată de reclamanta SC A. SA.

În derularea contractului au apărut neînțelegeri între părți datorită diferenței dintre apa livrată și facturată pârâtei pe de o parte și consumul propriu al acesteia cumulat cu consumul facturat beneficiarilor contorizați, pe de altă parte.

Recurenta pârâtă a susținut că diferența cantității de 40.218 mc refuzată la plată, a cărei contravaloare se ridică la suma de 88.576,63 lei, reprezintă în fapt apa rece necesară preparării apei calde menajere (apă rece din ACM) furnizate consumatorilor finali necontorizați, cantitate ce ar fi trebuit facturată acestora.

Hotărârea Consiliului Local Focșani din 30 martie 2004, a aprobat procedura de stabilire și facturare a consumurilor de energie termică pentru consumatorii finali ai pârâtei SC B. SA, și a stabilit prin dispozițiile art. 12, că pârâta va factura apa rece din apa caldă menajeră, livrată consumatorilor pe baza consumurilor citite pe contori montați la scara blocului, prin cele ale art. 13, a stabilit că, pentru consumatorii care nu se încadrează în categoria celor menționați la pct. 2, reclamanta va factura în continuare apa rece din apa caldă până la montarea de contori și încheierea actelor adiționale pentru facturarea apei reci din apa caldă cu pârâta pentru toți consumatorii, iar potrivit art. 14 alin. (1), după preluarea parțială de către SC B. SA a activității de stabilire și facturare a consumului de apă rece pentru prepararea apei calde de consum, SC A. SA urma să factureze pe seama SC B. SA consumul de apă rece pentru apă caldă de consum, conform cantităților citite pe contorii de apă caldă menajeră montați în scările de bloc, unde se stabilește și punctul de delimitare.

Art. 52 lit. b) din Ordinul ANRDE nr. 27/2002 privind aprobarea Regulamentului pentru întocmirea procedurii de stabilire și facturare a consumurilor de energie termică pentru consumatorii finali, menționa faptul că volumul de apă caldă de consum se determină pe baza volumului de apă rece intrat în punctul termic măsurat de contorul de apă rece de pe branșament, iar potrivit prevederilor art. 15 din contractul încheiat între părți, determinarea consumului necontorizat se efectuează în sistem paușal, reglementat prin STAS, potrivit căruia norma de consum este de 3,3 mc/lună/persoană.

În cauză, se constată că instanța de apel în mod corect a apreciat ca neîntemeiată această susținere a recurentei pârâte, având în vedere că normele care stabilesc consumul de apă necontorizat, respectiv sistemul paușal reglementat prin STAS, nu permiteau ca diferența de consum la blocurile necontorizate să fie imputat consumatorilor, și, drept urmare, sunt în sarcina societății care furnizează energia termică și care administrează rețelele termice de distribuție de apă caldă.

Astfel, se apreciază că, în lipsa unor clauze contractuale exprese prin care părțile să reglementeze de comun acord situația diferențelor între apa livrată și facturată pârâtei pe de o parte și consumul propriu al acesteia cumulat cu consumul facturat beneficiarilor contorizați, pe de altă parte, recurentei pârâte îi revine obligația să achite contravaloarea întregii cantități de apă care a intrat în rețelele sale de distribuție, cu atât mai mult cu cât acest consum se stabilește în baza unei prezumții legale, STAS, care operează în favoarea reclamantei, nerăsturnată, știut fiind că, potrivit art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Înalta Curte, va înlătura susținerea recurentei în sensul că toate cantitățile suplimentare consumate ar fi trebuit să fie facturate de reclamantă în mod direct consumatorilor și nu pârâtei, întrucât instanța de apel în mod just a apreciat că aceasta contravine normelor care stabilesc consumul de apă necontorizat, apreciindu-se că pierderile pe rețelele de distribuție a apei calde de consum se impun a fi gestionate de furnizorul de energie termică, întrucât rețelele termice de distribuție de apă caldă de consum se află în administrarea ei.

Față de această situație, se reține că, pârâta SC B. SA, conform dispozițiilor legale și clauzelor contractuale menționate, are obligația să-i achite reclamantei prețul apei potabile ce i-a fost livrată, respectiv a diferenței cantității de 40.218 mc refuzată la plată, a cărei contravaloare se ridică la suma de 88.576,63 lei, ce reprezintă în fapt apa rece necesară preparării apei calde menajere (apă rece din ACM) furnizate consumatorilor finali necontorizați.

Se reține că, legat de plata acestei sume, recurenta pârâtă a invocat și motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., care prevede că, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere și atunci când instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Deși motivul de nelegalitate așa cum este prevăzut procedural vizează actul dedus judecății, se constată că recurenta prin argumentele aduse vizează interpretarea dată de instanța de apel clauzelor contractului încheiat de părți, critici care se circumscriu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar și a probelor administrate în cauză, iar nu în interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății.

