ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2933/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 16 septembrie 2003, reclamanta T.L. a chemat în judecată Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, Casa Națională de Pensii Botoșani, I.N.E.M.R.C.M., Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și Colegiul Medicilor din România, solicitând obligarea pârâților la luarea măsurilor ce se impun pentru asigurarea zilei de muncă de 7 ore pentru medicii experți asigurări sociale, ori plata unor despăgubiri morale și compensatorii de 1.000.000 lei pe zi, în cazul în care reclamanta ar fi nevoită să lucreze 8 ore zilnic.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că începând din aprilie 2003, durata zilei de muncă a crescut de la 7, la 8 ore pentru medicii experți asigurări sociale, creându-se, astfel, o inechitate față de ceilalți medici, angajați ai unităților sanitare din subordinea Ministerului Sănătății, care au program de 7 ore zilnic. Prin sentința nr. 33 din 11 februarie 2004, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, întrucât reclamanta își desfășoară activitatea, ca medic expert asigurări sociale și face parte din personalul de specialitate medico-sanitar angajat al Casei Județene de Pensii Botoșani, în subordinea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, nu îi sunt aplicabile prevederile Ordinului Ministerului Sănătății nr. 245/2003, care privesc doar medicii din unitățile sanitare subordonate acestui din urmă minister.

Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamanta T.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamanta a invocat motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 6 - 10 C. proc. civ., arătând că instanța nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind despăgubirile morale și compensatorii și nici asupra dovezilor administrate, respectiv actul depus de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, la 10 decembrie 2003, din care rezultă că medicilor de la I.N.E.M.R.C.M. București, aflat în structurile Casei Naționale de Pensii, li se aplică Ordinul nr. 245/2003 privind ziua de lucru de 7 ore.

S-a mai învederat că toate cele 4 instituții centrale-pârâte au calitate procesuală pasivă, împrejurare asupra căreia instanța nu s-a pronunțat, medicii experți asigurări sociale fiind acreditați de Colegiul Medicilor, aflați în subordinea Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și a Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și sub îndrumarea I.N.E.M.R.C.M. Reclamanta a criticat sentința și sub aspectul că ar cuprinde motive contradictorii și este lipsită de temei legal, instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, respectiv adresa nr. 1139 din 16 aprilie 2003, prin care medicilor experți asigurări sociale din cabinetele teritoriale de expertiză medicală și de recuperare a capacității de muncă li se impune un program de lucru de 8 ore pe zi, în timp ce aceeași instituție aplică Ordinul nr. 245/2003, privind ziua de lucru de 7 ore, pentru medicii de la I.N.E.M.R.C.M.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Astfel, referitor la nepronunțarea instanței asupra lipsei calității procesuale pasive a patru dintre pârâți, excepție invocată de aceștia, deși nu rezultă expres că instanța a respins-o, din conținutul dispozitivului sentinței rezultă implicit această soluție. Instanța a motivat și a respins explicit excepția de litispendență și a respins, ca nefondată, acțiunea formulată în contradictoriu cu toți pârâții chemați în judecată.

Pe fondul cauzei, se constată că instanța de fond a interpretat în mod just probele administrate și a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale în materie, motivând în esență că Ordinul Ministerului Sănătății nr. 245/2003 se referă doar la categoriile de personal și la locurile de muncă expres și limitativ prevăzute, aplicabilitatea lui neputând fi extinsă și asupra altor categorii de personal, cum ar fi medicii experți asigurări sociale. În acest sens, rezultă din actele dosarului, că oficiile și cabinetele de expertiză medicală și de recuperare a capacității de muncă nu sunt unități sanitare, în subordinea Ministerului Sănătății, pentru a-i fi aplicabile dispozițiile ordinului privind ziua de lucru de 7 ore.

Cât privește aplicarea diferențiată a legii de către Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, critica nu este întemeiată, cât timp I.N.E.M.R.C.M., deși în subordinea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, este o unitate sanitară stabilită prin lege și acordă asistență medicală bolnavilor internați, spre deosebire de oficiile și cabinetele de expertiză care fac doar constatări medicale. În consecință, nu este fondată susținerea reclamantei privind nelegalitatea adresei nr. 1139 din 16 aprilie 2003 a Casei Naționale de Pensii și Asigurări Sociale, prin care s-a stabilit programul de lucru de 7 ore pe zi. De asemenea, nu poate fi primită nici critica privind nepronunțarea instanței asupra despăgubirilor morale și compensatorii.

Deși nu s-a motivat expres, față de soluția dată capătului principal al acțiunii, de respingere a cererii de anulare a actului administrativ, implicit instanța a respins și solicitarea de despăgubiri, ce constituie o cerere accesorie, admisibilă numai în cazul admiterii acțiunii, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 29/1990. Având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de T.L. împotriva sentinței civile nr. 33 din 11 februarie 2004 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2005.