Recurenta a subsumat acestui motiv de recurs și critici de netemeinicie, referitoare la interpretarea greșită atât a probele administrate în cauză, cu referire expresă la expertiza tehnică de specialitate termoenergetică D., la înscrisurile reprezentate de refuzurile lunare la plată, la calcule menite să motiveze acele refuzuri și la recunoașterile reclamantei, respectiv citirile lunare a contoarelor montate în stațiile hidrofor ale reclamantei, însoțite de citirile aparatelor de măsură certificate și verificate metrologic montate în centrala de producere a energiei termice, în fiecare punct termic în parte, la sediul administrativ și la cel comercial, precum și cele montate la nivel de scară de bloc, care fac dovada că între consumul real de apă rece necesar preparării apei calde livrate consumatorilor finali necontorizați și consumul facturat de reclamantă în sistem paușal acestor consumatori există o diferență de 40.218 mc, cantitate pe care a refuzat-o la plată și care face obiectul prezentului litigiu, a situației de fapt, critici ce nu pot fi analizate în această cale de atac.

Din perspectiva acestui motiv recurenta a mai afirmat că instanța de apel nu a analizat nici cantitatea de apă ce trebuia facturată de reclamantă direct acestor consumatori, și nu societății sale, și nu a recunoscut nici conținutului adresei din 13 mai 2002, a schemei grafice și anexelor la aceasta, apă care trebuia facturată de reclamantă direct consumatorilor necontorizați, în conformitate cu art. 2 din HCL nr. x/2004 și art. 13 din HCL nr. y/2004.

Altfel spus, criticile recurentei pentru stabilirea situației de fapt nu se convertesc în motivul de nelegalitate invocat, deoarece stabilirea situației de fapt este atributul instanței fondului sau apelului din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac, iar în cauză cele două instanțe și-au motivat hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situației de fapt corect reținute.

Argumentele aduse în sprijinul acestor critici demonstrează nu numai faptul că nu sunt în concordanță cu cerințele motivelor de nelegalitate invocate, ci evidențiază nemulțumirea recurentului pârât sub aspectul în care instanța a înțeles să interpreteze materialul probator administrat în cauză, care excede competenței instanței de recurs, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigentele impuse de art. 304 C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac, care instituie un control de legalitate a hotărârii judecătorești recurate.

Abrogarea dispozițiilor art. 304 pct. 11 C. proc. civ. nu îngăduie ca în prezentul recurs să fie analizate aspectele de netemeinicie, legate de administrarea și interpretarea probelor în fazele procesuale anterioare.

În ceea ce privește contravaloarea serviciilor de canal refuzate la plată:

Este de observat în cauză că, astfel cum s-a arătat mai sus, că obiectul contractului dintre părți vizează furnizarea apei reci și a serviciilor de canalizare, mai exact preluarea în rețeaua publică de canalizare a apelor uzate, dar spre deosebire de apa rece care intră în rețelele de distribuție ale pârâtei pentru a produce energie termică către populație, serviciile de canalizare nu au nicio legătură cu obiectul de activitate al acesteia.

În speță, este de necontestat că părțile au încheiat contractul nr. x/2001, în condițiile art. 969 - 970 C. civ., al cărui obiect l-a constituit furnizarea în folosul pârâtei a apei potabile și preluarea în rețeaua publică de canalizare a apelor uzate menajere, industriale și meteorice și că, potrivit clauzelor inserate de părți la art. 8 și 10 din contract, pârâta avea obligația, în calitate de beneficiar, să achite prețul prestării acestor două servicii, deci inclusiv contravaloarea serviciilor de canalizare.

Or, având în vedere cele de mai sus și reținând că potrivit art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, se constată că soluția instanței de apel de obligare a că pârâtei SC B. SA și la plata sumei de 1.125.436,84 lei reprezentând contravaloare servicii de canal, către reclamantă, este corectă, în raport de prevederile Ordinului ANRE nr. 27 din 7 octombrie 2002 pentru aprobarea Regulamentului pentru întocmirea procedurii de stabilire și facturare a consumurilor de energie termică pentru consumatorii finali, precum și HCL nr. x/2004 și nr. y/2004 care instituie o astfel de obligație în sarcina pârâtei.

Înalta Curte, constată că și motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este nefondat, întrucât contrar susținerilor recurentei, motivele invocate de parte au făcut obiectul examinării de către instanță, iar hotărârea a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât aceasta cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, cât și cele pentru care au format înlăturate cererile părților.

Faptul că recurenta nu împărtășește punctul de vedere al instanței nu este de natură a atrage incidența prevăzută de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Față de considerentele de mai sus, Înalta Curte reține că motivele de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate, că decizia instanței de apel este legală, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul declarat de pârâta SC B. SA Focșani împotriva Deciziei nr. 439 din 15 iunie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC B. SA Focșani împotriva Deciziei nr. 439 din 15 iunie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2016.

Procesat de GGC - CL